Povestea celui care a spus povestea

Signature is hidden in the book on the elderly gentleman's lap.

A fost odată ca niciodată. Că dacă n-ar fi fost, cine-ar mai fi povestit? Noi cu siguranță nu.
Unii spun că povestitorii își imaginează poveștile, alții că descriu realitatea. Noi preferăm să nu facem asemenea presupuneri cu privire la sursa noastră, ca să nu expunem pe nimeni, dar asigurăm cititorul în privința veridicității ei, așa cum și noi am fost asigurați la rândul nostru, peste masa de lemn din berăria unde ne-am întâlnit cu haiducu…
Zice deci povestea noastră că trăiau odată un împărat Roșu și un rege Verde. Ei aveau două fete, respectiv doi băieți. Într-o dimineață, după ce și-au băut cafeaua în jilțul de aur și catifea roșie și verde, unul dintre ei s-a gândit că n-ar fi rău să se încuscrească. Evident că nu-a fost chiar el cel cu ideea, avea alte probleme politice, economice și administrative pe cap iar timpul trecea prea repede ca să se mai ocupe și de familie. Dar anturajul său, adică grupul de consilieri și de prieteni, apropiați și alți protejați au îndrăznit să fie de părere că… se înțelege, doi fii de împărat și, de cealaltă parte, chiar dacă nu se știe exact unde acum, atunci se știa, două fiice de rege, ar fi trebuit, dacă nu să se căsătorească, măcar să se cunoască.
S-au cunoscut deja, a spus regina sau împărăteasa, Când, draga mea, a întrebat unul dintre soți. Soția a răspuns, cu mare tact, să nu cumva să scoată în evidență nepăsarea tatălui față de fii sau de fiice, nu știm exact dacă e vorba de împărat sau rege, informațiile se pierd în negura timpului și ce a ajuns la noi sunt doar fragmente inexacte povestite, cum spuneam, într-o berărie unde povestitorul trage la măsea pe cheltuiala ascultătorului, i-a spus, Dragule, de fiecare dată când am sărbătorit ziua unei fiice sau a unui fiu, și fiii sau fiicele celuilalt rege sau împărat au fost invitați, respectiv invitate, doar că împărăția noastră e atât de întinsă, iar asta se datorează, evident, paloșului și vitejiei tale, încât e foarte greu să distingi grâul de neghină, adică supușii de vecini.
La care răspunse soțul, Ce spui tu, femeie, mă iei de departe? Vecinii și supușii au statusuri diferite, primii mănâncă la altă masă, ceilalți la masa mea, cum să nu-i disting pe unii de ceilalți, Ei poftim, acum te-ai oțărât, tot ce am vrut să spun e că împărăția ta e uriașă, O fi, dar asta nu înseamnă că nu-mi mai recunosc supușii, Acum, că mă gândesc mai bine, cred că m-a luat gura pe dinainte, dar am făcut-o din dragoste, Cum vine asta, din dragoste, Ai fi preferat să-ți spun că nu ți-ai dat niciodată interesul pentru copiii tăi, că ești un egoist și un nepăsător, Habar nu am, de ce, sunt, Nu mărite, nici pe departe, și ca să-mi demonstrezi, îmi vei spune acum datele de naștere ale copiilor și numele lor, Ce-mi ceri e imposibil, doar știi și tu că informațiile se pierd în negura timpului, Lasă, te rog, poveștile, aici nu suntem în basme, Ești sigură, Foarte!
Două ceasuri mai târziu, regina sau împărăteasa, închisă în cameră, inunda pernele de mătase cu un plânset disperat, în timp ce la ușă soțul se ruga de ea la fel de disperat să îl lase să intre. Servitorii se ascundeau la parter, cu urechile pregătite pentru orice serviciu, nimeni nu îndrăznea însă să se facă văzut. Până la urmă ușa s-a deschis, cei doi au discutat, din păcate nici un servitor nu a tras cu urechea pentru posteritate, iar când au ieșit din cameră, soț și soție, umăr lângă umăr, un braț feminin împletit în un altul, masculin, au anunțat că vor da un banchet în cinstea vecinului lor.
A venit momentul să facem un pariu cu șanse de cincizeci la sută veridicitate, și să declarăm că acest vecin era regele Verde. Iar regele Verde, spuse împăratul Roșu, să-și aducă băieții, că vorba aia, nu se știe niciodată de unde sare iepurele, or nu știm dacă se găseau iepuri suficient de îndrăzneți pe atunci, traumatizați cum erau de vânătorile zilnice în codru, să sară înaintea unui alai regesc.
Să observe deci cititorul nostru că, pentru a nu mai fi nevoiți să luăm mereu în calcul toate variantele, ca în dialogul de mai sus, am luat o decizie în privința distribuirii sarcinilor între personajele noastre, unul e rege și se numește Verde, celălalt este împăratul Roșu. Primul are doi fii, celălalt două fete. Că o fi sau nu adevărat, că o corespunde sau nu versiunii reale a poveștii asta mai puțin contează. În fond, chiar și studiile filologice atestă că este imposibil ca poveștile, povestite și repovestite, să fie reproduse cu exactitate. Cât despre diferența între un împărat și un rege, înainte de a deschide enciclopediile virtuale, îngăduiți-mi să precizez că nici acest fapt nu e fundamental în înțelegerea poveștii, și că titlurile personajelor noastre au fost alese astfel doar pentru a nu le confunda, în pofida numelui Verde și Roșu, culori pe care lumea le confundă din vremuri mitice, înainte pentru că nu știau să le distingă, acum din neatenție, grabă sau teribilism.
Solul vestitor ajunse la palatul regelui Verde în șase zile, de unde putem trage concluzia că împărăția lui Roșu-mpărat era, într-adevăr, destul de extinsă. I-o fi fost greu, nu i-o fi fost, asta nu putem ști, poveștile nu menționează prea multe despre soli, singurul moment în care unul a ieșit la rampă în literatură a fost într-un vers celebru al unui poet național, însă nici atunci nu s-a terminat prea bine, din moment ce un anume Baiazid i s-a adresat, după cum știm, cu dispreț. Ce vrei tu, întrebă regele Verde, Noi, bună pace, Care noi, Cu iertare, mă închin, voiam să spun EU, am citit pe drum o poezie despre soli și mi-au rămas în minte versurile, Așa e mai bine, ce vești aduci așadar, sol de pace, Vești pe care stăpânul meu, Roșu-mpărat, le găsește beton, Cum le găsește, Le găsește foarte tari, Ce vrea să zică ăsta, draga mea, se adresă regele soției din jilțul de alături, Cred că vrea să spună că are vești bune de la Roșu-mpărat, dragul meu, Chiar așa, completă solul, vești beton, vești bune, Și care ar fi veștile astea bune, solule, Ei bine, rege Verde, află că Roșu-mpărat m-a trimis s-anunț un mare show la el la castel weekendul viitor, la care sunteți invitați de onoare tu, regină-ta consoartă și fiii, în vederea unei posibile combinații între ei și fiicele sale, dacă mă-nțelegi, pardon, înțelegeți. Aici se spune că solul îi făcuse cu ochiul regelui Verde, unii spun că ridicase din sprâncene insinuant, alții că se ridicase chiar în picioare încălcând protocolul de a rămâne în genunchi până la răspunsul și decizia regelui de a-l expedia, fiecare dintre acestea reprezentând un motiv suficient pentru care bărbatul încoronat se retrase jignit în jilțul său de catifea Verde și, după ce se consultă cu soția șoptindu-și unul altuia la ureche vreme de câteva minute, timp în care solul și servitorii își zâmbeau tâmp unul altora, neștiind cum să reacționeze, se ridică și, cu o mână pe schiptru și una în dreptul inimii, astfel cuvântă și spuse, fără poticnire: Dement impertinent, incoerent, incompetent, inconștient, cari o veste minunată dar groaznic anunțată mi-ai purtat, întoarce-te tu dară la-mpărat și spune-i că am luat la cunoștință de mesaj și cu recunoștință îi trimit solie, anume că să nu-mi trimeată mie toți aiuriții și incompetenții, inconștienții și impertinenții și că de vrea să îi cunoască pe viitorii mei moștenitori și dacă vrea cu mine să se încuscrească, ei bine să se ia-n serios pe sieși și pe mine și să-mi trimită pricepuți în anunțare și nu un pezevenchi ca dumitale.

*

La care solul, ofensat în sinea lui, însă conștient de poziția sa socială periferică și temându-se pentru propria integritate, spuse, Să-mi fie cu iertare, mărite rege, am auzit din surse sigure, regina furnică, regina albină și însuși calul meu vorbitor, în care de obicei mă încred orbește, că domniei voastre îi plac dialogurile în afara etichetei, în care orice se poate întâmpla la următoarea cotitură, adică propoziție, mă rog, înțelegeți, Nu, se oțărî regele, chiar nu înțeleg, Adică, spuse solul, ca și cum un povestitor ți-ar prezenta o poveste drept un spectru de posibilități multiple, ca și cum firul poveștii nu ar fi unul clar, ci la fiecare frază domnia ta s-ar aștepta la o surpriză, Dacă cineva ar îndrăzni să facă asta, spuse regele, i-aș tăia capul. Apoi continuă, Nu știu de ce ți s-a spus despre mine că îmi plac surprizele și nonconformismul, însă cu siguranță animalele în cauză nu mă cunoșteau deloc, sau nu îndeajuns. Omul care se prezintă înaintea mea trebuie să vorbească clar și răspicat, cu fraze scurte, neornamentate, să nu încerce să iasă în evidență prin nimic, să înțeleagă că se află înaintea unei autorități, iar respectarea autorității înseamnă, în primul rând, respectarea normelor de adresare. Nu-mi plac visătorii, solule, și nu dau doi bani pe originalitate și inițiativă.
Văzând deci solul că nu era chip să se redreseze, își luă rămas bun în grabă și se depărtă. Cu toate că ar fi putut să-l roage pe rege să-i accepte invitația, să-i cerșească în genunchi îndurare, nu vru să se umilească într-atât după ce începuse discuția pe o notă atât de sigură. Și chiar dacă ar fi fost să moară, își spuse, spânzurat de împăratul Roșu pentru neîndeplinirea sarcinii, măcar o va face cu demnitate.

*

La care solul se ridică și, după ce îl privi în ochi pe regele Verde cu dezgust, îi spuse, Hai sictir! După care fugi în pădure și se făcu haiduc.
Cât despre restul poveștii, informațiile și așa contradictorii se pierd în negura necruțătoare a timpului.


6 comments

  • Foarte amuzanta povestea ta. Ca in bancul cu Bula, tocmai artificiile „ocolitoare” introduc surprizele, pastilele umoristice:
    „…ajunse la palatul regelui Verde în șase zile, de unde putem trage concluzia că împărăția lui Roșu-mpărat era, într-adevăr, destul de extinsă.”
    „I-o fi fost greu, nu i-o fi fost, asta nu putem ști, poveștile nu menționează prea multe despre soli..”
    „..ofensat în sinea lui, însă conștient de poziția sa socială periferică.”
    Cred ca e o arta sa scrii in felul asta. Parca ti-am mai recomandat Povestiri Orientale de Marguerite Yourcenar, e toata scrisa in genul asta. Ai citit-o?

  • Cornel, îmi pare bine că te-ai amuzat. Modul nostru de a scrie e foarte diferit, dar dacă eu mă distrez la poveștile tale și tu la ale mele înseamnă că scopul, de partea amândurora, e atins cum trebuie.
    Mulțumesc că mi-ai reamintit de cartea asta, uitasem că există și îmi aminteam doar vag că mi-ai recomandat-o.

  • Pot să văd câtă plăcere ți-a făcut să scrii textul ăsta. Și cât ai râs în sinea ta pe parcursul scrierii. Așa cum s-a întâmplat și în cazul meu în timpul citirii.
    Un text inteligent totodată, pe lângă umorul atât de evident.

  • Mi-a făcut într-adevăr mare plăcere, ai dreptate, ca de fiecare dată când scriu ceva de genul. De fapt, cu timpul a devenit tot mai greu pentru mine să scriu ceva serios cap-coadă, să mă abțin de la a face glume, reflecții, rime și așa mai departe. Apoi aici intenția a fost din start parodică. Un basm atipic în toate (sau cele mai cunoscute) elementele sale. Merci!

  • Chiar m-a delectat nespus textul tău. Iată o frază genială plină de umor: ”or nu știm dacă se găseau iepuri suficient de îndrăzneți pe atunci, traumatizați cum erau de vânătorile zilnice în codru, să sară înaintea unui alai regesc.„

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *