Cronicile Unchiului Victor – fragment

Radu se îndreptă nerăbdător spre măsuța din colț și ridică, cu ambele mâini, cartea pe care o moștenise. Volumul era frumos legat în piele neagră, plăcută la atingere, în ciuda vechimii evidente. Un scris mare, în auriu, traversa tot cotorul, parcă înghesuit cu greu pentru a încăpea în întregime. Învârti cartea cu o mână și citi titlul: ”Cronicile Unchiului Victor de la 2047”. O analiză cu atenție, pe toate părțile, dar nimic altceva nu era inscripționat pe coperțile de un negru intens. Curios, deschise la prima pagină și constată, cu uimire, că scrierile unchiului său respectau normele unei publicații literare în toată regula. Exista chiar și o pagină de titlu, așa cum mai văzuse la cele câteva romane pe care le citise, înainte ca părinții să-i bage internet.
De fapt, aspectul moștenirii sale fusese surprinzător încă din primele momente. Nu se aștepta nici măcar ca scrisul să fie lizibil, dar la un volum în perfectă stare, ce pare tipărit de o editură. Un caiet îngălbenit, plin de pete de cafea și de cerneală, acope¬rit de mâzgăleli fără sens, era ce avea în minte. Deși era în conti¬nuare captivat de carte, din acest motiv mintea îi zbura la o moș¬tenire mult mai consistentă.
Poate că totul era o glumă. Poate că unchiul fusese plin de bani și era doar un joc, un fel de lecție despre importanța cărților. Parcă deja începea să înțeleagă valoarea lor și, mai ales, a celei pe care o ținea în mâini. Chiar i-ar fi fost recunoscător unchiului pentru lecție, aproape la fel de mult ca pentru banii lăsați moștenire. Poate că tocmai asta era și problema, banii erau atât de mulți, încât aveau nevoie de instrucțiuni. Să-i fi primit așa, direct, i-ar fi risipit, i-ar fi cheltuit ca un tânăr nesăbuit pe distracții trecătoare. Unui unchi rău nu i-ar fi păsat. Dar unchiul Victor, bunul unchi Victor care l-a iubit mereu, s-a gândit și la asta. A scris o carte în care să-l învețe nu doar cum să intre în posesia moștenirii, ci și cum să o păstreze, să o sporească. Datorită unchiului Victor va fi în Top 300. Undeva la mijloc, nu pe ultimele locuri, cu cei despre care nu auzi nimic la televizor.
Pe cât de plăcute erau locurile prin care îl purta imaginația, un moment de luciditate îi aduse aminte că, momentan, are doar o carte deschisă la prima pagină. Numele autorului și titlul ocupau partea de sus, iar mai jos se putea citi o dedicație, urmată de o dată: ”Nepotului meu Radu, o moștenire ce îți va asigura viitorul, 21 aprilie 2013”.
Acum lucrurile erau clare, unchiul fusese miliardar. Nu i-a venit să creadă până acum pentru că era un clișeu prea comun. Prietenii săi săraci când voiau să impresioneze o fată, filmele în care personajul principal se îmbogățește brusc, ziarele care inventează povești senzaționale, toți folosesc ca pretext un unchi mili¬ardar. Dar iată că, acum, doar pentru el, viața bate filmul. Și nu ca la televizor, cu transsexuali sau violuri incredibile. Viața lui o să bată un film bun, unul în care personajul principal nu va munci niciodată.
Totul decurgea, până acum, după cum și-a imaginat, încă de când a văzut prima oară cartea. Mai puțin data tipărită sub dedicație, 21 aprilie 2013, data de astăzi. Cum ar fi putut anticipa unchiul cu atâta precizie momentul? Să-ți sincronizezi moartea cu ceva pregătit în prealabil, atât de minuțios, nu poate fi ușor.
Însă trebuie să existe o explicație. Ai putea crede că a fost tipărită de curând, dar cartea pare să aibă, totuși, o oarecare vechi¬me. Poate că a făcut zeci, sau sute de cărți, fiecare cu o altă dată. N-ar fi fost o problemă pentru bogatul unchi Victor. Trebuie luată în calcul și varianta sinuciderii, se știe cât de excentrici sunt un¬chii miliardari. Ar fi fost capabil să facă asta, ca totul să decurgă așa cum a plănuit pentru nepotul său.
Satisfăcut că a elucidat și misterul datei, dar mai nerăbdător ca niciodată, Radu trecu la pagina următoare. Cuprinsul cărții arăta o împărțire în 20 de capitole, fără să ofere vreun detaliu în plus, fiind doar numerotate simplu, cu cifre romane. Mai dădu încă o filă însă, după primul cuvânt, închise cartea brusc cu un gest reflex.
Emoțiile erau prea mari. Primul capitol începea și apelativul ”Nepoate” făcea introducerea. Poate că orice alt cuvânt din lume l-ar fi lăsat să continue lectura liniștit, dar acesta îi reamin¬tea de ce este acolo. Inima îi bătea acum și mai tare, cu gândul la noua viață prosperă care îl aștepta. Nici nu-și dăduse seama că încă stătea în picioare. Poate de aceea s-a și speriat atât de ușor.
Se așeză grăbit pe scaunul de lângă măsuță și deschise cartea din nou, la aceeași pagină. Începu să citească repede, cu o atenție pe care romanele din programa școlară n-au avut niciodată șansa să o atragă.

CAPITOLUL I

Nepoate, dacă citești asta înseamnă că este 21 aprilie și am murit. În cazul în care nu este, sunt teribil de dezamăgit de lipsa ta de interes. Cum poți amâna așa ceva? Cartea aceasta este o comoară neprețuită, o moștenire pe care nici Nostradamus n-a putut-o lăsa nepotului său. Nu știu dacă a avut nepoți, dar sigur nu a avut cunoștințele incredibile pe care unchiul tău le-a dobândit, călătorind acolo unde nimeni nu a mai ajuns. Cunoștințe pe care, acum, m-am decis să ți le transmit doar ție. De fapt, încă nu voi lua decizia asta mult timp de acum încolo, dar să nu intrăm în detalii. Sunt sigur că ți-ai dat deja seama cât ești de norocos.
Presupun că titlul cărții te-a fascinat de când l-ai văzut prima oară. Este atât de bine ales, încât simt un regret profund că nu va fi cunoscut de umanitate. De fapt, întreaga mea capodoperă va rămâne în umbră. Fac acest sacrificiu pentru binele tău și al omenirii. Deci pentru binele tuturor, mai puțin al meu. Dar, totuși, eu deja am murit, n-ar trebui să mă mai intereseze.
Din păcate, în momentul scrierii acestei cărți, încă nu știu ce se întâmplă după moarte. Acum deja am aflat și te asigur, nepoate, voi scrie o carte și despre asta și voi încerca să ți-o trimit.
Dar să revenim la titlu. Recunosc, nu a fost deloc ușor să găsesc unul atât de bun. ”Cronicile de la 2047 ale unchiului Vic¬tor” ar fi fost ceva mai corect, dar, după cum vezi, sonoritatea ar fi lăsat de dorit. Am luat în calcul și varianta ”din 2047”, însă m-am temut de o interpretare nefericită. Nu știu dacă maică-ta ți-a po¬vestit de perioada în care am fost închis, total nejustificat, în acel sanatoriu ceva mai strict. Oricum, am stat în camera 185, dar am vrut să fiu sigur. Inițial, titlul era ”Scrisorile Unchiului Victor de la 2047”. Am fost nevoit să-l schimb, când am realizat că va tre¬bui să scriu totul sub formă de scrisori și ar fi fost prea obositor.
În acest moment, probabil te întrebi: cum este posibil? Cum a reușit unchiul Victor să sfideze legile fizicii? În primul rând, pentru că știa legile fizicii. Nu același lucru se poate spune despre tine, nepoate. Am aflat că ai fost corigent la fizică aproape tot liceul. Sunt teribil de dezamăgit, dar nu este prea târziu să înveți. Mai ales că, în viitor, se va da pușcărie pentru cei care nu știu fizică. Glumesc. Ar fi fost o lege bună totuși.
În aceste condiții, îmi este dificil să-ți explic mijloacele prin care am reușit să călătoresc pe axa timpului. Voi încerca, totuși, folosind un concept pe care îl poți înțelege mai ușor: magie.
După ani de cercetări și lucru intens la sutele de piese componente, am reușit să construiesc o mașinărie, să-i spunem magică. În mod miraculos, am folosit-o pentru a crea un tunel prin a patra dimensiune. Tehnic se numește o gaură de vierme. Nu știu dacă ai fost corigent și la biologie, dar, oricum, nu are legătură. Oricât de genial ar fi unchiul tău, sunt unele lucruri în viață asupra cărora nu poți avea control. Spre exemplu, unde va duce acest tunel. A trebuit să plonjez în necunoscut, având doar speranța că totul nu a fost în zadar.
Desigur, știi deja că povestea are un final fericit. Am ajuns în 2047, viu și nevătămat. Poate ar fi sunat mai bine 2050 în titlul cărții mele, plus că aș fi știut și ce s-a întâmplat în 2047. Trebuie însă să fii mulțumit, ești oricum cel mai norocos nepot din lume. Mă îndoiesc că există undeva, în altă parte, un unchi care a scris ”Cronicile de la 2050”. Și chiar dacă există, diferența a fost făcută doar de noroc.
Tot ce am aflat în scurta mea călătorie în 2047, am încercat să cuprind, cât mai bine, în această carte. Aș fi putut să aflu chiar mai multe, dacă nu pierdeam atâta timp scriind cartea. Dar, știam că sfârșitul meu se apropie și trebuia să fac sacrificiul aces¬ta. A trebuit să mă întorc, pentru a putea să-ți las memoriile mele. Chiar și așa, informațiile pe care ți le-am oferit îți sunt suficiente pentru a-ți controla viitorul.
Singurul meu regret este că nu am putut să mă întâlnesc cu mine din viitor. Plăcerea ar fi fost de partea mea, de ambele părți. Din păcate, așa cum ai aflat acum, murisem deja în 2013. O veste care nu mi-a picat prea bine, având în vedere cât mai aveam de trăit. Nu am ezitat și am folosit timpul rămas la maxim. Am trăit experiențe unice și am văzut lucruri pe care soarta nu m-ar fi lăsat să le apuc în viață. Dar, după cum vezi, soarta este în mâinile tale și o poți schimba oricând. Mă aștept la același lucru și de la tine. Ți-am oferit tot ce ai nevoie pentru a lua destinul în propriile mâini. Și crede-mă, este necesar!
L-am cunoscut pe Radu din 2047 și nu pot spune prea multe lucruri bune despre el. Fără a intra în detalii, să zicem că ar fi vrut să dea timpul înapoi. Și nu doar pentru că era bătrân și arăta groaznic. Pentru că viața a trecut degeaba pe lângă el. Așa cum ar fi trecut și pe lângă tine, dacă nu ar fi intervenit unchiul Victor.
Probabil că în mintea ta se derulează acum tot felul de scenarii apocaliptice, pe care ți le-au băgat în cap filmele americane. Poți sta liniștit însă, lucrurile nu se vor schimba așa de mult. Ba chiar, filmele americane sunt în continuare apocaliptice. Ai putea spune că lumea a evoluat destul de previzibil. Lăsând la o parte, bineînțeles, câteva aspecte ceva mai surprinzătoare. Dar chiar și în cazul acestora, la o analiză mai atentă este evident că lucrurile doar și-au urmat cursul firesc.
O să încerc să-ți ofer cât mai multe detalii, despre tot ce este important. Asta este până la urmă marea mea provocare. Este dificil și să povestești o simplă întâmplare, fără a uita nimic esențial, dar să zugrăvești un tablou complet al unei societăți în continuă schimbare. Nu va fi ușor, însă voi reuși sau voi muri încer¬când. De fapt, am murit cu peste 30 de ani înainte să încerc. Dar nici măcar asta nu mă va descuraja.
Sunt sigur că am reușit, până acum, să-ți atrag atenția suficient cât să citești o carte cu atâtea pagini. Am și împărțit-o în 20 de capitole mici, pe care le-am denumit sugestiv. Mai puțin pe acesta, unde am mers pe factorul surpriză. Am încercat să nu folosesc cuvinte prea grele și să explic lucrurile ceva mai complica¬te. Nici măcar n-o să ai nevoie de un dicționar.
În niciun caz nu îți subestimez capacitățile intelectuale, nepoate. Doar vii dintr-o familie ce a dat omenirii un mare om de știință. Am vrut doar să mă asigur că îți va fi cât mai ușor să citești această carte fantastică. Evident, cu sensul de nemaipomeni¬tă, nu te gândi că există ceva imaginat de mine, în toate povestiri¬le acestea. Într-adevăr, unele vor părea greu de crezut, te vei în¬treba: oare chiar așa o să arate viitorul? Da. Pentru că unchiul Victor a fost acolo și a văzut cu ochii lui. Ca să citez aproximativ din muzica aceasta modernă, pe care o ascultați voi tinerii: ”de unde aș fi putut să știu, dacă n-am fost acolo”.
Cred că ai observat deja ușurința cu care pot comunica pe limba ta. Am păstrat de-a lungul cărții acest stil al meu tineresc, pe gustul tău. Unchiul tău a fost mereu în pas cu timpul, iar acum chiar l-a și depășit.
Presupun că ai fost surprins de aspectul cărții, pentru că te așteptai la un manuscris. Din fericire, tehnologia a evoluat până în 2047 și am putut să tipăresc acest exemplar la un magazin din mall. Efectul de învechire l-am ales dintr-un catalog, am plătit în plus pentru el.
Sper că ai găsit în acest prim capitol răspunsurile la toate întrebările tale. Dacă nu, mai ai destule pagini în care să le cauți. Dacă tot vei mai avea nelămuriri și după ce termini cartea, îmi pare rău, dar, din păcate, vei rămâne cu ele. Sau ai putea să aștepți încă 34 de ani.
Indiferent de situație, îți las moștenire cronicile mele ție, nepotului meu favorit. Îți urează succes unchiul tău Victor, un mare om de știință, un neînfricat explorator și un scriitor contemporan de mare talent. Eu sunt toți patru, în cazul în care nu ți-ai dat seama. Lectură plăcută în continuare!

Alexandru Popescu

www.facebook.com/AlexPetrePopescu