Răbdarea de a trece marea scrisului

Unele lucruri se învaţă din cărţi, altele din viaţă, iar cele mai multe din amestecul derutant de lectură şi trăire. Răbdarea este, în orice caz, una dintre calităţile importante pe care ar trebui să le aibă un scriitor. Cu răbdarea treci marea unui roman, iar scrisul capătă, pe seama ei, un fel de așezare pe care orice construcție narativă se bazează.

Mă trezesc aproape în fiecare dimineață ca să duc mai departe povestea din romanul pe care îl am în lucru și mărturisesc că de fiecare dată un fel de dorință (omenească) de a ajunge „mai repede în față”, înspre capitolele finale, de a arde niște etape – pe care le văd, pentru moment, ca pe niște piedici în pornirile mele entuziaste de cucerire a lumii fantasmatice care se limpezește, încetul cu încetul, situație cu situație, sub bocănitul tastelor computerului, adesea și cu ajutorul unui stilou cu cerneală adevărată, pe care îl folosesc ca să-mi răscolesc unele simțăminte romantic-desuete intrate în adormire, de care am însă mare nevoie pentru a atenua senzația de răceală tehnică a disciplinei – devine singurul lucru pe care trebuie să-l înfrunt.

Noroc, aş zice, că răbdarea se învață, iar trecerea timpului și vârsta sar și ele în ajutor în această lecție. Ca niște prieteni dragi care nu te părăsesc niciodată la greu. Redescopăr și eu, aşadar, din mers, pe cont propriu, mereu, lucrurile pe care le știam. Dincolo de talent și cultură, de resursele moștenite sau obținute cu trudă, răbdarea pare a fi chiar o condiţie de bază în munca specială – şi deloc uşor de descris – a scrisului.

Fiecare pasaj, fiecare scenă, fiecare capitol, întreaga materie a ţesăturii pe care o presupune un roman reclamă o atenție egală, reală, îndelungată. Acelaşi tip de atenție pe care și viaţa de zi cu zi o cere. Ţine de domeniul evidenţei, dar îmi place să repet – după alții care, în timp, o vor mai fi spus – că a scrie un roman înseamnă a trăi o experiență la fel de adevărată ca viața reală. Pentru că nu poți pune surdină pe trăirea propriu-zisă în toată perioada în care scrii. Pentru că nu poți absenta de la întâmplările ființei tale. Pentru că nu-ți poți trece viața pe stand by. Pentru că nu poţi scrie cu indiferenţă, cel puţin nu la nivelul primului draft.

Aşa se face că puterea de a aştepta, de a nu te precipita, de a nu da peste cap totul din pricina unor capricii şi ambiţii de moment, de a nu încerca să fii înainte de a fi cu adevărat, de a nu răspunde tentaţiei ademenitoare a părelnicei notorietăţi din zilele noastre devine mai preţioasă decât orice.

Răbdare pentru ca paginile tale să se adauge firesc, natural. Răbdare pentru ca întregul să capete un sens. Răbdare pentru a-i găsi apoi acestei felii de viață pe care ai tăiat-o din viața ta un editor răbdător, înțelegător, inteligent și inimos. Răbdare pentru un răspuns. Răbdare și implicare pentru toată munca de editare a altor oameni inimoși. Răbdare pentru a vedea cartea de hârtie şi pentru a o vedea ajunsă la cititori. Răbdare pentru a primi un ecou și un semn de confirmare și de recunoaștere de la ei. Răbdare pentru acest zbucium grozav pe care nimeni nu-l aude, nu-l vede, nu-l simte și nu-l înțelege mai bine decât tine.

Răbdarea se deprinde, nu încape nicio îndoială. Ca multe alte lucruri de pe lumea aceasta. Unii o asimilează pe îndelete din experienţele de aşteptare nesfârşită pe care viaţa le oferă cu generozitate, alţii din încrederea în propriile planuri pe care le văd undeva în viitor împlinite, iar cei mai mulţi pe drumul credinţei şi al bunătăţii asumate, care topeşte chiar timpul.

În ceea ce mă priveşte, această ocupaţie a scrisului la roman – pe care, după ani de poezie, am luat-o mai în serios în ultimul timp – a devenit instrumentul perfect al exersării răbdării. Dimineaţa devreme, când nici soarele şi nici lumea din jur nu s-au trezit, graba mea irepresibilă de a pune punct, de a mă vedea ajuns la capăt are de înfruntat fiecare emoţie, fiecare stare, fiecare întorsătură de frază din paginile în lucru. Este ca în acele „computer-games” în care nu poţi accede la nivelul următor fără depăşirea condiţiilor nivelului actual.

Iar dacă scrisul nu poate trece nepăsător peste amănunte, nu le poate ignora şi nu le poate da deoparte, mă gândesc că nici cititul prozei pe verticală, pe diagonală şi aşa mai departe nu este posibil. Un articol ştiinţific se preteză mai bine, se pare, la aceste tehnici rapide de lectură, dar un roman trebuie tatonat cuvânt cu cuvânt. Aşa cum fac alpiniştii cu fiecare metru pătrat din faţa lor probând cu pioletul adâncimea şi fermitatea zăpezii.

Aşa cum se şi cuvine. Pentru că sunt mulţumit, în fine, să găsesc aici şi un argument pentru „trăirea clipei”, care aduce bucuriile mărunte, chiar acelea cu iepuraşi, pisici, vaze cu flori şi citate înţelepte care umplu în unele zile reţelele de socializare online oferind consolare atâtor oameni, bucuriile care – ne place sau nu – alcătuiesc fericirea. Pentru că nu poţi pretinde că ai citit „În căutarea timpului pierdut” doar frunzărind această nepieritoare capodoperă. Tot aşa cum nici trăirea pe sărite a vieţii nu este posibilă.

Vasile Baghiu

Poet, prozator și eseist, fondator al himerismului poetic, a publicat în ultimii ani un volum de proză scurtă și două romane: Punctul de plecare, Planuri de viață, Fericire sub limite. De asemenea, este autor al mai multor volume de poezie, între care Gustul înstrăinării, Febra, Depresie, Metode simple de încetinire a timpului, Respirație asistată, Avantajul de a nu câștiga nimic. A obţinut prin concurs mai multe burse „writers-in-residence” în Occident şi a apărut cu traduceri în reviste din străinătate. Este inclus în antologii precum O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea de Marin Mincu sau Manualul vânătorului de poeți de Nicolae Coande. A primit mai multe premii, între care Premiul Poesis, Premiul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor, Premiul Mihai Ursachi, Premiul Liviu Rebreanu, Premiul Patrel Berceanu. A avut diverse experienţe de muncă, între care şi pe aceea de asistent medical într-un sanatoriu de tuberculoză, care i-a inspirat o mare parte dintre scrieri. Ca profesor a publicat un ghid-manual în șapte volume pentru învățământul sanitar (Teoria și practica nursing) și mai multe articole de specialitate. Este iniţiator şi susţinător în oraşul său al proiectelor educaţionale Sănătatea lecturii și Cultura sănătății. Psiholog în domeniul promovării sănătății, trăieşte la Piatra Neamţ și călătorește frecvent în Europa. Aleargă și participă la curse de alergare, experiență care stă la baza romanului Confesiunile unui scriitor alergător, publicat în 2022 parțial pe citestema.ro, în pregătire acum la o editură.