Ce poate fi mai frumos decât acea dimineață când, câteva raze transparente și sfioase de soare lovesc parchetul brun din casă, trecând prin fereastră, lăsând în urma lor dâre mult prea subțiri de lumină? Ce parfum se poate asemăna cu cel al zambilei ce zace în vaza de flori uitată chiar și de praf?
Ea se trezește ca de obicei în camera mult prea mică, care emana aceste senzații de necomparat. Nu îndrăznește să se dea din prima jos din pat, lăsându-și fața expusă la dungile imprimate și temporale de soare. Zăbovește așa câteva minute bune, ascultând melodii de neauzit și simțind parfumuri de nerecunoscut. Într-un final, lasă așternuturile încurcate și îmbibate de somn în urmă,nu se întoarce să le privească nici măcar pentru o clipa. Își pune cafeaua în ibricul deja uzat de mult prea multe utilizări. O, ce aromă, ce amintiri, el nu mai e de mult prin preajmă…
Acum câteva secunde, sau ani sau poate chiar secole, în fiecare dimineață ,ea sorbea din trupul expus al bărbatului, îmbătându-se cu aroma lui și pierind de fiecare data în brațele acestuia. El nu mai este, de mult, prin preajmă.
Pe trecerea de pietoni când roșul a devenit galben, și galbenul a ajuns verde, destinul lor s-a hotărât să se joace de-a iubirea cu ei. Ea era de-o parte, el de cealaltă. El a făcut primul pas, ea pe al doilea. Privirile rătăcite li s-au intersectat pentru câteva clipe nedefinite; ea nu mai era ea, iar el era pierdut în ochii ei goi dar capricioși. Au ajuns la mijlocul străzii, lumea s-a oprit și timpul odată cu ea, degetele li s-au strâns într-o îmbrățișare disperată,ucigătoare, defapt doar s-au atins într-un mod stângaci. Au trecut unul pe lângă altul, ea lăsându-l în urmă,fără regrete, el uitându-i chipul imediat,nepăsător.La cafenea, ea citea dintr-o carte ai cărui nume necunoscut îi era, el abia s-a așezat pe un scaun oarecare. Erau iarăși doar ei doi, singurii martori ai unei iubiri tăinuite,ai unei fantezii fără de sfârșit,singurii stăpâni ai lumii, controlați de voința unui destinului jucăuș.Nu mult timp a durat, până când ea a început doar sa răsfoiască cartea, aruncându-i din când în când priviri misterioase și putin visătoare, iar el o sorbea,pierdut deja în agonia unei iubiri neîmpărtășite ,parcă încercând să-i asimileze fiecare detaliu care o definea,care ii ofereau aerul acela mistic. Cu fiecare secundă, erau din ce în ce mai aproape unul de altul,mai aproape de uitare, mai aproape de pieire.
Ceașca a atins blatul mesei imprimându-i un semn pe veci, trezindu-i. El s-a așezat lângă ea. Nici unul nu scotea vreun cuvânt care ar fi putut sparge acea liniște ,deja deranjantă. Preferau sa se privească printre aburii albi care inundau ceașca de cafea caldă. Defapt, ei doi vorbeau, și ce povesti fantastice,ce fantezii ademenitoare își destăinuiau unul altuia într-o limbă sacră,devenită profană prin glasurile lor ,creeata încă de pe când s-au întâlnit la semafor. Erau pierduți de mult în această iubire fără izbânda,erau prizonierii unui destin al cărui final nu fusese încă scris.
Așa s-au descurcat mult timp ,ea ii simțea ,însetată, fiecare părticică a trupului gol, el încerca sa-i contempleze atingerile ,devenite foc și apa, care îl conduceau spre nebunie sigură.Trăiau și se bucurau unul de altul ,existau și respirau unul prin altul. El o găsea perfectă, ea îl vedea atât de plin de defecte.Nu știau ce de se iubeau, dar nu puteau trăi unul fără celalalt. Erau absorbiți de taina unei iubiri ucigătoare. Nu mai erau doar ei doi, erau trei: ea, el și cel mic. Au trăit asa , în apartamentul în care lumina se sfia sa pătrundă și zambilele mereu cucereau aerul îmbâcsit. Au trăit asa, pana când el a dispărut. Ea crede că a murit, însă nu știe adevarul sau doar îl ascunde de ea însăși. Trăiește încă în basme cu final fericit, se trezește încă pe același pat , simte încă aceleași parfumuri îmbietoare,dar nimic nu mai e la fel, el nu mai este demult prin preajmă…
Cafeaua da în clocot, cel mic se așează la masă , așteptându-și micul-dejun iar ea continuă sa viseze.
O liceană oarecare
Observ că ți-ai încadrat singură textul la Atelier. Dar ar fi fost oricum încadrat la fel de un editor, pentru simplul motiv că lipsesc diacriticele și sunt mai multe typos-uri care-ar avea nevoie să fie remediate. Cât despre subiect, aș spune că are nevoie de câteva detalii care să-l scoată din banal.
Bine-ai venit și spor la scris!
Mulțumesc! :)