„Întâmplări în irealitatea imediată” de Max Blecher

O carte cât o căutare frenetică prin odăi nesfârșite, pline până la refuz cu obiecte desuete aparținând unor entități misterioase, care poate nici nu au existat vreodată cu adevărat. Un fir epic ce satisface curiozitatea la limita dintre normal și patologic a oricui a simțit vreodată obsesia colecționarului sau a exploratorului. O povestire pentru cititori curajoși. Fiindcă deshumările ascund riscuri inerente, și orice sit se poate surpa într-o clipă peste arheologul avid de excavări tot mai profunde.

Întregul roman al autorului prea puțin cunoscut publicului larg pare jurnalul unui călător hiperanalitic printr-o existență exasperant de tenace ancorată în concret. Departe de superficialitatea sigură de sine a multor pierde-vară provinciali care populează narațiunea, personajul principal trăiește într-o continuă și chinuitoare incertitudine, amplificată de contururile fiecărui obiect privit ca prin ocularul unui microscop puternic.

Încă din primele rânduri, cititorul primește o seducătoare invitație la depersonalizare, fiind chemat să îl urmărească printre frazele lungi pe naratorul care își smulge contururile strat după strat, contopindu-și până la uitare de sine ființa eliberată din zăgazuri cu aparent banala imagine fixă a unui punct de pe perete, pentru ca apoi să revină din imaterial în propriile limite binecunoscute, ca după o reprezentație elaborată de prestidigitație.

Construcția epică abundă în astfel de episoade de părăsire a propriei închisori din “carne si sânge”, bizare experiențe extracorporale din care naratorul-personaj se întoarce și mai conștient de puternica atracție gravitațională a unei realități care refuză să se lase părăsită sau schimbată. Materializările ei cele mai anodine și diverse par că asaltează receptorii hipertrofici ai acestei sensibilități întotdeauna alerte, cuibărindu-și greutatea colosală pe umerii ei slabi, ocupându-i retina, gândurile, fiecare impuls nervos transformat in senzație. Cu fiecare cascadorie în afara sinelui, două forțe egale și de sens contrar își dispută supremația- nostalgia pentru toate posibilitățile pierdute de a fi altcineva și liniștea sigură a regăsirii unui trup care, deși ros de imperfecțiuni, este docil și familiar până în cele mai mici detalii.

Prin ochii mult prea larg deschiși ai naratorului, concretul își scutură stratul subțire de banal care îl acoperă și dezvăluie valențe subversive, chiar periculoase- fiecare obiect împietrit în aparenta sa funcție inofensivă stă să iasă la atac, arătându-și o nouă înfățișare agresivă și dezarmant de surprinzătoare, plină de “utilități superioare si fantastice”. Lumea întreagă devine astfel o Țară a Minunilor ostilă, în care orice certitudine este demolată de noile adevăruri contradictorii descoperite la doar un pas mai departe. O alternanță de locuri binevoitoare sau malefice populează realitatea, ca niște imagini reflectate în oglinzi ascunse privirilor neantrenate.

“Crizele” personajului, atât de asemănătoare celor de petit mal din epilepsie, dar diagnosticate de ciudatul doctor-șoarece de laborator din roman ca fiind friguri malarice, fac imposibil de distins granițele dintre concret și imaginar, reprezentând manifestări ale unei hipersensibilități imediate la realitate. Stimuli vizuali, olfactivi și mai ales dureroși sunt percepuți la un nivel absolut, insuportabil și continuu, singurele refugii dovedindu-se spații protectoare precum cușca sufleurului, subsolul unui teatru de provincie, pustiu în timpul zilei, și bâlciul, oglindire miniaturală și cu atât mai veridică a vieții jucate “fals și ornamental”.

Alte tărâmuri neutre, pe alocuri chiar binevoitoare, sunt cinematograful și panopticumul, ambele simulacre verosimile ale realității, câmpuri de exercițiu pentru înfruntarea exactității exasperante a vieții de zi cu zi. Printre imagini proiectate în întuneric sau racle cu figuri de ceară, infinitele posibilități ale existenței par inofensive și previzibile, devenind chiar mai adânci și mai reale decât originalele de la lumina zilei.

Prins astfel la hotarul dintre vis și veghe, eroul poartă conversații grave cu entități imaginare, deformează intenționat faptele în dialoguri derizorii cu personaje reale, își umple nopțile de insomnie cu fantasme și parade de viziuni tributare unei caracteristici comune, alese la întâmplare- variațiuni pe aceeași temă de umbre, de pildă, sau de concavități sculptate în diverse materiale. Universurile se confundă și se întrepătrund ca metalele îmbrățișate într-un aliaj- nebunia și luciditatea devin inseparabile, limitele lor fiind lipsite de importanță în față certitudinilor implacabile ale lumii, care oricum anuleaza aspirații si acțiuni in “aceeași uniformă monotonie”.

De o savoare dulce-amară sunt paragrafele în care naratorul-personaj încearcă să scruteze sensul cel mai profund al obiectelor, fiind fascinat de fotografii vechi, universuri închise în mici globuri de sticlă, bijuterii desuete sau materiale destrămate de trecerea vremii. În fiecare dintre ele, tentaculele acestei sensibilități hiperplazice ghicesc vieți paralele, temporare “renașteri de existențe întregi”, atât de diferite și de necunoscute încât anonimul lor sfârșit provoacă o durere aproape fizică. Cititorul căpătă la rândul lui impresia că își afundă adânc mâinile în sertare și cufere acoperite de praf, pentru a cotrobăi prin misive cu scris palid și caligrafic, documente icterice, resturi de obiecte decorative și de îmbrăcăminte care au alcătuit decorul unei alte lumi poate mai inteligibile, poate mai blânde.

Nostalgia posibilităților pierdute este contagioasă. În lumina ei tulbure, plăcerile contemporane devin derizorii, în timp ce detaliile ignorate în viața de zi cu zi capătă proporții colosale. Romanul reprezintă o analiză a trecerii prin copilărie și adolescență nu într-un tempo logic și categoric, ci sincopat la fiecare pas de viziuni de coșmar, halucinații și întrebări care atacă însuși filonul central al realității. Obiecte cu linii mișcătoare și întrebuințări necunoscute până în clipele de revelație sunt tot atâtea prilejuri de a pune la îndoială certitudinile după care lumea își învârte globul pierdut într-un univers infinit de întunecat.

Escapadele suprarealiste sunt piperate cu aventuri dintre cele mai preceoce și bizare, iubiri oculte, prietenii incerte, încercări disperate de întoarcere la natură, extreme de liniște și tulburare, tandemuri amețitoare de exaltări și recăderi în boala de a fi, tentative de sinucidere și zbateri pentru dobândirea unui sine nou și puternic. Lumea se reflectă în privirea pătrunzătoare a naratorului doar pentru a-și admira absurdul indecent de luxuriant, multiplicat la infinit, ca intr-un joc de irealități paralele puse față in față în oglindă.

Un anti-Bildungsroman în care personalitatea nu se clădește sănătos și statornic, ci se descompune în mii de bucăți chiar înainte de a-și fi cristalizat scheletul axial. Nu este surprinzător că autorul a fost considerat de critică un Kafka autohton, aventurile sale extreme pe scena absurdului fiind cel puțin la fel de captivante. Printre florile sculptate în lemn, mansardele și podurile ticsite cu vechituri, străzile șerpuitoare de provincie, maidanele prăfuite și personajele căzute în decrepitudine, Max Blecher rămâne totuși ascuns și aproape anonim maselor prin romanul său de debut cu puternic parfum autobiografic. Prezentă sau nu în manualele de liceu- mostră de ultimă intenție a romanului interbelic- parcă strategic plasată în fragmente chiar în perioada de predare de dinaintea vacanței de vară, opera este pe nedrept trecută cu vederea, sau poate chiar dintr-un ultim și rafinat reflex de autoapărare al realității dezgolite până la viscere într-o construcție care parcă își prinde cititorul de mână, obligându-l să ia parte la prăbușirea în bloc a lumii așa cum o știe.

Un roman misterios, plin de paragrafe ca niște incantații desprinse din cărți de magie neagră. O scriere ce abundă în adevăruri tulburătoare, și care ar trebui poate din această cauză să poarte pe copertă simbolul de pericol biologic sau celebra bulină roșie a blocurilor instabile, grefată însă pe cataclismul însuși, avertizând asupra magnitudinii sale intimidante pe scara Richter- pentru că, într-adevăr, curajosule cititor, lumea ascunde locuri de minimă rezistență, iar cartea pe care ești gata să o străbați e în același timp un cutremur puternic și un morb care macină fără a promite că va purifica, la fel ca boala care a ascuțit până la extrem simțurile autorului.

Alice Bancu