Quentin Tarantino

Dodi sprijinea colțul clădirii, încercând să se ferească de soarele infernal, iar George își spăla un măr la fântâna aflată la câțiva metri distanță.

– Ai văzut chestia asta ? întrebă Dodi.

– Ce anume ?

– Asta, arătă el cu degetul spre un afiș.

Era o fotografie cu o tânără atât de slabă, încât îi făcea pe copii ăia somalezi din reclamele la Oxfam să arate de-a dreptul arătoși. Cu toate astea, tânăra era cumva … înfrumusețată. Era ceva atrăgător în privirea ei înfrântă. Afișul făcea reclamă unei dezbateri publice cu titlul „Slăbiciunea pentru frumusețe: victimă sau” … ultimul cuvânt fusese mâzgălit cu o carioca.

– Nu le înțeleg pe femeile astea, frate ! oftă Dodi, dând cu piciorul într-un răhățel uscat de la marginea trotuatului. – Cum să faci așa ceva cu corpul tău ? Ai curul ăla fain, ai țâțele alea apetisante, bunătate de țâțe … și te pui ca proasta să le transformi pe toate în ciorapi cu salată de vinete !

George pufni în râs.

– Uită-te, mă, cum arată țâțele alea ! Zici că-s ciorapi plini cu salată de vinete ! se indignă Dodi.

– Ce e de înțeles, omule ? Sunt femei, murmură George, studiind mărul.

Hotărî că nu era destul de curat.

Dodi abandonă afișul. Soarele ajunsese și în locul în care stătea.

– Ce dracu’ nu investește primăria în niște bănci, frate ? Stai ca animalul în soare, și nicăieri o bancă pe care să îți odihnești curu’ ! se plânse Dodi, cedându-și, în final, locul căldurii.

– După-amiază de câine ? zâmbi George absent, frecând de zor mărul sub jetul de apă.

– Poți să zici și așa, se lamentă Dodi. – Spune-mi cum ai reușit să rezolvi cu tipul nostru.

George deschise gura, dar o închise la loc. Ceva îi atrase atenția.

Îl văzură pe Cerșetor apropiindu-se de locul în care stăteau.

– Uite că vine și fraieru’ ăsta ! murmură Dodi.

Îi făcu semn cu mâna, deși erau singurii oameni de pe stradă.

Cerșetorul – așa îi spuneau pentru că mereu cerșea câte ceva, dar cel mai mult îi plăcea să cerșească țigări – își legăna trupul încet și se ținea de mână cu o fată îmbrăcată în pantaloni scurți de blugi și un maiou care se multa obscen pe sânii ei obraznici. George se alătură lui Dodi și își duse mâna streașină la ochi:

– Ăsta vine cu o gagică la întâlnirea de afaceri ?

Și mușcă zgomotos din măr, ca să adauge puțină emfază momentului.

– Cred că da, mârâi Dodi. – Să vezi ce-l pocnesc pe fraier !

După acest schimb, continuară să scaneze prezența aceea nefamiliară și nepotrivită pe lângă silueta tovarășului lor. Fata arăta bine, dar era ceva în neregulă cu ea. Nu puteau realiza, concret, ce anume era nelalocul lui.

Apoi, brusc, Dodi îl apucă pe George de braț, ca și cum avea un spasm.

Își dăduse seama.

Cerșetorul se opri, anticipând problema pe care prezența fetei o punea. O apucă de umeri și o întoarse spre el, apoi își lăsă o mână să îi cuprindă mijlocul și o sărută apăsat, având grijă să îi inspecteze bucile cu mâna liberă. După aceea îi șopti ceva la ureche, și o expedie cu o palmă suplimentară peste fund. Pentru noroc.

Traversă strada și își anunță prezența:

– Am venit, băieți !

– Ai întârziat, Cerșetorule ! îl admonestă Dodi.

– Ăsta e un mod frumos de a pune problema, comentă George cu seriozitate, și mai luă o mușcătură din măr.

Fructul pârâi cu și mai mult zgomot ca înainte. Cerșetorul rămase câteva clipe, studiind fețele celor doi, fără să își poată da seama dacă erau cu adevărat supărați pe el, și pe faptul că întârziase patru, poate cinci minute.

Ceilalți doi îl sfredeleau cu privirile, apoi pufniră brusc în râs. Cerșetorul răsuflă ușurat. Mereu îl luau peste picior. Era era fraierul oficial al grupului.

– Bă, cine era tipa aia ? întrebă Dodi.

– Noua mea gagică, murmură Cerșetorul, încercând să-și estompeze entuziasmul.

– De când ai tu gagică, mă ? îl repezi George.

– Eh …

– De când umbli tu cu fete, mă, poponarule ? râse Dodi. – Credeam că îți plac doar băiețeii, ha ?

– Sunteți foarte amuzanți azi, comentă Cerșetorul neimpresionat.

Dodi îi aruncă o privire lui George, apoi spuse:

– Omule, unde dracu’ le găsești pe tipele astea ?

– Păi ? Care-i problema ? se sperie Cerșetorul.

– Omule, gagica ta arată ca Quentin Tarantino ! decretă Dodi.

Cerșetorul îl privi, apoi își propti brațele în pieptul lui și îl împinse în spate:

– Du-te-n mă-ta, fraiere !

Dodi se dădu doi pași înapoi, râzând, apoi continuă:

– Da, mă ! Iar aia dinaintea ei arăta ca Woody Allen !

Se îndoi de spate și continuă să râdă în hohote, ținându-se de burtă.

Cerșetorul rămase pe loc, privindu-l cu o ură crescândă, dar știind că nu are ce face. Erau prietenii lui de-o viață, iar batjocura lor era ca o liturghie. Da, avusese câteva prietene înfrânte din punct de vedere estetic, dar alea fuseseră vremurile de demult. Acum avansase. Începea să se aranjeze mai mult, era atent la ce haine lua pe el, se tundea mai des, la frizeria din centru. Tot tacâmul.

Iar fetele observaseră asta la el. Nu era urât, doar … necizelat.

Îi ceru ajutorul lui George, din priviri. Acesta rămase tăcut, cu un zâmbet de Mona Lisa pe buze. Mai mușcă odată din măr, apoi aruncă cotorul în iarba prăfuită de la marginea trotuarului.

Își șterse meticulos degetele de pantaloni, apoi spuse:

– Hai să nu uităm de ce ne-am adunat aici.

Dodi se potoli și se îndreptă de spate. Se apropie de Cerșetor și îi puse o mână pe umăr:

– Omule, știi că glumesc, nu ?

Cerșetorul își păstră mina serioasă. Nu voia să se împace chiar atât de repede. Era, totuși, o insultă adusă celei care îi înghițea ADN-ul măcar o dată pe săptămână. Dădu la o parte brațul lui Dodi, zicând:

– Mda …

Cerșetorul trase aer în piept. Dodi continuă pe același ton serios, sumbru chiar, de parcă vorbeau despre o criză economică catastrofală:

– O suge bine ?

Apoi, învins de amuzamentul contrastului, pufni în râs. Cerșetorul se abținu să îl împingă, și răspunse calm:

– Nu așa de bine ca mă-ta.

Dodi deveni brusc serios.

– Ce-ai zis de maică-mea, fraiere ?

George interveni:

– Gata, că vă iau de cap pe amândoi ! Tre’ să fiu undeva în jumătate de oră, nu vă mai țineți de prostii !

– Unde tre’ să fii, fraiere ? îl împunse Dodi.

George se întoarse spre el și îl lămuri:

– La maică-ta. A zis că e deja rezervată diseară pentru un gang-bang, și dacă vreau una mică, să merg acum, cât e încă fierbinte ! spuse el ușor iritat de acest mic inconvenient.

Dodi rămase tăcut și mâna lui dreaptă apăru în fața lui George. Avea doar degetul mijlociu ridicat.

Cerșetorul râse cu poftă. Se simțea răzbunat.

George își drese glasul:

– În altă ordine de idei, ăsta-i planul: diseară, după ce termin cu mama lu’ Dodi, ne întâlnim la ora 8 la intrarea de la stadion. De acolo vă duc la băiatu’ meu. Să aveți banii pregătiți. Și să vă puneți naibii niște fețe de oameni mai deștepți !

– De ce trebuie să mergem toți trei ? Nu poți merge doar tu ? Îți dăm ție banii, și tratezi doar tu cu el, spuse Cerșetorul.

– Nț, nu merge așa. Omul a zis că vrea să ne cunoască pe toți, altfel cade treaba. A zis că nu face afaceri cu intermediari. Trebuie să te privească în ochi, fraiere ! explică George, aprinzându-și o țigară. – Pricepi ?

– Cred că da …, murmură Cerșetorul.

– Care-i problema ? îl întrebă Dodi.

– Cum ai reușit să obții castana asta ? întrebă Cerșetorul. – Am auzit că e aproape imposibil să stai de vorbă cu Gatsby.

– Pot să-ți spun că n-a fost ușor, așa că hai să nu futem afacerea ! oftă George. – Tipu’ ăla-i dement, omule ! își mușcă el buza, cu emfază.

Dodi îl privea pe sub sprâncene, așa că George se văzu nevoit să aprofundeze:

– Nu am văzut atâta marfă într-un singur loc nici în cel mai turbat film ! Și el stă acolo, frate, în mijlocul ei, și își face de cap ! E periculos tipu’, dar dacă ajungi să tratezi cu el, și te place, ai dat lovitura !

Cerșetorul își roti ochii în jur, ca lovit de o paranoia răcoritoare:

– Eu … nu știu dacă vreau să fac asta, spuse el repede și cu glas jos.

– Ce-ai zis ? Nu mai vrei ? îl repezi Dodi.

– Vreau să zic că … sunt bani mulți. Știi câte încuietori am zgâriat ca să fac rost de ei ? îl înfruntă Cerșetorul.

– Credeam că i-ai cerșit, mă, fraiere ! râse Dodi.

– Pe dracu’ ! Dacă ar fi fost așa ușor …

Și avea dreptate. Partea lui din preț îi păpa economiile făcute în ultimul an. Nu era chiar mărunțiș.

Îl privi pe George, care stătea tăcut și fuma. Cu Dodi se putea certa, și se putea împăca, dar George era altă mâncare de pește.

– Vreau să zic … sunt mulți bani, și marfa s-ar putea să fie proastă. Care dintre noi se pricepe la așa ceva ? Poate nu e pură. Dacă ne-o dă îndoită ? Cine o să știe ? Tu ? îl întrebă pe Dodi.

Acesta rămase pe gânduri câteva clipe, apoi spuse:

– Ascultă aici, mă, dacă vrei să dai lovitura cu adevărat, trebuie sa faci un … cum îi zice, mă ? pocni el din degete spre George. – Salt … un salt de credință, fraiere ! îl împinse pe Cerșetor cu degetele în piept.

– Un act de credință, corectă George calm.

– Așa, exact ! Asta-i șansa noastră, mă, muie ! Și după ce dăm lovitura, atunci să vezi ce gagici o să avem. Chiar și tu, fraiere ! Gata cu vagaboandele astea care seamănă cu Tarantino ! râse Dodi și îi făcu semn cu ochiul.

– Deci nici maică-ta nu o să se mai prostitueze, nu ? veni replica din partea Cerșetorului. – Sau ea o face de plăcere ?

George râse scurt.

– Vezi că te pocnesc ! mârâi Dodi.

– Cerșetorule, asta e situația, interveni George. – O jumătate de kilogram costă mai mai mult decât ne permitem eu și Dodi. Dacă nu vrei să te bagi … OK, înțelegem. Dar dacă te bagi și reușim, o să plouă cu bani, îți promit ! Gândește-te la fraierii care distribuie căcatul ăla, cât de tare îl taie și ce prețuri au ! Noi luăm marfă pură. Pură, omule ! Știi cât m-am chinuit să îl conving pe tip să ne vândă nouă ? Când un mahăr din ăsta alege să facă afaceri cu tine, nu dai cu piciorul unei șanse ca asta ! Tu crezi că noi vrem să trăim de pe o zi pe alta ? Crezi că nu m-am săturat de prostiile astea, de figurile zilnice ? M-am săturat, omule ! Vreau să scap de chestiile astea, vreau să avansez la următorul nivel. Iar asta e ocazia să facem pasul ăsta ! Luăm marfa, o îndoim o singură dată și o vindem la același preț la care o vând ceilalți fraieri. Îți promit că în două săptămâni o să fim singurii la care va veni lumea să ia. Și după ce îi scoatem pe ceilalți muiști din schemă, atunci putem să practicăm ce prețuri vrem, pentru că o să fim singurii de pe piață !

George avea niște argumente solide, un plan de bătaie bine pus la punct, dar mai era nevoie de o singură mutare ca să îl convingă pe Cerșetor definitiv. Așa că adăugă:

– Dacă nu vrei să te bagi, nu-i stres, omule. Te înțelegem, pe bune. O să ne descurcăm noi cumva. Dar eu, cu Dodi și cu tine … mereu am fost o echipă, nu ? Noi trei, dintotdeauna am făcut lucrurile împreună. Nu-i așa ?

Își puse un braț pe umărul lui Dodi și îl privi cu afecțiune.

– Nu ar fi corect să o facem pe asta fără tine ! spuse el și își puse celălalt braț pe umărul Cerșetorului. Privirea afectuoasă se repetă și în direcția lui.

Cerșetorul îl iscodi, să vadă dacă nu cumva îl lua peste picior, dar George era serios. Când venea vorba de afaceri, George era mereu serios. Și Dodi era serios.

Iar Cerșetorul simțea că face parte dintr-o familie care îl aprecia. Trase aer în piept și își studie tenișii. Erau vechi, rupți și decolorați.

– Fuck it, hai să o facem ! zâmbi Cerșetorul.

George și Dodi schimbară o privire, apoi zâmbiră:

– Așa te vrem, omule !

Bătură palmele și se strânseră în brațe ca niște borfași adevărați.

– Voi doi sunteți frații mei, mă ! decretă George, și îi apucă pe amândoi sub câte un braț.

– Și domnișori de onoare la nuntă ! adăugă Cerșetorul.

– Da, dacă te tunzi ca omul ! râse Dodi.

George le strânse gâturile sub brațe, apoi le dădu drumul.

– OK, eu trebuie s-o tai. Am întâlnire cu mă-sa ! făcu George, arătând cu bărbia spre Dodi. – Dar ne vedem la stadio, la ora 8, da ? Să nu mai întârzii, Cerșetorule, că te nenorocesc ! Prima impresie contează !

Ceilalți doi aprobară din cap.

– Hai că vin și eu încolo, cu tine ! zise Dodi, ignorând remarca legată de maică-sa. – Tu ce faci, Cerșetorule ?

– Păi, mă duc spre casă. Poate mă întind puțin înainte de întâlnire, făcu el cu ochiul. – Cine îmi dă și mie o țigară ?

George schimbă încă o privire cu Dodi, apoi scoase o țigară ușor îndoită și i-o dădu Cerșetorului. Acesta și-o aprinse și trase din ea cu nesaț.

Își dădură mâinile și se despărțiră.

După doi pași, Cerșetorul își auzi numele. Se întoarse:

– Ce-i, mă ?

– Să știi că gagica ta chiar seamănă cu Tarantino ! râse George.

Apoi se îndepărtară.

Cosmin Leucuța

M-am născut în 1986, la Arad.
Am fost educat prin școli de cartier.
Uneori mă inspir din viața reală, iar alteori turez imaginația.
Am scris primul roman (”Laptele negru al mamei”) la 23 de ani, și l-am publicat la 27.
Dintre poveștile apărute aici, pe LiterNautica, aproape toate au fost publicate de editura Casa de Pariuri Literare în volumul ”Numele altora”.
În 2018 editura Polirom mi-a publicat romanul ”Hoodoo”.
Locuiesc lângă Timișoara, împreună cu două pisici și doi șproți.
Cam atât.
Deocamdată.