Despre o fată

Niciodată nu mi-a fost frică de cuvinte. Pot rosti orice cuvânt sau orice combinație de cuvinte.

În seara aceea, când m-a condus acasă, mi-a spus că îi plăceau Bob Dylan și Dire Straits. Nu pot spune că am auzit de ei până atunci. Bob Dylan este un bătrânel căruia îi place să se joace cu cuvintele și să cânte la muzicuță. Nici el nu se sfiește să rostească cuvintele.
E OK, presupun. Nu mă dă pe spate. Ce mă va da pe spate va fi vestea că a câștigat premiul Nobel pentru literatură, peste vreo 14 ani. Dar o iau înainte.
Pe de altă parte, tipul care cântă în Dire Straits e fenomenal. Are o voce foarte plăcută și scrie niște versuri care îți mângâie sufletul exact așa cum are nevoie să fie mângâiat.
Toate astea le-am aflat în urmă cu 5 luni, într-o seară de martie.
Iar acum este luna august. Sunt cu Paul de vreo trei luni. Stau în camera mea și ascult muzica de la Dire Straits.
Melodia mea preferată este ”Follow Me Home”. Este o piesă viscerală, care vorbește despre o sărbătoare la care ia parte întreaga comunitate a unui orășel. Solistul vorbește despre apusul soarelui și despre măcelul animalelor, un sacrificiu necesar susținerii oricăror plăceri omenești. Vorbește despre vin și despre plimbare la lumina lunii, un vers care mă electrizează și mă sperie deopotrivă.
El urmărește întreaga activitate de pregătire din turnul unei biserici, iar după ce se lasă întunericul, își cheamă femeia acasă.
Ori de câte ori o ascult, melodia asta mă hipnotizează și înțelesurile i se înmulțesc în mintea mea. E vorba despre viață și despre moarte, despre micile detalii. O ascult cu venerație aproape religioasă.
Pot spune că e piesa mea preferată. Am ascultat-o pentru prima dată acum o lună, în timp ce eram împreună cu Paul, în mașina lui.

Mă privea și știam ce dorea de la mine. Acces.
Era normal. El nu știa ce știam eu. Cred că dacă ar fi știut, i-ar fi fost rușine de gândurile lui.
Cu câteva zile înainte să ajungem în punctul acela, m-am gândit mult la cum avea să fie. Îmi închipuiam mâinile lui pe mine. Pe sâni, pe coapse. Degetele lui explorându-mă. M-am cutremurat. Am început să plâng. Apoi mi-am șters lacrimile și m-am adunat. După ce plâng, toate par mai clare. M-am adunat și am simulat un act sexual cu Paul. Eram singură în baie. Taică-meu la lucru. Maică-mea plecată la una dintre puținele ei prietene. Stăteam pe vasul de toaletă și am început să mă ating singură. Mi-am desfăcut picioarele cu palmele. Mi-am privit coapsele lungi și le-am mângâiat. M-am mângâiat pe marginea vulvei. Mi-am masat clitorisul. Gura îmi era uscată. Dar degetele de acolo erau ale unei femei, nu ale unui bărbat. Le puteam controla. Eu făceam asta. Un deget, apoi două mi-au alunecat înăuntru. Era plăcut, dar ciudat în același timp. M-am întins pe spate și am repetat figura. M-am pus pe burtă și am juisat din nou. M-am așezat în genunchi. Am început când am vrut eu, am terminat când am vrut eu.
Mă exorcizam.
Taică-meu nu era acolo să dicteze ce, când și cum. Nu era acolo să își verse sămânța pe mine și în mine. Nu era acolo să mă privească.
Apoi a venit seara aceea, cu Paul. Cred că nu știa că în seara aceea urma să se culce cu mine. Dar eu voiam să mă culc cu el. Trebuia să fac asta. Nu mă așteptam să fie ca în ziua aceea, de una singură în baie, dar era un medicament amar pe care trebuia să îl înghit dacă voiam să duc o viață cât de cât normală.
Eram în mașina lui. Afară era cald.
– Nu vrei mai bine să mergem la mine ? Nu trebuie să o facem în mașină. Bancheta din spate …
Vocea i s-a stins sugestiv, în timp ce făcea semn cu capul în spate.
L-am privit. Înțelegeam. Voia să fie ceva cât de cât normal. Bancheta din spate a unei mașini e ceva clandestin. Acolo fac sex amanții, înainte de a se întoarce la soții și soțiile lor. El nu mă vedea ca pe ceva de umplut spațiile libere. Nu eram amanta lui. Eram iubita lui, oricât de ciudat mi-ar fi fost la momentul respectiv să gândesc asta.
M-am întins și am dat muzica puțin mai tare. Paul mi-a urmărit mișcările. Era o melodie nouă pentru mine. Începea cu sunete de greieri și de valuri. Apoi cineva bătea ușor în niște tobe. Chitara își făcea și ea loc, încet.
– E bine aici, am confirmat eu. – Adică acolo, și am făcut semn cu capul în spate.
Paul a râs. Era un râs calm. Câștigase. Mă dorea și urma să primească ce își dorea.
Am ieșit afară din mașină. Ne-am privit pe deasupra capotei, apoi am deschis portierele din spate. Mi-am aranjat – inutil – fusta și cămașa, apoi am intrat în mașină și am închis portiera.
Prin parbriz se putea vedea orașul de sub noi. Era o învălmășeală imensă de lumini, străbătută pe alocuri de câte un râu dens – bulevardele.

”Celebration in the town tonight
All day long
They been slaughtering upon the stone …”

Simfonia greierilor din jurul nostru se îndrepta rapid spre un crescendo.
Inima îmi bătea, o simțeam în urechi, în gât, între picioare. Aveam pielea fierbinte și sunt sigură că eram roșie la față. Sub lumina lunii nu se vede dacă roșești.
Paul s-a apropiat de mine și a început să mă mângâie. Mi-a luat bărbia în mâini și m-a sărutat. Îl simțeam încordat. Mi-a desfăcut primii trei nasturi ai cămășii și mi-a privit pieptul. S-a aplecat și mi-a sărutat sternul. Privirea lui era lacomă, foarte lacomă, dar se vedea că se abținea de la anumite gesturi. Să îmi apuce sânii, să îi muște. Eram încordată și, undeva în spatele frunții, mă pregăteam pentru momentul în care urma să mă răstoarne și să mă pătrundă fără milă. Mă pregăteam să mă doară.

”Virgin ascending to the skies tonight”

Atunci i-am spus:
– Să fii blând.
S-a oprit din sărutări și m-a privit. Ochii lui aveau o sclipire pe care nu am văzut-o niciodată până atunci.
Nu a spus nimic, dar am știut că mă auzise. Că mă ascultase.

”Now come on woman, come, follow me home”

Mi-am ridicat fusta peste genunchi și am dat la o parte chiloții, iar el a intrat în mine. Nu era la fel de mare ca și celălalt, și nici atât de experimentat. Nu știu de ce, dar aveam impresia că știe că nu e primul bărbat care intră în mine.
Și a fost blând, așa cum a promis.
Am făcut amor mediocru, prelung. Mi-am încleștat picioarele peste șoldurile lui și am reușit să am chiar un orgasm din ăla gâtuit. L-am strâns cu brațele la piept și l-am lăsat să termine.
Apoi el a fumat o țigară iar eu am ascultat greierii.
– Cum se numește melodia de mai devreme ?
S-a gândit câteva clipe, apoi a spus:
– ”Follow me home”. Dire Straits.
Mă gândeam la ceea ce făcusem. Chiar dacă am fost violată, nu cred că sexul e ceva rău. Nu îl privesc cu frică. Nu sexul era de vină, ci taică-meu. L-am privit pe Paul. S-a lăsat o liniște între noi. Înainte să devină apăsătoare, i-am cerut să mă ducă acasă. M-a sarutat și apoi am plecat spre oraș.

Umblăm împreună de trei luni. Facem sex în camera lui. Apoi el adoarme. Eu am insomnii, deci stau și îl veghez, proptită într-un cot. Se trezește uneori – mai bine spus tresare – în miez de noapte, și când dă cu ochii de privirea mea, zice morocănos:
– La dracu, Laura, nu mă mai privi așa când dorm. Mă sperii.
– Doar te privesc, zic eu.
– Da. Dar nu îmi place, murmură el, și îmi întoarce spatele. – Parcă ai fi o pisică. Numai alea fac așa. Stau și se holbează la tine când dormi. Culcă-te !
– Nu pot dormi.
– Atunci fă ceva, dar nu mă mai privi fix.
Adaugă după câteva clipe:
– Pisică ce ești !
Încearcă să adoarmă la loc, dar nu reușește. Se întoarce pe spate. Privește tavanul pe care luminile create de farurile mașinilor se mișcă asemene limbilor unui ceas, dintr-o parte în alta a camerei. E întuneric din nou. Luna intră în cameră pe fereastră și retează întunericul în două.
– De ce nu dormi ? întreb eu.
– M-ai trezit.
– Cum așa ?
– Ți-am spus: nu îmi place să te holbezi la mine pe întuneric. Mă sperie.
– Dar nu dormeai ?
– Ba da. Și m-am trezit.
– Simțeai că te privesc, în somn ?
– Da.
Se ridică în capul oaselor și își caută țigările în geanta aruncată lângă pat. Își aprinde una. Îi privesc profilul întunecat. Țigara i se prelungește dintre buze ca proțapul unei trăsuri.
– De ce nu dormi ? mă întreabă el.
– Nu pot. Am insomnii.
– Le ai des ?
– Când și cum, ridic eu din umeri.
– Știi, te-am privit și eu pe tine când dormeai.
Îmi îngustez ochii.
– Și ce ai văzut ?
– Te-am văzut pe tine, zice el și mai trage un fum.
Mă liniștesc, apoi el continuă:
– Având coșmaruri.
– De unde știi că erau coșmaruri ?
Ridică din umeri:
– Zvâcneai. Erai năclăită într-o transpirație rece. Îl strigai pe taică-tu.
Înghit în sec. În feresc privirea și întreb:
– Ce altceva ?
– Atât.
Mai trage un fum din țigară. Încerc să îmi dau seama dacă mă minte. Nu reușesc.

Am 16 ani și jumătate.
Încă mai ascult ”Follow me home”.
Stau în casă. Privesc pe fereastră la străzile pustii. De câteva zile, fără încetare, cerul abuzează de orașul acesta. Toate clădirile sunt ude până la oasele de fier. Lumina frântă ce plonjează din cer anunță cu întârziere mugetul ciudat de calm al furtunii. Din când în când câte un câine traversează grăbit strada și dispare după un tomberon sau după vreun garaj ruginit.
Aud vântul cum șuieră, iar în vocea lui deslușesc inevitabilul.
Totul se descompune, totul cedează.
Toate mor.

E primăvară din nou. Am 17 ani.
Relația mea cu Paul a evoluat. Petrecem destul de mult timp împreună. El a terminat liceul și e în primul an la facultate. L-a cunoscut pe fratele meu, pe Robert. Nu pot spune că a făcut cine știe ce impresie, dar Robert mi-a spus că i se pare a fi un tip de treabă. Asta înseamnă, în jargonul lui, că există potențial, dar trebuie să am grijă.
Paul și-a găsit un job. Studiază electrotehnica, deci se pricepe la multe chestii. Câștigă binișor, ca ucenic, cum ar veni, dar zice că odată ce își ia licența, va putea să avanseze serios. Îmi place atitudinea lui. E ca lordul acela englez din banc …
Nu știi bancul ? OK, ți-l zic.
Cică un lord englez merge, împreună cu scutierul lui, la vânătoare. Se duc departe, în mijlocul pădurii. Stau acolo câteva zile. Vânează, călăresc, își antrenează ogarii. În fine. Într-o seară, chiar înainte de culcare, lordul primește o telegramă. Cineva l-a căutat până la dracu în praznic, să îi dea o telegramă. Telegrama zicea că taică-său tocmai murise. Lordul ‘ăl bătrân.
Scutierul își privește stăpânul. Lordul împăturește telegrama cu calm și se dezbracă. Stă puțin pe marginea patului, apoi se bagă în așternut. Înainte să sufle în lumânare, zice:
– Vai, ce supărat o să fiu mâine dimineață.
Cam așa și Paul. E calm și nu se prea lasă scos din ale lui. Visează mult și râde și mai mult. E o schimbare binevenită. Nu reușește mereu să mă înveselească, dar îmi place să mă gândesc că am lângă mine o persoană atât de … pozitivă.
Relația mea cu Octavia e cam la fel. Ne vedem mai rar.
– De când te-ai combinat cu Paul, nu mai dai nici măcar un telefon ! mi se plânge ea.
– OK, o să încerc să te sun mai des, zic eu, dar nu o fac.
– Nu mai ieșim ca pe vremuri, zice ea.
– Nici înainte nu ieșeam atât de des, râd eu.
Așa e Octavia. Exagerează. Ăsta e stilul ei.
Relația mea cu tatăl meu stagnează. Facem aceleași lucruri pe care le făceam și acum 5 ani. Încă nu am spus nimănui ce se întâmplă. Mai am de suportat cel mult un an, apoi intenționez să plec de acasă. Nu știu dacă notele mele mă vor duce până la o facultate decentă, dar după ce devin majoră voi pleca. Voi pleca și voi încerca să nu mă mai gândesc la ultimii 6 ani din viață.
Dar săptămâna asta e specială.
De ce ?
Pentru că săptămâna asta voi afla că viața înseamnă mai mult decât să strângi din dinți și să înduri.
Luni ies de la școală și mă văd cu Paul. Ne plimbăm prin parc, apoi bem un ceai. Mă sărută pe nas.
Marți întârzii la ore. Apoi ajung acasă și încerc să gătesc o ciorbă. Aș zice că rezultatul este comestibil. Seara, taică-meu mă țintuiește de saltea. Umerii mă dor.
Miercuri mă văd cu Paul. Facem sex în dormitorul lui. Ejaculează pe burta mea. Încă nu mă poate privi în ochi după ce face asta. Împărțim o țigară pe întuneric. Eu trag doar două fumuri.
Joi mă prinde ploaia și ajung acasă leoarcă. Taică-meu e beat și doarme în camera lui. Îmi văd de treburi. În miezul nopții mă trezesc cu el în camera mea. Îmi frământă sânii pe întuneric, apoi pleacă.
Vineri dimineață nu știu dacă joi seara am visat, dar descopăr niște pete pe cuvertură și mă lămuresc repede. Seara ies cu Paul într-un bar de jazz. Concertul e cam zgomotos pentru gustul meu. Nu mă pricep la jazz. Nici Paul, dar îmi zice că încearcă să pătrundă filozofia jazz-ului. Ce e de pătruns ? E improvizație la nesfârșit. Ca și cum ai vorbi încontinuu, fără să știi ce cuvinte îți ies pe gură sau fără să ai timp să te gândești la sensul lor, sau la scopul lor. Ne amețim destul de tare, apoi mergem spre casă. Paul îmi propune să rămânem la mine, dar eu îl refuz. Sunt puțin speriată de ce s-ar putea întâmpla dacă taică-meu ar intra beat la mine în camer și l-ar vedea pe Paul acolo, în miez de noapte. Sau dacă nu l-ar vedea. Dormim în camera lui Paul. Îmi face cunnilingus pentru prima dată. Are limba rugoasă, dar plină de salivă. Parcă ar fi Pisica. La început îmi pare ciudat. Apoi reușesc să mă destind. Îmi ține fesele în palme și mă atinge cu limba doar câte puțin. Fără să îmi dau seama, la început, îmi strecor un deget între picioare. Ajută. Am un orgasm. Apoi se urcă peste mine și mi-o trage. Adormim.
Sâmbătă dimineața constat că mi-a întârziat. Trebuia să îmi vină joi seară. Mie nu îmi întârzie niciodată. Probabil am fost prea prinsă cu toate cele petrecute ca să îmi dau seama, dar acum mă alarmez. Ajung acasă. Încerc să citesc o carte. O las după vreo 5 pagini din care nu am priceput nimic. Pisica îmi dă târcoale, dar nu prea am chef nici de ea. O mângâi absentă, apoi încep să mă plimb prin cameră. Știu că nu are rost să îmi fac griji. Mătușă-mea și taică-meu mi-au spus amândoi că nu pot rămâne însărcinată. Paul nu a terminat niciodată înăuntru. OK, a terminat o singură dată, atunci când am făcut-o în mașina lui, dar asta a fost acum mai bine de 6 luni.
În seara aceea el vine acasă și mă pune să stau în genunchi. Îmi îndeasă în gură tot ce are, și îi fac o felație absentă. Scuipă un degetar și apoi se retrage. E obosit. Eu sunt tot preocupată.
A doua zi mă văd cu Paul. Stăm în camera lui. Ai lui sunt plecați la bunici. Umblăm prin casă în chiloți. Mă ciupește de fund. Facem sex și e mai brutal decât de obicei. Vreau să îi spun că s-ar putea să nu fie nevoie să își murdărească cearșaful, dar nu o fac. Observă că sunt preocupată de ceva și mă întreabă ce am.
– Mi-a întârziat.
Mă privește și nu pot discerne care e starea lui de spirit. Se ridică din pat și caută ceva în geanta lui de umăr. Se întoarce și întinde mâna. Un test de sarcină.
– Verifică, zice el și îmi face semn cu bărbia.
În tăcere, merg la baie. Urinez pe băț. Aștept câteva minute. În timpul ăsta nu mă gândesc la absolut nimic. Mintea mi-e goală.
Paul stă sprijinit de tocul ușii. Mă privește și întreabă din priviri. Scot bățul dintre picioare și îl privesc. Nu știu cum dracu să citesc chestia asta. I-l întind lui Paul. Îl ia și îl studiază. Încerc să îmi dau seama din reacțiile lui cam care este situația. Nu reușesc. Își ridică ochii spre mine și zice cu un zâmbet șugubăț:
– Pisico, ești gravidă !
Vorba aia, tocmai am pierdut presiunea în navă.
În punctul ăsta, mi se pare lipsit de tact sau ingeniozitate să îl mai întreb de ce are teste de sarcină în geantă

Cosmin Leucuța

M-am născut în 1986, la Arad.
Am fost educat prin școli de cartier.
Uneori mă inspir din viața reală, iar alteori turez imaginația.
Am scris primul roman (”Laptele negru al mamei”) la 23 de ani, și l-am publicat la 27.
Dintre poveștile apărute aici, pe LiterNautica, aproape toate au fost publicate de editura Casa de Pariuri Literare în volumul ”Numele altora”.
În 2018 editura Polirom mi-a publicat romanul ”Hoodoo”.
Locuiesc lângă Timișoara, împreună cu două pisici și doi șproți.
Cam atât.
Deocamdată.