Surprizele Romei

Am bătut străzile Romei în căutarea locurilor pe care le știam din filme având sentimentul că reveneam într-un spațiu familiar. Celebrele piețe îmi aminteau de bogații americani din Talentatul domn Ripley și de hoții carismatici din Ocean’s Twelve. Lângă Colosseum, printre soldații înarmați cu săbii și coifuri din plasic, care decorează cu prezența lor fotografiile turiștilor, l-am zărit pe Spartacus în varianta Kirk Douglas aruncând priviri războinice gladiatorului întruchipat de Russel Crowe, iar în Fontana di Trevi i-am surprins pe Marcello Mastroianni și pe pe Anita Ekberg sărutându-se, așa cum le-a cerut Fellini în La Dolce Vita.

Roma văzută în patru zile înseamnă un maraton epuizant, cu harta în mână și atenția împărțită între traseul stabilit cu o zi înainte și obiectivele care apar la tot pasul, anulând toată organizarea. Într-un timp atât de scurt a fost dificil să aleg ce să vizitez, la ce să renunț – o luptă continuă între nevoia de a contempla și nerăbdarea de a vedea cât mai mult, între tentația de a fotografia tot și dorința de a savura atmosfera. Galeriile de artă sunt la fel de multe precum gelateriile și micile trattoria. Parcă pentru a-mi testa loialitatea europeană, una dintre ele m-a ispitit cu o expoziție Edward Hopper. Timpul meu era atât de drămuit, aveam atât de multe de văzut, încât a trebuit să renunț, cu strângere de inimă, la pictorul american preferat.

Căutând Piazza Spania m-am lăsat purtată de străzile pe care se află magazinele marilor case de modă. Ca niște râuri încărcate de frumusețe, acestea se întâlnesc în fața Treptelor Spaniole. Vânzătorii prietenoși sunt obișnuiți să primească vizitele unor pasionate de modă, care admiră piesele ca într-un muzeu.

În Forul lui Traian am găsit prototipul centrelor comerciale moderne – Mercati Traianei (piețele lui Traian), o construcție pe mai multe niveluri, care adăpostea 150 de magazine. Clădirea s-a păstrat suficient de bine pentru ca orice client al mall-urilor secolului XXI să recunoască asemănarea. Se pare că nu americanii sunt responsabili pentru inventarea acestor temple ale societății de consum.

Ecoul Pantheonului multiplică vocile ghizilor, care repetă în toate limbile descrierea standard: cea mai bine păstrată construcție antică din Roma, având cea mai mare cupolă construită înainte de inventarea betonului armat, adăpostește mormintele regilor Italiei și pe cel al lui Rafael. Doar vizitatorul solitar, care pășește în templu la ora deschiderii, are parte de liniștea nepământeană despre care se spune că se datorează proporțiilor perfecte – înălțimea interioară a clădirii este egală cu diametrul bazei domului. Oculus, deschiderea din vârful domului și unica sursă de lumină naturală, contribuie la farmecul misterios al spațiului.

Monumentul dedicat lui Vittorio Emanuele, primul rege al Italiei unificate, este o surpriză neplăcută: prea mare și prea alb în contrast cu zidurile antice, medievale și renascentiste, care îl înconjoară cu siluetele lor elegante, patinate de vreme. Abia după ce am descoperit ce se ascunde în spatele acestei prezențe inadecvate, care blochează vederea Capitoliului, am înțeles cât de mare a fost greșeala amplasării lui acolo. Biserica Santa Maria in Aracoeli, o bijuterie arhitectonică din secolul VI, Piazza del Campidoglio și Palazzo Nuovo, proiectate de Michelangelo, Palazzo Senatorio, Palazzo dei Conservatori și ruinele Templului lui Jupiter, construit în secolul VI i. H, se află toate pe colina Capitoliului.

În ultima seară a scurtei vacanțe romane, cu mintea plină peste măsură de piețe, statui, terme, coloane, catedrale, poduri, fântâni, am recurs la compromisul turistului flămând și obosit: o cină la pachet cumpărată din Gara Termini, de la celebrul fast-food american. Am găsit aici un decor neașteptat: alături de afișele cu hamburgeri supradimensionați, printre mesele din plastic, o bucată din Zidul Servian, care apăra cetatea acum două milenii și jumătate. Clienții preocupați de alegerea meniului instant se sprijineau de gardul din aluminiu care îngrădește pietrele vechi de mii de ani. După unele surse acesta a fost construit în secolul VI î.H de Servius Tullius, ultimul rege etrusc, după altele, ar fi mai vechi cu două secole. Din cei 11 km de zid, care înconjurau cele șapte coline ale Romei, s-au păstrat trei segmente. Cel mai spectaculos intersectează acum Gara Termini, un important nod feroviar European. Construcțiile se întâlnesc, contopindu-și arhitecturile: una din secolul VI î.H, cealaltă, un proiect Art Deco, inaugurată în deceniul cinci al secolului XX. Travertinul contemporan respectă nuanța pietrei antice, silueta sobră a clădirii moderne este o continuare firească a zidului. În timp ce toate celelalte vestigii îmi erau cunoscute din albume, documentare sau filme artistice, descoperirea zidului Servian a fost surprinzătoare, iar satisfacția, comparabilă cu cea a arheologilor.

Stanca Ioana Ursu

Facultatea de Litere, master in Studii americane, traducator.

thebrunchtimestory