Sunetul cauciucurilor rotindu-se cu viteză pe asfalt scârțâitul tablei și-al arcurilor provocat de fiecare denivelare a șoselei moment în care se grăbește să-și ridice brațele pentru-a nu se izbi încă o dată cu fruntea mirosul de combustibil și-n cele din urmă luminițele roșii din dreapta lui îl conving pe Sal că se află într-un portbagaj și oricât încearcă să găsească un sistem de închidere pipăind cu degetele înțelege că oricine l-a azvârlit aici s-a și asigurat că nu va exista nicio posibilitate de scăpare nu se află nimic în jurul lui în spațiul îngust unde trebuie să stea ghemuit ceea ce-l face deodată să-și dorească să-și întindă picioarele amorțite și în loc să încerce să-și dea seama să-și aducă aminte în ce împrejurări a ajuns aici Sal se gândește la cât de mult și-ar dori să-și poată întinde picioarele și până la urmă după ce observă că nici măcar mobilul nu-l mai are la el știe că trebuie să facă treaba asta ca să aibă mintea limpede e necesar ca mai înainte să-și întindă picioarele așa că se-mpinge cu tălpile până ce simte că-i pleznește șira spinării dar în sfârșit după alte câteva sforțări se-aude un pârâit prelung iar Sal răsuflă ușurat revine în poziția anterioară și-și spune că în ciuda îngrozitoarei dureri de cap n-are de ales decât să-și stoarcă mintea și să-și dea seama cum de-a reușit să se lase încuiat în portbagajul unei mașini
Ce mă-sa de-ncurcătură
Rostește cuvintele încet de teamă ca șoferul sau poate că nu e singur se mai află și alții dincolo îngrămădiți pe bancheta din spate dar îngrămădiți nu e cuvântul potrivit deoarece Sal ar da orice să schimbe locul din portbagaj cu cel de pe banchetă chiar dac-ar însemna să-l împartă cu doi urangutani înjură din nou de astă dată doar în gând și folosind cuvinte mult mai tari și asta-l face să se mai destindă nițel nu contează că-n timp ce-l înjură pe ăla sau pe ăia care l-au răpit se înjură și pe sine că a fost atât de prost încât să le-o permită
Și cine dracu’ o avea de câștigat din treaba asta
Își pune alte câteva zeci de întrebări care de fapt e una singură dar formulată altfel și fiindcă nu găsește un răspuns mulțumitor niciun fel de răspuns ca să fim cu-adevărat corecți lui Sal îi vine să scuipe de ciudă așa cum face uneori se răzgândește totuși când își dă seama că din cauza poziției s-ar împroșca între ochi și atât mai lipsește ca să transforme situația asta ciudată într-una cu adevărat penibilă nu că n-ar fi penibilă oricum din moment ce s-a lăsat îndesat într-un portbagaj dintr-un motiv încă necunoscut ăsta e un scenariu potrivit mai degrabă unui film cu detectivi nicidecum unei realități unde protagonistul personajul principal sau păcăliciul sau cum naiba s-ar putea numi un așa prostovan ei bine nu e nici detectiv nici polițist nici măcar un amărât de ziarist aflat în posesia vreunui secret de stat ca să n-o mai lungim inutil vom recunoaște că avem de-a face c-un neica nimeni care nu-și amintește ca-n trecutul apropiat să fi făcut ceva greșit cel puțin nimic atât de grav încât să-l aducă în situația respectivă până la urmă dacă te decizi să-i aplici cuiva o asemenea pedeapsă înseamnă că ți-a greșit destul de grav de exemplu nu i-ai face-o unuia care te-a înjurat de mamă sau a pierdut un pariu oarecare poate doar dacă ți-ar datora o grămăjoară de bani ehei în cazul ăsta totul devine posibil când vorbim de bani nu mai există bunul simț lăcomia acaparează și cele mai indulgente firi dar degeaba construiește Sal scenarii în minte deoarece nu datorează nimănui măcar o firimitură de pâine se achită mereu de datorii și încă înainte de termen iar altă posibilitate e să se fi culcat cu soția sau amanta vreunui gangster așa se-ntâmplă în filme acolo ăsta pare un motiv suficient de bun ca să-ndeși pe cineva în portbagajul mașinii să-l duci până la marginea orașului și să-i bagi un glonț între ochi chiar dacă nici așa ceva nu e posibil Sal se cutremură de spaimă îi trec prin fața ochilor toate femeile din viața lui recentă cel puțin acelea pe care și le amintește adică numai două și asta înseamnă de fapt toate femeile din viața lui de bărbat matur de la căsătorie până în prezent ceea ce-l mai liniștește oarecum niciuna dintre ele nu reprezintă un motiv suficient de bun ca să fie pedepsit în felul ăsta ba chiar dac-ar fi cazul merită să fie răsplătit că i-a scăpat pe alții din ghearele celor două vampiroaice una mai excesivă decât alta cine-a inventat vorba de-a cădea din lac în puț probabil că a pățit la fel ca el să divorțeze de-o căpcăună ca să-ncapă pe mâinile unei zgripțuroaice de-aia și să petreacă atâta vreme prin baruri în loc să stea liniștit în confortul propriei case
Aiii băga-mi-aș
Își duce rapid mâna la gură să astupe restul înjurăturii apoi își freacă fruntea până ce domolește durerea pricinuită de izbitură portbagajul se clatină mai mult de la o vreme îl zgâlțâie în toate părțile Sal se gândește că au ieșit din oraș îi revin în minte acele secvențe de film care se termină mereu cu lichidarea pasagerului clandestin în același timp se forțează să-și amintească ultimele lui ore din viață ce s-a întâmplat oare înainte de-a se trezi în portbagaj acolo ar trebui să găsească răspunsul și dacă-l are poate că reușește să pună la cale un plan pentru momentul când se deschide portiera și atunci orice-ar fi dacă nu e luat prin surprindere mai există o șansă de-a se salva
Doamne-ajută
Îl ustură ochii din cauza sforțării de a-i ține închiși de parcă în felul ăsta și-ar aduce mai bine aminte de parcă în locul semiîntunericului dimprejur s-ar scălda într-o lumină orbitoare dar efortul pare să aibă efect într-un final Sal vede pereții de cărămidă încărcați de fotografii înrămate și afișe de tot felul vede grinzile din lemn de deasupra de care atârnă luminile gălbui ale lămpilor simte fumul gros rotocoalele de fum din jurul lui podeaua de sub tălpile pantofilor și unul câte unul apar oamenii ca printr-un truc de magie hocus-pocus încăperea se umple de oameni iar glasurile li se-amestecă și țin companie acid jazz-ului Sal înțelege că se află în barul lui preferat unde-și permite să intre de două ori pe lună toate semnele îi întăresc senzația asta vede într-un final bucile perfecte și inconfundabile ale Lolei fâțâindu-i-se la doar câțiva centimetri de față și bancnotele strecurate în jartierele bikinilor
Aha, ziua de salariu
Într-adevăr memoria nu-l înșală cu o zi în urmă a încasat salariul și a făcut o vizită la clubul de striptease acolo trebuie că s-a întâmplat ceva își spune Sal și se străduie să facă ordine în mulțimea de secvențe și imagini care i se-ngrămădesc în minte ca niște cioburi de geam fiecare reflectând câte-o porțiune din scena de ansamblu cele câteva ore de fapt de la intrarea în club până la pierderea conștiinței deoarece la un moment dat e obligatoriu să se fi-ntâmplat așa ceva poate că a băut prea mult dar nu-i vine să creadă se oprește la limită de fiecare dată și nu există niciun motiv ca să facă tocmai acum o excepție n-are nimic de sărbătorit nici nu s-a luat la întrecere cu vreun băutor mai exersat și cum imaginile din mintea lui continuă să se-amestece fără să-i ofere un indiciu acolo oricât de neînsemnat n-are de ales decât să presupună și mai departe măcar în felul ăsta poate spera la o reacție în lanț dacă reușește să învârtă rotițele potrivite poate că totul are să înceapă să ruleze ca un film vechi dat pe repede barul așadar să revenim la bar Sal se revede comandând obișnuita halbă de bere și n-are importanță dacă secvența e tocmai cea din seara precedentă sau un amestec al multelor seri de până acum Sal așteaptă doar un declic în timp ce se reașază la masa lui preferată și când spun asta ni-l putem imagina că o face ca și cum s-ar pescuit pe sine din propriile amintiri așa cum un copil își ia păpușa și-o așază acolo unde-i e locul în scena pe care se pregătește s-o regizeze și-n același timp s-o joace Sal se vede stând astfel la masa de unde se poate uita la ringul de dans fără a părea că se holbează nu că l-ar judeca cineva din cauza asta până la urmă de-aia se află cu toții aici și-n caz contrar nu l-ar bate nimeni pe umăr să-i spună ia vezi amice că te uiți prea insistent oricine poate alege să stea cu fața aplecată peste halba de bere cu toate că e păcat până la urmă băuturile se taxează dublu pentru dreptul de-a privi fără jenă la mișcările provocatoare ale fetelor tocmai în acest moment Sal revede bancnota strecurată în bikinii stripăriței se gândește că trebuie s-o fi pus chiar el acolo din moment ce se află atât de aproape mai aproape ca niciodată ceea ce-i confirmă că totuși a făcut excepție de la regulă și asta îl sperie puțin dac-a ajuns până aici însemna că nu mai poate avea încredere în rațiune și-n siguranța obiceiurilor lui dac-a ajuns atât de-aproape de scenă înseamnă că într-adevăr a băut prea mult numai așa a putut parcurge distanța de la masa lui până la locurile unde se-adună clienții mai tineri și mai gălăgioși care fluieră mereu și strigă la fete comportament care-l deranjează într-o oarecare măsură nu într-atât încât să-l determine să nu se bucure de acea evadare din rutină revenind oricum la concluzia inițială și anume că doar într-un stadiu foarte înaintat de amețeală Sal ar îndrăzni ceea ce abia am explicat înseamnă că totul trebuie să fi pornit cu doar câteva minute înainte de la decizia de-a depăși limita celor patru halbe de bere și ce l-a determinat oare s-o facă sau poate că e vorba de cineva nu neapărat un motiv anume dar în schimb vreun cunoscut care l-a convins să ciocnească împreună încă o halbă și de la o halbă la alta să ajungă până la punctul unde să uite complet de sine e desigur o ipoteză nimic altceva decât o variantă de început a uneia dintre cele câteva explicații posibile alte situației lui actuale cineva trebuie că l-a corupt și l-a adus într-un asemenea hal de inconștiență nu înseamnă că niciodată-n viață n-a mai atins un grad asemănător de beție dar s-a întâmplat de cel mult două ori prima dată în adolescență și cealaltă înainte de căsătorie iar cineva-ul ăla responsabil de ceea se i se-ntâmplă e deocamdată doar o umbră fără trăsături fără un detaliu oarecare un gest sau timbrul unei voci
Futu-i
Sal se forțează să-și aducă aminte își concentrează întreaga putere a minții ca să descopere persoana respectivă și din cauza efortului parcă-și aude creierul cum scârțâie îl simte umflându-se în cutia craniană ba chiar i se pare să miroase a încins parcă-și vede fața înroșindu-se ca unui personaj de film animat și când își dă seama de absurditatea comparației realizează și faptul că mașina nu se mai află în mișcare zgâlțâielile au încetat nu se mai aude nici motorul se distinge în schimb zgomotul făcut de pașii cuiva care se-apropie Sal dă dovadă de-un sânge rece care i-ar face cinste oricărui bărbat deosebit de curajos mai ales că nimeni nu s-ar aștepta la asta de la el își întinde rapid mâinile smulge pantoful din piciorul drept și ținându-l ca pe-o armă se pregătește să lovească în căpățâna oricărei persoane s-ar afla în curând dinaintea lui aude cheia cum se rotește și Sal răcnește ca un războinic veritabil în momentul când se-avântă cu toată puterea din portbagaj


Bun, m-am gindit la filmul ala… Buried.. Si ca si la film, am stat sa vad ce si cum pina la sfirsit :)
Mi-a plăcut cum întreţii tensiunea, felul în care personajul se chinuie să îşi amintească cum a ajuns acolo, finalul e super parcă tocmai de acolo aştepţi să vezi ce urmează. Nu sunt cuvinte de prisos, toate ingredientele unei proze scurte reuşite, dar tot rămâi curios să vezi care e finalul finalului…
Care e șmecheria cu lipsa semnelor de punctuație? Ca idee de acțiune neterminată, lăsată în suspans, fără nicio explicație, seamănă cu filmul acela despre o echipă de 3 studenți care filmează într-o pădure woodoo, film care se termină brusc, pe imaginea unuia dintre ei stând cu fața la perete. Sau cu Păsările lui Hitchcock. Destul de frustrant, dar se mizează poate pe intensitatea ecourilor din imaginația cititorului.
La același film m-am gândit și eu, Cornel, după ce am recitit ce scrisesem :) Chiar dacă singura legătură ar fi că avem un personaj prins într-un spațiu îngust. Corectat. Mulțam.
.
Daniela, mă gândeam la două tipuri de reacții din partea cititorilor când ar fi ajuns la final. A ta îmi confirmă una dintre ele.
.
Florin, tu îmi confirmi cealaltă reacție. Test reușit (din care face parte și lipsa semnelor de punctuație, c-un scop calculat dar pe care-l nu pot descrie aici) :) Fiindcă e într-adevăr un test pe care m-am distrat să-l scriu cum nu m-am mai distrat de multă vreme scriind un text.
.
Mulțumiri pentru citiri.
Lipsa semnelor de punctuaţie – Saramago style, hehe. Am simţit puţină claustrofobie cît am citit.
Saramago are totuși virgule, puncte etc. :D O mică joacă. Mulțam de citire. Claustrofobia și senzația de flux a textului au fost unele din efectele dorite (na că am spus-o).
Înseamnă că l-am confundat, am recunoscut că am memorie proastă. Citisem demult tare un roman scris cap-coadă fără semne de punctuaţie şi credeam că era de-ale lui Saramago.
Păi să ne întâlnim noi și să nu îmi spui că ai un text de genul? A fost primul text pe care l-am citit abia ce m-am întors din vacanță. Îmi rămăsese acest rest. Ca un „specialist” al stilului (în măsura în care mă definește astfel doar faptul că l-am folosit mai des) pot spune că e foarte frumos scris și mi-am dat seama că te-ai distrat scriind (așa cum o fac eu de fiecare dată) înainte să citesc asta în comentarii. Făcând abstracție de lipsa punctuației, modul în care un gând îl atrage pe un altul și observațiile care din amestecul de gânduri prind formă construiesc de fapt totul. Fiecare rând este justificat de prezența simplă a rândului de deasupra, așa cum gândurile sunt consecința altor gânduri anterioare. God knows how much I love IT!
Știam eu că s-ar putea să-ți placă. De fapt, chiar în timp ce mă jucam cu textul ăsta, mi-am spus „he-he, sigur i-ar plăcea lui Pavel” Mai bine că nu ți-am povestit despre el – a fost o surpriză :) Mulțumiri.