Prea târziu

-Sapele nu-s ascuțite!

-La cantină, n-avem apă!

-Pista de alergări e neterminată.

-Dragi colegi, asta e! Facem ce putem. Planurile operaționale! Nu uitați de ele!

  Ce preocupări au ăștia, Iisuse! Am nimerit ca musca-n lapte. Directorul e un om bun. Simplu!  Dar cum comunici cu el? Mă simt ca un porc pe gheață. Treizeci de colegi.  Să găsesc o voce pentru fiecare. Pandrea: comunista, învățată să aibă dreptate. Zamfir, sensibilă la cuvântul divorț. Stanciu, afaceristul vero. Langa, afemeiat, cu stil. Stelea, afemeiat libidinos. Zetea, curva, îmbrăcată office. Lorena, pițipoanca cu BMW. Malene, maica Tereza. Mă duc să-mi  aprind o țigară. Pe ăștia i-am citit. Mai am vreo douăjtrei.

Mă așez pe-o bancă. Ma uit la munți, prin bolta de frunze. Miroase a struguri  și a iarbă arsă. Nu-mi găsesc bricheta. Langa mi-o dă pe-a lui.

-Domnișoară, aveți niște picioare superbe!

– Mulțumesc! Dă-te-n mă-ta, lăbuță!

-Sunteți căsătorită?

-Da, căsătorită și fericită.

-Zău? Păi, să-mi spuneți și mie secretu’!

Sună clopoțelul. Mă ridic și o văd pe Dorina. E preoteasă, în Aleșd. Are peste o sută de kilograme. O rochie înflorată, strâmtă îi evidențiază burta. Zâmbește larg și mă pupă.

-Ce faci, vecină? Ai luat ore la noi?

-Servus! Am luat  română.

-Dacă ai nevoie de ajutor…

-Mulțumesc mult! Ești o drăguță. Piei, Satană! Așteaptă până te-oi chema!

Mă duc la clasă. Facem cunoștință. Roberta, o brunetă, slabă mă atacă.

-Doamna, am auzit că sunteți cumsecade.

-De la cine?

-Elevii din Generală șapte.

-E relativă treaba. Am niște limite.

-Și matrice?

-Citiți, treceți clasa!

-Da? Ce să citim?

-O să vă dau o listă.

-Lungă?

-Scurtă, zic eu….Vreo zece cărți.

-Și dacă citim rezumate? De unde știți ca trișăm?

-Mă descurc eu! Nu vă stresați.

Ne întrerupe Sorina, o pitică cu nasul cârn .

-Sunt de dragoste?

-Despre dragoste si ură. Viață și moarte. Speranță si deznădejde…

-Ca-n telenovele!

-Exact.

-Sună mișto, ne-ntrerupe Silviu. Eu citesc numai etichetele de pe sticle.

-Hă! Hăăăăhăhă!

Băieții râd gros, cu un aer superior. Fetele mă privesc cu curiozitate.

-Tăceți, bă, că se supără doamna, zice Roberta.

-Și eu citesc etichetele, de când țin dietă. Nu-i un lucru rău.

Notez lista, pe tablă. Ies si mă urc în mașină. Îmi pun CD-ul lui Nick Cave. Mi-aprind o țigară și-l sun pe Ștef.

-Love, mă duc la masaj și la zumba, azi. Ne vedem la nouă.

-OK! Ce să iau? Mai e tequila?

-Ia niște lămâi. Și…apă minerală. Te pup!

-Bine, iubita! Pup.

Sunt sub duș, când aud soneria. Nu reacționez. E cam târziu pentru vizite. Îmi masez scalpul cu balsam. Sună telefonul. Mi se rupe. Dați-mi o pauză, băi, babuinilor! Iar o fi vreo nebună, să-și învoiască plodu’! Ies din baie și verific mesajele de pe telefon. Ștefan : ” Sunt la ușă, iubita!”

Deschid ușa și o izbesc de perete.

-Intră, idiotule! Iar ți-ai uitat cheile? Băăăi, e ultima oara când deschid. Te las să dormi pe preș!

-Hai, iubito, nu te consuma! Știu că ești stresată. La școală ești drăguță cu toți. Nu poți să faci un efort și cu mine?

-Efortul să te trimit la mă-ta? Ba da! Cât de curând. Nu suport idioții. Mi-a scăzut toleranța.

-Te cred , iubito! Douăzeci de ani, în învățământ…Nu crezi c-ar fi timpul să te retragi?

-Unde? În Caraibe?

-Nu, iubito! Să stai acasă. Să te  liniștești și să facem un copil.

-Un copil??? Păi, nu ți-e frică? Pune-mi în pahar! Hai, șă ne-așezăm! Dezvoltă subiectul!

-Deci..

-Nu mai începe propozițiile cu “deci”!

-Păi…

-Hello! Ia, uită-te la mine când vorbim! Cască urechile! Eu mai fac copii, când o face mă-ta! Sunt la limită. Sute de nespălați! Stai după program! Fă meditații gratis! Suplinește colegi! Corectează teze! Fă planuri de recuperare! Pregătește grade! Am… Nu-ți mai spun, că tot nu înțelegi!

-Ai secat…

-Iete, c-a-nțeles! Da, bărbate! Ăsta-i cuvântul. Am secat. E prea târziu! Pentru mine, pentru noi. O să ne ia dracu’ pe toți! Suntem o generație pierdută. Copiii nenăscuți ne vor mulțumi din ceruri!


8 comments

  • Adesea e o diferenta imensa intre ce suntem nevoiti sa spunem sau modul in care trebuie sa ne comportam si stilul nostru personal. Ironic, suntem invatati sa fim sinceri si deschisi fata de ceilalti… ulterior sa fim diplomati si sa nu deranjam, pe cat posibil, pe cei din jur… si intre acestea doua, suntem prinsi la mijloc si adesea nu reusim sa ne impacam cu noi insine si evident cu majoritatea persoanelor care ne inconjoara. Textul e frumos, mi-a placut, tocmai pentru faptul ca e „brutal” si direct si cred ca fiecare din noi ne regasim in el in anumite momente (din pacate din ce in ce mai numeroase)

  • Descrierea de la inceput, in italice e ok, si la fel dialogul cu copiii. Partea a doua pica prea brusc, de nicaieri si la un text atit de scurt isteria personajului se simte ca o rabufnire un pic stupida. Parerea mea e ca textul ar trebui dezvoltat cu rabdare, urmarita cel putin psihologia unui personaj, sa zicem cel principal. Si sa dezvolti un profil psihologic ia putin timp. Bine ai venit pe site!

  • Pentru spiritul textului e potrivit și stilul. Ceea ce se explică mai greu e convingerea personajului că „suntem o generație pierdută” doar pe baza oboselii resimțite și a monotoniei locului de muncă. Și diferența între cum își tratează soțul la prânz și cum îl tratează seara. În text, nemotivată.
    S-a rezolvat greșeala. Bun venit!

  • Multumesc pentru feedback, Pavel! Intr-adevar,este destul de greu de vazut legatura intre scene. Am vrut sa descriu o situatie, in care reactia este exagerata, fiindca personajul a ajuns la saturatie, in timp, si, la sfarsit, nu mai are resurse, nu se mai comporta coerent…snapping-ul din filmele/documentarele cu ucigasi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *