„Dragostea în vremea holerei” de Gabriel García Márquez

Diagnostic : Dragostea în vremea holerei

Simptome:

1.Debut acut
Pentru Fernando Ariza,  timpul s-a oprit în loc și inima a refuzat să mai stea în colivie ,în momentul în care o zărește la fereastră pe frumoasa Fermina Daza.  În vremea în care oamenii mor în brațele holerei,  Florentino este prins în imbrătisarea ucigătoare a dragostei, care devine boala fără de leac a vieții sale.
Într-o lume a oamenilor care își trăiesc sentimentele în umbra prejudecăților, Fernando își scoate  poeziile, trăirile și cuvintele în lumină, convins fiind că aparțin „zeiței încoronate”. Chiar dacă furtunoasa Fermina Daza e o copilă și  se încăpățânează să creadă  in  Dragoste ca intr-un  dans al ploii: disperat, aberant, bizar , dar plin de speranța unei izbaviri. Cu o nevoie profundă de a imprima cuvintelor sale trăiri profunde, începe să redacteze zeci de scrisori de dragoste care o copleșesc și o ard pe Fermina…
Cartea  întreagă te zăpușește printr-un fel atipic de a amplifica amănuntele de orice fel, totul emană o dragoste  ca o arșița continuua.  Scriitorul nu se remarcă printr-un stil alert (sunt aproape 500 de pagini) , în prima jumătate povestea fiind  mai greu de urmărit, poate și de simțit, dichisită cu detalii care te leagă de o lume,  nu de personaje. E  atmosfera , o căldură sufocantă, cea care îmbibă asteparile cititorului, pregătit astfel să înțeleagă o dragoste într-o lume a…holerei.
Tatăl Ferminei,  Lorenzo Daza, se opune și Fernando își vede visul de iubire părăsit în apele murdare ale Fluviului Magdalena… Fiul nelegitim al unei văduve, telegrafistul poet nu este partida pentru care Lorenzo și-a pregătit fiica o viață întreagă. Atunci începe ,de fapt, tot zbuciumul… „Memoria inimii evită amintirile dezagreabile, exaltându-le numai pe cele plăcute, artificiu grație căruia reușim să ne suportăm trecutul…”

2.Sete arzătoare
Viața își continuă cursul său nestrămutat, după legi de o sfințenie copleșitoare, în ținutul Caraibilor, Fermina căsătorindu-se cu fermecătorul doctor Juvenal Urbino. Atunci, prinși în lumea legămintelor și a legilor  lui Marquez, tindem să credem că totul s-a terminat,cu Fernando delirând de iubire și Fermina tremurând de nerăbdare în brațele soțului. Dar, Fernando nu își uită jurământul de iubire veșnică, simțind că pentru el nu va mai exista durere mai dulce decât a-și dedica viața ei, hotărat să urce pe scara socială. Cu o nebunie lucidă, ia decizia de a aștepta momentul în care Fermina Urbino va ramâne văduvă, pentru a-și împlini povestea de dragoste.
Dintr-un copil refuzat, Fernando ajunge șeful Companiei Fluviale a Caraibilor, dedicându-se țelului de a ajunge pe treapta pe care insăsi zeița lui stă cu trufie. Viața lui ia un drum al desertăciunilor, el trăind ceea ce avea să numească „iubire divizată”,convins fiind că cele 622 de femei care i-au trecut prin pat  nu sunt decât un paliativ, deoarece ele nu i-au trecut si prin sufletul inundat de prezenta Ferminei. Un leac pentru durere… „Asta era viața. Dragostea, dacă exista, era cu totul altceva: o altă viata”.
Confruntându-se cu monotonia vieții maritale , Fermina este o mamă și o soție bună timp de 50 de ani, când rămâne ,brusc,singură. Atunci, își da seamă că odată cu trecerea anilor, s-a rătăcit pe șine insăsi în toată osteneală rolului de soție supusă. Există,însă, cineva care o vede cu atât de multă claritate, cineva care nu a pierdut-o niciodată, urmărind-o ca pe o luminiță pe un cer întunecat… După 50 de ani, 9 luni și 4 zile, Florentino Ariza își reînnoiește  legământul de iubire eternă, cu aceeași pasiune , neîntinată de trecerea timpului.

 3. Febra sufletului
Pentru cel bolnav , focul ucigător al unei iubiri care se întețește la întrezărirea speranței îl duce într-o lume a halucinațiilor, o febră a simțurilor, a sufletului. Cât  timp ești dispus să aștepți pentru dragoste? „Toata viața .” sună promisiunea care îi tremură pe buze de  jumătate de veac, așteptând să ajungă în inima celei pe care o adoră.
Fermina trăiește cu o resemnare lucidă certitudinea că după 50 de ani de căsnicie , nu poate să inteleagă dacă ceea ce a trăit a fost iubire… Oare o  poate descoperi, după atâția ani, în umbra trecutului? „Dragostea e dragoste oricând și oriunde, cu atât mai intensă cu cât se apropie de moarte.” Nu există tarziu sub umbrela unui nou inceput…

Nu am căutat  în minunata lume a lui Marquez  și leacul pentru iubire. Poate pentru că îmi imbracă nerăbdarea de cititor cu o istoveală copleșitoare , dar nicicând nu mi-am simțit sufletul mai viu și mai odihnit. Cuvintele curg  lent, cu un lirism inconfundabil, dar sentimentele sunt cele care te apasă, te trezesc. Reușesc, în chip magic, să dea sens iubirilor neîmplinite. Dacă e ceva ce știu cu siguranță acum  este că nu există iubiri eșuate, fără speranță . Ele sunt doar iubiri care nu s-au împlinit încă. Iubirile neîmplinite freamată de nerăbdarea de a fi trăite, la marginea oricărei clipe, oricât de trecută ar putea părea.
Iubirile, ca și cărtile, au o viață a lor, palpită și  respiră prin noi. „Dragostea în vremea holerei”este o carte-iubire densă, suficient de incăpătoare pentru a face loc cititorului în propria-i reverie. Citești, iubești, dai sens lumii tale, totul , sub vraja inconfundabila a cuvintelor lui lui Gabriel Garcia Marquez. La final, nu o sa simți ca vrei sa te vindeci vreodată.

Admin

Acesta este un cont de administrare al LiterNautica.com