… Achit, îi spun în şoaptă preferinţele anatomo-fiziologice şi matroana îmi zice ceva de o gustărică surpriză înainte; din partea firmei. E adevărat, cam mor de foame, dar am venit aici pentru altceva, mai important; deci nu-i răspund. Mă direcţionează spre vestibulul din dreapta, deschide uşa care dă spre o cameră cu lumină roz difuză şi cu iz de Givenchy. O melodie cunoscută îmi răsună în urechi, sigur e Madonna; îmi place, „…dar dacă se poate, puţin mai încet, vă rog”, spun politicos. Se opreşte de tot; e şi mai bine. În cîteva secunde ochii mi se obişnuiesc şi, pe o masă, văd o blondă întinsă pe spate. Damă bine, sîni serioşi. Pe ea, etalate, fel de fel de sandviciuri cu fason: icre roşii, somon şi coacăze, camembert şi alte brînze cu figuri. Cred că e şi sushi. Am rămas singur şi profit şi eu puţin. Bag din toate, nu pierd timpul şi lichidez rapid, fără să o iau în seamă pe fătucă; Maslow, tată! Se ridică, cele cîteva frunze de salată care au mai rămas alunecă uşor, apoi cad pe gresia roşie, mda, nu arată chiar rău, mă prinde de mînă şi mă împinge uşor pe o uşă laterală. În stînga, un hol scurt şi văd în trecere pe o tavă, o piramidă imensă din ardei umpluţi. Ardei umpluţi! Mmm, n-am mîncat încă pe anul ăsta, au ieşit tîrziu şi încă sînt cam scumpi. Nu am cum să-mi refuz plăcerea, măcar să gust puţin. Dau drumul la mînă şi fac un semn discret, „stai puţin”, mă opresc şi muşc cu poftă dintr-unul. La a doua gură e deja gata. E bine făcut, marfă, frate! Rapid, mai urmează încă cinci, fata era cu spatele, nu ştiu ce făcea; discretă, oricum. Gata, e-n regulă acum, altă viaţă, zîmbesc pe sub mustăţi şi intru în cameră; patul e larg, lenjeria veselă, e şi o lumînare roz. Festinul poate să înceapă; doar că mi-e cam lene, n-ar fi rău să mă întind puţin, doar cîteva minute. Surîd relaxat, văd deja prin ochii întredeschişi tot ce urmează să se întîmple, nu e deloc rău şi întind uşor mîna pe umărul ei drept: „Peste zece minute facem treaba”.
Totul se cutremură, mă zbat şi dau din mîini speriat. „Cîteva minute, domne, ce naiba! Am zis, rezolvăm totul după”, bîigui deja iritat…
De undeva de sus, o mutră aparent cunoscută, în pijama, se chiorăşte la tine:
— Scoală, bre, e şapte fără zece, n-ai auzit ceasul? Ai zis că azi vrei să ajungi şi la…
Redare concisă și cu haz a visului/fanteziei unui gurmand (până la urmă, ni se arată cu câtă plăcere a devorat personajul 6 ardei umpluți, plus celelalte feluri de aperitive care ornamentau femeia).
Mda, fain redat visul. Creierul rezolva problemele cu o oarecare logica.. pofta de mincare se satisface in timp mai scurt asa ca incepe prin a o bifa pe asta intii si o amina pe a doua, nestiind ca iluzia urmeaza sa fie intrerupta…
O întîmplare care se dezvăluie ca fiind doar un vis abia în final. Pînă atunci, liber la imagine, imaginație și… degustare.
Mulțumiri, Mihai V. și Cornel Bălan.
Ha ha! Cu atât mai amuzant cu cât am înțeles, la o primă citire, că tipul nu mai mâncase de un an!
Ăsta mi-a plăcut :)
Multumiri, Pavel! Ne bucură…
Și încercăm să o ținem pe aceeași linie. ;-)