Snuff (recomandat 18+)

Paul ridică receptorul.
– Alo.
– Paul?
– Cine altul? zice el și caută cu privirea pachetul de țigări.
– Credeam că ți-ai schimbat numărul de telefon, zice vocea.
Paul pescuiește una dintre țigări, o pune în gură și scanează biroul larg după o brichetă. Nu găsește una, dar vede un pachet de chibrituri.
– De ce aș face așa ceva?
– Mă gândeam că v-ați mutat, și tu și boul ălălalt.
– Cine pula mea-i la telefon? întreabă el în timp ce suflă fumul afară.
Știe cine e în capătul celălalt al firului, dar vrea să îl enerveze pe tip.
– Sunt Neamțu’, bă fraiere!
– Ah. Da. Neamțu’, râde Paul.
– Da. Mă mai ții minte?
– Sigur. Ce pot face pentru tine?
Neamțu’ își suge un dinte, râgâie zgomotos, ceea ce îl face pe Paul să depărteze receptorul de la ureche, scârbit, apoi își derulează pretențiile:
– Ai putea face câteva chestii.
– S-auzim.
– În primul rând, ai putea să-mi returnezi banii pentru ultima comandă.
Paul își drege glasul și simte brusc nevoia să își ia picioarele de pe birou. Își îndreaptă spatele și zice:
– Să îți returnez banii?
– Da.
– De ce?
– Pentru că n-am putut vinde absolut nimic din ce mi-ați dat tu și muistu ăla de Nic.
– Ce prostii vorbești? Tot ce ți-am dat până acum s-a vândut.
– Da. Până acum.
– Ce s-a schimbat?
– Tu să-mi spui mie.
– Ce să-ți spun?
– Ce s-a schimbat. Absolut toate căcaturile alea de filme pe care mi le-ați vândut mi-au fost returnate de către oameni.
Paul ridică din sprâncene, sincer mirat:
– Serios?
– Serios. Mai mult, mi s-a dus vorba că scot pe piață căcaturi, și lumea mă ocolește ca pe un lepros.
Paul aprobă din cap, în tăcere. Neamțu’ elaborează:
– Știi ce înseamnă să fii văzut drept un lepros în branșa asta?
– Ce înseamnă? chicotește Paul.
– Nu râde, bă muie! E ca și cum cerșetorilor le-ar fi silă de tine!
Paul își privește vârfurile pantofilor, apoi observă că una dintre unghiile de la mâna stângă e murdară și încearcă s-o curețe cu o scobitoare. Zice plictisit:
– Omule, bani înapoi nu dăm. Știi asta. Nu s-a întâmplat niciodată, n-o să începem acum. Dacă nu îți convine produsul… pula mea, cumpără de altundeva.
Neamțu’ se enervează, ridică tonul atât de tare încât Paul își retrage violent capul de lângă receptor:
– Cum morții mă-tii să-mi convină produsul, bă coaie?! Majoritatea fetelor din filmele voastre nici măcar n-au dinți în gură!
Paul chicotește, apoi zice:
– Bă Neamțule, maică-ta are dinți în gură?
– Ce-ai zis, mă muie?
– Că dacă are, o poți trimite aici la noi, să facem un film cu ea! strigă Paul în receptor, apoi îl trântește în nasul celuilalt.
– Cretin ce ești, șoptește în barbă, apoi scutură scrumul într-o scrumieră de granit cioplită în forma unui craniu.
Își linge buzele, privește afară pe fereastră. Se aude traficul amiezii, claxoane și frâne, înjurături care vin dinspre intersecția de sub fereastra lor. Se ridică în picioare și își trece mâna liberă prin părul negru și des.
Oftează. Fumează în continuare.
Își privește ceasul de la mână. E ora 15 și 7 minute. Ușa biroului se dă la o parte și intră un ins înalt și slab. Poartă un tricou alb, iar peste o cămașă cu flori. Pantaloni de stofă bleumarin și pantofi de lac, negri.
– Unde dracu’ ai fost? întreabă Paul.
– Cum adică unde am fost? Am umblat cu afaceri. O mișcare aici, o mișcare acolo, așa se fac bani, Pavele! zice bărbatul și se apropie de Paul.
Îi ia fața în palmele lui mari și transpirate și vrea să-l sărute pe obraji, dar Paul se retrage și îl împinge înapoi:
– Termină cu prostiile.
– Hei, care-i problema? râde Nic. – Arăți ca dracu’.
– Nu mă simt prea bine.
– Ai mâncat ceva și nu ți-a căzut bine?
– Nu știu.
– Hai să ieșim la o plimbare. Am descoperit un loc nou, putem să bem ceva, să mâncăm ceva.
Paul își privește partenerul de afaceri și oftează. Țigara din mâna lui fumegă. Nic își ocolește propriul birou și se așază pe scaunul îmbrăcat în piele maronie.
– Iar m-a sunat Neamțu’.
– Ce dracu’-i trebe fraierului?
– Vrea banii înapoi.
– Vrea banii înapoi?
– Da.
– De ce?
– Zice că marfa nu se mai vinde.
– Căcat. Nu există așa ceva. Pornografia mereu se va vinde. Se vinde singură. Tre’ să fii un imbecil cu antene să nu fii în stare să vinzi pornografie! râde Nic și își aprinde o țigară.
– Ei bine, înseamnă că Neamțu’ e un asemenea imbecil.
– Clar.
– Nic.
– Ce? râde el și suflă rotocoale de fum spre tavanul plin de igrasie.
– Nu-i singurul.
– Ce prostii vorbești? se încruntă Nic.
– Am mai primit săptămâna asta vreo 3 sau 4 telefoane de la alți distribuitori.
– Ce căcat vor?
– Banii înapoi, asta vor.
Nic se ridică în capul oaselor și scutură țigara într-o scrumieră identică cu cea de pe biroul lui Paul. Stau așa o vreme. Fumează.
– Stăm foarte prost cu banii, man, zice Paul.
– Cât de prost?
– Să zicem că o să avem niște restanțe la chirie luna asta.
– Nu se vinde marfa.
– Așa zice lumea.
Nic se lasă din nou pe spătarul scaunului. Privește tavanul câteva secunde, apoi zice:
– „Vrăjitorul din Găoz”? Ăla a fost un mare hit.
– Da, omule. Acum 2 ani. Lumea e sătulă de Vrăjitor.
– OK, cum rămâne cu „În Diana Jones”?
– Și ăla e antic.
– Da, dar are valori de producție.
– Da.
– Zici că s-a săturat lumea de ele?
– Asta zic vânzările, oftează Paul.
Stau așa un timp.
– Mda, zice Nic. – Ce i-ai zis fraierului?
– Cui?
– Neamțului? Când a cerut banii înapoi.
– Să se ducă-n mă-sa.
– Clar, râde Nic.
– Clar.
Paul își aprinde o nouă țigară. Zice:
– Faza e că trebuie să facem ceva, omule. Nu mai merge așa. Mă uit la facturi și apoi mă uit în portofel, și ceva nu-i OK. În ritmul ăsta o să rămânem pe străzi în două-trei luni.
– Două-trei luni?
– Max.
Nic inspiră adânc, ține aerul cald în piept, apoi îi dă drumul.
– Și ce vrei să facem?
– Trebuie să facem ceva. Orice.
– Cum ar fi?
– Un alt film.
– Ce fel de film? întreabă Nic.
– Un porno, clar.
– Clar.
– Dar tre’ să fie ceva ca lumea. Vorba Neamțului, fetele din el să aibă dinți în gură.
Nic râde:
– Da, ar fi bine să aibă așa ceva.
Stau așa o vreme. Mai fumează, apoi Paul se ridică de pe scaunul lui și se îndreaptă spre frigiderul din colțul biroului. Deschide ușa și privește înăuntru. Nori reci se scurg în încăpere. Apucă două sticle de bere Jenny Cream și apoi închide ușa frigiderului. Se întoarce la birou și caută cu palma desfăcătorul printre hârtiile împrăștiate. Îl găsește, desface capacele și îi întinde una dintre sticle lui Nic. Se așază pe marginea biroului. Zice:
– Mă gândeam să facem un porno total.
– Cum adică? Cum vine aia?
– Adică un film cu doar doi protagoniști, maxim trei dar care să facă de toate. Experiență totală. Și finalul să fie unul care să-i lase pe toți mască.
Nic ține sticla în dreptul gurii, privește în gol, apoi duce gura sticlei la buze și bea neîntrerupt jumătate de sticlă. Pune sticla pe masă și își șterge gura cu dosul palmei. Zice:
– Am putea reduce costurile cu actorii așa.
– Da. Ar trebui să îi plătim mai bine, dar tot ieșim mai ieftin.
– OK. Sună bine.
– Știu.
– Ce altceva?
– Mă gândeam să îl facem mai necizelat. Să fie un fel de noir.
– Cu imagine granulată?
– Exact. O să pară autentic.
– Nici producția n-o să coste prea mult așa.
– Corect.
Nic își freacă palmele și le pocnește laolaltă:
– Când începem?
– Păi, trebuie să facem rost de actori. Folosim echipa lu’ Don.
– OK. Care o să fie povestea?
– Nu știu. Trebuie să mă gândesc, zice Paul, apoi se ridică de pe marginea biroului și își aranjează cămașa. – Ies puțin. Dă niște telefoane. Trebuie să ținem niște audiții.

***

Femeia din fața lor este înaltă. Aproape la fel de înaltă ca și Nic. Poartă un maiou alb care abia îi ascunde sânii și peste el are o jachetă de blugi. Pantalonii scurți îi scoate în evidență celulita de pe coapse și de pe fund, dar chiar și astfel arată destul de bine. Are brațele lucioase și lucrate. Atunci când își prinde părul într-o coadă i se văd mușchii puternici zvâcnind pe sub piele. Părul este negru și sârmos, tipic pentru o mulatră. În buric are un cercel cu o piatră ce sclipește ori de câte ori Paul își aruncă privirea asupra lui. Femeia privește în jur. Fără să ceară voie, scoate un pachet de țigări din poșeta minusculă pe care o poartă pe umăr și aprinde o țigară. Trage în piept, apoi suflă fumul afară, vizibil mai relaxată decât în urmă cu un minut.
– Deci, cum facem? Trebuie să v-o iau în gură? Dacă-i așa, alegeți între voi care să fie. Nu vă rezolv pe amândoi. De obicei e doar unul singur la audiție.
Paul și Nic schimbă o privire, apoi Paul explică zâmbind:
– Nu-i nevoie. Te credem pe cuvânt.
– Ați văzut filmul pe care vi l-am trimis?
Cei doi schimbă iarăși o privire, apoi Paul răspunde:
– Da.
– V-a plăcut?
– Da.
– Clar. Altfel n-aș fi aici.
– Exact.
– Bun. Cât e plata?
Nic îi spune. Femeia pare impresionată. Nic își coboară privirea și vede tenișii ei care au început să plesnească pe la cusături. Paul explică în continuare:
– Sper că înțelegi că ăsta nu-i un film oarecare.
Femeia îl măsoară din cap până în picioare, apoi scapă un zâmbet:
– Tipule, poți să zici ce vrei, dar eu știu exact ce fel de film va fi.
– Ce fel de film va fi?
– Un porno. Doar atât.
– Așa crezi?
Femeia își încrucișează brațele peste pieptul enorm. Fumul țigării sale se ridică spre tavan, se încolăcește de brațele ventilatorului montat în jurul becului, apoi ascende și linge tavanul. Întreabă:
– Te cheamă Scorsese?
– Ce? întreabă Nic.
Ea se întoarce spre el și repetă:
– Te cheamă Scorsese, scumpule?
– Pe mine? întreabă Nic, dându-se înapoi.
– Da, pe tine. Cu tine vorbesc, nu?
Paul zâmbește. Nic zice:
– Nu. Nu mă cheamă Scorsese.
– Atunci crede-mă: nu faci altceva decât un porno ordinar, zice femeia și trage un alt fum din țigară.
Nic începe să râdă.
– OK. Uhm, Angela, ai dreptate. Va fi un porno. Dar vrem să facem unul cu de toate.
Femeia face un gest cu mâna cu care ține țigara și gestul dizolvă cuvintele lui Paul:
– Am făcut de toate.
– În același film?
Femeia se gândește puțin. Zice:
– Nu. Nu în același film.
– OK. O să avem sex normal.
– Am făcut din acela.
– Bun. O să avem anal.
– Am făcut și din acela.
– Ai vreo problemă cu mărimea?
– Vreți să aduceți un cal?
Cei doi râd, apoi Paul explică:
– Nu. Distribuția va fi umană. În principiu.
– OK, zice femeia. – Ce altceva?
– Oral.
– Chestii standard. OK.
– Bun. O să facem dublă penetrare, în diferite forme. Oral și anal, oral și vaginal, vaginal și anal, anal și anal.
Femeia aprobă fiecare combinație, cu calm. Din când în când mai trage câte un fum din țigară. Ajunge la capătul ei și o stinge într-o cutie de conservă pe care o vede pe colțul unuia dintre birouri.
– OK.
– O să fie bukkake. Cumshot-uri.
– Nicio problemă.
Paul și Nic schimbă o privire. Nic întreabă:
– Înghiți?
Femeia strange din fălci scurt, apoi răspunde:
– Dacă trebuie.
– Trebuie.
– OK.
– Bun. Astea-s chestii standard, zice Paul și face cu mâna un gest care mătură toate cele spuse ca pe niște resturi inutile. – Vrem să facem și un segment bondage.
Femeia plescăie din buzele groase și murmură:
– Vreți să scoateți tot ce puteți din cecul ăla.
– Păi, da. Persoana angajată trebui să încorporeze toate nevoile noastre. Dacă nu ești în stare să faci așa ceva…
Femeia îl întrerupe.
– OK. Am făcut și din astea.
– Cum stai cu durerea?
– Nu îmi place.
– Clar, murmur Nic.
– Vrem să facem ceva mai hardcore decât chestiile standard. S-ar putea lăsa cu vânătăi, julituri.
Femeia trage aer în piept, oftează. Își deschide din nou poșeta și caută o altă țigară. Și-o aprinde. Suflă fumul afară. Stă așa o vreme. Zice:
– OK.
– Perfect, zâmbește Paul.
– Asta-i tot?
Cei doi schimbă o privire, apoi Paul zice:
– Ar mai fi o chestie.

***

Paul și Nic pășesc repede pe un coridor îngust cu pereții vopsiți într-un verde-neon care te face să te doară ochii în cap. Paul își caută telefonul în buzunarul hainei. Nu îl găsește și schimbă buzunarul. Nu e nici acolo, așa că încearcă în cel interior.
– Unde dracu’ e fata asta?
– Poate nu trebuia să-i dai avansul ăla, comentează Nic venind în urma lui.
Paul se întoarce pe jumătate, dar nu reduce viteza. Formează numărul ei de telefon și așteaptă. Telefonul sună de trei ori, apoi apelul e respins. Paul se oprește și pentru o clipă chipul lui arată îngrozit.
– Ce-i?
– Mi-a respins apelul.
– Nu mai vine?
– Sper că nu. I-am dat o parte din bani, avem echipa pregătită.
Ajung în capătul coridorului și Paul deschide ușa cu talpa piciorului.
– Ușor, man, că ne pun ăștia s-o plătim! zice Nic.
– Dacă ne trage țeapă, jur c-o…
Se oprește și își pune mâinile în șolduri. Afară e cald. Soarele orbitor prăjește asfaltul pustiu din fața clădirii. Paul scoate un pachet de țigări și își aprinde una. Trage un fum, apoi o aruncă pe jos și o strivește cu pantoful. Își duce palma streașină la ochi și scanează împrejurimile. Vede o siluetă ciocolatie apropiindu-se, dar nu poate fi sigur. Pe căldura asta, toate siluetele sunt ciocolatii.
– Aia o fi ea? murmură Nic.
– Sper să fie ea.
Silueta se apropie și șoldurile i se disting tot mai clar. E Angela. Poartă blugi și un tricou alb. În spate are un ghiozdan albastru. În picioare are o pereche de teniși negri. Noi.
– De ce nu mi-ai răspuns la telefon? Era să fac infarct! îi zice Paul.
– Scumpule, ai crezut că am luat banii și m-am tirat?
Paul tace. Nic intervine:
– Pentru o clipă, da. Exact asta am crezut.
Angela râde:
– Omule, dacă m-ai plătit, te las să mă fuți. Dacă nu există onoare între perverși, atunci unde dracu’ ajunge lumea asta?
– Presupun că nicăieri.
– Presupui corect.
Stau așa câteva clipe, apoi Angela zice:
– Dă-mi și mie o țigară. Am rămas fără.
Paul scoate pachetul de țigări și îi oferă o țigară.
– Red Apples, zice femeia. – N-am mai fumat așa ceva de mult. Un tip de modă veche, zice ea și îl privește pe Paul.
– Mda. Presupun că sunt de modă veche.
Angela fumează țigara în tăcere, apoi Paul deschide ușa și o lasă să o ia înainte. Cei trei străbat coridorul verde și ajung în studioul de filmare. Paul îl salută pe regizor, un tip plin de tatuaje îmbrăcat într-un trening Adidas roșu:
– A sosit și starul filmului!
– În sfârșit, ce mama dracu’!
– Angela, el e Donald. Regizorul.
Femeia își apucă instinctive bretelele ghiozdanului. Donald ține într-o mână o portavoce de plastic și întinde cealaltă mână spre Angela:
– Încântat, iubire. De ce-ai întârziat? Timpul meu costă bani, știi.
– Îmi pare rău, zice ea. – A trebuit să las copilul la școală.
Cei trei bărbați schimbă o privire în tăcere.
– Ai copil?
– Greu de crezut, nu? râde ea.
Donald îl apucă pe Paul de mână și îl trage deoparte:
– Omule, ce dracu’? Tipa asta-i mamă?
– Nu știam, îți jur.
Donald își întoarce din nou privirea spre Angela, o măsoară din cap până în picioare.
– Știi că nu îmi place să lucrez cu femei care au copii. Le stânjenește în fața camerei de filmat.
– De ce?
– Nu știu. Ultima tipă cu care am lucrat și avea copil mi-a spus că nu se simte OK făcând anumite chestii pentru că-i era frică de ce ar zice copilul ei dacă ar apuca să vadă filmul. Internetul ăsta ne-a futut pe toți!
– N-ai mai lucrat cu vreo tipă care are copii?
– Ba da, de asta-ți zic că nu-mi place să lucrez cu ele! țipă Donald și își coboară brusc privirea.
Suflă aerul pe nas și își întoarce trupul dintr-o direcție în alta, de parcă ar face step pe o podea de fier înroșit. Paul murmură în barbă:
– Man, nu știam că are copii!
– Nu te-ai gândit să întrebi asta la interviu?
Paul își mușcă buza de sus, apoi zice:
– Cum dracu’ aduci vorba de așa ceva la interviu, hm? „Hei, mersi că ai venit, vrem să băgăm niște scule în toate orificiile tale și să filmăm toată treaba. Apropo, ai copii?”
– Căcat.
– Vreau să fac un porno, nu mă interesează impactul lui asupra societății!
– Amatorii dracu’! scrâșnește Donald.
– Nu îți face griji. Tipa e profi, va face treaba pentru care a fost plătită.
Donald pufnește pe nări, apoi se îndepărtează, murmurând:
– Amatorii dracu’!
Paul se întoarce, îi caută pe ceilalți din priviri, apoi se îndreaptă spre Nic și Angela:
– OK, acum că am lămurit asta, hai să îți fac cunoștință cu restul echipei.
Partenerul ei de film e un tip cam la fel de înalt ca ea, cu brațe groase, evident lucrate la sală, dar cu niște picioare prea subțiri pentru trunchiul imens pe care le poartă. Are o tunsoare obișnuită și Angela nu vede absolut niciun tatuaj pe corpul lui.
– El e Lucian.
– Angela.
– Îmi pare bine, zice Lucian, și vocea lui e mult mai plăcută decât spera Angela. – Abia aștept să lucrăm împreună.
Se lasă tăcerea pentru câteva clipe, apoi femeia zice:
– Ar trebui să merg la machiaj.
– OK. Fata cu machiajul e chiar acolo, îi arată Nic un loc, undeva peste umărul său.
Angela se îndepărtează, Lucian la fel. Nic își aprinde o țigară și își șterge sudoarea de pe frunte cu dosul palmei:
– E cald ca dracu’!
– Să știi că da.
– Ascultă, cum stăm cu banii?
– Destul de prost.
– Știu, dar cât de prost?
– Putem plăti lumea pentru toată distracția asta, dar apoi suntem în pom.
– Și cum facem cu distribuția filmului?
– Am vorbit cu Rudi să ne facă o favoare.
– Ce favoare?
– Să ia procent din vânzări în loc de plată în avans.
Nic ridică sprâncenele:
– Și-a acceptat?
– Da.
– De când face Rudi muncă în folosul comunității?
– Nu face. A cerut procentaj mai mare.
– Cât de mare?
– 40%.
– 40%?
– Mhm.
– E aproape dublu! Ai acceptat?!
– Ori așa, ori le vindem noi la colț de stradă.
Nic trage din țigară și aprobă din cap. Stau așa o vreme.

***

Masa de machiaj e luminată de un bec cu lumină albă. Fata cu machiajul e o blondă subțire îmbrăcată în blugi și o cămașă cu mâneci lungi. Angela se prezintă și fata zice:
– Wow, îmi plac unghiile tale!
– Da? Mersi. Eu le-am făcut.
– Serios?
– Da. Crezi că trebuie să le schimbi?
– Nu, sunt perfecte așa! zice fara în timp ce i le inspectează.
– OK.
Angela se așază pe scaun în fața oglinzii, și blonda începe să îi aranjeze părul. Telefonul Angelei sună. Îl scoate din buzunar. Pe ecran e poza unui copil plin de pistrui, care râde cu toți dinții la vedere.
– Cine-i puștiul?
– Băiatul meu.
– Serios?
– Da. Alo?
Fata vrea să se depărteze, dar Angela începe conversația cu băiatul și îi face semn blondei să continua cu fixativul.
– Hei, dragă. Ce faci?
– Sunt în pauză, mami! strigă băiatul.
– Cum a fost ora de desen?
– Wow, adică, ne-am super-distrat! Am primit niște creioane noi și am desenat cu ele.
– Ce ați desenat? zâmbește femeia.
– Oh, de toate! Chiar de toate. Am desenat o pădure, și în ea am făcut un castel, iar în jurul castelului era plin de dragoni!
Femeia ascultă cu răbdare și aprobă din cap fiecare cuvânt.
– Excelent dragul meu, excelent.
– Mami?
– Spune, dragule.
– Putem să luăm și noi creioane pentru acasă?
Pauză. Se aud râsete și glasuri de copii. Băiatul adaugă:
– Îmi place foarte mult să desenez.
Fata o privește pe Angela, îi privește reflexia din oglindă și privirile li se încleștează pentru câteva clipe lungi. Fata o întreabă ceva, iar Angela îi răspunde, ambele vorbesc fără cuvinte, apoi Angela zice:
– Sigur, dragule. Mergem diseară și luăm o cutie, vrei?
– Da, vreau!
– Ce-o să desenezi cu ele?
– Oh, mami, o să desenez… o să desenez… o să desenez un oraș mare, o să fie plin de clădiri și de străzi. O să pun în el școala mea, și locul de joacă și o să pun și blocul nostru!
– Super! Ce altceva?
– O să pun și clădirea în care lucrezi tu și o să fac o stradă scurtă, foarte scurtă, care o să le lege. Așa n-o să-ți mai ia atât de mult timp să ajungi la mine la școală! Ce zici?
Angela își privește reflexia în oglindă. Zice:
– Sună foarte bine, dragule. Trebuie să închid.
– Trebuie să te întorci la lucru?
– Da. Trebuie să mă întorc la lucru.
– Ne vedem diseară?
– Da, dragule. Diseară.
– OK. Te iubesc.
– Și eu te iubesc.

***

– OK, doamnelor și domnilor, hai să ne mișcăm, e aproape amiază! țipă Donald prin portavoce și se lasă pe scaunul lui. – Toată lumea să își ia locul. Lucian, ești pregătit?
– Da, zice bărbatul.
– OK, hai să-i dăm drumul! Motor!
Camera de filmat se apropie de cei doi, face o jumătate de arc în jurul lor apoi se retrage încet. Angela poartă doar bikini care se pierd între fesele ei și un taior albastru. Bărbatul începe să o mângâie pe coapse, apoi îi apucă talia cu o mână și o întoarce pe tocuri ca pe un fus. Îi apucă una dintre fese cu palma și o strânge în fața camerei de filmat. Angela se lasă încet în genunchi și bagă mâna adânc în pantalonii lui. Cotrobăie pe acolo câteva secunde, apoi îi scoate afară scula, belește ochii la ea câteva secunde și, încercând să pară surprinsă, zice:
– Wow! Asta-i cea mai mare sculă pe care am văzut-o în viața mea!
Deschide gura și vrea s-o bage înăuntru, dar se oprește. Bărbia îi cade pe un umăr și zice fără să ridice privirea:
– Stop. Tăiați.
Donald sare din scaunul lui, vânăt:
– Eu sunt regizorul! Eu zic tăiați! Doar eu, ai înțeles, iubire? Care-i problema?
– Problema e scenariul.
– Scenariul?
Paul și Nic se apropie.
– Care-i problema? întreabă Paul.
Angela își ridică privirea spre Lucian, apoi îi îndeasă înapoi scula în pantaloni. Se ridică în picioare și își scutură gambele, să le dezmorțească. Zice:
– Uite ce-i, dacă vrei să fie un film realist, nu pot spune replica asta.
– Ce replică? întreabă Nic.
– „Asta e cea mai mare sculă pe care am văzut-o în viața mea!”
Cei trei bărbați se uită instinctiv spre prohabul lui Lucian.
– Scoate-o afară! îi ordonă Donald.
Lucian se conformează. Scula lui e în semi-erecție, venele mov încă se văd ca niște râme statice.
– Ce-i cu scula mea? întreabă Lucian.
– Da, care-i problema cu scula lui?
– Nu-i nimic în neregulă, oftează Angela, apoi îi face semn lui Paul: – Dă-mi o țigară.
Paul se caută prin haină și îi întinde una. Ea o aprinde și suflă fumul afară.
– Dacă nu-i nimic în neregulă cu scula, atunci care-i problema?
– Iubitule, scula e OK, dar nu-i o sculă mare.
– Nu-i o sculă mare?
– Nu-i destul de mare încât să justifice replica asta.
– E prea mică? intervine Lucian.
– Nu-i mică, dar evident că nu-i cea mai mare pe care am văzut-o vreodată.
Toți tac. Schimbă priviri. Nic vorbește primul:
– Cum arată o sculă demnă de replica asta?
– Arată ca o ciupercă.
– Ca o ciupercă? întreabă Nic și scapă un zâmbet pe sub mustață.
– Da. Ca o ciupercă imensă. Una din aia cu un cap mare și lat, pe care abia îl poți băga în gură, iar când îl scoți afară face „pop”!
Paul râde. Angela își studiază manichiura, apoi zice:
– Uite ce-i: nu vă purtați ca niște amatori. Uită-te la mine, zice ea și își prezintă corpul cu o mișcare a mâinii. – Crezi că n-am văzut scule imense la viața mea?
– Ba da.
– OK, atunci crede-mă când îți spun că replica asta va stârni râsul. Lucian nu-i John Holmes.
Se întoarce spre Lucian și îi zâmbește așa cum ar zâmbi o mamă unui copil care încearcă, dar nu reușește nicicum:
– Nu te supăra, iubire. Nu-i nimic personal. Ai o sculă superbă.
– Mulțumesc, zice el.
– OK, OK! zice Paul. – Ce replică ți s-ar părea OK?
Angela își sprijină mâna în care ține țigara cu palma celeilalte mâini. Zice:
– „Mmm, ce sculă suculentă”? „Apetisantă”?
– OK, cred că putem folosi replica asta.
– Care din ele?
– Care vrei tu.
Donald se întoarce spre scaunul lui. Mormăie:
– Nu-mi vine să cred că actorii ajung să rescrie filmul ăsta!
Își aprinde o țigară și inspiră adânc, apoi se așază pe scaun și face un semn cameramanului. Se întinde după portavoce și inspiră adânc.
– Toată lumea la locurile lor! țipă el în portavoce.

***

– Hai, băieți, mai avem o singură scenă de filmat!
– OK, să-i dăm bătaie. Sunt epuizat! zice Lucian.
– Nu te mai plânge atâta. Acum doar stai, ea face toată treaba, îi răspunde Donald.
Lucian trage aer în piept. Își șterge mâinile de un prosop și apoi le adulmecă. Izul lubrifiantului încă persistă.
– Unde am rămas? strigă el.
– Ne-am oprit chiar înainte să fii futut! râde suntetistul.
– Hai, gata cu prostiile. Unde-i fata? strigă Donald.
– Aici, zice Angela și se apropie de scenă. Îl privește pe Lucian: – Ești gata?
– Da. Te rog să fii blândă. Nu-s obișnuit cu așa ceva.
– O să fiu, zâmbește ea.
Bărbatul se așază în genunchi pe marginea patului. Angela se apropie din spate. Penisul de cauciuc îi atârnă în față, prins de o centură de piele. În mână ține o curea pe care o trece în jurul gâtului lui Lucian. O prinde și o strânge ușor.
– E OK așa?
– Puțin mai strâns.
– Mai strâns?
– Da, așa joacă și mă julește pe margine, zice Lucian.
– Așa?
– Da, șoptește el.
Donald se apropie de pat și se lasă pe un colț. Zice:
– OK, copii, asta e ultima scenă. Aici vreau să dați tot ce puteți. Ăsta e punctul culminant. Lucian, de la tine vreau să văd că împingi din șolduri, că te implici. Dacă ai nevoie de mai mult lubrifiant, ne spui. În rest, vreau s-o lași pe ea să conducă toată treaba. Tu ești animalul ei, ea face ce vrea cu tine. Se răzbună pe tot ce i-ai făcut până acum. Ai înțeles?
Lucian dă din cap că da.
– OK. Acum, Angela, tu ești cowboy-ul scenei. Nu te grăbi. Vreau să văd penetrări lente la început. Prefă-te că ești bărbat. Nu te grăbi, fă-l să se simtă bine puțin. Apoi începi să strângi cureaua. Tot mai tare. Muzica de fundal o să îți spună care e ritmul. OK? Urmărește muzica. Spre final, vreau să strângi cureaua tot mai tare. Vreau să-i văd venele umflate pe gât. Vreau să văd ochi ieșiți din orbite, OK? Dacă poți, ar fi ideal, în timp ce îl penetrezi din spate, să te întinzi și să îl apuci de umeri. Vreau să văd mâinile tale pe fundul lui, apoi pe spate, apoi pe umeri. Cu cealaltă mână tragi de curea. OK? Poți să vorbești cu el, să îi dai ordine, să țipi la el. Fă-ți de cap! Asta-i șansa ta. Mi-a plăcut foarte mult de tine astăzi. Recunosc, am avut dubii legate de performanța ta, dar ai fost foarte dezinhibată.
– Mulțumesc, zice ea.
– Dar acum, acum vreau să renunți la tot, și la ultimele urme de reținere, zice Donald și îi atinge umărul. – Vreau să-ți dai drumul de tot, zice Donald și apucă falusul de cauciuc care atârnă în fața ei.
– OK, zice Angela.
– Perfect! Hai să încheiem în stil mare! Toată lumea la locurile lor!
Paul și Nic stau umăr lângă umăr, cu ochii lărgiți. Nic șoptește:
– Dă-mi o țigară.
Paul scoate două și îi întinde una din ele. Le aprinde pe amândouă, apoi stau și fumează în tăcere, urmărind ce se întâmplă pe patul din mijlocul încăperii.
– Motor! strigă Donald în portavocea lui.
Cineva pornește o melodie lentă. Sunetul e aproape subliminal, nimeni nu îl observă la început. Lucian și Angela se sărută și se mângâie un timp. Camera nu coboară mai jos de mijlocul lor. Scena e filmată fără întrerupere, fără tăieturi, deci e foarte important ca totul să fie la locul lui și toată lumea să își facă treaba exact așa cum trebuie. Angela îl îmbrățișează pe Lucian și îi mângâie spatele, umerii și ceafa, apoi îl apucă de păr și strânge tot mai tare. Brațele ei devin funii pline de tensiune și degetele ei ghidează capul partenerului. Îl apleacă și îl obligă să se lase în genunchi. Atunci camera urcă pe umărul ei și oferă o imagine a bărbatului stând în genunchi, cu capul prizonier al degetelor femeii, privind spre un falus de cauciuc care lucește în lumina reflectoarelor. Femeia îl împinge pe spate, apoi îl rostogolește pe burtă și începe să se joace cu el. Muzica crește în intensitate și devine puțin mai alertă. Lumina scade în intensitate. Camera alunecă încet dintr-o parte în alta, căutând privirea celor doi. Donald descalecă de pe scaunul lui și se apropie de cameraman. Îi șoptește ceva la ureche și acesta se apropie încet de cei doi. Bărbatul se pune în genunchi și se lasă înainte, în poziție fetală. Angela îi mângâie spatele și gâtul, îi urmărește coloana cu degetele și apoi îi strecoară cureaua în jurul gâtului. Un neon roșu începe să pâlpâie în depărtare. Bărbatul se întoarce spre ea, cu teamă în privire. Apoi camera coboară spre zona în care mijlocurile li se ating. Femeia își împinge bazinul înainte, încet, se aude un „pop!” surd și bărbatul tresare. Degetele lui strâng ușor cearșaful care a fost schimbat între scene, și camera de filmat observă asta. Muzica devine mai alertă. Femeia apucă cureaua cu care e legat bărbatul și o trage încet spre ea. Încet, palmele lui se desprind de cearșaf. Și le sprijină de coapse. Angela începe să își miște bazinul tot mai repede. Muzica devinde acum o prezență și un alt neon, albastru de data asta, începe să pâlpâie pe un alt perete. Ea închide ochii și își mișcă bazinul tot mai repede, în timp ce brațele ei trag încet de curea. Își retrage bazinul cât de mult poate în afară, cât de mult îi permite scula de cauciuc, apoi alunecă din nou înăuntrul partenerului. Muzica crește în intensitate iar cameramanul se apropie tot mai tare de cei doi. Toată lumea își ține respirația. Bărbatul își duce o mână spre gâtul prin în laț și face o grimasă. Reușește să își strecoare un deget pe sub marginea ei, dar Angela trage puțin mai tare de capătul curelei. Camera de filmat se răsucește în jurul lor, ochii bărbatului dau să-i iasă din cap. Donald rânjește și aprobă muțește ceea ce vede, iar femeia trage tot mai tare de curea și se împinge tot mai repede în partenerul ei. Bărbatul se zbate, dă să se întoarcă, dar se dezechilibrează și cade pe burtă. Femeia îl urmărește cu pași mici și rapizi, să nu cumva să iasă din el și, smucind tot mai tare de curea, îl penetrează cu furie, așa cum alți bărbați, alte sute de bărbați au penetrat-o pe ea, fără milă, dornici doar să se golească și să o vadă chinuită, țipând după aer și după futaiuri pe care nu le dorea de fapt. Muzica scrâșnește și ea împinge tot mai tare până când observă un fir întunecat prelingându-se pe șira spinării lui Lucian. Atunci se oprește și își dă seama că el nu mai mișcă.
Donald și cameramanul s-au oprit și ei. Nic și Paul fac câțiva pași spre patul din mijloc.
Angela își rotește privirea spre ei, realizează că are pielea acoperită cu o peliculă de sudoare fierbinte. Ochii îi cad pe capătul curelei pe care îl ține între degete și vede o dungă albă lăsată în piele. Se apleacă peste bărbat și se sprijină cu mâna dreaptă de salteaua jilavă iar cu arătătorul mâinii stângi atinge firul acela întunecat care formează o baltă în linia coloanei bărbatului nemișcat. Își ridică degetul și în lumina palidă a neonului vede că e roșu. Îl împinge pe bărbat cu palma dar acesta nu se mișcă.
Cineva opește muzica și luminile se întorc la intensitatea lor normală, apoi vocea lui Paul zice:
– Lucian, hai, omule, nu te prostii. Ridică-te!
Angela își îndreaptă spatele și se retrage doi pași în spate. Bucata de cauciuc atârnată de bazinul ei flutură într-o parte și alta, nepăsătoare la problemele oamenilor. Tocurile ei pocnesc parchetul uzat. Paul se apropie de pat și scutură umărul bărbatului, apoi îl întoarce cu fața în sus. Lucian are ochii ieșiți din orbite și gura blocată într-un rictus de nereprodus. Imaginea îl face să tresară dar nu îl sperie cu adevărat. Se ridică de pe pat și privește bărbatul. Cineva întreabă:
– Cristoase… e mort?
Nic se apropie și el de bărbatul nemișcat, îi pune palma pe gât și așteaptă câteva clipe. Zice:
– Da.
– Cristoase! Ce facem?
– Chemăm poliția, evident! zice Paul, dar Donald îi smulge telefonul din mână.
– Nu fii tâmpit. Nu chemăm poliția!
– De ce?
– Stai un pic și gândește-te, boule! Tipul a murit strangulat în timp ce noi toți stăteam și ne uitam la el și ne-o frecam. Și îl filmam. Căcat! Apare și pe film. L-am văzut toți că se zbătea și n-am făcut nimic.
– A fost un accident! zice Paul. – Nu?
O privește pe Angela.
– Nu-i așa?
– Crezi că or să ne creadă? zice Donald. – Știi ce scrie pe frunțile noastre?
– Ce?
– Complici la crimă, aia scrie.
Angela iese din starea de catatonie:
– Crimă?
– Da, iubire, crimă. L-ai fucking ucis!
Paul intervine:
– Nu cred că-i așa. A fost un accident. Chestiile astea se întâmplă! Eu zic să chemăm poliția, zice Nic.
– Greșit! Chestiile astea nu se întâmplă! Dacă te atingi de telefonul ăla, jur că-ți tai beregata! țipă Donald.
Paul o privește pe Angela. Femeia stă țeapănă și gâfâie ca un cal de curse care a terminat primul. Își aprinde o țigară și o vede tremurându-i între degete. Zice:
– OK, hai să gândim un pic la rece.
– Nu e nimic de gândit.
– OK, și ce vrei să faci?
– Scăpăm de trup, ridică Donald simplu din umeri.
– Ești serios?
– Precum cancerul, zice Donald. – Scăpăm de trup și ardem filmul. Uităm că am fost azi aici.
– Man, trebuie să chemăm poliția.
– Tipul are și droguri în el, zice Donald.
– Droguri?
– Da.
– Ce fel de droguri?
– Niște heroină.
– Heroină?
– Da.
– De ce?
– Era stresat. A zis că are nevoie de un stimulent pentru erecție.
– Ce căcat?! țipă Nic. – De ce era stresat?
– Păi de la glumele cu scule mici ale Domnișoarei Am-Văzut-Și-Mai-Mari, de-aici! zice Donald și arată cu bărbia sprea Angela.
Paul își trece degetele prin părul transpirat:
– Cristoase!
– Da. Începi să te prinzi cum stă treaba.

(to be continued)

Cosmin Leucuța

M-am născut în 1986, la Arad.
Am fost educat prin școli de cartier.
Uneori mă inspir din viața reală, iar alteori turez imaginația.
Am scris primul roman (”Laptele negru al mamei”) la 23 de ani, și l-am publicat la 27.
Dintre poveștile apărute aici, pe LiterNautica, aproape toate au fost publicate de editura Casa de Pariuri Literare în volumul ”Numele altora”.
În 2018 editura Polirom mi-a publicat romanul ”Hoodoo”.
Locuiesc lângă Timișoara, împreună cu două pisici și doi șproți.
Cam atât.
Deocamdată.