suflete deal
ce-mi vuiești
crengi rupte, crengi albastre
în ureche
doar eu le aud.
tu, secretos
cu dealurile tăcute
mă chemi cu vocile tale
tocmai când începeam să surzesc
eu te aud în urechile-mi cum respiri
vântul molcom mi te-ntinde,
iar suflete tu,
dealuri împădurite și sălbatice lumi
piedici mi le pui
trăznătele brăzdesc voci în lumină,
te rog, suflete taci!
Taci!
Sau spune-mi mărunt, mai multe.
Citirea întregii lucrări mi-a confirmat călătoria prin dimensiuni mistice. Mă gândeam că este gândul, dar cheia paradoxului este de fapt sufletul. Dinamic tablou, în ciuda zugrăvirii succinte. Mi-a plăcut. Aștept și altele!…
Multumesc din nou pentru remarcă! Am zis să încerc să scriu simplu.