Interviul

În mica încăpere cu pereți de sticlă în care te-a introdus acum câteva minute o angajată tânără, cu niște ochi verzi, frumos încadrați de gene lungi, ondulate, aștepți rezemat în spătarul unui scaun modern, in formă de S, să ți se aducă testul. Pe biroul din fața ta, un laptop SAMSUNG – gros, greu, probabil un model vechi – îți afișează tabele lungi, cu șiruri întregi de date care nu știi ce înseamnă. În dreapta, pe fereastra acoperită cu o plasă metalică, se zărește cerul înnorat, cenușiu, iar sub el acoperișurile murdare, ruginite, se întind în depărtare. După o scurtă convorbire telefonică avută în urmă cu câteva săptămâni cu o angajată a departamentului de recrutare, ca urmare a interesului arătat pentru postul de data analyst, și după o altă săptămână de așteptare, ai fost înștiințat printr-un email scurt că a doua etapă a interviului, după discuția telefonică, presupunea un test în Excel de trei ore, în care să demonstrezi că ai abilitățile necesare pentru a-ți face lumină în desișuri alcătuite din lungi șiruri de cifre și rapoarte și formule, grafice și diagrame și scheme, care centralizau și triau și analizau. Cunoștințele tale în ceea ce privește Excelul erau, evident, limitate, însă următoarele zile ți le-ai petrecut trecând în revistă formule de calcul, clipuri de câte zece, cincisprezece minute în care se explicau drumurile și ascunzișurile acestui program. Cu toate astea, ai început cu stângul ziua testării. Pe o vreme rece, umedă, te-ai urcat în 35 și ai parcurs toate cele zece stații într-o stare de buimăceală, priveai pe geamul transpirat, însă nu vedeai trecători și mașini, asfaltul umed și fulgii și picăturile de ploaie care se îngânau și cădeau dimpreună. Nesiguranța luase pentru tine chipul unui complet de judecată care, încercuindu-te, îți dejuca impostura, lipsa de cunoștințe și-ți imputa neobrăzarea și lipsa de onestitate atunci când luaseși hotărârea de-a aplica pentru un post despre care știai din capul locului că nu ți se potrivește. În fața impunătoarei companii, pe jumătate învins de iminența fiascoului, dar păstrând totuși ca pe un ambalaj de bomboană uitat pe fundul unui buzunar speranța că lucrurile aveau să ia o turnură favorabilă, ți-ai făcut curaj și ai pătruns pe ușile rotative din sticlă. Zâmbind spre portarul vexat de faptul că cineva îi întrerupsese încordarea cognitivă asupra revistei cu integrame, i-ai explicat că trebuie să ajungi la etajul al cincilea, la compania ***, unde urma să susții un test în vederea unei posibile angajări. Compania la care dorești dumneata să mergi, ți-a răspuns el măsurându-te din priviri, este la etajul al șaselea, nicidecum la cinci: liftul e imediat după colț. N-ai îndrăznit să te contrazici cu cerberul mustăcios, chiar dacă în email scria etajul cinci. Ai urcat cu liftul cele șase etaje, simțind deja în aer că ceva nu este în regulă. La recepție, o tânără brunetă te preia și, după ce îi explici pentru ce ești acolo, își verifică agenda, strâmbă din nas, o verifică pentru a doua oară, ridică receptorul să formeze un număr, însă îl pune imediat jos pentru a mai verifica încă odată agenda, după care formează, în sfârșit, numărul și așteaptă în receptor, ridicând, cu fiecare apel la care nu răspunde nimeni, privirea către tine și adresându-ți, scurt, un zâmbet. Nu răspunde nimeni, însă dacă este vorba despre o testare, cum spuneți dumneavoastră, nu aici trebuia să veniți. Din nou ceva te împiedică să-i răspunzi că emailul spune altceva. Coborâți la parter, ieșiți din clădire, iar în partea dreaptă veți vedea o clădire mai mică pe care scrie Recrutare. Acolo se țin testările, acolo trebuie să ajungeți. După care te abandonează total, revine la ce făcea mai înainte, iar tu rămâi pe hol, fixând cu privirea un punct, singur, lăsat de izbeliște, gândindu-te că, la fel de bine, ai fi putut fi pe marginea unui ghețar care se fărmițează dinspre margini, urmărind cu privirea luminile de pe singurul vas care se îndepărtează și lasă în urmă un fuior de abur care se ridică în rotocoale spre cer. Cobori cele șase etaje, amestecându-te într-un grup de tineri, vrei să treci neobservat. Urmezi instrucțiunile asistentei și, într-adevăr, clădirea cu emblema Recrutare este lipită de companie. Zărindu-ți scurt și translucid reflexia în ușile rotative, simți că ai fost tras pe sfoară, ce farsă idioată, îți spui. Intri la Recrutare și din spatele monitoarelor apar mai multe capete curioase, bănuitoare. Repeți motivul pentru care ești acolo. La ce adresă aveați programată testarea? vine întrebarea de la unul dintre capete. Scoți telefonul, citești adresa, după care, un minut, aștepti să se sfârșească râsetele și chicotelile. Nu aici este adresa, vine și explicația. La celălalt sediu trebuia să ajungeți. Unul dintre capete dobândește și un corp care se deplasează spre tine cu un bilețel cu adresa corectă. În urma ta, chicotelile continuă. Îi întinzi șoferului de taxi biletul și, după o scurtă mișcare a capului că a înțeles, călătoria se desfășoară în liniște, singura dovadă că toate acestea chiar se întâmplă fiind aparatul care transformă kilometrii în lei. La un semafor, în dreapta ta vezi o firmă de monumente funerare care, drept exponate, prinsese într-un gard mai multe plăci din marmură neagră. Te gândești cât de puțin contează toate – un necunoscut care fuge într-un taxi pe străzi pustii către o adresă despre care până atunci nici nu știuse că există. Iată-te, după câteva scuze absurde adresate tinerei angajate, în această încăpere. Testul ți-a fost adus, ușa a fost închisă. Esti doar tu, laptopul și foile cu cerințele. Ți-ai dat seama după primele minute că testul este cu mult peste ce știi tu să faci. Totuși, te străduiești. Ca un făcut, pe la jumătatea timpului acordat programul se blochează, cere să fie repornit, te supui, programul se redeschide întorcându-te în punctul de unde începuseși totul, fără să salveze nimic. Pentru o clipă îți trece prin minte să te ridici și să pleci, să lași totul în urmă și să te plimbi pe străzi până acasă. Însă rămâi și, în restul timpului, refaci totul. La sfârșit, tânăra angajată vine și te întreabă dacă totul a mers bine. Da, răspunzi. Te conduce până la ușă, îți strânge mâna, după care îți întoarce spatele și se îndreaptă către camera cu pereți de sticlă, în care știi că va găsi crima ta. Tu ieși în aerul rece.

Laurentiu Daniel

Citesc. Scriu. Si nu stiu pentru cat timp.

www.facebook.com/laurentiudaniel.ginghina