Muu dincolo de iarba naltă și peste deal iar tata Ia fiți atenți se-aude din hârtoapă, și ne repezim după el cu toții, eu și cu unchiu Pavel și cu nea Mircea.
Ajungem sus pe coamă, vântul suflă cu putere ne umflă hainele și colo jos, cu picioarele dindărăt vărâte-n nămol, stă vaca și geme cu ochii mari și uzi.
Începem să coborâm iar mai nainte nea Mircea Ușurel cu grijă că terenu-i alunecos și-atâta ne mai lipsește să aterizăm vreunu în mlaștină.
Ne ținem cu mâinile de buruieni când ne dăm la vale, împingem cu tălpile în pământul moale. Balta miroase a iarbă acrită și-a putreziciune.
Ajungem pe mal, ne strângem lângă vacă, eu o mângâi cu palma pe gât iar tata Gata fetițo nu mai sta speriată te-om scoate noi cumva din buclucul ăsta.
Unchiu Pavel își desface sfoara de pe umăr, înfășoară unul din coarnele de la vacă de două ori, face nod, întinde și-nfășoară cornul celălalt și vine cu sfoara îndărăt între ele și fix la jumate mai face un nod, prinde sfoara cu amândoi pumnii, se opintește și trage.
Vaca Muu și unchiu Pavel O să țină păcat că n-am luat una mai lungă aș fi putut să mă urc în sus pe coamă că acolo terenu-i mai bun și voi ăștialalți împingeați de-aicea, și nea Mircea Ne-om descurca și-așa, și tata Dă-i sfoara băiatului să ghideze el animalul noi o să trebuiască să ne forțăm s-o scoatem din nămol pe urmă treaba o să fie ușoară.
Unchiu Pavel mă trage lângă el, îmi ține mâna stângă întinsă, trece sfoara împrejurul ei și mi-o pune în palmă și tata S-o ții bine să nu-i dai drumul orice-o fi în tine stă toată nădejdea, și se așează într-o parte lângă vacă, unchiu Pavel în partea cealaltă iar nea Mircea Și na că mie-mi rămâne curu mă gândesc să nu-i vină tocmai în momentul ăsta să se balege că n-o să mă mai primească nevasta să dorm în casă.
Nu se duce până la dosul vacii că acolo s-ar cufunda în noroi, dar intră orișicum până la genunchi, se strâmbă din gură și tata Sînteți gata haideți la trei tragem cu toții cât putem de tare.
Unu, strâng bine de sfoară și știu dinainte că n-o să-i dau drumul chiar de mi-ar smulge mâinile din umeri, Doi, tustrei s-au sprijinit cu palmele și cu umerii în trupul vacii, Trei, le-aud icnetele și vaca Muu, se luptă și ea.
Mă-mping cu picioarele și țin capul pe spate când trag și trag și trag, nu știu dacă ne mișcăm, pământul fuge sub tălpi, trebuie să le duc mereu înapoi să mă opintesc, sfoara alunecă puțin câte puțin pe piele și ustură dar strâng din dinți.
Dârdâi cu totul și când simt că nu mai pot, mă dor degetele, tata Ho i-ajunge.
Unchiu Pavel înjură, nea Mircea înjură, vaca se vaită pe limba ei, am dungi roșii arzătoare pe mâini în sus până la coate.
Aș da să mă întind pe jos dar nu vreau ca ei să mă vadă, nu o să-i las la greu, iar tata S-a urnit vreun centimetru, și nea Mircea se uită-n jos Cam juma de palmă, și unchiu Pavel O să ne-apuce miezul nopții în ritmul ăsta hai să mergem mai bine după un cal și-o sfoară mai lungă, și din nou tata Până găsim calu și venim înapoi s-ar face noapte oricum și-ar înghiți mlaștina cu totul vaca haideți trageți aer în piept și să facem încă o-ncercare.
Mi-aduc aminte cum spuneau unii că acolo-n mlaștină s-ar ascunde un balaur, că atuncea când iese la suprafață lasă dâre adânci în pământ și groase cât doi viței grași puși unul lângă altul, că cic-ar sta ascuns și-o să se-arate doar la sfârșitul lumii, că-n momentul ăla când o să-l vadă careva, gata, nu mai există scăpare, ne-așteptă judecata de-apoi.
Nu mă sperie pe mine povești de-astea, poate mai nainte da, dar de-acuma sunt aproape bărbat și-mi trec sfoara între dungile roșii de pe mâini, aștept semnalul și până să mă gândesc înc-odată la balaur tata strigă Trei.
Mă trag pe spate, dau din picioare închid ochii aud dinții cum îmi scârțâie în gură și deodată nu mai simt nimic, doar așa o răceală pe spate și-un gol în jur.
Deschid ochii și văd că stau întins pe spate, aud pe cineva cum strigă și vaca mereu Muu, nu se oprește.
Mă ridic și de-acum vaca e pe jumate în mlaștină, dă din picioare se scufundă încet, apa neagră și groasă ca smoala îi urcă până la gât și trece dincolo de coarne, o copită se mai zbate în aer și pe urmă nimic.
Mlaștina rămâne nemișcată cu o pată rotundă și neagră aproape de margine, restul e verde și maro.
Tata stă în fund lângă mal cu capul între genunchi și unchiu Pavel stă aplecat de spate cu palmele pe picioare.
Mă duc lângă ei, unul în dreapta și celălalt în stânga și Unde s-a dus nea Mircea, și unchiu Pavel se uită țintă la pata neagră dar nu deschide gura.


O experiență dură, intensă. Nu prea ține logic însă, trei bărbați și un copil nu pot scoate o vacă de 500 de kile din mlaștină, iar țăranii trebuie să știe asta.
Nici dacă vaca e doar cu fundul în mlaștină și ajută și ea? He. Ne mai jucăm și noi oamenii mari. Nu am acordat nicio atenției logicii aici. Nu contează, dar mi-aduc aminte cum am scos odată o mașină pe jumătate căzută în râu, eu și cu încă patru puști – n-aveam mai multe de 13-15 ani :) Sau poate că vaca era slabă :)
fain. tare. finalul e bun de tot. si povestea cu balaurul. am avut nevoie de ceva timp pina am intrat in ritm (da’ nu mult) si pina m-am obisnuit cu lipsa de ajutor din partea punctuatiei. e ca si cum l-ai pune pe cititor pe panta ce duce la mlastina. si asa ii trebuie cititorului. sa simta si el cit se poate de mult. : )
Mă bucur, Gabriel, că ți-a plăcut mica joacă/experiență.
Impecabil text. Mi-aduce aminte imediat de vocea redusului mintal din „Soarele in cerc”, sau cum se numea romanul tau? La fel stilul scrierii. Munca laborioasa sa scrii asa, cel putin pina capeti experienta.
Îmi place „Soarele în cerc”. Dacă îmi dai voie, îl voi folosi undeva în viitor :) „Șarpele în iarbă” se numea. E destul de diferită vocea celui de aici.
Mulțam.
Da, bineinteles ca poti sa folosesti.
Ce am putut sa incurc titlul, cel putin pe primul cuvint eram sigur :) Crezi ca poti sa scrii un roman complet pe vocea asta? Mie mi se pare o munca titanica. Si eu ma gindeam la romanul ala pt copii, unul dintre ei e intirziat mintal, ceea ce inseamna ca la 14 ani se comporta ca un copil normal de 10, cam asa e din ce vad eu in realitate la copilul pe care chiar il cunosc. Dar intre abordarea la pers a 3a cum ar fi la mine si 1a cum e la tine aici e diferenta de la cer la pamint.
Ca sa-ti raspund si la commentul pe No pain, no gain, nu am stare sa scriu ceva serios si in plus, dupa cum vezi si tu, un editorial satira e mult mai citit decit o proza scurta. Si editorial scriu de doua ori mai repede.
La final m-am gândit: Oare cum ar arăta versiunea lungă și îmbogățită a textului? Să le pui unul lângă celălalt și să le compari. Good job!
La final m-am gândit: Oare cum ar arăta versiunea lungă și îmbogățită a textului? Să le pui unul lângă celălalt și să le compari. Good job!
Cum spuneai tu, CORNEL, e mai provocator la început, dar apoi totul curge natural, fără probleme, când îți însușești vocea personajului. Am mai spus de multe ori – subiectul dictează tonul/stilul. Dar cine ar citi dacă aș scrie așa ceva? Vorba ta, nu prea-i mai arde nimănui de literatură. Să fim fericiți dacă atrage atenția vreo poveste scrisă cuminte, simplu, la obiect.
.
Varianta mai lungă, PAVEL, avea niște descrieri în plus, dialoguri, o „legendă” mai detaliată a balaurului. Le-am eliminat fiindcă îmi reduceau din ritmul de care avem nevoie pentru ce-mi propusesem. Mulțam.