Handmaiden (2016) – cinematografie asiatică de calitate

Săptămîna trecută am văzut acest film sud-coreean regizat de Park Chan-wook. Luasem contactul prima oară cu acest regizor acum vreo zece ani, cînd am văzut un alt film care a făcut ceva vîlvă pe atunci, Oldboy. Mie nu mi-a plăcut deloc, din cîte mi-aduc aminte e un film noir, ultra-violent, despre un tip care evadează şi se răzbună pe cei care îl ţinuseră în captivitate.
Scenariul lui Handmaiden este adaptat după “Fingersmith”, un roman englez de Sarah Waters din 2002 pe care sud-coreeanul l-a croit de comandă la cultura asiatică. Atmosfera dickensiană de acolo a fost înlocuită în film cu o întretăiere de motive asiatice şi europene, acţiunea desfăşurîndu-se în anii ’30 cînd Coreea era ocupată de Japonia.
Filmul are toate ingredientele unei poveşti de suspans: erotism, uneltiri, crimă şi întorsături neaşteptate de situaţie. Este format din trei părţi, fiecare oferind o nouă perspectivă şi o cunoaştere mai în profunzime a intrigii.
Prima parte este povestită din perspectiva unei tinere aventuriere, Tamako, care este crescută într-un grup de hoţi şi care, cu scrisori de recomandare false devine servitoarea unei aristocrate, lady Hideko. Lady Hideko este bogată, orfană şi crescută de un unchi în vîrstă, Kouzuki. Acesta e un japonez pasionat de manuscrise, poveşti medievale şi literatură în general şi el este cel care se ocupă de educaţia lui lady Hideko. Unchiul are ceva sinistru, şi în casa lui este o atmosferă sumbră, de fapt ni se spune chiar de la început că mătuşa lui lady Hideko s-a sinucis într-o criză de nebunie (sau de disperare?) iar bolile mentale sînt ereditare – ce soartă o aşteaptă deci pe lady Hideko, mereu terorizată de unchiul ei? Este tînără, frumoasă dar pare instabilă psihic, o pradă uşoară pentru un bărbat sigur pe el şi convingător. Unchiul Kouzuki, cu limba înnegrită de cerneală, intenţionează să se căsătorească cu nepoata sa, să îşi treacă averea pe numele lui, să-şi satisfacă pretenţiile sociale şi poftele depravate – deoarece, aflăm că de fapt, acele cărţi şi documente vechi pe care le studiază cu atîta pasiune şi sîrguinţă se dovedesc a fi primele scrieri pornografice ale literaturii asiatice.
Dar nici Lady Hideko nu este exact ceea ce pare. Crescută în captivitate de unchiul ei sadic şi forţată să citească cu intonaţie şi voce sexy scene perverse din cărţile preferate ale unchiului, pentru a satisface poftele erotice ale clienţilor săi bogaţi, Hidenko a crescut insensibilă, posibil frigidă (e virgină) şi introvertită.
Unchiul doreşte să-şi ia nepoata mult mai tînără de soţie şi să-i moştenească toată averea, pe care altfel ar pierde-o la majorat.
Şi acum revenim la scrisorile false de recomandare ale lui Tamako. Complicele ei pozează drept aristocrat japonez, prezentîndu-se drept contele Fujiwara, dar în realitate este coreean şi provine dintr-o familie săracă de pescari. Cu ajutorul lui Tamako, el speră să o facă pe fragila Hideko să se îndrăgostească de el, să o ia de soţie, apoi, de îndată ce actul de căsătorie i-ar garanta însuşirea averii, să o bage într-un ospiciu de nebuni. Prin urmare, “contele Fujiwara” trebuie să fie în compania unchiului să ajungă să-i cunoască nepoata şi să i-o sufle de sub nas.
Aparent problemele apar atunci cînd cele două tinere femei, stăpîna şi slujnica, petrec mult timp împreună şi încep să se împrietenească, apoi, mai mult decît atît, Tamako îi oferă stăpînei nişte lecţii “hands on” de iniţiere în erotism. Dar acţiunea este mai complicată şi nu are sens să o dezvălui.
“Contele Fujiwara” pare să aibă situaţia sub control, cu toate că povestea de dragoste care se înfiripă între cele două femei o determină pe Tamako să regrete rolul pe care trebuie să-l joace şi asta îl încurcă.
Unchiul nu este genul de om pe care îl poţi trage uşor pe sfoară. Sadic şi răzbunător, de la el te poţi aştepta la orice.
Dar oare ce ascunde lady Hideko, crescută de mică de acest monstru?
Cine este în control de fapt şi cine păcăleşte pe cine?
Prima parte e povestită din perspectiva lui Tamako.
Partea a doua, din perspectiva lui lady Hideko.
La sfîrşitul celei de-a doua părţi ştim toate datele poveştii.
Partea a treia, mai scurtă ca durata, oferă finalul şi concluzia.
Erotismul filmului nu este alimentat de nici unul din personajele masculine, ei sînt brutali, perverşi şi incapabili să preţuiască iubirea profundă, incapabili să vadă dincolo de trup şi de instinctele sexuale de bază, aşa că de nevoie, iubirea îşi caută locul acolo unde există milă şi sensibilitate.

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.