Veronika se hotărâse să moară, abia după ce îl citise, într-un sfârșit, pe Coelho. Viața devenise pentru ea o umbră care se întindea la nesfârșit, la gânduri și spaime, la multe plecări din multe prezențe. În dimineața aceea, o dimineață de iulie, Veronika medita la felul în care avea să-și pună capăt zilelor. De undeva, de pe afară, ajungea până la ea mirosul cunoscut al pâinii făcute în cuptor. Poate din acest motiv, stomacul a început să o doară. La început s-au simțit degetele unei mâini care străbat din interior spre exterior, apoi în urechi i-a țiuit zgomot de clopot. Aproape să leșine de durere. Primitoarea și încântătoarea durere care ne face să apreciem plăcutul. Veronika a fost nevoită să iasă afară, la aer. Pământul vibra. Din stomacul ei a ieșit prima rădăcină mânjită de sânge și resturi. Veronika visa păduri străvechi, pe când viitorul nu era încă ignorat, iar limpezimile încă vorbeau omului, iar cerul omului era neted, întins și albastru. Rădăcina s-a împărțit, s-a multiplicat, trupul omenesc s-a preschimbat în sevă, seva în tulpină, tulpina în crengi. Un copac uriaș a crescut în centrul orașului, printre blocuri și printre mașini. Fructele acestuia, mere nemaivăzut de verzi și nemaivăzut de mari, erau de o dulceață nemaivăzută. Oamenii au început în timp să venereze copacul. Lângă copac s-a ridicat și o mănăstire, întrucât mulți au crezut că ce s-a întâmplat a fost o minune dumnezeiască. Nimeni nu s-a împăcat însă cu ideea că Veronika era…
Născut la 16 martie 1987.
Am publicat texte in revistele Dincoace de Pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Fantastica, Helion Online, Galileo Online.
Aparut în volum cu:
Adolescent de-a gata(2007),
Antologia Romeo si Julieta la Mizil (2012, 2013),
Antologia Conexiuni (2014),
Când omul descoperă tăcerea şi focul (2013).
Premii: două menţiuni la Festivalul International de Poezie Romeo şi Julieta la Mizil (2012, 2013); premiul III la Concursul naţional de proză scurtă Helion (2014).

Un flash-fiction de efect. Punct ochit, punct lovit. Am revenit de câteva ori la fraza asta, cu plăcere: „Veronika visa păduri străvechi, pe când viitorul nu era încă ignorat, iar limpezimile încă vorbeau omului, iar cerul omului era neted, întins și albastru.”
Mihai, iti multumesc pentru comentariu! Într-adevăr, textul este despre natură și natura umană. Am sa mai postez astfel de texte, de dimensiuni relativ mici, dar cu un impact mare.
Am ales sa modific partea de final a textului nu datorita comentariului de prost gust lăsat de un oarecare (mi-am permis sa șterg conversația inutila și stupida, îmi cer scuze celor care au apucat sa o citeasca), ci pentru a scoate dintr-o anumita categorie apartenenta personajului, iar ca rezultat, finalul devine mai interesant.