Mic dicţionar de metafore

Nu doar păsările sunt călătoare, ci şi gândurile; pentru a le imortaliza le oferim trup, identitate, contur. O facem prin intermediul scrisului.
Scrisul nu e o colivie în al cărei spaţiu zăvorâm gândurile noastre împăiate, ci e loc de odihnă pentru inspiraţie.
Imaginile sunt înscrise în veşnicie prin procesul fotografierii, ideile prin intermediul caligrafiei, cuvintele receptate vizual sunt cugete condensate.
Traducând gândurile, oferindu-le chip , ele devin ambasadoare ale glasului nostru lăuntric, dovezi ale însufleţirii pe care o purtăm discret.
Ceea ce nu e rostit, gravat, inscripţionat, consemnat, încifrat – se pierde.
Încă din epoci străvechi, omul a simţit impulsul de a-şi creiona propria reflexie, spre a dăinui. După acest model s-a continuat amprentarea propriei pecete, de la pereţii peşterilor, în vechime, la filele unui jurnal,vizând actualitatea.
În susţinerea imboldului de a reda în scris ceea ce imaginativ vizualizez s-au aflat ai mei părinţi, prin suportul modelului pe care tot ei mi l-au dăruit. În urmă cu 27 de ani au decupat momente din zorii existenţei mele şi le-au transpus într-un jurnal dedicat copilului de atunci, corespondentul meu de acum. De la primele secunde petrecute în templul căminului, primele cuvinte (stâlcite), până la cele mai expresive boacăne, au înregistrat tot ce li se părea pe atunci semnificativ în viaţa noastră şi au reuşit să înscrie acele fragmente de existenţă într-o lumească iluzie de eternitate.
Ei nu mai sunt astăzi, dar ceea ce au transferat în timp prin notările lor sincere s-a păstrat şi a devenit mesager al trecutului, abecedarul răsăritului meu de viaţă, probă a afecţiunii şi implicării lor. Tot ceea ce rămâne editat devine un curier în timp, al amintirilor, a ceea ce s-a întâmplat, desfăşurat, realizat… e un răvaş pentru cei ce vor descoperi o fărâmă a biografiei noastre.

Căpşună- deliciu senzual;

Piersică- catifea fructată,comestibilă;

Strugure- fruct uitat de zei la plecare;

Ghindă- capsulă a timpului;

Brad- shelet de verdeaţă zburlit;

Păduri- decoraţii pe umeri montani;

Răşină- coagularea sângelui vegetal;

Rouă- cristalizarea emoţiei naturii;

Iarbă- pilozitatea pământului;

Urzică- ţânţarul naturii;

Frunză- hartă vegetală;

Bujor- ghem de file parfumate;

Cactus- arici botanic;

Floare de „nu-mă-uita”- rugă adresată naturii;

Fântână- călimară a naturii;

Iaz- ochi al pământului;

Izvoare- respiraţie lichefiată a Terrei;

Cascadă- continuitate vizuală;

Stea- licurici astral;

Curcubeu- punte colorată;

Rază- pergament de lumină;

Tunet- descărcare nervoasă a naturii;

Buburuză- sâmbure de cireaşă cu aripi;

Fluture- chevalet în zbor;

Libelulă- transparenţă condensată;

Ploaie – tonic natural;

Nisip- pudră pe obrazul ţărmului, arhivă a scoicilor;

Adiere- atingere anonimă, mângâiere a naturii;

Ceară- lut nobil;

Granit- cimentarea timpului;

Cer senin- ocean volatilizat;

Raze- aur vizual;

Miere- răsfăţ în stare lichidă;

Sare- accent gastronomic;

Condiment- nuanţare a gustului;

Limbă- diapazon organic;

Ureche- pâlnie pentru informare;

Oglindă- univers paralel;

Amintire- pelerinaj al gândurilor;

Orologiu- circuit repetitiv;

Cerneală- pigmentarea gândurilor;

Scriere- limbaj căruia îi lipseşte sonoritatea;

Muzică- lichid sonor;

Răbdare- pact cu tine;

Visare- paradisul de nicăieri;

Clepsidră- cei 2 poli ai timpului;

Puls- tresărire a vieţii.

Dicţionarul personalizat este conceput cu intenţia de a zugrăvi altfel lumea. Filtrul ales pentru a viziona mediul înconjurător e unul cromatizat, ce conferă un spectru variat de efecte expresive. De ce am ales a aborda astfel elementele descrise? Sunt nevoită a mă raporta din nou la figura maternă ce mi-a timbrat evoluţia. Trimiterea e cât se poate de relevantă. Ea mi-a insuflat o altă perspectivă din rama căreia să pot proiecta o variantă mai luminoasă, îmbunătăţită a lucrurilor.
Cum a făcut asta? Împărtăşindu-mi din doza de inovaţie de care dispunea.
M-a fascinat cu poveştile pe care le împletea atât de inspirat, pentru a mă introduce în lumea viselor sau pentru a mă determina a mânca atunci când refuzam, garantându-mi un final minunat pe care urma să mi-l dezvăluie cu condiţia de a mă concentra şi asupra porţiei generoase din farfurie.
O dată cu succedarea anilor îmi antrena imaginaţia, sugerându-mi să găsesc o altfel de interpretare a ceea ce văd sau observ. Astfel…, ochii căţelului nu mai erau doar “căprui”, ci “două boabe de cafea” sau “două mărgele”, blăniţa nu se rezuma la a fi “brună”, ci ciocolatie, norii nu erau doar “pufoşi”, ci la o studiere mai atentă, sub lupă, se dovedeau a fi “morocănoşi” şi adesea îi asemănam cu peşti “zburători”, figuri geometrice, reprezentări diverse. Mama a reuşit să îmi transmită sensibilitatea ei, mi-a transferat-o atât de natural, încât am dobândit-o fără ca măcar să conştientizez faptul că aş fi împrumutat stilul ei. A reuşit să îmi incite inventivitatea într-o manieră elegantă şi-i sunt recunoscătoare.
Tata a încercat “a salva situaţia” în care mă aflam sau la care mă predispunea exponenta feminină marcantă din viaţa mea, distrăgându-mi atenţia cu ajutorul jocurilor “pământene”: arc cu săgeţi, maşinuţe de colecţie, spadă boantă(chiar nu glumesc deloc). Cred că a existat o particulă de rivalitate(constructivă) între cele două “tabere”, fiecare încercând să îmi concentreze atenţia asupra unor teme reprezentative. Astfel, am păstrat originalitatea mamei şi entuziasmul ei, pasiunea pentru latura estetică şi emoţia descoperirii unor faţete ascunse, acolo unde la prima vedere ar fi fost doar aparenţă mată, aspect ce m-a ajutat a scrie din suflet şi a integra un microunivers în fiecare sferă perceptibilă a cotidianului,spre a o anima. Nu de puţine ori am senzaţia că aş privi prin ochii ei fiecare colţ de orizont.
Acest mijloc de evadare din rutina zilnică, prin intermediul scrisului mă duce cu gândul la “Alice în ţara minunilor”. Aşa cum Alice avea acces la un tărâm fermecat, pentru mine e un loc al minunilor mele, furnizat de ceea ce ia fiinţă din trupul condeiului. E o oază moştenită, o plajă unde un foc viu al spiritului şi minţii adie ca o briză dulce, în deplină libertate. Intimitatea sufletului poate fi acordată la puţine instrumente…; un pelerinaj al cugetului poate fi schiţat cu ajutorul cuvântului plin, creionat, însufleţit, el mi-a devenit confident , duhovnic, mulaj al sufletului meu. Ceea ce s-a gravat adânc în porii unei file dezgolite nu a strigat taina mea, ci a conservat-o discret, îmbrăţişând “secretul”, lăsând doar sub o lumină bună a fi descifrat ceea ce a fost tatuat în cuprinsul ei. De aceea îmi iubesc “hieroglifele”.
Pentru că îmi asigură liniştea!

Alexandra Popescu