Pentru mine, Mad Max: Fury Road a fost câștigătorul de anul trecut. Nu mă refer la premiile Academiei de Film Americane, deoarece juriul de acolo nu favorizează de obicei acest gen de filme. Dar am fost oricum plăcut surprins de cele 6 Oscar-uri câștigate, care îmi confirmă faptul că avem de-a face cu o capodoperă cinematografică. Acțiunea, suspansul, imaginea, muzica – toate acestea garantează o călătorie de excepție atât pentru fanii vechilor filme din seria Mad Max cât și pentru cei care intră în cinema (sau se montează în fața monitoarelor) și fac pentru prima dată cunoștință cu acest personaj care l-a propulsat pe Mel Gibson în starul de azi (mai bine zis starul de până acum câțiva ani, când cariera lui a luat o turnură nu foarte plăcută).
De astă dată, sarcina de a-l interpreta pe nebunul Max îi revine talentatului Tom Hardy. Pe mine cel puțin m-a dat pe spate din primul rol în care l-am văzut, Bronson (2008) și a continuat să o facă în majoritatea filmelor de până acum care l-au avut în distribuție. Sunt mulți care susțin că a jucat chiar mai bine decât Leo (Leonardo DiCaprio) în recentul The Revenant (2015), care i-a adus mult așteptatul Oscar iar lui Tom Hardy prima nominalizare (am cel puțin trei filme în minte pentru care ar fi meritat premiul actorul britanic, cum ar fi de exemplu The Drop din 2014).
Dar să revin la film… Plot-ul nu este unul extraordinar de complicat și vă invit să-l descoperiți singuri. Nu stric totuși nicio surpriză dacă adaug că oferă un schelet perfect pentru cele care se vor întâmpla. Puneți-vă centurile de siguranță și pregătiți-vă pentru o aventură care să vă țină cu sufletul la gură pe tot parcursul celor aproape două ore cât durează filmul, timp care se va scurge fără să vă dați seama și lăsându-vă însetați pentru și mai multă acțiune.
Lui Tom Hardy îi ține companie o Charlize Theron (cred că a făcut cel mai bun rol al ei de la Monster încoace) în plină formă, gata să împartă pumni (de fapt, un pumn și-o mână de fiare, veți înțelege ce vreau să spun) în stânga și-n dreapta și să țină piept unei întregi hoarde de descreierați.
George Miller ne oferă, la 70 de ani, unul dintre cele mai bune filme de acțiune ale secolului XXI. Uitați de Avengers, James Bond sau Mission: Impossible. Și se pare că n-a terminat ce are de spus, căci ne-a mai propus cel puțin încă o aventură a lui Mad Max. Între timp, am început să le revăd pe cele vechi, cu Mel Gibson.
Max Max: Fury Road este brutal, nebunesc, îndrăzneț, o splendoare de film, ce mai! Nu-l recomand celor care vor căuta nu știu ce meditații filosofice, existențiale, mesaje pline de profunzime… Este în schimb o pastilă care îți este pusă înainte (amintiți-vă scena din Matrix). Alege: albastru sau roșu? Îndrăznește! Și lasă-ți prejudecățile la intrare.
…………………………………………………
Notă film: [s3r star=9/10]
„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce.” – Mark Twain
Chiar m-ai convins, o să-l văd în seara asta. De fapt, am mai avut o tentativă în urmă cu una sau două luni, dar după prima jumătate de minut, văzând în ce direcție o ia, lipsită de orice zare de meditație filozofică și existențială, am întrerupt și am comutat pe un Ingmar Bergman. Dar, get mud, Bergman, în seara asta rup televizorul cu Mad Max!
Sa revii cu o parere dupa ce il vezi. Sunt curios cum ti se va parea :) Eu ma asteptam sa nu imi placa si uite ca mi-a placut foarte mult.
„Nu-l recomand celor care vor căuta nu știu ce meditații filosofice, existențiale, mesaje pline de profunzime…” Serios?! :))) Una dintre cele mai bune mostre de filozofie se gaseste in Fury Road. Da, e foarte haios ca putina lumea o identifica. Fury Road e ca lucrarea unui filozof care are intr-adevar picioarele pe pamant. Lumea contemporana aduce din ce in ce mai putini filozofi cu picioarele pe pamant.
In Fury Road se reconstruieste realitatea intr-un fel care nu ar fi existat fara filozofie. Si asa e Mad Max-ul in general. Desertul e cea mai buna metafora care dincolo de asta mai trimite si la niste chestiuni oribile venite din partile estice. Faptul ca totul e construit analog in Mad Max spune din nou ceva despre oameni in general, oameni care nu mai stiu sa faca… Nimic! As putea spune ca existenta personajelor principale din Mad Max e rodul unei filozofii inspirate din basme, e ca o utopie. Crezi ca reprezentarea justitiei in Fury Road, care trage in continuu cu arma, nu are la baza nicio filozofie? Apoi sunt scenele cu gagicile alea frumoase, toate in alb, apartinand de rase diferite si menite sa sublinieze chestiuni ale asa-zisei ideologii feministe, chestiuni precum faptul ca una dintre ele se retrage si vrea sa se intoarca la sclavie, ceea ce transmite o idee filozofica, cum ca pe anumiti indivizi libertatea sau dorinta de libertate si responsabilitate ii sperie si de aceea o refuza. Ia vezi cat de simplu se ajunge de-aici la ditamai filozofia. Pana si caterinca aia cu „Aqua Cola” nu ar fi existat fara o mica filozofie in spate, o filozofie care il face pe autor capabil sa vada toate dedesubturile lumii mizerabile in care se desfasoara. Intr-adevar, ca mentionai de meditatii existentiale, nu este cazul. Tind sa cred ca existentialismul e un curent filozofic depasit si mi-as dori sa ramana asa.
Atunci cand sunt scrise pe ecran urmatoarele: „Where must we go, we who wander this wasteland, in search of our better selves?”, chiar crezi ca nu-i nicio umbra de filozofie? As putea sa-l fac pe Max un mesager al rationamentului absurd prezentat de Camus si pot face asta cu citatul asta: „You know, hope is a mistake. If you can’t fix what’s broken, you’ll go insane.”
Stiti care-i treaba cu filozofia? De fapt nu cu filozofia, cu lucrurile in general… E treaba ca daca un lucru nu e prezentat intr-un fel, foarte putina lume se gandeste la esenta acelui lucru in afara descrierii deja primite. Daca reclamele nu zic ca exista filozofie in Fury Road, privitorului nu o sa-i treaca prin gand ca acolo e vreo filozofie.
Iti dai seama ca eram ironic :D Filosofie poti gasi si in cea mai obscura productie cinematografica.
Da, filozofie sa nu, si mie mi-a placut si la fel The Drop!
Ma, mi-e greu cu ironia asta… Chiar nu mi-am dat seama… :))) Cum as fi putut sa-mi dau seama? Adica daca e ceva in text de-mi scapa, my bad. :)
Nici vorba, nimic de genul.. doar ca eu am urmarit un film de actiune fara sa ma gindesc prea mult. Sint uimit ca voi ati vazut mai multe chestii in spatele urmaririlor si sint deja curios ce o sa zica Florin care de obicei observa mai multe decit noi toti la un loc…
Sint citiva actori care imi plac la nebunie la modul ca deabia astept sa apara filmele cu ei, as vedea orice „doar sa urmaresc jocul actorului”: Matthew McConaughey si Tom Hardy se afla momentan in topul meu.
Pai Florin deja a conchis ca e o treaba „lipsită de orice zare de meditație filozofică și existențială”, dupa un minut de vizionare… :))
Ok, am revenit. E un film reprezentativ pentru genul steam-punk.
Caracteristicile genului sunt: distopie post-apocaliptică, tehnologia de secol IXX a mașinilor cu abur, roți dințate, lanțuri, cadrane, alamă, nituri, fiare. Are din belșug. Genul are ca debut anii 1900, deci e veteran. Multe ecranizări după Jules Verne, dar nu numai. A se (re)vedea filme din anii 80-90: Lumea apelor, Edward scissorhands, Frații Grimm, Busola de aur, dr. Parnassus, Hugo și multe altele.
Filmul despre care vorbim e reușit. În afară de scenele dinamice excelente, există numeroase imagini statice picturale, una pare copiată dintr-un tablou de Breugel (infirmi în cârje, copaci scheletici, orizont clar, etc.).
Tot la capitolul citate din alți autori, mai remarc machiajul fețelor albe cu ochi imenși ca două găuri negre și gura mânjită, una din cele mai citate fețe horror în cinematografie, aparține lui… suprize, surprize! Ingmar Bergman, Hour of the wolf, 1968.
A luat 6 Oscaruri, însă nu din cele artistice, ci tehnice, cum era și de așteptat.
Eu unul mă întorc la Bergman…
Max Von Sidow în The Hour of the Wolf (Bergman, 1968):
https://wondersinthedark.files.wordpress.com/2010/10/how2.png
de aici s-a ajuns la asta:
http://www.comingsoon.net/movies/news/607961-is-scrooloose-in-mad-max-beyond-thunderdome-one-of-fury-roads-war-boys
și la asta:
http://www.imdb.com/media/rm1548257280/tt0084503?ref_=ttmi_mi_all_sf_9
http://idlehands1.blogspot.ro/2015/06/working-theories-mad-maxs-war-boys.html
în pagina de mai sus mă refer la war boys și la faza cu sprayul peste buze. Dar merită vizionat și clipul de la sfârșit, cu Duran Duran, The Wild Boys.
@ Florin – ai analizat foarte bine filmul, cum ma asteptam. Dar nu eram sigur daca iti va placea :D Bergman e altceva, alta categorie, nici nu se poate face comparatie. La fel cum unul e Spielberg si altul Kurosawa.
Deci concluzia este ca v-a placut filmul, asta trebuie sa retin. Restul nu conteaza :)
Okay… Cand vezi niste asemanari intre lucruri, mai ales cand vine vorba de masti sau fete vopsite in cazul asta, te poti gandi ca sunt niste reprezentari arhetipale… Ori e mai simplu sa zici ca de-aici s-a ajuns dincolo, adica ala a copiat de la celalalt? Genul asta de figuri cum sunt cele ale razboinicilor din Fury Road sunt niste imagini clasice, lucrurile de genul nu au plecat de la Bergman si nici de la Duran Duran… :)))) Anumite figuri de genul vin din povestile si imaginile asociate vampirismului, de exemplu, apoi toate treburile astea cu vampiri vin la randul lor din niste mituri foarte, foarte vechi. Treaba cu Duran Duran e ca piesa aia, The Wild Boys a fost scrisa tocmai pentru a fi ilustrata, daca nu ma insel, regizorul clipului a dat comanda de piesa daca pot sa zic asa… :))) Cantectul venea ca un soundtrack la o scurta adaptare pe video a unui roman cu ceva decor post-apocaliptic si homosexuali. Cre-ca ca tot Wild Boys se cheama si romanul. Iar cel care a regizat clipul e un om care a lucrat cu George Miller, sunt apropiati, au tot felul de treburi impreuna.
Bergman s-a ocupat de altfel de lucruri, nu-l poti include in tot soiul de contexte doar pentru ca esti intr-un moment in care il descoperi sau il redescoperi. Plus ca vorbesti de Fury Road ca si cand primele parti n-ar fi existat, altfel nu vad de ce ar fi trebuit sa incepi cu paralele stilistice, despre care vreau sa cred ca nu reprezinta o noutate pentru cei de pe-aici.
Gina, filmul e comunicare artistică, iar orice comunicare se bazează pe un limbaj. Un semn nou, care nu a fost încărcat în prealabil cu semnificații, nu îl înțelege nimeni. Tocmai de aceea Fury Road e un film bogat în semantică, pentru că utilizează alfabetul bine. Este un film cu multiple conotații și legături culturale. Acest film spune ceva, are mesaj artistic, nu este o simplă urmărire de camioane în deșert. Imaginea arată bine, chiar excelent. Este un film bun. Pentru categoria lui (nișa culturală steam punk) există un fan club foarte numeros. Ce vrei să spun mai mult? Nu este însă inovator. S-au mai făcut filme de acest fel. Tocmai asta am încercat să spun.
Pai uite, deja spui altceva acum. Din interventiile anterioare se intelegea doar ca: imaginea asta vine de-aici, iar cealalta de dincolo si cam atat.
Nu va mai ciondaniti, ca va scad nota la purtare. E doar un film :)
Urmarind conversatia de aici deja ma gindesc sa-l revad.. chiar o sa o fac!
Hei! Nu s-a ciondanit nimeni, sau cel putin eu nu am intentii din astea… Vream doar sa specific faptul ca anumite cuvinte sau paralele cer un pic mai multa responsabilitate. :D