Data lansării: 12 noiembrie 2015 (Germania)
Regizor/Scenariu: Ilinca Călugareanu
Muzică compusă de: Anne Nikitin, Rob Manning
Producători: Mara Adina, Brett Ratner
Premii: Golden Starfish Award (câștigător) la Hamptons International Film Festival
Sarajevo Film Festival (nominalizat); Stockholm Film Festival (nominalizat); Sundance Film Festival (nominalizat); Edinburgh International Film Festival (nominalizat)
Hawaii European Cinema Film Festival (nominalizat)
Distribuție: Irina Margareta Nistor, Ana Maria Moldovan, Dan Chiorean…
Jumătate documentar, jumătate thriller, cu efecte de sunet extrem de potrivite (chiar așa, un film românesc cu o coloană sonoră normală, atât de obișnuită în vest încât, dacă e prezentă la noi, accentuând tensiunea sau emotivitatea, ne miră) și titlu de efect, acest film aruncă lumină asupra unui fenomen al comunismului pe care mulți l-au trăit și experimentat pe propria piele, dar al cărui impact poate că nu l-au perceput la adevărata sa intensitate: fenomenul video, al casetelor VHS cu filme străine (în special americane) și al vizionării lor tainice, în camere-cinema, cu pături acoperind geamurile și bănci sau scaune improvizate în mijlocul încăperilor.
O serie de personalități cu renume sunt intervievate. Printre ele, regretatul Ioan Gyuri Pascu, Marius Chivu, apare și Helmuth Duckadam la un moment dat, dar sunt mulți, mulți alții cărora li se ia interviu. Poveștile lor sunt asemănătoare: se adunau noaptea într-o cameră, în fața unui televizor. La el rulau casete video piratate, cu filme americane de acțiune, câte două-trei pe noapte, dublate în limba română de o unică traducătoare: Irina Nistor. Vocea ei inconfundabilă dubla vocile tuturor personajelor din filme. Bărbați, femei sau copii, ea era cea care le dăruia glas tuturor actorilor.
Ea, Irina Nistor, lucra de fapt la Televiziunea Română, acolo unde, evident, cenzura alegea cu foarte mare atenție ce anume să difuzeze. Într-o zi, i se propune o activitate ilegală și periculoasă pe care însă nu o poate refuza. Și asta nu din cauza banilor. Să fii traducător și să lucrezi pentru un sistem care îți limitează expresivitatea poate fi mai mult decât frustrant. Domnul Zamfir însă îi propune Irinei o experiență diferită. Va putea traduce, fără nicio limită de limbaj, o serie de filme încă nedifuzate în România (și care, sub comunism, nu ar fi fost niciodată difuzate), de care americanii probabil că deja se plictisiseră. Acele filme cu Van Damme, Chuck Norris și Jackie Chan care au devenit clasice după revoluție, căci aproape toată lumea auzise deja de ele.
Reconstituirea faptelor merge în paralel cu interviurile. Ceea ce povestesc intervievații se materializează în fața noastră și se transformă în scene thriller de calitate deloc neglijabilă. Irina Nistor traduce într-o cameră a unei vile din București câte trei-patru filme pe noapte. Alături, traficanții de filme sunt în plină activitate. Cei care le ridică și plătesc pentru ele se intersectează cu cei care aduc filmele noi care necesită încă traducere. O întreagă rețea împânzește România socialistă. Punctul central al traficului: domnul Zamfir, un bărbat cu personalitate, care se plasează ca și caracter între dorința de a face bani și cea de a face… bine?! În orice caz, nimic legal în România de atunci. Securitatea se infiltrează și, din informație în informație, ajunge tot mai aproape de domnul Zamfir, în timp ce traducătoarea noastră, în film un caracter timid și harnic, continuă să își riște viața și poziția în televiziunea națională. Ghidată de o atitudine hotărâtă și de propria-i frustrare (mi se părea o formă de a le face în ciudă, spune ea în interviu) Irina se folosește de talentul său pentru a riposta, întrucât orice mică victorie era importantă.
Pe lângă povestea de viață a acestor două personaje admirabile, ale căror chipuri nu se văd până la final, o alegere probabil în conformitate cu activitatea/identitatea lor, care rămâne secretă până după revoluție (cei intervievați își imaginau doar cum ar putea să arate posesoarea vocii din dublaj), filmul se oprește și asupra impactului pe care vizionarea de casete VHS cu filme americane l-a avut asupra unei societăți românești complet izolate. Atitudine, haine, gesturi, orice reprezenta un interes pentru cinespectatorii nocturni care se îngrămădeau în camerele întunecoase ale acelor vecini ce dispuneau de aparatura de reproducere necesară. Peisajele și orașele erau observate cu ochi de turist. Prin filme, persoanele se dezvoltau, își schimbau percepția despre viață. Copiii începeau să copie schemele de bătaie ale eroilor reproducându-le aproximativ, la joacă, în spatele blocurilor. Filmele deveneau, de asemenea, pretext de comunicare. Despre același film se vorbea apoi zile și săptămâni întregi. ”Chiar dacă vedeai un film cu pumni în gură, măcar era altceva decât propagandă” – se spune la un moment dat, într-un interviu. Văzând cum se trăiește pe alte meleaguri, oamenii încep să înțeleagă că situația lor este unică. Rafturile sunt pline de mâncare în magazinele din filme, actorii se îmbracă bine, mașinile sunt diferite și peste tot domnește luxul și prosperitatea.
Potrivit pentru generațiile născute după nouăzeci, care pot viziona acum orice pe internet sau la cinematograf fără să mai aprecieze mare lucru, dar și pentru nostalgici sau pentru cei care au simțit fenomenul pe propria piele, filmul reprezintă un moment important în istoria conștiinței poporului nostru, reușind să pună accentul tocmai pe acea schimbare a mentalității și pe introducerea unui sistem de valori care, după ce în primă fază s-a suprapus cu ideologia dogmatică comunistă, a terminat prin a se impune și a fi adoptat unanim.
Scriitor. Traducător.
Critic literar.
Redactor LiterИautica.
Cărți publicate:
Încotro ne îndreptăm (Litera, 2022) – roman
Treisprezece. Proză fantastică (Litera, 2021) – povestiri
Este de găsit pe pagina sa de autor.
Oh, da, ce bine mă regăsesc în acest scenariu! Vreau să spun că nu mă uitam la Chack Norris sau CichiCean, ci la filme de Oscar: Deer hunter, Taxi driver, Apocalipse now, Ultimul împărat, Doctor Jivago, Cassanova și multe altele, le-am văzut atunci pe ecranul plin de purici. Trebuie să văd filmul ăsta neapărat. Mi-am tras toate filmele nominalizate acum, dar cred că o să mă uit mai întâi la ăsta.
Dacă ai prins timpurile, cred că nu are cum să nu te miște filmul; m-a mișcat pe mine și doar eu nu le-am prins.
Interesant ca la serviciu am un coleg si prieten cu care ies des la cafea si el a fost opt ani coleg de banca cu Irina Nistor – trebuie sa-l intreb cum era Irina Nistor copil si daca avea vocea la fel de enervanta ca in casetele alea.. :)
Eu tin mine cum traducea ea „shut up motherfucker” cu „du-te naibii de idiot” :) Dar altfel nici nu ar fi avut voie si chiar daca ar fi avut oamenii erau mai decenti pe vremea aia.
Spre deosebire de Florin vedeam numai timpenii.. cred ca nu as revedea chiar nimic.
Interesant de vazut documentarul. Apropo, caer e cel mai bun documentar vazut de voi vreodata? Ar trebui sa facem un top ca sa avem sugestii. Mie mi-a placut la nebunie documentarul despre Senna, pilotul de F1.
Florin, cum de nu a fost selectat Silence regizat de Scorsese la Oscar? L-am vazut alaltaieri, as fi curios ce crezi despre filmul asta. E calitate buna pe net.
Se spune și despre asta în film, Cornel, anume că Irina Nistor traducea cam educat înjurăturile. Și da, cred că motivele sunt cele menționate de tine. Libertatea ca libertatea, dar se trăiau și alte timpuri. Nici chiar în statele europene libere de atunci nu se puteau oficializa anumite lucruri cu care, acum, deja ne-am obișnuit.
Mda, de vazut. Un video era juma’ de Dacie si ne adunam ciorchine la vreun prieten baftos ce-l avea. Am vazut si filme cu Chuck Norris si Bruce Lee, dar si Unde se avanta vulturii sau Un ofiter si un gentleman ori Strada Hanovra. Dincolo de megaclasicul concert de rock de Dortmund ‘.83. Toate pareau din alta lume, de aceea toate pareau valoroase ca o perla rara. Acum, in schimb, imi pare ca nu e totul pierdut daca americanii au putut nominaliza la Oscar un film ca „Manchester by the sea”. Si unul dintre cei mai necarismatici mari actori, Casey Affleck, unul dintre preferatii mei.
Uite ca ai spus de Unde se avinta vulturii (am citit si cartea de doua ori prin liceu) si mi-am adus aminte ca a fost o perioada cred ca la inceputul anilor 80 cind dadeau filme pe TVR la care taiau genericul si puneau un titlu din burta. Asa am vazut Unde se avinta vulturii.. Cred ca nu plateau licenta, asa ca noi, romanii, am fost printre pionierii pirateriei „in masa” :) :)
Da, de asta cu vulturii îmi amintesc și eu, și de carte și de film. O să mă uit la Silence în weekend, Cornel.
Florin, trebuie sa vorbim despre filmul ala dupa ce-l vezi :)
Take, nu as zice deloc ca e necarismatic, desi sint de acord are o figura foarte modesta dar pe trasaturile alea prinde al naibii de bine. Mi-a placut filmul ala cu el in rol principal cind incearca sa gaseasca o fetita rapita pentru recompensa.
L-am vazut, mi-a placut. Nu am putut sa „inghit” faza in care securistul ii pune pistolul la cap dlui Lazar si traducatorul #2 de fapt agent sub acoperire dezamorseaza conflictul cu risurile aferente.. si deabia pe urma incep ei sa umble sa-si faca „spate”. O infloritura pe care daca ai trait in sistem nu ai cum sa o crezi. Dar da bine la scenariu, nimic de zis, cred ca astia din occident au fost toti in extaz la scena aia. E asa… eroica :)
Zici că faza asta a fost într-un fel copiată din filmele americane cu spioni, ca să facă din film ceva ”internațional”? Tot ce-i posibil! Nu te pot contrazice, că nu am trăit vremurile :)
Asta e impresia mea, da.. o mica infloritura :)
L-am văzut și eu, și trebuie să spun că sunt un pic dezamăgit. Mi s-a părut destul de superficial, aș zice fără o idee, fără o concluzie. Opiniile și ideile discutate sunt nesemnificative. Cutare a ținut minte o scenă sau un film – și ce-i cu asta? Un trafic de contrabandă cu marfă subversivă se desfășura la lumina zilei, în plină domnie a lui Ceaușescu. Rețeaua funcționa la nivel industrial. Zeci de mii de casete copiate. Nu se poate fără o organizare profesionistă. Cine poate să creadă că asta a scăpat neobservat? De ce a fost permis așa ceva? Cu complicitatea cui s-a întâmplat? Trebuia dat răspuns la această întrebare. În aceeași epocă, mișcarea new-age a Meditației Transcendentale a fost dizolvată violent, cu sute de oameni aruncați în pușcărie. Artele marțiale, yoga, interzise. De ce însă casetele video au fost lăsate la liber? Țin minte că nimeni nu se ferea. În condițiile în care ți-era frică să spui un banc cu Ceaușescu, treaba cu filmele era subiect de discuție la țigare pe hol, la întreprindere, cu șeful organizației de partid.
Și de unde până unde vocea Irinei Nistor, caldă, atrăgătoare? Toată lumea o considera enervantă, pițigăiată. Dar… documentarul a fost gândit, pe bună dreptate, centrat în jurul persoanei Irina Nistor. Ea știe mai mult decât spune în acest film.
Ceea ce nu inteleg unii – mai tineri – este ca acea „contrabanda” avea , totusi, „verde” chiar de la cei care ar fi trebuit s-o interzica. De la caz, la caz, desigur, Romania nu insemna doar Bucurestiul, iar unele „cenzuri” se diluau in provincie. Iar insisi „cenzorii” voiau si ei sa beneficieze de…minunile…venite din Vest. Sau de ce credeti ca a cazut comunismul, de fapt? Dincolo de explicatiile docte pe care, poate, multi le au in cap? Pentru ca, pur si simplu, cei care aveau acces la resurse nu puteau trai ca in Vest. Iar URSS, fireste, fu modelul. Irina Nistor si-a riscat jobul si libertatea ca sa traduca acele filme…mi-e lene sa gasesc linkul catre articolul cu detalii, dar va putewti obosi s-o faceti… la propunerea cuiva din TVR. Facand asta in aceeasi vila unde…vecin..era nu mai stiu ce mare traficant de arme. Dar vocea, da, o avea absolut enervanta…:)) insa cine se mai impiedica de detaliul asta, cand vedeai…nevazutul?
„Toată lumea o considera enervantă, pițigăiată. ” – exact asta am spus si eu inainte sa vad filmul.. m-am mirat sa vad ca in „testimonials” nu se plinga nici unul de asta :)
„Dar… documentarul a fost gândit, pe bună dreptate, centrat în jurul persoanei Irina Nistor. Ea știe mai mult decât spune în acest film.” – si eu cred la fel, Florin..
Take, tema centrala a filmului este exact pe ideea comentariului tau.
Perfect de acord cu Florin. Şi eu sunt convinsă că „ea ştie mai mult decât spune în acest film”. Şi mie mi s-a părut documentarul uşor superficial. Eu personal nu prea cred că doamna Nistor a riscat mare lucru, dar asta e doar opinia mea.