În stilul binecunoscut (și care l-a făcut celebru) al lui Saramago, cititorul este purtat în îndepărtata, rurala lume a Europei luterane a secolului șaisprezece, acolo unde va călători alături de un elefant indian și de însoțitorul său, din capitala Portugaliei până la Viena. Elefantul este extravagantul dar de nuntă oferit de regele portughez Joao vărului său Maximilian, arhiduce austriac. După ce a fost adus în țară de marinarii portughezi (ale căror rute, știm cu toții, se deschid spre destinații exotice încă de la sfârșitul secolului al cincisprezecelea), animalul a reprezentat pentru scurtă vreme principala atracție a capitalei. Acum însă zace într-un staul murdar, uitat de toți, fără nicio altă folosință decât aceea de a rumega cantități enorme de verdeață.
Zis și făcut! Elefantul va fi transportat (de fapt, va merge pe propriile picioare, alături de o escortă) dintr-o parte a Europei în cealaltă. Nimic mai simplu, dacă nu luăm în considerare multitudinea de probleme care pot apărea pe parcursul călătoriei. Drumurile Portugaliei nu sunt nici cele mai sigure, nici cele mai ușor de străbătut. Ne imaginăm infrastructura unei Europe a secolului șaisprezece. Un elefant, apoi, este un animal cu o talie impresionantă. Nu poate fi ascuns de privirile curioase, nici nu se strecoară prin păduri sau piscuri și văi montane ca o veveriță sau o capră sălbatică. În plus, are nevoie de provizii, o cantitate enormă, deloc ușor de transportat.
Problema este dezbătută în cele mai mici amănunte la curtea portugheză, apoi trece la comandantul unui grup de soldați, căruia i se dă sarcina de a livra în siguranță elefantul la Valladolid, acolo unde se găsește momentan arhiducele Maximilian. De la Valladolid, elefantul se va alătura alaiului austriac, însoțindu-l până la Viena. Alaiul va trece prin Genova, Verona, Padova și Innsbruck.
Așa zisele aventuri ale elefantului, deloc atât de spectaculoase pe cât poate sugera termenul, sunt, de fapt, sau devin pe parcurs, aventurile grupului de militari și muncitori care îl însoțesc și ale cornacului și dresorului său, Subhro, abil interpret al comportamentului animalului, precum și subtil cunoscător al nevoilor și dorințelor sale. Dificultățile de logistică apar pe parcurs: sezonul ploios neașteptat sau neprevăzut, lupii stând la pândă în pădure, timpul de odihnă al elefantului sau lentoarea carului cu boi ce transportă mâncarea animalului încetinește înaintarea, întâlnirea cu plutonul austriac la granița dintre Spania și Portugalia trebuie să se desfășoare în anumiți termeni diplomatici, în caz contrar se pot crea neînțelegeri care pot duce la răfuieli.
Peste tot, caravana este primită cu uimire și curiozitate. Un elefant în Europa rurală nu se mai văzuse până atunci. Teama nu este mai puțin prezentă. Pentru cei care văd lumea prin perspectiva creștină a acelor timpuri, întărită de acțiunea violentă a Inchiziției, elefantul și cornacul său trebuiesc sfințiți, creștinați, exorcizați. Faptul că totul se întâmplă din voința regelui este, totuși, un scut invizibil, conferind autoritate comandantului portughez, în ciuda oricărei perplexități. Comandantul este, la rândul său, un om deschis și curios, prins între propriul său spirit libertin și formalitatea autoritară a instituțiilor pe care le servește. Deosebite sunt acele pagini ale cărții în care autorul descrie soldații și cornacul, în jurul focului, discutând despre chestiuni religioase. În confruntarea ideologică dintre Ganesha (zeul hindus al înțelepciunii, cu trup de om și cap de elefant) și Dumnezeul creștin recunoaștem ironia fină, inteligentă, inconfundabilă a lui Saramago:
(…) Shiva își trimise atunci armata cerească, cu sarcina de a găsi capul orientat spre nord al oricărei creaturi adormite le-ar fi ieșit în cale. Găsiră un elefant muribund care dormea în acea poziție și, după moartea acestuia, îi tăiară capul. Se întoarseră la shiva și parvati consemnând capul elefantului, care a fost așezat pe corpul lui ganesha, readucându-l în viață. Astfel se născu ganesha, după ce trăise și murise. Prostii, bombăni un soldat, La fel ca povestea celui care, după moarte, reînvie a treia zi, răspunse subhro, Atenție, cornac, ai mers prea departe, îi reproșă comandandul, Nici eu nu cred povestea copilului de săpun care a ajuns să devină un zeu cu un corp de om gras și cap de elefant, însă mi s-a cerut să explic cine era ganesha, iar eu m-am supus, Da, însă ai făcut considerații deloc amabile la adresa lui isus hristos și a fecioarei, care nu au fost deloc pe gustul sufletesc al celor prezenți aici, Îmi cer ietare față de cine s-a simțit jignit, nu asta mi-a fost intenția, răspunse cornacul.(…)
În alte locuri, profunzimea conceptelor este exprimată printr-un limbaj simplu și direct; desigur, o altă marcă înregistrată a nobelului portughez. Totul este descris cu delicatețe, atenția egal distribuită a autorului pentru personajele sale și psihologia lor nu lasă loc de interpretări, plăcerea lecturii este garantată iar nivelul scrierii, unul de elită. Un roman istoric aparte, diferit de orice am citit până acum, de pedanteria din Quo vadis a lui Sienkiewicz, de disperarea din Kaddish-ul lui Kertesz sau de meticulositatea și precizia lui Hesse și Hemingway, o scriere pentru cei care știu să o guste și să o înțeleagă, ce relaxează și antrenează în același timp, de citit, neapărat, alături de celelalte romane importante ale autorului.
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
În „Călătoria elefantului” am făcut prima dată cunoștință cu Saramago și mi-a stârnit curiozitatea. După „Peștera” și „Toate numele”, a urcat pe primele locuri în topul autorilor pe care i-aș citi și reciti oricând, cu plăcerea primei lecturi. A fost un stilist foarte priceput Saramago. În ciuda aspectului foarte condensat al scrierilor, nu plictisește deloc. Aș da câteva contra-exemple, dar autorii sunt încă în viață și nu vreau să-i supăr… presupunând c-ar citi din întâmplare ce se mai scrie pe-aici pe LiterNautica.
Interesanta si parca atipica fata de ce-am citit eu de Saramago, adica ce spune Mihai mai jos, plus Orbirea. (Chiar, ati citit-o?)
Aveti cumva Călătoria elefantului in pdf?
Peștera, Orbirea și Toate numele fac parte dintr-un fel de trilogie involuntară a absurdului, din câte am înțeles eu, deși n-aș ști acum să explic mai bine. Acesta e un roman istoric, într-adevăr ceva diferit. Și Evanghelia după Isus ar putea fi considerat, cu un mic efort, roman istoric. Abia aștept să îl citesc! Cât despre pdf. nu te pot ajuta, Cornel, eu am citit-o în italiană, salvând practic cartea veche de la un anticar. Operă de binefacere :D