Două povestiri înrudite

(Text înscris la Maratonul literar – martie, 2016)

Ela a citit, din întâmplare, incredibila povestea a chinezoaicei care și-a purtat în pântece copilul mai bine de șaizeci de ani. Și a comparat-o cu povestea ei. Amândouă, și ea, și chinezoaica n-au fost mame niciodată.
Din fericire, ea a reușit să scape de sarcina nedorită mult mai repede. Era tânără și un copil ar fi putut s-o încurce. Cel puțin așa gândea atunci
Abia terminase facultatea și avea planuri mari. Fusese angajată într-un institut și lucra de dimineață până seara la rezolvarea uneia din marile problemele ale lumii, încălzirea globală. Absolut nimic nu i se părea mai interesant și mai important. Nu era momentul pentru un copil. Numai că, pe atunci, avortul era interzis. Dacă erau prinși, și pacienta, și medicul ajungeau la închisoare.
Ela a riscat și a trecut printr-o experiență traumatizantă. Și-o amintește perfect, cu toate că mai bine de treizeci de ani a încercat  s-o uite.
Era iarnă. Un mijloc de iarnă alb și înghețat. Afară era frig și la fel de frig era și în case.
Aflând că vrea să scape de sarcină, cineva i-a sărit în ajutor. Nu i-a dat prea multe amănunte. Mai întâi i s-a comunicat prețul intervenției. L-a acceptat, deși era exagerat. Apoi i s-a spus ziua, ora și adresa. Noroc că cea mai bună prietenă a hotărât s-o însoțească. Singură i-ar fi fost și mai greu.
Au luat un taxi, s-au plimbat puțin prin oraș ca să-i amețească pe cei care eventual puteau fi pe urmele lor, s-au oprit nu departe de locul indicat și au traversat un parc pustiu. N-au prea stat de vorbă. Au privit tot timpul de jur împrejur. Nu, din fericire, nu le-a urmărit nimeni. Au ajuns tremurând, înfrigurate și speriate într-un bloc murdar de la marginea parcului. Au sunat la ușa unui apartament de la parter. Le-a deschis un bărbat necunoscut care le-a făcut semn să intre. Tăcut și încruntat, bărbatul negricios care fuma țigară de la țigară, a tras nervos draperiile de pluș, a aprins lumina, a consultat-o rapid și s-a grăbit s-o măcelărească acolo, pe masa din sufragerie. Frica a fost mai mare decât durerea, deși Ela le-a simțit pe amândouă. După ce s-a terminat totul, a lăsat plicul cu bani pe colțul mesei și, sprijinită de prietena ei, s-a întors acasă pe jos. Abia a reușit să meargă. Din tălpi până-n creștet era o rană vie.
Încetul cu încetul și-a revenit. Trupul i s-a vindecat destul de greu, dar după un timp rănile s-au închis. Însă sufletul ei n-a mai fost niciodată cel de dinainte de avort. O vreme a fost tristă și a plâns fără motiv. Apoi n-a mai plâns, dar n-a reușit niciodată  să scape de tristețe. A trecut an după an și copilul nenăscut și nedorit a rămas și a crescut acolo, în ea. Fiica ei a împlinit zece ani, douăzeci, douăzeci și cinci, treizeci. Uneori Ela a simțit nevoia să-i vorbească. Și, mai ales, să-i ceară iertare.
-Iubirea mea, îmi pare rău.
-Iar îmi spui așa? De ce? Nu-mi place să mă minți!
-Ai dreptate, e normal să fii supărată. Erai fetiță, nu-i așa?
-Asta n-ai să știi niciodată!Te-am ales să-mi fii mamă și tu n-ai vrut să mă naști.
– Ai venit într-un moment nepotrivit. Atunci eram prea tânără. M-ai luat prin surprindere. Repet. Îmi pare rău.
-Nu pot să te iert.
Povestea chinezoaicei semăna și nu semăna cu povestea Elei.
Într-o lume săracă, o femeie care nu apucase să se mărite, a rămas însărcinată. Rușinată, și-a ascuns sarcina cât a putut mai bine și, o vreme, nimeni n-a bănuit nimic. Apoi a încercat să scape de copil ajutată de o bătrână din vecini. N-a reușit. Copilul s-a încăpățânat să trăiască. Și într-o zi cei din jurul ei și-au dat seama că tânăra urma să devină mamă și i-au pus o mulțime de întrebări indiscrete. Ea nu le-a răspuns. Ce putea să le spună?
Zilele au trecut și fiul ei a început să se miște. De unde știa că era băiat? Pur și simplu așa simțea. La început viața cea nouă a dat semne firave. Apoi l-a văzut tot mai mare și mai puternic. Creștea și o lovea cu piciorușele ziua și noaptea. Se juca, se odihnea, și iar se mișca. Iar ea obișnuia să-i povestească în fiecare seară despre viața ei. Pruncul nenăscut era singura ei rudă de sânge.
Apoi, într-o noapte, tânăra s-a trezit brusc. Ceva nu era în ordine. Ce anume? Când și-a dat seama că cea de a doua inimă din ea încetase să mai bată, femeia a simțit o durere sfâșietoare. Copilul din ea murise tocmai atunci când se pregătea să-l strângă-n brațe. Femeia a plâns și s-a rugat pentru sufletul pruncului ei nenăscut. Altceva ce putea să mai facă? Era o biată ființă care trăia de azi pe mâine, departe de lumea civilizată. Și cum copilul ei mort n-a mai avut puterea să se nască, a rămas acolo, în burta mamei.
Abia după șaizeci de ani cineva a descoperit cazul și chinezoaica a fost operată. Medicii au studiat fătul care se mumificase în pântecele mamei lui, iar chinezoaica a putut, în sfârșit, să-și vadă fiul.

Monica Patriciu

Mishamona