Omul din…

…

Momentul din visul ei se derulează ca un diafilm pe o bucată goală de perete, scârțâitul imaginilor ce bat de după becul rotund cuibărit în aparatul rusesc sunt soundtrack-ul pe care ea zboară, cu pulpa pe jumătate dezvelită din cearșaful acoperit de mână lui și de plapuma grea. El se uită la ea ca și când acum o secundă s-ar fi coborât de pe lună. Obiectivul a făcut zoom optic pe buzele ei, uneori dulci ca mierea, uneori presărate cu sarea lăsată de lacrimile în care ea s-a adormit. Hush now baby don’ t you cry, pe el îl vezi departe pe Luna și nu-l mai atingi. Pe un perete gol luminează fosforescent propria ei lună, on the other side of the Moon. O lunicică prinsă de un trepied între rocile reci de pe întinsul alburiu și sterp de viața peste care el s-a înstăpânit. Luna ei egală cu nava din care el obișnuiește să se transbordeze pe Luna lui. Ca un Dead Star, cu el în rolul de Micul Prinț. Ochii ei tremură sub pleoape mai bătăios decât îi zvâcnește lui inima și crede că va putea număra palpitațiile ei. În dimineața aceasta stă și se uită la ea cum doarme. Mai bine decât să numeri oi invizibile. Ce visează ea, Do Androids Dream of Electric Sheep? L-a poreclit Mr. Robot iar el o va modela după chipul și asemănarea lui ca să nu îi mai vadă buzele încrețite de sare. Sarea să stea bine merci pe lună, aici să curgă zâmbetul ei. Momentul continuă cu răsuflarea lui grea peste ea. Suflă și ea poate se va trezi, să îți facă o cafea neagră cu o linguriță de sare pentru că dacă o trezești ea nu va mai știi diferența între zahăr și sare. Doar sunt albe și granulate amândouă și tu le-ai pus din economie în recipiente de același tip de borcănașe și ai uitat că eticheta s-a scurs în chiuvetă de la apa pe care ea o trece ca să spele praful de trei degete pentru că tu nu știi să îl ștergi. Și totuși vrei cafeaua și vrei ca ea să se ridice în capul oaselor căci tu nu ai somn. Oile nu se numără ele singure, până și cele electrice despre care ai citit și știi că nu aveau funcții cognitive dezvoltate ci erau un decor într-o lume din care viața a dispărut radiată de prostia oamenilor, sunt imobile și multe, la fel de multe cât sunt de multe minutele. Cam trist. Trist este că mijeste de zi și ea doarme și tu nu. Luna plină e de vină, un glob ce nu se stinge, doar pâlpâie energic în unde ce ajung calde la tine și te țin cu ochii larg deschiși să îți fixeze retina în semilumina înconjurătoare. Vezi praful cum curge peste tot și se arcuieste ca o manta peste corpul ei inert. O ferește voit de la depunerea lui sau ea emană oare un câmp de protecție cumva? Rămâi uimit, știai că există aură dar îți spui că o fi o iluzie optică și prea mult ermetism. În fine, particulele acelea mărunte ocolesc coconul alcătuit din ceva ce tu nu vezi. Pui mâna și ți se pare pentru o clipă că se adâncește mai mult în pielea ei. Senzație de profund iar ea te lasă să intri pe ușa din visul ei și adormi deodată cu nasul înfipt în mirosul părului ei. Luna s-a făcut palidă, gonită de ivirea zorilor și pătratele colorate de pe perete se schimbă la intervale egale, atât cât rotița diafilmului face mișcarea completă de când degetele ei învârt pelicula neagră de film. Îți apare visul, bont și clar. Personajul principal e un Harap-Alb pe o lună, care poartă o traistă pe umeri și în traistă are o lună mai mică pe care locuiește un om ce îți seamănă și care stă greu pe propriile picioare din cauză că luna în care locuiește nu are nu știu ce gravitație și vezi cum acel om are pe umeri o lună și mai mică pe care o fată doarme într-un pat împărătesc acoperit cu blănuri albe de oi. Harap-alb ajunge la o poartă bătută în nestemate în care stă de străjer un țânțar biped cu glas omenesc care îi cere să lase jos traista și să îi arate ce anume are în ea dacă va vrea să treacă mai departe. „Ne ferim de luni și de oameni pe luni.” Atunci Harap-Alb se preface într-o cometă atât cât să poată să treacă peste poarta ce se înălța mai bine de ceruri și odată ce a trecut cu bine peste țânțar, se preschimbă în forma lui de om și scoate lunile din traistă și le pune cu grijă jos, în groapa pe care a făcut-o când s-a prăbușit ca cometă și îngrămădește pământul la loc cât să planteze luna cu omul ce seamănă a tine. Harap-alb pune mâna pe un nor și îl stoarce deasupra gropii și luna abia plantată crește văzând cu ochii iar omul devine om și la rândul lui omul își plantează luna ce o purta pe umeri și prinde și el un alt nor și stropește ca să crească și luna lui pe care fata rămâne să doarmă într-un pat împărătesc, so this song  and story will end…

Ioana Bianca Miulescu

DomnisoaraMi