2. Portretul care visează

Mi-ar plăcea să posed un atelier doar al meu, să nu zăresc în jurul meu toate celelalte portrete ale altor femei, ale altor iubiri spre care fug uneori cu melancolie privirile Lui.
Să am un zid doar al meu pe care să-l aureolez și care să mă sprijine cu tandrețe, să fiu apărată de pereți de sticlă înzestrați cu memorie care să respingă alte priviri curioase dar care să reflecte și să păstreze în memoria lor doar privirile Lui. Mi-ar plăcea să fiu locatara unui Muzeu de Artă doar al meu. Vizitatorii să intre încet pe culoarele goale dar luminate de strălucirea emanată de privirea mea. Să înainteze hipnotizați , tot mai încet, spre mine. Holurile să li se para interminabile, Mișcările tot mai greoaie ca și cum forțe oculte i-ar împiedica să ajungă la mine. În sfârșit, acompaniați de o muzică de explozii stelare, să pașească triumfători în sala uriașă în care tronez eu vegheată de pictorul meu. Noi doi, cel mai frumos cuplu de îndrăgostiți din lume, Pictorul si portretul , Portretul si Pictorul sau poate chiar Portretul Pictorului, noi doi, unul singur, un unic trup, un unic chip, o singura respirație, o singura iubire, așa cum eram înainte. Simbioza aceasta m-ar scoate din anonimat, mi-ar da un nume, un sens, un echilibru.
Aș da un secol din eternitatea mea să pot ști cu certitudine că modelul portretului care sunt eu, a existat cu adevărat.
Ce pot să-ți doresc mai mult decât să te întorc la varsta când eu nu eram așa cum sunt acum ci doar un vis al tău, o dorință incipientă care-ți provoca insomnii, un gând prea fragil încât dispărea în zori, prea puternic ca sa nu te temi de el, prea deosebit ca să-l alungi, ca să-l respingi și să-l abandonezi în tenebrele conștiinței tale! Aș da un alt secol să mă întorc la vremea când ai zărit prima dată Culoarea, ai știut că tu ești acela care trebuia să-i dai un sens să o transformi într-o formă vie. Aș da orice să pot reconstitui din pete de culoare, din lumini și din umbre chipul primei femei pe care l-ai pictat. Era aievea sau doar un vis al tău? Niciodată nu ai vrut să pictezi doar lucruri, peisaje, case, ceruri, coline, copaci , moarte, în absența unui chip femin care să le ordoneze, care să le justifice existența, care să le proiecteze doar în fundal unde s-ar dizolva în anonimat dacă un chip femin nu le-ar încărca cu energia vieții. După ce prima ta expoziție de portrete femine a declanșat un val de revoltă dar și un val de simpatizanți uniți în jurul tău de aceeași nevoie de a sluji Frumusețea, vorbeai la vernisajul uneia din expoziții despre: Frumusețea femeii ca reflex al grației divine, Femeia și frumusețea, fără de care arta nu s-ar fi născut, Iubirea și femeia fără de care frumusețea s-ar fi ofilit, Frumusețea , ca dăruire întru iubire, Femeia, ca religie a frumuseților eterne, Femeia, ca mijloc de comunicare între toate artele, Iubirea , ca liant al Frumuseții, Femeia ca refugiu al sufletelor rătăcite.
Dar toate portretele femeilor care au trecut sau nu prin viața ta, sau poate au fost doar rodul unor insomnii molipsitoare, nu au fost decât un preambul pentru nașterea marii capodopere care sunt eu.
Mi s-a povestit, aici chiar lângă rama aceasta prețioasă ce mă protejează de ispitele unor privitori prea lacomi, neștiind că eu îi ascult, cum, după ce valul tău de admiratori s-a împărțit în două tabere, atelierul tău unde avusese loc răsunătorul vernisaj la care fuseseră achiziționate peste jumătate dintre portretele feminine, urmând să fie ridicate de cumpărătorii lor în zilele următoare a luat foc. A fost oare mâna unui coleg de breaslă, gelos pe ascensiunea ta rapidă, invidios pe succesul tău care-i punea în umbră opera? A fost oare gestul unui soț gelos a cărui soție ți-a servit ca model, pe tine că ai reușit să citești și să declanșezi în soția lui orgasme vizibile în privirea și pe chipul ei pe care el nu reușise niciodată să le obțină? A fost oare opera unei amante geloase, părăsite în favoarea iubirii tale dăruite cu intensitate cu fiecare tușă aruncată pe pânză, mai puternică de cât cea arătată ei ?
Sau , spuneau gurile rele, a fost poate gestul pictorului neînțeles, revoltat împotriva celor care i-au răstălmăcit sensul expoziției și nu au fost capabili să privească expoziția ca pe un ansamblu, ca pe un portret unic, inspirat, dedicat, contaminat de Frumusețe?
A fost un incendiu care a ars nopțile celor care te iubeau și care a adus liniște celor care te blamau, convinși că nu vei mai putea renaște niciodată după ce portretele la care lucrai de ani de zile în încercarea de a captura Frumusețea, deveniseră scrum?
Moartea acelor femei, spun moarte pentru că deși ele continuau să existe în cine știe ce colț al planetei, să se miște, să-și ducă mediocra existență visând și retrăind la infinit momentul unic al vieții lor când banala lor existență s-a intersectat cu tine, devenindu-ți modele, spun, moartea acelor femei nu avea să îndurereze decât pe membrii familiilor lor. Moartea acelor portrete nemuritoare îndurera mulți iubitori de artă, un public anonim care nu le cunoscuse și nici nu voia să le cunoască pe adevăratele modele ale tablourilor tale. Ele nu contau.Nu mai contau.Rămânea din acea expoziție doar un catalog , care retipărit imediat după incendiu într-un tiraj uriaș, avea să-ți asigure ani buni de acum încolo mijloace de subzistență.
Nimeni nu știa ce gândeai, cât de mult sufereai, dacă sufereai, dacă mai existai întru frumusețe și artă sau deveniseși și tu un tribut necesar supraviețuirii aspirației spre absolutul Frumuseții.Era poate rândul altora să viseze, să spere, să creadă că pot vâna într-o zi Frumusețea? Se înșelau.
Știu doar că atunci când toți uitaseră de tine și peste catalogul unicei tale expoziții începea să se aștearnă praful, ai început să te gândești la mine, ai început să cauți un model. Nu voi ști niciodată dacă l-ai găsit sau nu, dacă undeva în lume trăiește o femeie ce îmi seamănă la trup. La suflet, sigur nu îmi poate semăna, deoarece tu mi-ai dat sufletul pe care nu l-aș fi avut niciodată.

Maria Postu

A debutat cu volumul de poeme Insomnii molipsitoare, la editura Pandora în anul 1994, urmat de alte volume de  versuri și colaborări cu poeme, proză scurtă și eseuri la diverse reviste. A obținut premii  naționale și un premiu internațional. A publicat volume de poezie, proză și eseu și a fost inclusă în antologii de poezie și proză: antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească la editura Herg Benet, realizată de Igor Ursenco și în Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume realizată de Ligia Diaconescu, editura Star Press, 2011. Este prezentă în câteva dicționare și istorii literare din județul Teleorman și din țară: O istorie critică a literaturii și a publicisticii din sudul extrem, editura Semne, București 2021, autor Ștefan Marinescu Vida,  Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni, realizată de Acad Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, Chișinău, 2019, Antologia Balcanica.  Poeți români și din Republica Moldova, Brăila, 2017,  cu ocazia celei de-a 11 ediții a Festivalului Poeților din Balcani, Județul Teleorman, Dicționar bibliografic, autor Stan. V. Cristea, editura Teleormanul liber, Alexandria 1996, Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni, autor Stan V. Cristea, editura Rocris, Alexandria, 2005. Colaborează cu eseuri stiintifice, poezie si proza la numeroase reviste literare: Pro saeculum, Alternante, Poesis, Luceafărul de dimineață, Contemporanul, Convorbiri literare, Oglinda Literară, Vatra Veche, Meandre, Faleze de piatră, 13 Plus etc. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

www.mariapostu.ro