Judecata

9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat
pe om, și i-a zis: ,,Unde ești? “
10. El a răspuns: ,,Ți-am auzit
glasul în grădină; și mi-a fost frică,
pentru că eram gol, și m’am ascuns. “
11. Și Domnul Dumnezeu a zis:
,,Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva
ai mâncat din pomul din care îți
poruncisem să nu mănânci?“
12. Omul a răspuns: ,,Femeia pe
care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine,
ea mi-a dat din pom și am mâncat”
Geneza (Facerea) 2,3

-În scriptură nu se pomenește că ar fi fost un măr. Pe vremea aceea în Iudeea nu creșteau mere. Nici în Eden sau la răsărit de Eden.
-Care vreme?
-La începutul veacurilor, când femeia i-a dat bărbatului ei să muște dintr-un fruct din pomul cunoștinței binelui și răului.
-Tu la asta te gândești acum?
-Da. Acolo creșteau struguri, curmale, rodii, smochine, măsline…mere în niciun caz.
De fapt mă gândeam că s-ar putea să nu ne lase să intrăm în țară, dar asta nu i-am spus-o deoarece ea încă nu lua lucrurile în tragic și nu avea nici un sens să o sperii câtă vreme nici eu nu știam ce se va întâmpla. Eu în schimb îmi imaginez imediat situația cea mai proastă posibil, așa cum o văd eu, și mă gândesc ce voi face dacă se va trasforma în realitate.
-Cred că de fapt era o smochină pentru că, după ce au înțeles că umblă în pielea goală s-au învelit în straie făcute din frunze de smochin. Maria se ridică în picioare și se îndepărtează câțiva pași. O enervez cu discuția asta și are dreptate, nu e momentul potrivit. Sau își imaginează că o dau de exemplu pe Eva în modestia ei vestimentară, pe când ea, femeia modernă are în folosință cantități incomensurabile de haine și pantofi pe care nu știe unde să le mai țină și cum să le administreze într-un spațiu ambiental care nu mai corespunde. Nu mă interesează cum arăta adevărata ,,prima doamnă’’ îmbrăcată în frunze de smochin chiar dacă știu că uneori moda revine în timp, deși cu noi detalii. Vameșul de la banda transportoare, cel care mi-a găsit mărul în geantă, după ce mai înainte toate bagajele ne-au fost examinate cu raze Roentgen, îi face Mariei un semn cu mâna înmănu-șată în mănuși de cauciuc, care îl protejează împotriva eventualelor spurcăciuni care se pot găsi în gențile oamenilor călători și cu care ar putea intra în contact. Semnul acesta spune clar că Maria trebuie să se întoarcă imediat la locul ei, pe scaunul din fața ghișeului, de pe care tocmai se ridicase.
În schimb în Europa, mai ales în cea nordică, mărul a fost cunoscut și con-sumat din vremuri străvechi. Iar atunci când pictorii evului mediu s-au apucat să picteze scena cu ispitirea lui Adam, fructul cel mai potrivit și mai la îndemână a fost mărul. Probabil că mulți nici nu știau cum arată o smochină. Mai este și versiunea pentru vorbitorii fluent de limbă latină care știu că mallus înseamnă și măr dar și rău, și dacă protopărinții noștri au făcut un lucru rău mâncând un fruct, interzis de o instanță superioară, pe cale de consecință purtătorul acelui rău ar fi putut fi un măr. Și faptul că eu am avut în geantă un măr a fost un lucru rău deși fapta cea rea cu adevărat a fost aceea că atunci când am completat declarația vamală, în avion, încă înainte de aterizare, în dreptul întrebării dacă am la mine fructe sau legume am făcut o cruciuliță în dreptul negației. În timp ce eu completam formularul vamal avionul trosnea din toate încheieturile datorită turbulențelor neobișnuit de mari, ceea ce poate că a fost un semn prevestitor venit chiar din cer căci în cer ne și aflam, pe care eu însă l-am ignorat. În schimb Maria urmărea, total absorbită, pe monitorul din fața ei un film animat iar în momentul în care eu am terminat de completat formularul meu, ea mi l-a întins și pe al ei cu rugămintea, ce nu lăsa loc pentru un eventual refuz, de a-l completa și pe al ei. Și pe formularul ei am desenat cruciulițe exact în aceleași pătrățele în care le-am desenat și pe al meu, ceea ce pentru cei inițiați însemna că niciunul nu avem în bagaje mărul.
În realitate, așa cum s-a dovedit apoi, în geanta mea, pe fund, învelit într-o pungă alunecoasă de plastic se afla mărul. Și dacă fapta lui Adam a ieșit la iveală datorită rușinii care l-a trădat atunci când a constatat că e gol, fapta noastră a ieșit la iveală datorită razelor Roentgen care mi-au scanat geanta și a lucrării săvârșite de primul vameș, acel ostenitor cu mănuși, atunci când a scos din geantă, exact cu gesturile magicianului care scoate de urechi iepurele din pălărie, punga cu mărul în ea.
-A cui este geanta aceasta? ne-a întrebat cel de-al doilea vameș, aflat în bi-roul său despărțit de noi printr-un ghișeu larg.
-Geanta aceasta a mea este, vameșule, am rostit eu după ce ne-am apropiat de ghișeu chemați de cel de-al doilea vameș și văzându-mi geanta așezată pe tejghea.
-În această geantă a fost găsit un măr. Ce spui de asta?
-Ce să mai spun, îmi pare nespus de rău pentru cele întâmplate. Vameșul ne privește cu condescendență, înțelegând în înțelepciunea lui că noi, aidoma strămoșilor noștri biblici, nu ne dăm seama de adevărata gravitate a ceea ce s-a întâmplat și că regretele mele exprimate astfel sunt inconsistente ca să înduplece rigoarea legii.
Maria încearcă să-i explice vameșului, în grabă, ce s-a întâmplat în realita-te, dar nici limba engleză, pe care nu o stăpânește îndeajuns, nici abordardarea nesistematică și nejuridică a faptelor, care ar fi fost necesare în acel moment, nu îi vin în sprijin. Vameșul o privește cu calm și răbdare infinite, o lasă să-și epuizeze povestirea, așa cum se pricepe ea, cu cuvintele ei, apoi se uită la mine și mă provoacă să-i istorisesc și eu tot ce știu despre cum s-au petrecut faptele și nu altfel. Cu atât mai mult cu cât tocmai am făcut mărturisirea, neforțat de nimeni și de nimic, că geanta în care s-a găsit mărul, îmi aparține.
-Când ai luat hotărârea să vii în această țară ai știut că nu ai voie să ai asu-pra ta  fructe sau legume?
-Am știut lucrul acesta.
-Atunci cum poți dumneata să explici că în geanta aceasta a fost găsit mă-rul acela.
-Iată faptele așa cum s-au succedat ele, adevărat grăite: iată că sunt ceasuri aproape treizeci de când eu, împreună cu femeia aceasta care este nevasta mea și cu care locuim în aceeași casă, sub același acoperiș, am părăsit orașul nostru și țara noastră ca să venim în țara ta, vameșule. Iar femeia aceasta, înainte de a pleca la drum s-a gândit să pregătească niște merinde cunoscând că vom călători mult timp iar nu în toate locurile în care ne vom opri să adăstăm vom găsi de mâncare sau, și de vom găsi, prețul poate fi mare și peste putințele noastre de a le târgui de la acei negustori vicleni. Iar femeia aceasta, când strânse merindele la un loc într-o legătură și le puse în geanta ei a văzut un măr și s-a gândit ea că până la întoarcerea noastră mărul se va strica și e păcat să-l irosim și atunci l-a pus în altă pungă și l-a pus în geanta mea căci geanta ei nu putea să mai încapă și mărul. Iar eu nefiind atunci în preajma ei nu am văzut lucrul acesta și așternându-ne la drumul cel lung și istovitor, ea a uitat cu desăvârșire de mărul acela.
Vameșul a ascultat toată povestea mea în tăcere. Maria la fel. Toate cele ce le rostisem erau adevărate. Tot atunci, când am isprăvit de povestit, vameșul a zâmbit pentru întăia și ultima oară.
Pe tejgheaua ghișeului, în fața vameșului erau pașapoartele noastre dintre paginile cărora ieșeau capetele celor două declarații vamale. Vameșul a scos for-mularele și le-a așezat unul lângă celălalt.
-Cine a completat declarațiile?
-Eu le-am completat pe amândouă.
-De ce pe amândouă?
-Pentru că știu ceva mai bine engleza, am mai lucrat cu termeni vamali.
Vameșul ridică ambele declarații în aer și le ține în așa fel încât lumina lăm-pii din tavan să cadă direct pe ele.
-Într-adevăr, scrisul e identic, și semnătura. Poate că dacă soția ta și-ar fi completat singură declarația și-ar fi adus aminte de măr. La ieșirea din terminalul de bagaje declarațiile au mai fost verificate și de un alt funcționar care v-a chesti-onat în legătură cu conținutul bagajelor. Vă amintiți?
-Da.
-Nici atunci nu v-ați amintit de măr?
-Nu. Poate din cauza oboselii, peste treizeci de ore….
Vameșul bagă declarațiile în pașapoarte, pașapoartele le ține în mână și lo-vește ușor de câteva ori cu ele palma celeilalte mâini. Ne privește și nu spune nimic. Se gândește îndelung. Nu se poate citi nimic pe fața lui.
-Așteptați aici. Iasă din birou iar noi ne așezăm din nou pe scaunele din fața ghișeului. Începem să sperăm că se rezolvă cumva, favorabil, că sigur s-a dus să discute cu cineva mai mare în grad, a văzut că suntem oameni serioși, că ceea ce s-a întâmplat a fost o eroare, nimic intenționat, oboseală, emoții, stres. Acum văd deasupra ghișeului o placă pe care scrie: Ministerul Industriilor Primare iar mai jos Manatu Ahu Matua. Și mai jos cu litere mai mici: Servicul de Securitate Bio-logică.
Am așteptat mult. Sau poate așa ni s-a părut. În sfârșit am văzut vameșul cum își făcea loc printre călători, venind de undeva de departe. Apoi l-am văzut prin geamul ghișeului cum intră în birou și se apropie. Ne ridicăm și ne apropiem și noi de ghișeu și îl privim încercând să deslușim vreun gest sau semn că lucrurile s-au aranjat. Nu se vede nimic. Într-un colț al tejghelei se află o stivă de formulare tipărite. Vameșul îl ia pe cel de deasupra și îl deschide cu scrisul spre noi.
-Ceea ce s-a întâmplat se sancționează cu amendă în valoare de patrusute de dolari.
Patru sute de dolari pentru un măr!. Enorm.
-De acum înainte îți faci singur sandwich-urile, nu mai vezi nimic de la mi-ne, s-a terminat. Eram convinsă că o să-l mănânci undeva, pe drum, doar am stat atâtea ore prin aeroporturi. Și l-am luat pentru tine, știi că eu nu mănânc mere pe drum că-mi rămân resturi între dinți
-De unde era să știu că am un măr în geantă dacă nu mi-ai spus?
-Ți-am spus când am plecat. Nu ai fost atent. Niciodată nu ești atent când îți spun ceva. Ești tot cu mintea la tâmpeniile tale. Întrebă-l dacă se poate plăti cu cardul.
Vameșul ne privește și cred că înțelege despre ce vorbim. Nu e greu. În fond nu s-a schimbat mai nimic de atunci, de când cu mărul lui Adam. Acum se poate plăti și cu cardul.
-Nu ai înțeles bine. Ai comis o contavenție prin faptul că ai completat fals o declarație vamală. Considerăm că ai comis falsul nu din rea intenție ci datorită oboselii și a emoțiilor legate de drumul foarte lung, dintr-o eroare umană. De acum încolo nu mai discutăm de măr ci de un fals în declarații. Dacă s-ar considera că ai comis falsul în mod intenționat atunci amenda este de osutădemii de dolari și cinci ani de închisoare cu executare.
Simt o slăbiciune în genunchi. Care e distanța dintre o bună și o rea intenție în înțelegerea lor. Nu vreau să mai știu nimic. Deci putem să plătim acum și suntem liberi? Bine, hai să plătim și să terminăm odată.
Vameșul încearcă să mă calmeze, îmi explică diferența dintre o contravenție și o infracțiune, sau crimă cum spun ei. Nu, nu e vorba de o crimă, de o infracțiune. E o contravenție. Discuția mă îngrozește. Apopo, trebuie să semnez raportul, procesul-verbal al contravenției. Îmi întinde o hârtie, un formular completat de mână….o citesc atent și o semnez.
-Din momentul în care ai recunoscut săvârșirea contravenției avem trei va-riante de soluționare a situației: să plătești pe loc amenda cu cash sau cu un card de credit conectat la rețelele bancare internaționale…
-Nu avem cash în moneda dvs. națională pentru că abia am sosit, dar pu-tem plăti cu cardul, chiar acum…
-A doua opțiune este să plătiți în termen de patrusprezece zile, fie prin pla-tă on-line fie de la o bancă agreată de trezorerie…
-Vrem să stăm mai mult de patrusprezece zile, deci nu văd nici un avantaj să amânăm plata, în timpul ăsta nu vor apărea niște resurse financiare suplimentare. Mai bine plătim acum și ne știm puși deoparte.
-A treia variantă este ca în termen de o săptămână să scrii o scrisoare către Ministerul Industriilor Primare, să explici în detaliu tot ce s-a întâmplat, cu toate amănuntele, exact cum mi-ai explicat mie și să o trimiți pe adresa de email scrisă aici. După alte câteva zile vei primi un răspuns de la ei cu ce ai de făcut.
Cardul e pe tejgheaua ghișeului, un card nou nouț, auriu, exact la mijlocul distanței dintre vameș și mine. Bani sunt. Ne vom restrânge anumite cheltuieli, mai ales cumpărături dar în mare putem suporta amenda. Vameșul nu se grăbește. Nu înțeleg de ce nu ne ia banii pe loc. Să presupunem că peste o săptămână voi trimite scrisoarea la minister, apoi, până primesc raspunsul, analiza situației, hotărâri, decizii, mai mult ca sigur nu voi mai fi aici. Iar dacă decizia o voi primi fiind deja acasă o să mai plătesc ceva? de ce aș face-o?
-Și dacă, să presupunem că nu plătesc și nici nu scriu nici o scrisoare la minister, sau dacă scrisoarea nu va ajunge la adresa de acolo, peste trei săptămâni, când voi fi din nou aici, în aeroport, ca să plec acasă, există riscul să fiu reținut? să nu mai pot pleca?
-Nu. Ți-am mai spus că nu ești considerat un criminal. O să plecați liniștiți.
-Ce facem?
-Poți să le scrii scrisoarea?
-Pot, am mai scris referate și rapoarte în engleză.
-Atunci le scrii mâine dimineață, cu multe amănunte, cum a zis el.

Abia a început vara aici și încă e răcoare. Plouă mult. Munți golași, nu prea înalți, pășuni întinse, cirezi nesfârște de vaci, turme de oi, păduri cu o vegetație neobișnuită, pare tropicală dar nu e pentru că ne-am oprit la un semn care marca 45 grade latitudine sudică. Apoi fiorduri, colonii de foci, mările sudului cu ape reci.
Dear Sirs, mi-am început scrisoarea chiar a doua zi dimineața. Să scriu o scrisoare atât de lungă pe un telefon mobil este un chin pentru mine. Degetele mele nu încap pe tastatură, telefonul este unul mic și neperformant, dar încet-încet scrisoarea se leagă. Cu o sumedenie de amănunte, așa cum mi s-a recomndat. Scriu numărul de înregistrare a contravenției, pun data și trimit lunga scrisoare pe adresa de email menționată în pliantul ministerului. Nu-mi rămâne decât să verific în fiecare dimineață email-ul să văd dacă primesc vreun răspuns. Aș vrea să nu primesc nimic, lucrurile să rămână încurcate și să mă văd odată acasă.
Atunci când fiordul Milford se lărgește și apele sale se amestecă cu apele din larg acele ape se cheamă că aparțin Mării Tasmaniei, iar denumirea acesteia vine de la insula cu același nume, apropiată de coastele sudice ale Australiei. Dar dacă denumirea de azi a insulei este Tasmania, și provine de la descoperitorul ei european Abel Tasman, atunci când a descoperit-o, Domnul Tasman a trecut-o în hărți ca ,,Pământul  lui Van Diemen’’ în cinstea unui mare funcționar al vremii și guvernator al Companiei Indiilor de Est. Așa o pomenește și marele călător englez al vremii, Lemuel Gulliver, ale cărui călătorii au fost descrise atât de inspirat de Jonathan Swift. În scrierile sale, Gulliver ne spune că a ajuns în insula piticilor, Liliputh, după ce corabia pe care se afla a părăsit Pământul lui Van Diemen dar o furtună năprasnică i-a abătut spre nord est, spre paralela de 30 de grade și 2 minute latitudine sudică. Celălalte călătorii ale sale, în Brobdingnag, Laputa, Balnibarbi, Glubdubdrib, Luggnagg, Japonia și țara houyhnhnm-ilor se referă la alte zone geografice, fără nici o legătură cu Marea Tasmaniei, dar, în mod firesc, în conformitate cu legislația britanică a acelor vremuri, orice teritoriu descoperit de un cetățean al imperiului trebuia să fie imediat notat, cartografiat și trecut în componența acestuia. Însă niciunul din pământurile descoperite de Gulliver nu au devenit părți ale imperiului datorită argumentelor găsite de descoperitorul lor și enumerate la sfârșitul cărții. Apoi, cel de-al șaselea simț al britanicilor, și anume simțul umorului, i-a ajutat să considere poveștile lui Gulliver drept fabulații. În schimb multe alte teritorii chiar au devenit părți ale imperiului. Așa s-a întâmplat și cu Aotearoa, țara locuită de maori. Din fericire nici războaiele, nici bolile euro-penilor nu au reușit să ducă la dispariția lor. Cu siguranță nici interdicția de a in-troduce fructe și legume nu se aplica de către maori noilor veniți din Europa. Iar Ministerul Industriilor Primare în maori se numește, așa cum am mai spus Mana-tu Ahu Matua ceea ce sare în ochi oricărui nou venit.
După cîteva zile am primit primul răspuns. Mesajul începea cu Kia Ora, adică bună ziua în maori. În continuare se confirma primirea scrisorii mele care va fi remisă unui judecător. Acesta va analiza situația și va stabili cuantumul de plată în termen de două până la șase săptămâni. Sunt prevenit că în anumite si-tuații judecătorul are dreptul să apeleze la un inspector de specialitate sau un procuror. Hotărârea judecătorească îmi va fi remisă deîndată ce va fi emisă de către judecător. Mesajul e semnat de Nga Mihi de la comisia de analiză a conta-vențiilor din cadrul ministerului de resort.
După șase săptămâni de la primirea mesajului eram de mult acasă, și stând la geam, lângă caloriferul fierbinte priveam cum ninge. Cel de-al doilea mesaj a sosit exact după șase săptămâni după ce îl primisem pe primul. De data aceasta mi se spunea că cererea a fost respinsă, se repetau toate argumentele pe care le știam deja, modalitățile de plată dar și posibilitatea de a repune procesul pe rol dacă mă consider nedreptățit. Se mai arăta că, în cazul în care nu voi efectua pla-ta în termen de două săptămâni, sau nu voi face recurs pentru o nouă audiere, dosarul meu va fi remis Ministerului Justiției pentru soluționare.
Discut cu avocatul. Mă ascultă foarte atent. Îi arăt hârtiile primite. Apoi trec la atac, vreau să-mi construiesc apărarea răscolind toată istoria colonialismului mondial, dar mai ales a celui britanic, citez din Swift, chiar el înfierează încă de atunci mizeria instaurată de sistem, nu recunoaște opera de civilizare a băștinașilor, vorbește despre culturi dispărute, popoare ucise prin războaie, foamete sau boli. Avocatul mă completează, cu date exacte, cu ani, cu morți, cu consecințe.
-Ca să înțeleg mai exact vrei să te erijezi în victimă a consecințelor sistemu-lui colonial mondial și să declanșezi un scandal internațional care să se transfor-me în lupta pentru emanciparea băștinașilor și aborigenilor. Crezi că un măr îți va fi suficient pentru asta? Și să-ți mai spun ceva: ai impresia că dacă maorii ar fi fost la putere ai fi putut să intri cu mere la ei? Ăștia de acum doar te-au amendat dar maorii își canibalizau dușmanii, chiar și pe simpli contravenienți, ca tine. Mai bine să lăsăm lucrurile așa cum sunt. Eu îți recomand să plătești. Apoi, eventual am putea deschide o speță prin care să solicităm să-ți trimită mărul, să zicem din motive sentimentale, sau, dacă vor să-l păstreze ca probă judiciară, să-ți trimită unul echivalent ca soi și greutate.

_____________

Sibiu   26.01.2019

E. Rădulescu

.