Două povestiri înrudite

(Text înscris la Maratonul literar – martie, 2016)

Ela a citit, din întâmplare, incredibila povestea a chinezoaicei care și-a purtat în pântece copilul mai bine de șaizeci de ani. Și a comparat-o cu povestea ei. Amândouă, și ea, și chinezoaica n-au fost mame niciodată.
Din fericire, ea a reușit să scape de sarcina nedorită mult mai repede. Era tânără și un copil ar fi putut s-o încurce. Cel puțin așa gândea atunci
Abia terminase facultatea și avea planuri mari. Fusese angajată într-un institut și lucra de dimineață până seara la rezolvarea uneia din marile problemele ale lumii, încălzirea globală. Absolut nimic nu i se părea mai interesant și mai important. Nu era momentul pentru un copil. Numai că, pe atunci, avortul era interzis. Dacă erau prinși, și pacienta, și medicul ajungeau la închisoare.
Ela a riscat și a trecut printr-o experiență traumatizantă. Și-o amintește perfect, cu toate că mai bine de treizeci de ani a încercat  s-o uite.
Era iarnă. Un mijloc de iarnă alb și înghețat. Afară era frig și la fel de frig era și în case.
Aflând că vrea să scape de sarcină, cineva i-a sărit în ajutor. Nu i-a dat prea multe amănunte. Mai întâi i s-a comunicat prețul intervenției. L-a acceptat, deși era exagerat. Apoi i s-a spus ziua, ora și adresa. Noroc că cea mai bună prietenă a hotărât s-o însoțească. Singură i-ar fi fost și mai greu.
Au luat un taxi, s-au plimbat puțin prin oraș ca să-i amețească pe cei care eventual puteau fi pe urmele lor, s-au oprit nu departe de locul indicat și au traversat un parc pustiu. N-au prea stat de vorbă. Au privit tot timpul de jur împrejur. Nu, din fericire, nu le-a urmărit nimeni. Au ajuns tremurând, înfrigurate și speriate într-un bloc murdar de la marginea parcului. Au sunat la ușa unui apartament de la parter. Le-a deschis un bărbat necunoscut care le-a făcut semn să intre. Tăcut și încruntat, bărbatul negricios care fuma țigară de la țigară, a tras nervos draperiile de pluș, a aprins lumina, a consultat-o rapid și s-a grăbit s-o măcelărească acolo, pe masa din sufragerie. Frica a fost mai mare decât durerea, deși Ela le-a simțit pe amândouă. După ce s-a terminat totul, a lăsat plicul cu bani pe colțul mesei și, sprijinită de prietena ei, s-a întors acasă pe jos. Abia a reușit să meargă. Din tălpi până-n creștet era o rană vie.
Încetul cu încetul și-a revenit. Trupul i s-a vindecat destul de greu, dar după un timp rănile s-au închis. Însă sufletul ei n-a mai fost niciodată cel de dinainte de avort. O vreme a fost tristă și a plâns fără motiv. Apoi n-a mai plâns, dar n-a reușit niciodată  să scape de tristețe. A trecut an după an și copilul nenăscut și nedorit a rămas și a crescut acolo, în ea. Fiica ei a împlinit zece ani, douăzeci, douăzeci și cinci, treizeci. Uneori Ela a simțit nevoia să-i vorbească. Și, mai ales, să-i ceară iertare.
-Iubirea mea, îmi pare rău.
-Iar îmi spui așa? De ce? Nu-mi place să mă minți!
-Ai dreptate, e normal să fii supărată. Erai fetiță, nu-i așa?
-Asta n-ai să știi niciodată!Te-am ales să-mi fii mamă și tu n-ai vrut să mă naști.
– Ai venit într-un moment nepotrivit. Atunci eram prea tânără. M-ai luat prin surprindere. Repet. Îmi pare rău.
-Nu pot să te iert.
Povestea chinezoaicei semăna și nu semăna cu povestea Elei.
Într-o lume săracă, o femeie care nu apucase să se mărite, a rămas însărcinată. Rușinată, și-a ascuns sarcina cât a putut mai bine și, o vreme, nimeni n-a bănuit nimic. Apoi a încercat să scape de copil ajutată de o bătrână din vecini. N-a reușit. Copilul s-a încăpățânat să trăiască. Și într-o zi cei din jurul ei și-au dat seama că tânăra urma să devină mamă și i-au pus o mulțime de întrebări indiscrete. Ea nu le-a răspuns. Ce putea să le spună?
Zilele au trecut și fiul ei a început să se miște. De unde știa că era băiat? Pur și simplu așa simțea. La început viața cea nouă a dat semne firave. Apoi l-a văzut tot mai mare și mai puternic. Creștea și o lovea cu piciorușele ziua și noaptea. Se juca, se odihnea, și iar se mișca. Iar ea obișnuia să-i povestească în fiecare seară despre viața ei. Pruncul nenăscut era singura ei rudă de sânge.
Apoi, într-o noapte, tânăra s-a trezit brusc. Ceva nu era în ordine. Ce anume? Când și-a dat seama că cea de a doua inimă din ea încetase să mai bată, femeia a simțit o durere sfâșietoare. Copilul din ea murise tocmai atunci când se pregătea să-l strângă-n brațe. Femeia a plâns și s-a rugat pentru sufletul pruncului ei nenăscut. Altceva ce putea să mai facă? Era o biată ființă care trăia de azi pe mâine, departe de lumea civilizată. Și cum copilul ei mort n-a mai avut puterea să se nască, a rămas acolo, în burta mamei.
Abia după șaizeci de ani cineva a descoperit cazul și chinezoaica a fost operată. Medicii au studiat fătul care se mumificase în pântecele mamei lui, iar chinezoaica a putut, în sfârșit, să-și vadă fiul.


6 comments

  • Prima parte a povestirii mi-a adus aminte de filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, în ceea ce privește atmosfera conspirativă și individul dubios care a provocat avortul. Partea a doua este din păcate foarte subțire, schematică, merita personalizată mai mult. Ideea este bună: imaginea copilului avortat vs trupul mortificat, cele două amintiri lugubre cu care au rămas femeile.
    Încălzirea globală însă nu a participat la economia textului.

  • A atins la mustață încălzirea globală, în ceea ce privește celelalte două cuvinte, se încadrează cumva destul de bine. O spun mereu în situațiile astea, bineînțeles însă că autorul alege când și unde să se oprească, mai multă profunzime în descrierea sentimentelor cu siguranță nu ar fi stricat în sensul că ar fi dat un plus de valoare textului.

  • Şi mie mi se pare că la încălzirea globală se face o aluzie „subţire”. Ideea textului este inedită. Prima parte pare mai bine lucrată decât a doua. Cred că din punctul de vedere al concursului, ai atins cel mai bine tema mamei, deşi dintr-o perspectivă a pierderii.

  • Incalzirea globala e atinsa doar tangential, la fel ca si iubirea. Interesanta totusi paralela cu chinezoaica.

  • plus:
    scurt.

    minus:
    dialogul poate fi mai interesant, ar putea aduce inca o dimensiune in relatia lor virtuala.

    sugestii:
    nu mentiona ca povestile sint inrudite (nici in titlu, nici in text). lasa-l pe cititor sa descopere asta. da-i indicii, dar lasa-l/fa-l sa caute singur. impactul va fi mult mai mare si va ramine mai mult timp in memorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *