Cum fac să-l public?

– Și cum fac să-l public?
– Să-l publici? Aia e ușor, zi cum faci să-l vinzi.
– Da, Mariuse, ai uitat cum făceai înainte să ți le publici. Acum cred și eu că te dai mare și tare că-i ușor.
– Ușor nu e. Ți-ai făcut un grup de cititori pe Facebook?
– Am un blog.
– Cîți cititori ai în medie?
– Eu?… Ultima oară cînd am verificat aveam aproape douăzeci.
– Inadmisibil – dacă începi să vorbești singur în metrou și tot ai peste douăzeci care te ascultă. Iar noi vorbim de Facebook. Editurile te publică dacă ești activ social. Eu știu.. minim cinci sute de followers și de la trei mii de prieteni în sus. Da’ bine e să ai o meserie care te pune în contact cu cît mai multă lume. Profesor de liceu, doctor, agent de asigurări.
– Parcă nu ai ști că sînt a doua oară șomer.
– Asta zic! De ce să o publici acum cînd ai tot timpul să scrii încă un roman sau două! Cît e șomajul, nouă luni, nu?
– Au fost nouă. Mai am patru.
– În patru luni n-ai timp de un roman. Ajută-mă pe mine la ăsta la care scriu. Te plătesc la capitol.
– Despre ce e?
– E un thriller cu un justițiar pensionar. E și puțin psihologic. Omul își dă seama că nu mai are nimic de pierdut: e impotent, nu are bani, fiu-su i-a pierdut casa la pariuri sportive. Judecă și tu: un bărbat de la țară, fără pensie care începe să dea de gustul faimei.
– Faimei?
– Cînd citește despre el prin ziare, da. Imaginează-ți un biet om de la țară sătul de corupție și mafie locală, o ia ușor, de la sate. Nimeni nu-l bănuie și pe măsură ce metodele i se perfecționează și face și ceva bani din asta, ajunge la Focșani. Acum, în patru luni, tu mi-l scoți în Bucureșți. Cum ți se pare?
– Ideea e bună. Depinde cum ai pus-o în aplicare. Cum de te-ai gîndit la asta, ai văzut Breaking Bad?
– Breaking Bad.. de parcă eu am timp de televizor! Nu. Sînt abonat pe email la noi apariții editoriale și acum ceva timp mi-a apărut o gagică la reducere, Chris Simon…
– Chris, nu e bărbat?
– Femeie!
– Româncă?
– Cred că da.
– Păi nu ai făcut și tu un google cu ea?
– Ba da. Apare un jucător de hockey canadian.
– Mariuse, ești paralel. Bagă “Chris Simon, scriitoare” ca să știe google că e căutare pe România. Stai, că bag eu. Uite, am găsit-o: e născută în 1977 în Bucureșți! Și ce, te-au inspirit cărțile ei?
– Nu, doar descrierea la un ultimul roman. Asta mi-a dat ideea. Ascultă aici: “Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă și să se ascundă. Fără nicio explicație. Își abandonează iubitul, părinții, prietenii, tot. Pleacă din țară ca să-și trăiască sfîrșitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, își reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate așteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viață. După doi ani în care a dansat tango cu moartea…”
– Așa… Și de aici la pensionarul tău?
– Este că nu-i așa evident? Păi care e boala finală pe care oricine o așteaptă cînd e la pensie? Tot moartea. Doar că nu ai o dată fixă.. doi ani, trei ani, naiba știe. Cu toate astea, diagnosticul tot o să vină și personajul meu nu stă să îl aștepte. În plus, fiu-său i-a pierdut casa la pariuri sportive. Într-un fel își dorește să fie prins ca să aibă o locuința stabilă. Închisoarea. Am un proiect stresant acum, pregătim produsele pentru rețeaua 5G, zero timp de roman. Zi, te gîndești să-mi scrii cîteva capitole?
– Ce e rețea 5G?
– Băi Cristi, iar ești neam prost și schimbi subiectul?
– Relax, man, îți scriu, nu e problemă, numai să fii mulțumit. Nu schimbam subiectul, doar eram curios. E bună editura Trei?
– Cam top 5, de ce?
– Acolo publică Chris asta… Simon.
– Pun pariu că în ’77 o chema altfel.
– Fii atent ce scrie ea despre ea. “Cum o recomandă Chris Simon pe Chris Simon? E ca și cum ai citi ceva simțit și gîndit de tine, doar că eu pot să exprim. Iar cînd am inspirație, cuvintele sunt încărcate cu har, forță, sînt vii și ceea ce scriu lucrează pentru tine. Știu că citind-o pe Chris Simon, la final ești altfel decît la început. Nu te lasă indiferent. Îți atinge sufletul.”
– Le fucking are!
– Le fucking are pe ce?! Poate pe limbaj de lemn.
– E născută în Epoca de Aur, Cristi! Hello!! 1977, îți spune ceva??
– Da! E prima oară cînd am auzit de ea și deja nu o suport!
– Tu știi ce a zis Kanye West?
– Cine e?
– Vezi? Asta e problema ta. Ți-am mai spus: de-asta scrii ca melcul. Pentru că nu citești! Eu citesc la fiecare pauză, fie și de cinci minute. În cel mai rău caz deschid Instagram și citesc postări. Deci atenție ce a zis ăsta: Love your haters. They are your biggest fans!
– Mda. Pentru că reclama negativă merge mai bine ca orice?
– Ce zici de romanul meu?
– După mine, dacă zici că e justițiar, reţeta ideală este Fantomas/Rocambole dar adaptată pentru prezent. Pentru asta ar fi bine să avem tehnologie/telefoane
mobile/facebook/coduri de spart/reţele de căutare etc, pentru că la partea asta te pricepi foarte bine tu și expertiza ta pe securitatea rețelelor îl face credibil. Pensionar, pensionar, dar dacă se pricepe la tehnologie nu mai merge să zici că e de la Adunații Copăceni.
– Cum? Să schimb că e de la țară!?
– Da, Mariuse, ce e mare lucru?! Apoi pentru partea violentă, invers, trebuie să devenim cît mai “rocamboleşti” şi clasici, cum eşti tu în povestea cu studenta care face autostop și-i violată. Ideea că tehnologia/solitudinea internetului poate naşte monştri nu ar fi o pistă greşită. E pensionar și de plictiseală o ia razna. Îl văd ca pe un tip care a lucrat nişte ani buni în cadrul armatei, poliţia militară, dar odată cu NATO, a fost disponibilizat alături de mii de militari. Un profesionist (ce anume? balistică? chimist?) care nu-şi mai găseşte locul în societatea actuală. E un pic diferit de reţeta clasică Sherlock Holmes. Avem un tip fără ocupaţie, la pensie, care prinde o obsesie şi vrea să înţeleagă ce e de neînţeles, vrea să oprească cu orice preţ corupția. La ce persoană ai început romanul?
– Întîia!
– Nu e bine!
– De ce?
– Pentru că la un roman gen thriller altfel faci zoom pe personaje cînd ai libertatea povestitorului. Poți să prezinți un polițist, un anchetator. Depinde cît de mult vrei să analizezi și ce anume analizezi. De-aia zic că trebuie a treia. În felul ăsta ne putem detaşa un pic şi putem introduce criminalul în paralel cu anchetatorul. Și dacă vrei să îl complicăm un pic, și victima sau victimele. Bineînţeles, cele două-trei planuri trebuiesc intercalate. Dar atmosfera e foarte importantă. Ne trebuie exact ce ai tu în povestea cu fata violată. Totul gri. Pensionarul tău e un tip normal care o ia complet razna. Nu stăm acum să reinventăm roata. Metodele lui să fie rocambolești. De exemplu, întră într-o casă pustie a unui parlamentar corupt care suferea de ceva la ochi (să zicem alergie, folosea picături, le folosea tot timpul, chiar și la serviciu) şi avea obiceiul ca în fiecare seară să-și pună o picătură de soluţie. Pensionarul tău înlocuise soluția anti-alergie cu acetonă de unghii.
– Mamă, e super asta cu acetona în ochi!
– Exact! Revenită acasă de la o petrecere şi un pic cherchelită, directoarea de la HR îşi pune singură acetonă în proprii ochi şi orbește.
– Directoarea HR?! Ai spus parlamentar corupt!
– Scuze, am uitat. Mă gîndeam la vaca aia care m-a dat afară.
– Nu contează, zi mai departe!
– E bănuit pentru asta? Nu ştiu, rămîne să detaliem. Cumva ajunge în închisoare. Acolo există un atelier mecanic. Un alt puşcăriaş vrea să-l violeze, un zdrahon. Pensionarul nostru realizează că n-ar putea să cîştige lupta, e un bătrîn neputincios și firav. Se preface că cooperează. Apoi îi bagă ăluia un furtun cu aer comprimat în rect şi îl omoară!
– Stai așa, Cristi! Aici nu merge. Cine naiba vrea să violeze un pensionar? În plus, nu vreau să intre în închisoare.
– Nu ai zis că asta vrea, că acolo își dorește să fie ultimul lui domiciliu?
– Da. Una e să zică asta, că vrea și alta e să-l prindă.
– Ok, man, dar îl facem să evadeze.
– Așa poate că da.
– Și schimbăm: în loc să-l violeze doar îl umilește. “Fă aia, fă aialaltă, boșorog nenorocit!” Așa îți place?
– De minune!
– Unde am ajuns? La evadare… Felul cum evadează… îl văd cam în felul următor (nu mă întreba de ce aşa): Se pune în scenă o piesă de teatru în care actorii sînt numai puşcăriaşi. Minitrul Culturii (sau Justiţiei) vrea să arate că puşcăriaşii sînt şi ei oameni, etc. În sală sînt şi ceva personalităţi, ziarişti, dar sala e mică, eventual televizată piesa, cu detalii… Pensionarul nostru care ar avea de acum statutul “periculos” şi care se remarcase ca super inteligent e rugat să vină ca sufleur (pt că memorase toată piesa). De ce nu i se dă un rol pe scenă? Tocmai pentru că era prea riscant, le era cam frică de el şi ca sufleur erau convinsi că nu putea evada cu picioarele încătuşate de o bară de oţel încastrată în ciment. Evadarea o văd plănuită cu ajutorul unor viespi (nu rîde! – apropo, oare viespile/ouăle ar fi putut fi crescute de el în închisoare?). Reuşeşte cumva să se desprindă de acolo de unde fusese încătuşat (ceva chimie? ceva substanţe care corodează ceva?) apoi se lăsase intenţionat ciupit de două viespi (de buză şi unul din ochi – e uşor de imaginat asta). Desfigurat fiind şi îmbrăcat în haine de agent de securitate, prin norul ăla de vespi îi este relativ uşor să se strecoare afară. Gardienii găsesc un altul legat în locul lui, ăsta fusese ucis de pensionar cu un ac subţire înfipt adînc în ceafă şi în plus cu faţa ciupită de o groază de viespi – pula mea, pe moment toată lumea crezuse că e el.
– Cristi, bine per total dar nu sînt de acord să-mi faci personajul să omoare așa mulți. Adică eu vreau să omoare oameni corupți și tu deja mi l-ai făcut să-mi omoare un gardian și un coleg de celulă.
– Mda… De ce omora așa mulți? Încă nu m-am gîndit. Poate pentru că adăpostise în celula lui un șoricel de care se atașase și pe care ăla voia să i-l ia sau să i-l omoare? Ideea e că la un moment dat rupem acțiunea din senin. E găsită o tipă ucisă cu bestialitate într-un subsol şi lîngă ea avea scrisă pe perete cifra trei.
– Trei?! De ce??
– Nu știu.. Mi-a rămas în cap cred că ai spus editura Trei mai devreme. Eu zic că dacă scriem împreună, cu ideile mele și cu relațiile și banii tăi, ne-o publică la o editură Top 5. Polirom, Humanitas, Paralela 45, Cartea Românească sau Editura Trei.
– Paralela 45 și Cartea Românească nu e tot aia? Nu-a a lui Călin Vlasie?
– Lasă asta, întîi să avem noi romanul.
– Dar îl semnez eu? Sau amîndoi?
– Nu măi, tu! Doar și tu ai jurizat mai demult pentru mine la concursul ăla de poezie în proză.
– Da, beton. Uitasem! Cînd am zis că faci ghost juror pentru mine.
– Da, Mariusică! Și acum e rîndul meu să fac ghost writing pentru tine.
– Ok, și diseară ne vedem la Regale în Centrul Vechi, îți fac cinste.
– Merci! Știi ce mă mai gîndeam acum? Pe gîtlej piesa e rege, nu
regină.. Persoana ucisă în subsol, la fel, va fi bărbat, nu femeie. S-au scris prea multe cărți în care victimele sînt femei, n-are rost să repetăm. Pe varianta asta
tensiunea e mai mare pentru că spre final el va putea deveni ținta.
– Stai că nu mai înțeleg nimic! Cine are o piesă de șah pe gîtlej?!
– Aia omorîtă în subsol, i-o găsește la autopsie. Doar că m-am răzgîndit, nu e femeie, e bărbat, ce dracu’ nu înțelegi?!
– Genial. Cristi, eşti noul Chris Simon!
– Dacă mă mai jignesti, jur că te las să-ți scrii singur romanele!

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.