Mozaic

– Hei, omule, ce faci?
Lovesc mingea din nou. Fap! Peretele mi-o întoarce.
– Pe aici, zic.
– Ce faci?
Lovesc mingea. Fap!
– Man, ce faci?
– Joc tenis, a ce pula mea arată?! țip, fără să mă întorc spre el.
Cu coada ochiului îl văd că își încrucișează brațele la piept.
– Cine câștigă? râde el.
– Peretele. Fraierul nu ratează niciuna, gâfâi.
– Tenis, ha? De când mă-ta știi tu să joci tenis?
– De când eram mic.
Fap!
– Niciodată nu te-am auzit vorbind despre asta. Niciodată nu te-am văzut jucând tenis.
Lovesc din nou mingea, mai tare decât de obicei. M-am enervat. Vocea lui Paul mă enervează. Peretele mi-o întoarce din nou, direct în piept. Mă feresc, mingea trece de stradă și mă întorc să văd unde a zburat. Nu o văd. La dracu!
– Păi, niciodată nu m-ai văzut trăgându-i-o mă-tii, dar și aia se întâmplă destul de regulat.
– Să nu vorbești de maică-mea, ce dracu’?! se enervează și se apropie de mine.
Vrea să îmi fută una, dar mă feresc și îl pocnesc peste cap cu racheta de tenis. Vrea să îmi mai fută una, și iar îl pocnesc.
– Termină! țipă el și se retrage.
– Tu ai început, zic.
– Ce pula mea îți pierzi vremea cu porcăriile astea? Tenis? Ce, te crezi Steffi Graf?
– Steffi Graf era femeie, zic eu.
– Serios?
– Da.
– Mereu am crezut că Steffi e nume de bărbat. Gen, Ștefan.
Râd:
– Asta pentru că ești un dobitoc!
Își freacă locul în care l-am lovit cu racheta. Zic:
– Ce ai tu dacă eu vreau să joc tenis? E ziua mea liberă, dacă vreau să joc tenis, joc tenis.
– Ăsta nu e tenis. Ăsta-i tenis de retardați! strigă Paul.
– Atunci pune mâna pe rachetă, râd și i-o întind.
Lovește racheta la o parte, se apropie de mine și mă apucă de umeri.
– Hai să bem o bere. E cald ca dracu’! Dacă mai stau în soarele ăsta o să leșin.
Mă întorc spre locul în care am pierdut mingea. N-o s-o mai recuperez în vecii vecilor, și era ultima. Oftez:
– OK, hai să bem o bere.
– Așa te vreau. Vino să fac din tine un bărbat adevărat! Și lasă dracu’ tenisul. Ce, ești poponar?
Mă apucă de după gât și îmi freacă capul cu pumnul. Îl știu pe muistul ăsta de când eram copii mici, cu muci la nas și chei la gât. Uneori mă enervează de îmi vine să îi sparg capul. Alteori mi-aș da și viața pentru el. Cred că sentimentele sunt reciproce. Nicio prietenie nu e fără suișuri și coborâșuri. Oricine îți spune altceva, să știi că te minte. Iar dacă îl crezi, să știi că ești un fraier. Cu toții suntem niște muiști, în general. Uneori, doar uneori, fiecare dintre noi putem fi de treabă. Asta se întâmplă din greșeală. Iar dacă îți găsești o persoană de care să îți placă, și căreia să îi placă și ei de tine, asta nu înseamnă că sunteți OK. Înseamnă doar că fiecare dintre voi e genul de muist care îi place celuilalt.
Eu și Paul suntem o combinație de genul ăsta. El e un pic mai lent la minte. Am văzut un documentar în care ziceau că dacă la naștere copilul e privat de oxigen chiar și câteva secunde, asta îi poate afecta dezvoltarea minții. Nu îi place când mă iau de maică-sa. O cheamă Gloria. Are vreo patrușcinci de ani. N-arată rău băbăciunea. Dacă n-ar fi mama lui Paul, aș îndesa-o. Dar e mă-sa, așa că nu voi face asta. Există limite, mă-n-țelegi. Ea îmi face ochi dulci uneori, și când mai trec pe la ei și el nu e acasă, atunci Gloria mă cheamă să stau lângă ea pe canapea. De obicei poartă pantaloni scurți și un maiou din ăla mulat. Îi scoate în evidență țâțele. Are niște țâțe a-ntâia, dă-mi voie să îți spun! Și când stăm pe canapea, doar noi doi, ea în maioul ei mulat, își plimbă un deget pe brațul meu. Zice că îi amintesc de un muist pe care îl iubea în tinerețe. Un tip pe nume Don. Cică era arătos, așa ca mine. Înalt și blond, și arătos. Doar că ăla avea ochii albaștri. Ai mei sunt verzi. Și atunci Gloria îmi zice cum se distra cu tipul ăsta, cum mergeau la chefuri și beau mult, fumau iarbă, prizau coca, pula mea, chestii amuzante. Vremuri bune, așa zice ea și îi aud glasul tremurând. Vremuri simple. Înainte să se complice lucrurile, înainte să îl nască pe retardul ăla de Paul. Îmi povestește că îi dansa în poală lu’ Don ăsta, și îi șoptea chestii la ureche.
Mă privește și îmi zice:
– Ești un ascultător bun.
Eu zâmbesc și tac dracului din gură. În punctul ăsta îmi simt scula întărindu-mi-se pe sub blugi și fac eforturi să nu îmi duc mâna în poală. Când mi se întărește scula pe sub blugi trebuie să mi-o rearanjez, că altfel mă jenează și începe să mă doară. O privesc pe Gloria direct în ochi, are niște ochi faini tipa, și îi simt unghiile lungi, date cu lac din ăla roșu, mângâindu-mi brațul, urcând pe umăr, spunându-mi cât de tare îi plăcea de muistul de Don, o văd mușcându-și buzele și îmi închipui cum Don ăla o futea pe Gloria de îi săreau capacele. Ăsta e punctul în care îmi dau seama că am ejaculat în chiloți. Adică, nu am ejaculat de-a binelea, ca virginii ăia de liceu, ci doar mi s-a umezit capul pulii cu puțin lichid preseminal. E greu să rămâi rece când o femeie ca Gloria, fie ea mama tovarășului tău cel mai bun, îți povestește despre tinerețea ei. Îmi zice doar chestiile alea inofensive, băut, fumat, dansat, dar mă uit în ochii ei și văd ce îmi spune, de fapt: îmi vorbește despre futaiuri din alea cu țipete, o văd stând în patru labe și mi-l închipui pe muistul ăla de Don dându-i la buci ca un animal. Mi-o închipui gemând ca un spectru într-o casă părăsită atunci când Don îi apucă țâțele cu mâinile lui mari și se împinge în păsărica ei fierbinte și roz. Să moară Fabian, ce imagine! Gloria are vreo opșpe ani și și-o ia la buci de o ustură. Și îi place. Asta îmi spunea ea, de fapt. Asta e adevărata poveste din spatele „vremurilor bune”. E un pic tristă toată faza. O puicuță așa de bună ca Gloria, să sfârșească singură pe o canapea mizeră, având grija unui muist ca Paul. Păcat, în pula mea, dă-mi voie să îți spun! Dacă aș avea bani, aș lua-o cu mine. Aș cumpăra o casă și aș lua-o pe Gloria să locuiască cu mine. Presupun că ar putea locui cu noi și fraierul ăla de Paul, dar să nu îi aud gura. Gloria ar fi regina mea. I-aș cumpăra chestii faine. Țoale și pantofi și poșete, Gucci și Versace. Căcaturi din astea de mor femeile după ele. Am locui într-o casă cu etaj și în fiecare dimineață aș coborî la micul dejun într-un halat din ăla șmecher de cașmir, iar Gloria m-ar aștepta în bucătărie, cu părul făcut, purtând niște colanți din ăia care să îi pună în evidență coapsele. Are niște coapse a-ntâia, dă-mi voie să îți spun! Mi-ar întinde o ceașcă de cafea și m-ar săruta pe obraz. Apoi aș pleca la lucru. Să fac bani, ce pula mea, crezi că o asemenea casă se întreține singură? M-aș întoarce seara, obosit, iar ea m-ar lua de mână și m-ar duce în dormitor, unde m-ar dezbrăcat și apoi ne-am fute ca niște nebuni. Aș vrea să îi văd țâțele alea epice în lumina lunii. Mi-ar suge pula cu gura aia a ei și m-ar privi în ochi în timp ce ar face-o. E posibil să mai fi scăpat niște lichid preseminal de când mă tot gândesc la asta. Cică lichidul preseminal poate să lase o femeie însărcinată, deși are doar rol de lubrifiere. Mda, ce chestie! Am auzit asta într-un documentar pe Discovery Channel. Pula mea, tre’ să te culturalizezi, că altfel rămâi fraier toată viața. Cunosc un tip care se credea deștept. Râdea mereu, și făcea glume pe seama tuturor, și se credea cel mai șmecher tip care a umblat pe pământul ăsta. Apoi toate s-au dus dracului când a hotărât să nu poarte prezervativ. Tipul credea că nu poți lăsa o tipă gravidă doar cu scuipatul ăla preseminal. Muistul nu s-a uitat la Discovery Channel, ca subsemnatul, și ce să vezi? Deșteptul a lăsat-o gravidă pe țoapa aia de Maria, de nu i-a venit să creadă când tipa i-a spus că o să fie tatic. Voia să fută toate tipele din lume, și ar fi avut o șansă destul de bună, dar odată ce au auzit fetele că gagica lui e cu burta la gură, niciuna nu l-a mai vrut. Fricțiunea aia, aia îți ia mințile dacă nu ești atent. Toată lumea vrea fricțiunea aia! Dar asta-i viața și dacă nu ești cu adevărat deștept, atunci o pățești.
Revenind la Gloria, mă ridic de pe canapea, pentru că mi se pare foarte aiurea să stau lângă mama tovarășului meu cu pula sculată. M-ar putea vedea și atunci lucrurile s-ar putea strica între noi. Așa-s femeile, niciodată nu știi la ce să te aștepți din partea lor. Toate-s nebune! Te ațâță, apoi zic că ești pervers și porc, și s-a terminat totul între voi. Așa am pățit-o cu Diana. Acum vreo câteva zile eram la un chef, în partea de jos a orașului. Muzica mergea tare, luminile erau estompate, noi doi stăteam pe o canapea, cam așa cum stăteam mai devreme cu Gloria, și fata începe să îmi mângâie un picior. Eu nu sunt mort, așa că mă trag mai aproape. Începem să vorbim despre tot felul de chestii, nu mai țin minte exact despre ce, că eram puțin amețit, și mă trag și mai aproape de ea. Tipa arată bine, așa că fac pasul: o sărut. Încet, la început, să nu o sperii. Trebuie să ai grijă cu căprioarele astea. Dacă nu te apropii lin, în liniște, se sperie și o tulesc, și atunci știi cine și-o ia singur la labă. Dar eu sunt învățat, așa că mă apropii încet de ea, îmi trec un braț în jurul ei și începem să ne sărutăm. Gura îi miroase a căpșune sau zmeură, nu sunt exact sigur, dar îmi place, așa că devin un pic agresiv. Și ei îi place, așa că merg mai departe. Încerc să îi bag mâna pe sub cămașă. Aici lucrurile se strică. Am făcut o greșeală, m-am grăbit. Tipa se sperie și mă împinge. Încearcă să îmi fută o palmă, dar o prind de mână. Altul probabil că i-ar trage una înapoi, dar eu sunt un gentleman. Niciodată nu dau într-o tipă. Reguli, în pula mea! Fără ele, am fi doar animale.
Mă duc la baie. Mă șterg și apoi mă dau cu niște apă rece pe față. În coșul de gunoi de lângă chiuvetă văd un tampon ieșind afară de sub capac. Îl ridic și îl inspectez. E întărit de la tot sângele absorbit. Încerc să îl miros, dar nu simt nimic. Îl pun la loc și îl aranjez să fie așa cum l-am găsit. Niciodată nu știi cine verifică chestiile astea.
Gloria e acum în bucătărie. Prepară niște cafea.
– Dragule, vrei și tu? E foarte bună.
Zâmbește de mă trec toate apele. Are o voce răgușită. Zice că e de la faptul că fumează un pachet pe zi. Cică ar trebui să se lase, dar mie îmi place. Nu îi spun nici una, nici alta. Nu-i bine să îi spui unei femei tot ce crezi despre ea. E bine să lași puțin mister. Spune-i doar cu ochii. Dacă te poate citi chiar și așa, atunci asta e. Iar dacă nu, cu atât mai bine. Nu îmi place cafeaua. Aia e pentru aristocrați. Pula mea, cafea și ceai. Cine dracu’ are timp de căcaturile alea? Să stai la masă, picior peste picior, la o bârfă și la o cafea. Gloria se așază iarăși pe canapea. Picior peste picior. Își aprinde o țigară.
– Ce mai zici tu, dragă Rob? Toată ziua am vorbit despre mine. Știu că am zis că ești un ascultător bun, dar nu e bine să fii un ascultător prea bun. Spune și tu ceva.
Aș vrea să zic niște chestii, dar nu pot. E aiurea. Îmi aduc aminte că am venit să mă întâlnesc cu Paul, așa că merg pe povestea asta:
– Știi când ajunge Paul acasă? Am o treabă cu el.
– Mereu ai o treabă cu el. Mereu aveți o treabă împreună! zice ea și își dă ochii peste cap. – Parcă ați fi împreună! râde ea.
– Nu suntem împreună! zic răspicat.
– Ești sigur? Niciodată nu am văzut vreo fată cu voi.
Tac. Se apleacă spre mine:
– Îl iubești pe băiatul meu? Hm?
– Ce dracu’?! Nu!
Se lasă pe spate și râde:
– Ba da, îl iubești!
– Uite ce-i, Gloria! zic și mă ridic în picioare.
– Ce-i? zâmbește și mă privește curioasă.
– Eu și Paul suntem prieteni foarte buni. Atât! Nu-l iubesc, sau alte căcaturi de genul ăsta, înțelegi?
Râde:
– Eu înțeleg. Cred că ție ți-a scăpat faza.
– Ce fază? mă alarmez.
– Nu contează, dă ea din mână.
– OK. Cred că o să plec. Când vine Paul, spune-i că l-am căutat. Spune-i să mă sune, bine?
Suflă fumul afară:
– Am înțeles, căpitane!
O privesc și mă simt ciudat. Simt că nu mă mai privește ca în urmă cu câteva minute. Înainte mă privea ca pe un bărbat. Acum mă privește ca pe un copil. Râde de mine. Pula mea, ar trebui să plec.
– OK, păi eu am plecat.
– Îi spun că ai fost aici, zice ea și stinge țigara.
– OK, mersi. Ne vedem.
– La revedere, Rob. Mai treci pe la mine, zice și se întinde după pachetul de țigări.
O privesc dar nu zic nimic. Încerc să îmi dau seama dacă vorbește serios. Cred că da.
Ies pe ușă și în urma mea aud:
– Îmi plac discuțiile noastre.

***

Dee Dee e un pește. Adică nu un animal cu ochii bulbucați care înoată și trăiește pe sub apă, ci un pește-pește. Se îmbracă ca dracu’, îi pute gura a tutun și nu prea are maniere, dar să nu te pună dracu’ să zici că boarfele lui sunt urâte că te ia la palme mai repede decât și-o pune un iepure. Are trei gagici și de vreo două ori mai mulți dinți în gură. Stă toată ziua în cârciuma de la colțul lui 42 cu Balboa și transpiră prin cămașa lui de in indian. Vine seara și bagaboantele lui se întorc la el ca trase de un magnet. Pentru ele, Dee Dee e soarele. El e ceva masiv, ceva incomprehensibil care le atrage fie că vor, fie că nu. Am văzut un documentar în care ziceau că gravitația e dată de masă. Cică toată lucrurile din univers exercită o atracție față de celelalte, dar e minusculă atracția asta. Doar corpurile cu adevărat masive, dense, doar alea atrag simțitor celelalte lucruri. Așa e Dee Dee și curvele lui. El e cel masiv, ele sunt cele minuscule. Fetele vin la el cu buzunarele pline de bani și chiloții plini de spermă. Le dor fălcile de atâta efort, dar pe Dee Dee nu îl interesează detaliile astea. L-am auzit odată vorbind despre filozofia lui de viață. Zicea că fiecare om există pe lumea asta de căcat pentru a face o treabă și nu se poate simți împlinit până când treaba aia nu-i făcută. Asta-i viața, zice Dee Dee, un lung șir de sarcini josnice. Toți avem o datorie de plătit. Unele treburi se fac stând pe spate, altele stând în genunchi, dar faza e că toate trebuie făcute, altfel nu ai cum să atingi fericirea. Apoi își ia bagaboantele și se duc în apartamentul lui, iar acolo le fute pe toate, pe rând. Alteori deodată. Cică e în stare să o facă toată noaptea. Sex tantric și căcaturi din astea. Cică nu se grăbește, îi place să savureze păsărica. Pula mea, când ajungi să faci și din sex o filozofie e semn că ești dus de tot. Adică, ce dracu e de discutat, frate? Sigur, stai de vorbă cu fata, tre să o faci să se simtă în apele ei, dar mai departe de asta nu văd rostul. Ori îți pui gura la treabă, ori o pune ea pe-a ei, caz în care toată discuția devine monolog. Nu îmi plac monologurile, sunt unilaterale și sterile. Pline de prejudecăți. Morții mă-sii, uite că am ajuns și eu să filozofez!

***

M-a sunat Iulia. Iulia e tipa cu care umblu. O fată ca lumea. Face alegeri proaste, dar are suflet bun. De ce zic alegeri proaste? Păi, umblă cu mine. De când mă știu, toată lumea zice despre mine că sunt piază rea. Majoritatea tipelor care au ceva între urechi nu prea stau multă vreme cu mine. Nu-i nimic rău într-un futai, omul trebuie să își elibereze tensiunea, dar după ce și-au fumat țigara, ele se cam cară. A fost bestial, tipule! Ne vedem. Pa!
Majoritatea mint. Pizdele astea se prefac apoi că nu mă mai cunosc. Trecem unul pe lângă altul pe stradă, le văd ținându-se de mână cu alt muist și abia îngână un salut spre mine. Așa stau treburile, n-ai ce mă-sa să le faci! Într-o seară te iau de mână și te duc în camera lor. Acolo vă mângâiați și vă rostogoliți printre cearșafurile, iar apoi vă futeți de parcă nu mai există ziua de mâine. Apoi trebuie să pleci și nu te mai poți întoarce. Nu știu care din astea două chestii e mai tristă.
Oricum, mă sună Iulia și îmi zice să ne întâlnim în parc, pe la ora 4. Lucrează într-o cafenea unde servește la mese. Salariul nu e cine știe ce, și mi-a spus că muistul ăla pe care îl au ca șef de tură, unul căruia îi zice Joni, o tot pipăie. M-am enervat tare de tot când am auzit asta. Cum pula mea să îl lași să își pună mâna pe curul tău?! Pe curul meu! Am vrut să îl aștept pe muist într-o zi în parcare, după program. Aveam în portbagaj o bâtă și voiam să îi sparg fața. Dar Iulia mi-a spus să nu fac nimic. Cică tipul a fost la pușcărie și acolo s-a înhăitat cu niște oameni răi. Dar tipii ăștia aveau grijă de el, le făcea favoruri. Iulia mi-a spus să îl las în pace. Abia am scăpat de cazierul juvenil acum doi ani, când am devenit major. Iulia mi-a spus să mă calmez în timp ce îmi mângâia piciorul. Mi-a spus că nu merită, că era un muist și că oriunde s-ar fi dus, cineva i-ar fi pus mâna pe cur. Îmi spune să mă calmez, dar cum dracu’ să mă calmez când îmi povestește căcaturile astea? Adevărul e că are un cur fain. Și-l freacă de pantalonii mei în timp ce îmi spune să mă calmez. Se lasă în genunchi și mi-o ia în gură. Bestială tipa.
Ne întâlnim în parc. Iulia are ochii roșii.
– Ce s-a întâmpla? o întreb. – De ce plângi?
Îmi spune. Cuvintele mă lovesc în piept ca un sac de ciment. Îmi simt coastele rupte, una după alta. E gravidă. Luna a doua.
– Ești sigură? Nu se vede.
Își șterge lacrimile și mă privește cu un fel de ură:
– Normal să sunt sigură. Crezi că te-aș minți în legătură cu așa ceva?!
– Nu, normal că nu. Ziceam și eu… Nu se vede.
– E abia luna a doua, normal că nu se vede!
O privesc în tăcere. Încerc să fac niște calcule, să îmi dau seama când ar fi trebuit să facem sex ca ea să fie acum gravidă în luna a doua. Zice:
– Am făcut trei teste de sarcină.
Din alea pe care te piși. Cum naiba știu bețele alea dacă ești gravidă sau nu? Trebui să mă documentez. O privesc și nu îmi vine să cred. Poartă uniforma roz de la lucru. Vreau să o întreb ceva.
– Ești sigură că…
Cuvintele mi se opresc în gât. Iulia ridică sprâncenele:
– Că ce? Că-i al tău?
Nu zic nimic.
– Al cui dracu’ să fie?
Lichid preseminal, futu-i morții mă-sii! Ridic din umeri.
– Pe bune?! Crezi că mi-am tras-o cu altul și am venit să ți-l pun ție în brațe? Ce fel de om crezi că sunt?
Mă gândesc că îl lasă pe muistul ăla de Joni să îi pună mâna pe cur. Poate îl lasă să facă și altceva. După program, poate și-o trag pe tejgheaua din spate. O pune cu curu’ pe plicurile de maioneză. Dracu’ știe. Ridic din umeri.
– Nu mai ridica din umeri! strigă spre mine.
– OK. Ce faci mai departe?
– Nu știu. Nu pot să am un copil acuma. Abia mă întrețin singură. Dacă află maică-mea, mă omoară.
Așa-i. Maică-sa-i o psihopată veritabilă, dacă am văzut vreodată una.
– Și atunci?
Ridică din umeri, obosită.

***

Am fost în club sâmbăta trecută. Dă-mi voie să-ți spun, toate se duc dracului. Eram în club și vine un tip la mine. Părul dat cu briantină, tricou cu decolteu mai adânc decât al curvelor lui Dee Dee. Îmi pune mâna pe piept și o lasă să coboare. Are o chestie ciudată în privire care mă sperie și mă împietrește. Ar trebui să îi iau mâna și să i-o dau la o parte dar nu pot pentru că mă uit în jur să văd dacă nu cumva ne vede careva. Mâna lui ajunge pe abdomenul meu și apoi coboară direct pe pulă. Sar înapoi ca ars:
– Ce mă-ta faci, fraiere? Vrei să-ți sparg fața?!
Tipul se dă înapoi și își ridică mâinile ca un poponar. OK, nu „ca un poponar”, pentru că e exact un poponar. Văd că buzele îi lucesc, date cu gloss.
– Nu te agita, zice tipul. – Mi s-a părut că îmi trimiți mesaje.
– Ce mesaje?
– Că ai vrea companie.
Vorbește ca un poponar. „Companie.” Cine pulea mea zice așa ceva? Zi și tu frate că ai crezut că vreau să ne combinăm. Pula mea de poponar.
– Eu? întreb.
– Aha.
– Compania ta?!
– Aha.
Îi pun mâna în piept și îi zic fraierului, să priceapă:
– Fii antenă aici, omule, nu o iau la cioc și nu o iau la mână decât dacă-i a mea.
Încerc să fiu cât mai amenințător, dar nu pare impresionat. Zice:
– Ești reprimat.
Pare dezamăgit.
– Ce, reprimat?
– Aha.
– Ce prostii vorbești?
– Se vede în ochii tăi că ți-e sete.
– Ce căcat tot zici acolo, man?
– Da, man. Sete, zice tipul și își linge buzele date cu gloss.
– Du-te-n gâtu’ mă-tii de-aici! N-am nicio treabă cu voi, fraiere, dar dacă mai ai pretenția că știi ce-i în capul meu și în glanda mea, o să arăți foarte amuzant sugând următoarea pulă fără dinți, m-ai înțeles?
Apoi am plecat.
Nu înțeleg care-i faza cu poponarii ăștia. Mereu sunt pe fază, mereu caută, mereu recrutează. Te înțeapă, te încearcă, îți zgârie învelișul, doar-doar vor da peste încă unul ca ei imediat sub suprafață. Pulea mea, poate în sinea noastră toți suntem niște poponari. Trebuie doar să recunoști asta. Uneori pare ceva simplu, ceva ușor. Nu îți pasă de ceea ce faci, dar îți pasă de consecințe. Și asta te ține pe loc. Heterosexual. Pula mea.

***

Suntem la un chef. Paul s-a retras prin vreo baie cu o tipă pe care a cunoscut-o acum o oră, iar eu stau pe canapea lângă o tipă pe care fiecare o strigă pe alt nume.
– Cum te cheamă? o întreb.
– Am multe nume. Depinde cu cine stau de vorbă.
– Am auzit că ai și mulți prieteni.
– Nu destui.
– Și Dani e prietenul tău?
– O zici de parcă e ceva rău.
Ridic din umeri:
– Și fiecare prieten îți zice altfel?
– Mda.
– Dani cum îți zice?
– „Bă pizdă”, în principiu.
Vorbim despre hobby-uri. Zice că lumea își păstrează sănătatea mintală doar datorită hobby-urilor.
– Ai vreun hobby? mă întreabă ea.
– Da. Tenis.
Ridică sprâncenele, surprinsă:
– Tenis?
– Mhm.
– De ce tenis?
– Hm?
– De ce tenis? De ce nu fotbal? Basket. Golf. De ce tenis?
– Borg.
– Bjorn Borg? ridică ea sprâncenele.
– Mhm. Vreau să fiu ca el.
– Vrei să fii ca Bjorn Borg?
– Da. Vreau să fiu la fel de tare ca și el.
– Ești cam bătrân.
– Păi, cât de tânăr ar trebui să fiu?
– Cred că el avea vreo 16 ani când a câștigat primul Wimbledon.
– 16?
– Da.
– Wow! Cum dracu’ ajungi să câștigi un Wimbledon la 16 ani? Căcat, eu la 16 ani abia știam să umblu drept pe stradă.
Râde. Își aprinde o țigară și spune:
– A fost tare tipul.
– Cel mai tare.
– Eh, nu chiar. Dar printre cei mai tari.
– De ce nu chiar?
– Era obsedat.
– De ce?
– De câștig.
– Și asta e ceva rău?
– Poate fi. Borg era o mașină setată doar să câștige.
– Și care-i problema cu asta?
– Problema e că în viață mai și pierzi. Iar el nu știa cum să facă față eșecului.
– A pierdut?
– Toată lumea pierde. Mai devreme sau mai târziu. Mai important decât să faci față succesului este să fii în stare să te descurci cu eșecul. Borg nu era în stare de așa ceva. Nu accepta eșecul, nu îl înțelegea.
– Cum adică?
– Pur și simplu, nu știa ce era acela eșec. Gândește-te că te întâlnești într-o zi cu un străin pe stradă. Străinul acela are un mesaj important pentru tine, dar tu nu vorbești limba lui. Mesajul acela îți va schimba viața, dar nu îl poți înțelege. Pricepi?
– Da, cred că da.
– Atunci ești mai tare decât Borg.

***

Îl aștept pe fraier să iasă afară, să putem pleca spre casă. Mi-e frig. îl văd că vine clătinându-se. De mâna lui atârnă o tipă. Cred că e aceeași cu care a intrat în baie. Se sărută scârbos și ostentativ în fața mea, apoi se despart.
– Cine-i tipa? întreb eu după ce ea pleacă.
– Efi, zice el visător.
– Efi?
– Da.
– Ce pula mea de nume e ăsta, „Efi”?
– E prescurtat. De la Elfride.
– Elfride? repet eu.
– Da.
– Sună ca dracu’!
– Mie îmi place. Are un fel de muzicalitate aparte. Nu ți se pare?
– Muzicalitate?
– Mhm.
– Nu. Mi se pare că sună ca dracu’. Elfride.
– Oricum i-ar suna numele, tipa e mega-tare. Îmi place foarte mult de ea. Ce contează numele ei? O consider la fel de plăcută, indiferent că o cheamă Elfride sau Audrey Hepburn. Numele nu îi schimbă appeal-ul.
– Da, la fel e și cu căcatul. Parcă ai fi Shakespeare cu dumele astea.

***

Am încercat și eu să mă bag cu fetele lui Dee Dee. La început nu m-a lăsat fraieru’ dracu’. Zicea că nu-s pentru din ăștia ca noi, bulangii de cartier. Cică nu vrea să i le stricăm. Dacă văd alții că le dă pe mâna unora ca noi, nu se mai atinge lumea de ele. Trebuie să rămână curate. Curate, în pula mea! Ironie, nu glumă. Mna, și în final Dee Dee a cedat. Eram la bar, la Mamaie, de ziua mea. Toți călăreau tabureții ăia futuți așteptând o bere de la subsemnatul și, pula mea, le-am dat câte o bere, ce era să fac? Îs tovarășii mei. Mna, și cum stăteam așa la bar, vine muistul ăla de Dee și mă bate pe umăr. Era tras la țol festiv, cu pălărie pe cap și ochelari de aviator pe ochi. Avea cămașa descheiată la primii 4 nasturi, i se vedea pieptul lucrat și bronzat. Așa zice el, că-i bronzat. Pula mea, lăbaru ăla-i bronzat și iarna, când nu îl vede soarele cu lunile. Da’ asta-i altă poveste. Și mă bate Dee Dee pe umăr, mă întorc și mă ia în brațe fraieru’, mă strânge la piept. Puțea a whisky de m-am îmbătat pe loc, dar nu puteam să zic nimic. Cu el erau două pipițe, două blonde subțiri ca țigaretele. Una din ele, Vanesa își zice, îmi face ochi dulci. Și mie îmi place de ea, mereu mi-a plăcut de ea, da’ pula mea, nu pot trece peste vorba lui Dee, că fraieru’ e-n stare să mă scalpeze dacă îi încalec marfa. Mna, și salut fetele, și ele mă salută înapoi, mai cordiale decât de obicei, și atunci Dee face o nefăcută: le apucă pe amândouă de mijloc și le strânge lângă el, zâmbind sinistru, ca un traficant ce îi, și zice:
– Man, pe care o vrei?
Ridic din umeri. Nu înțeleg.
– Zi, omule, că n-am timp să stau toată noaptea la discuții, ce pula mea nu înțelegi: pe care o vrei?
– Ăăăă…
Atunci Dee o linge cu privirea pe Vanesa – cred că numele ei adevărat e Ioana, sau ceva de genu – și zice:
– O vrei pe Vanesa, nu-i așa, fraiere? Recunoaște. V-am văzut cum vă sorbiți din priviri, lua-v-ar dracu’!
– Păi…
Fata roșește și își pleacă capul.
– Știam eu, zice el și îi strânge o bucă pe sub fusta aia imposibil de scurtă.
O împinge spre mine și zice că e din partea casei. Un futai din partea casei. Dar tre’ să fie urgent, că apoi le duce în centru, să se întâlnească cu niște clienți importanți.
Fata mă ia de mână și mă trage după ea. Eu îs încă trăznit. Dee Dee să facă din astea? Dee Dee să dea pizdă pe gratis prietenilor? Asta-i nemaiauzită. Jur! Dar, ce să îi faci? Cât trăiești înveți, și viața continuă să te surprindă. Vanesa mă duce în magazia din spatele barului, își ridică cureaua aia de fustă și mă întreab[ dacă vreau în față sau în spate. E foarte frumoasă. Să moară Fabian, e absolut năucitoare! Mereu mi s-a părut că e cea mai bună tipă pe care o are Dee. Vreau să zic că vreau în spate. N-am făcut în viața mea sex anal, am auzit că-i mega tare să-ți dari drumul în curul unei tipe și ar fi bestial să fac prima dată așa ceva cu frumusețea asta. Cică dacă o ai mare și lor le place. Scula mea nu-i așa mare, dar îmi fac treaba cu ea. Nu am primit reclamații, vorba aia. Dar observ în privirea ei că nu ăla-i răspunsul corect. Probabil urmează să fie futută de vreun tren italian mai târziu, așa că zic în față. Își bagă mâna fără sfială în pantalonii mei. Între degetele ei mă întăresc ca oțelul. Face o grimasă, parcă ar fi impresionată de ce găsește acolo. O scoate afară și se lasă pe vine. Mi-o ia un pic în gură, să o umezească. O suge dar nu mă privește în ochi. Ar fi fain dacă m-ar privi în ochi. Apoi se ridică și se întoarce cu spatele. Se apleacă și îi văd curul. E foarte fain. Mic, cu buci rotunde ca două ouă într-o batistă. Dintre picioarele ei apare mâna care mă apucă și mă trage mai aproape. Fără să îmi dau seama sunt deja în ea. Se sprijină bine cu palmele pe marginea unei navete pline cu sticle de bere și începe să se miște. Înainte și înapoi, face un fel de șurub. Alunec înăuntru și aproape că nu o simt, atât e de bine lubrifiată. Fetele astea se fac fleașcă cum ai pocni din degete. O apuc de șolduri și încep să mă împing în ea, tot mai tare, tot mai repede. Îmi dau seama că gâfâi și asta nu-i deloc OK. De obicei mă ține și două ore, dar cu tipa asta sunt gata în două minute. Explodez ca o sticlă de șampanie și ea mă împinge puțin înapoi. Văd cum sperma cade pe cimentul de sub ea. Am încetat să mai exist. Își scoate din poșetă un șervețel și începe să se șteargă. Își îndreaptă spatele, își îndreaptă fusta, își aranjează părul, îmi aruncă o ocheadă și apoi se depărtează. Și eu care credeam că aveam ceva special. Eu rămân cu pula în mâna iar ea trântește după ea ușa de la intrarea în magazie.
Apoi aflu de la cineva că prețul unui futai cu fetele astea e vreo 80 de parai. 80 de parai! Ce căcat faci cu 80 de parai, frate? Păi după ăștia nu te mai apleci pe stradă! Trebuie să mănânce și fetele alea, tre’ să plătești o factură, tre’ să-ți iei o țoală, ceva. Știu că una din ele are și copii. Doi. Cum pula mea crești doi copii din futaiuri de 80 de parai? Și tipele chiar arată bine.
Acum vreo două zile am văzut un documentar în care cică există undeva, în Alaska, un șoarece. Șoarecele ăsta cică trăiește în peșterile alea ale lor, în subteran, în crăpăturile și crevasele alea necartografiate. E complet orb șoarecele, că își trăiește toată viața în întuneric. N-ar păr, că e foarte multă umezeală în jurul lui și pielea i s-a adaptat, cică are un fel de membrană cauciucată pe post de piele, nu se prinde umezeala de ea. Pula mea, natura! Dar ce-i extraordinar la șoarele ăsta e faptul că fraieru ăla mic e atât de eficient din punct de vedere energetic încât – fii antenă aici! – cică o baterie din aia AA l-ar ține în viață vreo 400 de ani. 400 de ani, îți vine să crezi căcatul ăla? Tipul care nara, adică ”povestea”, documentarul zicea că în natură, toți trebuie să dăm ceva pentru viața noastră. Trebuie să plătim energia pe care o consumăm. Dar cică muistul ăla de șoarece din Alaska, frate, cică ăla trăiește pe gratis! Da. Ce chestie. Mă gândesc acum că poate și fetele lui Dee sunt tot așa. Adaptate. Învățate să trăiască bine din puțin. Din tot mai puțin. Fac pariu că acum un an luau 90 de parai pe un futai. Tre’ să investighez teoria asta, dar sunt sigur că luau mai mult. Dee le exploatează, frate, așa fac toți. Iar fetele trebuie să se adapateze, că n-au ce face, frate. Iar la anul or să se pună în genunchi pentru 70 de parai. Și tot așa, până când or s-o facă pe gratis.
Tot la șoarecele ăla mă gândesc, frate.
400 de ani.
Ce poți să mai zici, man?
Pula mea.
Natura.

***

Mă duc la urgențe de dimineață. M-am trezit cu febră și frisoane. Tot cearșaful era ud în jurul meu. E foarte neobișnuit pentru mine să fac febră. Sunt un tip sănătos, știi?
Îmi iau cu mine o carte pentru că la urgențe e mega aglomerație de obicei. Am mai fost o dată acolo, acum vreo 3 sau 4 ani. M-am trezit într-o sâmbătă și m-am dus la budă. Mi-am dat jos chiloții și am început să mă piș din picioare. Iulia îmi spune mereu să stau jos, ca femeile, da’ pula mea, mă simt ciudat să mă piș stând jos. Și căscam ca un grobian și mă uitam să văd cum jetul lovește apa din veceu, și atunci am văzut roșu în fața ochilor. Adică, la propriu. Pișam sânge. M-am speriat. Am strigat-o pe Iulia și a văzut și ea. S-a speriat mai tare ca mine. M-a întrebat dacă mă simt bine. I-am zis că sunt OK, dar că simt ca și cum nu mai pot să mă piș. A zis că poate fac blocaj renal. Cică se poate muri din asta. Am văzut un documentar despre blocaje renale. Și atunci am zis că trebuie să merg să mă vadă un doctor. Da’ era sâmbătă și nu știam niciun cabinet deschis la ora aia, așa că am mers amândoi la urgențe. Frate, era plin! Asta nu-i țara în care să te îmbolnăvești, ascultă la mine. Babe și moși, frate, abia se țineau pe picioare, erau numai calzi în gură și îngroșau rândul aiurea. I-am spus Iuliei că dacă ajung și eu așa vreodată, să mă împuște care pe un cal cu piciorul rupt. Era tragic frate. De fiecare dată când se deschidea ușa de la salonul de urgență toți își lungeau gâturile zbârcite de parcă Mesia urma să iasă de acolo. Salonul de urgență… ce glumă, în pula mea! Am stat vreo 4 ore pe o bancă, m-am plictisit atât de tare încât îmi venea să mă spânzur. Am numărat toate lambriurile și toate bucățile de faianță din mozaicul de pe perete până când o pipiță în pantaloni și bluză roz a venit să mă întrebe ce pula mea vreau.
– Păi, am probleme… jos. Cu urinatul, încercam eu să fac pe doctul.
Tipa și-a îngustat ochii și s-a strâmbat spre mine, ca și cum avea altceva mai bun de făcut.
– Ce probleme ai cu urinatul? a întrebat ea, cu vocea ridicată.
Jumătate de încăpere și-a întors capul spre noi. Mi-era rușine ca dracu’.
– Păi, de dimineață am urinat… cu sânge.
M-a scanat din cap până între picioare. Avea un ten mizerabil, dar o gură faină. Purta saboți din ăia albi, cu găuri.
– Aha. OK, hai cu mine.
Iulia mi-a făcut semn că mă așteaptă. Tipa în pijamaua roz m-a dus într-un salon din spate. Pe drum îmi tot punea întrebări și nota ceva pe o foaie.
– Ești alergic la ceva?
– Nu.
– Urmezi vreun tratament pentru vreo boală?
– Nu.
– Ai mai avut probleme cu urinatul până astăzi?
– Nu.
Etc.
Pe coridoare era plin de paturi mobile iar în paturile alea, culcați sau stând în fund erau tot felul de oameni, frate. Un tip cu mâna ruptă în vreo 3 locuri se tânguia de parcă îl înjunghiaseră. Avea fața julită pe partea stângă. Am văzut o băbuță care cântărea vreo 30 de kilograme și care avea partea din față a pantalonilor de trening umedă. O femeie rotundă încerca să o asigure că totul urma să fie bine, dar că băbuța trebuia să se interneze, nu putea rămâne singură în apartament. Băbuța plângea încet, cu capul plecat ca un ghiocel. Mai departe am văzut un moș cu chelie și cămașa descheiată până la brâu. O asistentă îi lua tensiunea și un alt tip răspundea întrebărilor tipei. Zicea că moșul nu vorbește decât italiană. Cred că erau poponari.
Tipa mi-a făcut semn să intru într-un hol și mi-a spus să mă dezbrac.
– Cum adică?
– Păi, trebuie să te văd.
– Să mă dezbrac de tot?
Lumea trecea pe acolo, bărbați, femei, pula mea, era ca la piață. Tipa mi-a zis:
– La curul gol. Nu te pot examina prin haine.
Am oftat și mi-am dat jos blugii până la genunchi. Bine că mi-am luat niște chiloți curați, în pula mea, că altfel mă făceam de căcat într-un stil major. Fata se uita la mine:
– De tot.
Mi-am dat jos și chiloții. Nu m-am uitat la sculă, mi-era jenă. Când sunt cu persoane străine, mi se micșorează. Și tipa s-a lăsat în genunchi și mi-a luat scula în mână. A început să o mângâie, să tragă de ea în sus și în jos, să o studieze. Apoi m-a apucat de coaie. Le-a frământat pe alea vreo 10-20 de secunde, a mormăit ceva, apoi mi-a spus să mă îmbrac. Mi-am tras blugii mai repede decât chiloții și tot restul drumului înapoi spre casă m-am simțit ciudat. Iulia m-a întrebat la ieșire:
– Deci?
– Cică am eliminat o pietricică.
– Doar atât?
– Mda. Cică uretra e foarte sensibilă și atunci când am eliminat piatra m-a zgâriat pe interior, de aia am sângerat.
– Și pentru asta am așteptat jumătate de zi aici?
– Se pare că da.
Mna, așa că de data asta mă duc pregătit. Am un Snickers în buzunarul de la geacă și mi-am luat o carte cu mine. Cine știe cât dracu’ o să stau pe acolo, dar sunt pregătit. În sala de așteptare, aceleași fețe, posibil să fie literalmente aceiași oameni pe care i-am văzut acum câțiva ani. Poate cei mai bătrâni au murit, dar restul sunt tot acolo. Poate așteaptă de atunci și n-au mai intrat. Oricum, mă așez pe un scaun și încep să citesc. Unui muist bătrân îi sună telefonul. Moșului îi trebuie vreo 5 minute să îl găsească prin cele 3 buzunare ale hainei și când îl scoate aparatul țipă și mai tare. Văd că-i un Nokia din ăla cu butoane, în pula mea, o fosilă aberantă. Toată sala se uită la moș cum caută butonul de răspuns. Melodia aia futută a Nokiei ne sună tuturor în cap ca o sticlă spartă de un perete la infinit. În final moșul reușește să răspundă și începe să vorbească.
– A-alo? Cine-i? Nu aud…
Normal că nu aude, în pula mea, nu mai are nici urechi, atât e de vechi.
Fac abstracție de el și încerc să mai citesc. După câteva rânduri simt o palmă pe unul dintre umeri și un corp se apropie de al meu. E George, unul dintre gășcarii de la bloc.
– Coaie, ce faci aici? mă întreabă el.
– Pula mea, niște probleme de sănătate.
– Grave?
– Sper că nu. Tu?
– Cu maică-mea. Au luat-o să îi facă niște analize. O aștept aici.
– Ești norocos.
– Pe dracu’. Îs aici de la 6 dimineața.
Privirea îi cade în poala mea și îl văd încruntându-se:
– Man, aia-i o carte, în pula mea?!
– Da mă.
Siderat, mă întreabă:
– Păi, și ce faci cu ea? Gen, o citești?
– Da, man.
– De ce?
– Păi ce căcat să fac, să stau pe net toată ziua, ca râtanii?
George își ridică privirea și se uită în jur. Aproape toată lumea stă cu nasul în telefoane.

***

Una dintre fetele lui Dee Dee cică are cancer. Am auzit-o certându-se cu el. Era furioasă tipa. Cred și eu. Zicea că dacă ar fi avut HIV nu i-ar fi căzut părul. Dar așa, cu chelia la vedere cum să iasă pe stradă? Cum să facă bani? Dacă i-o ia la cioc unui tip și ăla îi pune mâna pe cap și rămâne cu părul ei între degete, atunci ce se întâmplă? Nimeni nu vrea să își bage pula într-o muribundă. Dar dacă o face, măcar să nu arate ca o muribundă.

***

Tai un kiwi în patru. Nu i-am dat jos coaja pentru că îmi place să îl mănânc cu coajă cu tot. Un documentar pe care l-am văzut zicea că jumătate din vitamine se găsesc în coaja unui fruct. Nu mă prea omor după ele, dar dacă mănânc vreunul, ar fi păcat să arunc la gunoi jumătate din vitaminele lui, nu? În plus, dacă nu e decojit nu trebuie să îl împart cu nimeni. Toți vor kiwi-ul decojit. E atât de crud încât miezul e lemn în stare pură. Tăișul se oprește. Caut un cuțit mai mare și mai ascuțit, apoi încerc din nou. Așa mai merge!
Bag în gură o bucată. Ai, să moară Fabian, ce acru e căcatul ăsta!
Dar știi ce? Așa îmi place.

Cosmin Leucuța

M-am născut în 1986, la Arad.
Am fost educat prin școli de cartier.
Uneori mă inspir din viața reală, iar alteori turez imaginația.
Am scris primul roman (”Laptele negru al mamei”) la 23 de ani, și l-am publicat la 27.
Dintre poveștile apărute aici, pe LiterNautica, aproape toate au fost publicate de editura Casa de Pariuri Literare în volumul ”Numele altora”.
În 2018 editura Polirom mi-a publicat romanul ”Hoodoo”.
Locuiesc lângă Timișoara, împreună cu două pisici și doi șproți.
Cam atât.
Deocamdată.