Nu-l mai fierbe pe copil în mămăligă

Și-atunci i-a zis tatăl lui: „Dani, dacă la 11 nu intri pe ușă, nu mai ești copilul meu.” Și a-nchis.
– Vai, ce urât ți-a dat-o tac-tu, a spus prietenul lui, care stătea lângă el și auzise conversația. Și pe el îl chema tot Dani, sau ceva de genul, doi Dani, cred. Au continuat să bea, pentru că erau mulți și se adunaseră și fetele se făceau, hehe, din ce în ce mai frumoase.
– Da, nu știu, că-mi pare rău de situație, a spus Dani, de o săptămână de când am venit, m-am văzut cu toți prietenii și cu el aproape n-am schimbat două vorbe. Merg acasă ca la hotel.
– Păi și rău e?
– Nu, dar ziceam așa, de chestie. Ce bun e vinul.
– Da, ăsta-i vin de țară, a răspuns Dani Doi. Mi-a trimis tataie de la via lui de la Panciu. El e horticultor și enolog, a fost și prin țări străine pe vremea lui Ceaușescu, zbura cu avionul să le bea vinul altora.
Prietenul lui s-a uitat la telefon.
– Tu mai ești cu Ana?
– Da’ m-am despărțit de ea din toamnă, de când am plecat la Cluj.
– Nu știu, că de când ai venit, tot îmi dă mesaje și mă-ntreabă de tine.
– Bă, nu, că dacă ne vedem, sigur ne futem și atunci se duce dracu’ tot. Plus că eu mâine mă operez și deja plec pe weekend.
– Păi și bine-i că bei așa înainte de operație?
– Habar n-am.
– Tu știi, a spus Dani Doi, luând o înghițitură din vinul lui tataie.
– Chiar, a spus Dani, tu ai ceva gagică?
– Da’ mai dă-le dracu’ de femei, a spus prietenul lui.
– De ce să le dai dracu’. Nu le dai dracu’.
– Ce să zic, eu nu-s frumușel, ca tine, a spus prietenul lui, mângâindu-l ludic pe picior.
– Du-te bă de-aici, a spus Dani, dându-i ludic un pumn în umăr.

Și au continuat să bea, și vinul lui tataie îi cam dădea gata pe toți. La un moment dat, prietenul lui a zis:
– Bă, Dani, eu sunt homosexual.
Și Dani a zis:
– E-n regulă.
– Serios?
– Da, nu e nicio problemă.
Și prietenul lui a zis:
– O, doamne, nici nu știi ce greutate mi-ai luat de pe inimă.
– Oricând.
– Bă, dar nu mă manifest decât atunci când beau că, în rest…
– Bă, e ok, tu ești încă ok, eu când beau, încep să fur, știi cum zic?
Și prietenul lui i-a pus din nou mâna pe picior și a dat să-l sărute, și-atunci Dani s-a cam panicat. S-a ridicat și a zis:
– Bă, eu mă duc un pic să-mi iau țigări din orașul următor, ok?
Și s-a dus în hol, și-a luat bocancii în picioare și a plecat.
S-a uitat la telefon. Era deja unsprezece și un sfert. Uitase de taică-su. Indicatorul bateriei la 5%. A mers în stația de tramvai, ultimul vagon plecând din stație. S-a lăsat pe vine, a vomitat între picioare, și a luat-o din loc.
Mergea și se gândea că uite că totuși mă țin pe picioare, nu mai am tată, dar măcar am bocancii mei în picioare, și ce dacă, pot s-o iau pe jos și pot s-ajung acasă, câtă vreme am bocancii mei, n-am nevoie de-ajutorul nimănui, ce faci bă, faci scheme, a-nceput el să vorbească cu neantul, faci scheme fututengură, bă îți crăp capul de-ți sună apa te nenorocesc bă tu ce crezi că. Și atunci a observat că, din greșeală, încălțase bocancii altcuiva.
S-a oprit, s-a dat doi pași în spate, l-a sunat pe taică-su.
– Tata, uite, sunt pe undeva prin Drumul Taberei, vino să mă iei. Sunt pe strada Fericirii, 84, vino să mă iei.
Și taică-su i-a zis ceva, dar n-a mai auzit, pentru că i s-a închis telefonul.
A început să se învârtă pe stradă, gândindu-se că poate nu se pricepea la viață pe cât credea. Era primvăvară și era cald și tocmai plouase pe străzi. O boare călduță se ridica din asfalt. Cămașa a început să-l strângă, și-a descheiat nasturii, simțea că se sufocă. Și-a amintit de un volum de poezii pe care-l citise acum două veri, probabil, “De ce fierbe copilul în mămăligă?” Nu știu, dracu’ să mă ia.
S-a așezat pe bordură. Simțea umezeala călduță din aer și asfaltul care emana căldură. Când era mic, stătea la bunici și, tot așa, într-o zi de vară foarte călduroasă, stătea în bucătărie și se uita la bunică-sa cum făcea mâncare. N-aveau hotă și toți aburii se împrăștiau prin bucătărie, aerul era saturat. Și-atunci a intrat bunică-su în bucătărie, a zis “Nuți, ce-l ții pe copil în Holocaustul ăsta?”. L-a luat de mână, l-a dus în sufragerie și i-a pus desene animate.
Și-atunci a intrat o mașină pe stradă, l-a orbit cu faza lungă. Dani și-a dus mâna la ochi. Mașina a oprit în dreptul lui. Dani a deschis portiera, a urcat înăuntru. Încerca să nu miroasă a nimic, dar mirosea. A întrebat:
– Tata, eu mai sunt copilul tău?
A doua zi, s-a trezit în patul lui, transpirat și cu o durere de cap îngrozitoare. Și-a încălțat bocancii stropiți cu vomă și noroi, s-a dus la spital. Operația a durat ceva, dar a reușit, în cele din urmă.

Daniel Pandele

M-am născut într-o familie de ingineri. Am terminat liceul în București, am plecat la facultate în Cluj și am ajuns în China.

www.facebook.com/daniel.pandele