Misterul maşinuţelor chinezeşti de Florin Irimia

“Misterul maşinuţelor chinezeşti” (colecţia EgoProza, Polirom, 2017) este un titlu cu atît mai incitant cu cît am fost şi eu odată posesorul unei neuitate maşinuţe chinezeşti cu baterii. (Avea un şofer care îşi mişca mîinile pe volan iar alături o elegantă pasageră care făcea poze non-stop cu blitzul. După ani am desfăcut maşinuţa şi i-am folosit motoraşul electric pentru a construi o barcă din polystyrene.) Maşinuţele erau visul oricărui băiat a cărui copilărie s-a derulat înainte de apariţia internetului şi jocurilor pe computer. Majoritatea poveştilor se petrec în timpul ultimului deceniu ceauşist, iar cîteva în anii imediat după Revoluţie.
Nu întîmplător, cartea este alcătuită din patruzeci de povestiri scurte – vîrsta pe care o are autorul la momentul scrierii ei.
Din Preambul aflăm că îl vom însoţi pe Florin Irimia într-o rememorare a copilăriei şi adolescenţei sale, una care nu este exact aşa cum s-a întîmplat, pentru că ni se spune acolo, “nu este nici memorialistică dar nici 100% ficţiune”. Cartea este dedicată părinţilor lui şi aceştia vor fi personajele cu care ne vom întîlni cel mai des, alături de alte apariţii episodice ale unor unchi sau mătuşi, colegi de joacă băieţi, alteori fete pe care era prea timid să le aborderze sau cu care pînă la urmă a intrat în vorbă, mame vitrege, bunici, etc.
Părinţii lui Florin (ambii profesori de franceză) nu sînt deloc asemănători celor din zilele noastre, grijulii şi copleşindu-şi copiii cu-o exagerată atenţie. Din contră, tatăl este exigent spre sever. Mama pare imatură, între ea şi copil există mai degrabă o relaţie frate-soră decît mamă-copil. Tatăl este mîncat pe dinăuntru de neliniştea unui patriarhat pe care nu vrea să şi-l asume şi pare mînat de o perpetuă dorinţă (destructivă) de a-şi afişa masculinitatea. O face incontrolabil, independent de voinţa lui. Încearcă să se impună ca model în faţa fiului şi partea tristă este că fiul chiar tînjeşte după un mentor – dar e o sarcină pe care tatăl e incapabil să o împlinească.
Ceea ce face această carte deosebită este tocmai sinceritatea copilui, puterea lui de percepţie, modul cum judecă întotdeauna corect falsitatea adulţilor şi mai ales faptul că refuză să îi învinuiască în vreun fel. Copilul îşi asumă părinţii aşa cum au fost ei, el nu-i poate schimba şi dacă vreţi un foarte bun subtitlu ar fi fost “despre părinţii pe care nu ni-i putem alege şi nici schimba”.
Poate că unul din “misterele” acestei cărţi este în ce măsură dramele şi faptele părinţilor influenţează personalitatea fostului copil devenit adult. Ar fi fost autorul complet “altcineva” dacă părinţii se înţelegeau perfect şi nu ar fi divorţat niciodată? Acest “viitor alternativ”, cu o familie fericită care se pregăteşte să celebreze împlinirea vîrstei de patruzeci de ani a autorului, mama şi tata în dialog exuberant (schimbînd amintiri ce fac o trecere succesivă a povestirilor) este ideea Epilogului.
În finalul multor povestiri, Florin revine cu un update “la prezent”, o revizitare din prisma adultului de acum – de cele mai multe ori aceste reflecţii sînt pline de melancolie şi de tristeţe, iar acelea sînt cred povestirile care mi-au plăcut în mod deosebit. Foarte multe dintre ele sînt scrise în modul acesta.
Unele povestiri sînt distractive (“Aproape sex cu Cristina”, “Cîteva lucruri despre mine”), două au elemente onirice (“Coşmarul”), una prezintă frustrarea copilului furat de un prieten (“Fraieritul”), experienţa mersului la cinematograf (“Cinefilul”), drama de a te simţi trădat de propriul tată (“Nobel contra Nobel” – uau! ce poveste!) şi acelaşi lucru în “Misterul maşinuţelor chinezeşti”, una dedicată mamei care nu mai este (“La mama acasă” – emoţionantă la lacrimi), patine închiriate la Durau (“Patine, pîrtii, păţanii”), etc.
Ultima amintită se încheie aşa:
Am fost de multe ori la Durău, ca adult, şi, deşi aş minţi dacă aş spune că nu mă simt bine când mă aflu acolo, staţiunea are aerul că nu‑şi va mai recăpăta niciodată farmecul de odinioară. Mă uit la „valea fără de sfârşit“, dar nu mi se mai pare nici atât de lungă şi nici atât de abruptă, chiar dacă, recunosc, n‑am mai încercat niciodată să patinez pe acolo. De fapt, la scurt timp după coborârea noastră de pomină, mi‑am dat seama că‑mi plăcea mai mult să pedalez, aşa că mi‑am dat patinele – şi pe cele negre, care rămăseseră acasă, şi pe cele date cu negru, pe care taică‑meu fusese nevoit să le plătească – în schimbul unui Pegas. Pârtia de schi a păstrat ceva din aura înfricoşătoare pe care o avea când eram copil. E abruptă, e suficient de lungă, cred că iubitorilor de schi le‑ar plăcea.
Doar că terenul a ajuns în proprietatea Bisericii Ortodoxe, care are suficienţi bani ca să nu simtă nevoia s‑o exploateze nici măcar aşa, creştineşte.
Dacă aş găsi acum trupul mumificat al copilăriei mele, aici mi‑ar plăcea să‑l îngrop.
Aş face‑o discret, fără tam‑tam, într‑o seară de iarnă, după care m‑aş duce să beau două‑trei coniacuri într‑un bar jegos din apropiere. Apoi, abţiguit bine, mi‑aş pune o pereche de patine roz în picioare şi‑aş lua‑o la vale cu ochii închişi.

Recomand din inimă cartea lui Florin Irimia.
220 de pagini parcurse într-o zi şi ceva ☺

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.