Cuvânt înainte

În dicționarul meu enciclopedic 1978 găsesc următoarea definiție: “Diaspora (termen compus prin înlăturarea cuvintelor grecești dia – împrejurul – și spora – împrăștia) s.f. Totalitatea comunităților evreiești dispersate în afara Palestinei în urma captivității babiloniene (sec. 6 i.e.n) iar mai târziu a căderii Ierusalimului (70 e.n.)“
Dicționarul definește vremuri îndepărtate cînd numai evreii se aflau răspîndiţi în toate colţurile lumii. Ulterior au plecat italieni, irlandezi, indieni, filipinezi și chinezi iar termenul s-a generalizat, referindu-se acum la oricare grup etnic din afara graniţelor unei ţări. În 1978, majoritatea românilor locuiau în interiorul binecunoscutelor graniţe bine păzite. Cred că diaspora însemna pentru noi pe atunci postul de radio Europa liberă dar între timp situaţia s-a schimbat radical. În prezent, se estimează că numărul românilor aflaţi în străinătate ar fi undeva între 4 şi 12 milioane, “în funcţie de înţelesul termenului român”. Pentru o ţară cu o populaţie de 19 milioane, chiar şi 4 milioane ar reprezenta o cincime din populaţia ţării. Destul de mult… În timp ce 10 milioane ar reprezenta cam jumătate din populaţia ţării. Ar fi imens.
Eu trăiesc în diaspora. Copiii mei de 16 şi 13 ani s-au născut în afara ţării şi au dublă cetăţenie (deci certificat de naştere şi paşaport românesc). Între ei nu vorbesc în franceză şi nici în engleză, pentru că li se pare amuzant să nu poată fi înţeleşi de “localnicii” care ar vrea să tragă cu urechea.
Cînd erau mici şi încercam să le citesc, seara, la culcare, poveşti în engleză, mă întrerupeau foarte supăraţi: “Vreau în limba noastră.” Cum nu aveam cărţi de poveşti româneşti, îmi sărea somnul traducînd cărţi luate de la bibliotecă.
În primul meu an într-o ţară străină, un alt român venit cu cîţiva ani înaintea mea mi-a făcut următorul pronostic: “În scurt timp vei ajunge să vorbeşti româneşte foarte prost, vei folosi multe englezisme, vei căpăta un uşor accent (ca ştiriştii ăia jenanţi de la ProTv) şi mai ales, vei folosi un limbaj rudimentar – cel familiar pe care îl vorbeşti acasă cu soţia sau cel amestecat cu argouri pe care îl foloseşti la telefon cu prietenii. Dar ce-i încă şi mai trist e că nici în engleză nu o să străluceşti. Vei vorbi aşa numita broken english – engleza emigrantului.”
Din perioada aceea am reînceput să citesc beletristică. La început în engleză. O perioadă bună de timp am citit romane exclusiv în engleză, pe cînd ziarele le răsfoiam numai pe site-uri româneşti. Abia mai tîrziu, după ce am început să fiu interesat de literatură şi din perspectiva scriitorului, am reînceput să citesc beletristică în limba română şi să fiu interesat de literatura contemporană românească.
În decembrie 2012 am trimis un manuscris la un concurs de debut roman, organizat de Cartea Românească. După aproximativ o lună am sunat la redacţie pentru a mă interesa de pachetul meu trimis de peste ocean.
Îmi imaginam că respectivul pachet – bineînţeles, singurul pe care îl primiseră din afara României! – fusese remarcat de îndată şi îmi vor da instantaneu un răspuns edificator. În loc de asta am aflat că primiseră în jur de 60 de romane dintre care trei veniseră din Canada. Trei! Primiseră romane şi din Italia şi nu mai ştiu din ce alte ţări…
Incredibil, mi-am spus.
Trei romane din Canada mi se părea foarte mult. Dintre prietenii mei de atunci, majoritatea intelectuali (ingineri mecanici, de software, hardware, etc) nu foarte mulţi citeau. Îmi era greu să-mi imaginez români din diaspora scriind romane în timpul liber, în ciuda faptului că eu însumi o făceam
Cine, în afară de mine, şi-ar pierde timpul cu nişte romane în limba română în loc să-şi perfecţioneze engleza, în loc să ia cursuri de franceză ca să aterizeze pe-un job bun la guvern, în loc să se specializeze la un master sau în loc să pornească o afacere? Iar dacă nu faci nimic din toate astea şi nici nu stai peste program, atunci cum, cel puţin, să nu te ocupi ca lumea de copii!?
Şi totuşi, în afară de mine, în 2012 au fost cel puţin alte trei persoane – cele trei romane ajunse. Al patrulea, al meu, a ajuns la editură după data limită (mulţumesc Poşta Română dar și organizatorilor, care nu au acceptat submitere ca e-book, prin e-mail!) şi s-a întors înapoi nedesfăcut. Pe colet nu existau date de primire sau returnare, dar am dedus asta luîndu-mă după unicul cuvînt care apăruse într-un colț şi care nu fusese scris de mine: nereclamat! Adică nesolicitat. Adică ajunsese după data limită şi cineva de la editură îi spusese poştaşului: pleacă domnule cu el de aicea că e prea tîrziu. În ultimă instanţă am fost totuşi mulţumit că nu mi-a cerut poşta canadiană să plătesc încă o sută de dolari pentru retur.
Scriitorii din diaspora nu sînt deloc puțini. La concursul Augustin Frăţilă de anul acesta, două dintre cele cinci romane finaliste aparţin unor scriitori din diaspora. Premiul a fost luat de Matei Vişniec – poet, scriitor, dramaturg din Paris.
Fără îndoială, am putea continua amintind conaţionali activînd în toate ramurile artelor: dramaturgi, sculptori, regizori, muzicieni, pictori – dar eu vreau să subliniez un lucru. Toate celelalte arte se adresează publicului general prin intermediul limbajului universal.
Doar scrisul rămîne un act aproape prostesc, de păstrare încăpăţînată a legăturii totale cu limba maternă. Rezultatul efortului tău nu va prezenta vreun interes francezului, englezului, germanului. Dar perseverezi să scrii pentru că într-o ţară străină, scrisul îţi poate ţine loc de patrie, pentru că e o modalitate de a continua să locuieşti (la modul imaginar) în ţara ta.
M-am gîndit că sîntem destui de mulţi români răspîndiţi pe glob ca să păstrăm constantă rubrica de faţă.
Primul contact cu “exteriorul”, găsirea unui serviciu, învăţarea limbii, întîmplări distractive, impactul revederii României (ce poveşti pot apărea aici!). Le-am da celor din ţară ocazia să citească despre întîmplări, lucruri sau obiceiuri, pe care nu le întîlnesc în “spaţiul mioritic străbun”. În mod ideal, la un moment dat, ar trebui să apară aici un dialog între diaspora şi cei din România.
Iar la modul absolut ideal, într-un viitor apropiat, ar trebui să găsim aici, pe site, romane de calitate scrise de autori români, disponibile spre a fi cumpărate ca e-books, astfel încît scriitorii talentaţi din România și Diaspora să poată primi nu 10% sau 15% la sută drepturi de autor (cum le oferă acum editurile) ci preţul aproape integral al cărţii.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.