Ambiguitatea contaminării

Să-ți iei *medicina, îi spuse mama, și închise ușa trântind-o, iar Marco înțelese că treaba era serioasă, dacă voia să nu fie bătut la cap chiar trebuia să-și ia *medicina, deși nu avea nici un *cazzo nimica, dacă îi *colá nasul nu era nici un motiv de *preocupație, alla fine nu era prima *voltă când i se întâmpla și nici nu avea să fie ultima, atâta agitație din partea mamei nu îi făcea deloc bine. Stătea în pat și se gândea la *voturile lui, la cum începuse iarăși școala prost și cum, singurul din clasă, fusese *rimandat cu un an în urmă, în timp ce toți colegii săi, chiar și cei mai stupizi, fuseseră promovați. Ce l’avevano con lui, atunci. Aceasta era singura explicație. Nu era *zvoliat, așa cum credeau toți, pur și simplu nu se putea *impeniá dacă toți aveau *aspetative atât de mari de la el. În ritmul său, lucrurile ar fi mers bine. Dacă îl băteau la cap, începea să-și piardă răbdarea. Rămânea doar o dorință superioară, absolută de a se opune oricărei amenințări, oricărei dorințe de a fi *costret, indiferent dacă înainte de a i se impune acel lucru, el în primul rând ar fi dorit să îl realizeze. Pierdea, quindi, idei originale și din ce în ce mai mult se simțea *costret a sta și a nu face nimic. Credea, de fapt, că a face nimic însemna a face *cualcoza. *Voturile *alte nu *centrau. Simțea înăuntrul său productivitatea debordantă a propriului *pensier. De ce avea nevoie pentru a exprima ceea ce simțea? Dacă se așeza în fața peretelui, pe cuprinsul său de un alb imaculat își putea imagina orice i-ar fi trecut prin cap. *Aparte supereroul luptând cu gașca de *marochini care se lua de el, *volând deasupra lor și *guardându-i în ochi sfidător, coborând între ei și plesnindu-i peste *fațe și peste glezne, Marco își imagina că, a un certo punto, când eroul își dădea jos *maschera pentru a se întinde în patul său, în *stanța sa *buia, cu *lucea del *palo reflectându-se all’interno, uitându-se în oglindă, își descoperea propriul *volto, proprii *capeli și propriile *guánce. Era el, Marco, supereroul care, în timpul zilei, se comporta normal, fofilându-se pe lângă perete în pauză pentru a nu fi *pichiat de *marochini. Și, de fapt, dacă ar fi vrut, ar fi putut *diventa invizibil, doar că nu avea *vólie și nu voia nici să provoace scandal. Dacă te prindeau că făceai pe supereroul te închideau într-un *ospedal și te supuneau la analize teribile, îți *estraévano superputerea într-o eprubetă și te puteai uita la ea în *lucea zilei, o pastă *trasparentă și lipicioasă ca sperma. De aceea toți supereroii erau *mascherați. Dar dacă nu demonstra oricum mai multă forță, cum putea fi băgat în seamă de Chiara, acel *esere atât de *piacevole și atât de frumos mirositor. Îi putea simți l’odore de la trei bănci distanță, anul trecut, în timpul della lezione. Ah, ochii ei atât de strălucitori aveau ceva de neexprimat. Era atât de *bela! Ce se întâmpla cu el, de ce era atras în acel *vortice de bunătate și zâmbet? De ce îi păsa de fiecare *voltă când o vedea ducându-se la baie, ieșind pe *coridoio în pauză, vorbind cu un *ragațo? Nu, nu putea deloc să vorbească cu alți *máschi, simțea un *calore care îl învăluia de la gât și îi urca la *testă. Stătea cu cineva împreună? Dacă nu, de ce nu îl *cagá? Îl considera un papă-*late, era *deluză de el? Îi venea să se ducă direct la ea, să se apropie de ea și să îi spună tot ce avea să îi spună, adică nimic. Dar măcar ar fi privit-o în ochi, i-ar fi *atirat atenția. Nu știa ce trebuie să facă, voia să facă ceva acum, când se gândea la asta în singurătatea *stanței sale, însă ce ar fi făcut dacă s-ar fi dus la școală a doua zi? În afară de ciudatul *calore nu se mai întâmpla nimic. Își simțea fața arzând și brusc avea *paură. De ce, de cine? Pereții nu puteau să îi dea o *rispostă. Se ridică de pe pat și încercă să se așeze la birou. Găsi acolo o coală gălbuie, pe jumătate ruptă. Conturul crestat al foii rupte îi plăcea. Atinse cu degetele puful neregulat al firelor de hârtie. Le simțea pufoase în unele locuri, tăioase în altele. Se gândi că ar fi fost mai bine să-i atragă atenția. Asta nu se putea face decât cu un *vestit elegant. Diseară se va *lava. Își va *sistema părul și mâine, la școală va trece chiar prin fața ei. Nu se va simți în *colpă, ca alte dăți, pentru că s-a *avicinat de ea. Va face pe durul, pe indiferentul. Numai să nu îl observe când va trece pe lângă *marochini. Sigur se vor lua de el dacă îl vor vedea *vestit atât de bine. De aceea, se gândi, poate era mai bine să intre în clasă mai târziu. Să zicem, după un quarto d’ora. Atunci, ar trebui să fie liberă și curtea, și *coridoiul. Profesorii s-au *abituat oricum cu întârzierile lui. Ți-ai luat *medicina, strigă iarăși mama, intrând *tempestiv în *stanță. Da, minți el, făcându-se că i-a rămas în gât. Bine, atunci a letto, domani te trezești devreme, Te trezești prima de-a mă trezi eu, Nu cred, sunt *stancă moartă, Atunci îți las cheia în ușă, Va bene, să stai atent, Am să stau, te-a *chemat tata, Nu încă, poate că mă *cheamă mâine, Să-l saluți din partea mea, spuse Marco, apoi se ridică de pe scaun și se trânti pe pat. Acesta îl aruncă într-o parte și îl întoarse cu fața spre tavan. Mama lui Marco închise ușa.


13 comments

  • Nu inteleg de ce exista * si inaintea unor cuvinte care nu sint in italiana? (pastă *trasparentă)
    Mie mi se pare aproape imposibil de citit…
    Un alt experiment de-al tau? :)

  • Asteriscul se pune (în lingvistică), înainte de cuvintele neatestate într-o limbă reconstruită (de ex. limba indoeuropeană: nu avem documente care să ateste cum se scria/vorbea, așa că putem doar face o ipoteză). *Trasparentă nu e transparentă, nu? Lipsește N-ul.
    Uite, ca să percepi altfel fenomenul, gândește-te dacă în familia ta se vorbește o limbă română pură, așa cum era atunci când încă locuiați în România.

  • Okay, faptul că s-au interpretat ca transliterate ar trebui să mă facă să modific în unele locuri. Mulțumesc! E scris *tempestiv, după idee, voi rafina tehnica într-un final. Acum am lăsat cu asterisc și cuvintele care s-au impus în această limbă mixtă într-atât încât să nu mai fie nici măcar percepute ca străine de către vorbitori.

  • Tocmai asta am vrut să subliniez, Florin. Fără o judecată de valoare, lucrurile așa stau. Cu siguranță limba mixtă poate fi studiată dpdv. științific, dar m-am întrebat: ar avea oare potențial în literatură?

  • Salut Pavel, nu stiam ca asteriscul se pune, în lingvistică, înainte de cuvintele inexistente într-o limbă.
    Cit despre exemplul dat de mine, intr-adevar, nu observasem litera care lipseste.
    Acum e clar.

  • Pavel, eu cred că la întrebarea ta poate fi dat un răspuns afirmativ. Îmi vine în minte filmul Capote, în care vorbirea greoaie, caricaturală a personajului interpretat de Seimour Hoffman stârnește la început suspiciunea, pentru ca la sfârșit să empatizezi ci personajul, să-l respecți și să-l îndrăgești. Deci caracterul ridică vorbirea la nivelul său. Interesant pentru studiu.

  • am inceput de vreo doua ori sa citesc textul dar nu am reusit (din lipsa de timp) sa il duc pina la capat. da, e greu sa intri pe aceasi lungime de unda, dar apoi merge (aproape) bine. multumesc pentru asteriscuri, desi cred ca ar trebui sa le folosesti doar pentru cuvintele (oarecum) straine. cele adoptate si imbinate cu romana, ori sint usor de inteles si nu au nevoie, ori le poti marca altfel. pentru mine e mai putin mere si pere si mai mult mere si portocale, if you know what i mean. desi foarte apropiate, apartin totusi de jocuri lingvistice diferite. si trebuie gasit un echilibru in asa fel incit simplul act de a citi sa nu distraga de la povestea in sine.
    dar ideea e excelenta! pe bune!

  • Așa e, Gabriel, trebuie să perfecționez tehnica de notare a cuvintelor. În timp ce scriam mi-am dat seama că unele cazuri sunt diferite față de altele, și că necesită o a doua și chiar a treia clasificare. În principal din lipsă de timp am decis să îmi las mâna mai liberă, dar mă întorc să pun la punct treaba asta și să scriu undeva niște reguli de uniformizare a totului, ca să nu uit ce am început. Merci!

  • Nu te complica. De regulă cuvintele de argou (și despre asta este vorba) se scriu cu italice (ha ha ha! aici se justifică cel mai bine termenul de italice!). Trebuie însă găsită proporția justă.

  • Italice! Bună asta! Eu am scris aici cu italice expresiile în italiană care rămân, în vorbire, exact așa cum sunt. Se obișnuiește să se redea astfel limba străină folosită în contextul limbii în care e scris textul. Exemplu: un text în română unde anumite expresii în franceză sunt destul de interesante pentru că sună bine (de exemplu) sau sunt interesante/importante pentru autor, atunci el preferă să le lase așa cum sunt, pentru a reda mai bine ideea. Voiam pur și simplu să trec în italice și acele cuvinte cu asterisc care nu sunt adaptate la sistemul (morfologic) românesc: ex. *ragațo > ragazzo. Dar și la cantitate se mai poate lucra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *