Mă număr printre cei cîțiva anormali care și-au pierdut două ore din viață ascultîndu-l pe Trump în cadrul mult mediatizatului discurs de la jumatea mandatului prezidențial, State of the Union. Dar, probabil, sînt singurul din România care își mai pierde încă două ore scriind impresii despre acest circ extrem la care a fost adusă scena politică în America.
Așa cum era de așteptat, Trump a ținut un discurs populist. După propriile evaluări, este cel mai eficient președinte din istoria Americii, a realizat cele mai multe obiective în cel mai scurt timp.
“Și sînt doar la jumătatea mandatului!” a reamintit spre disperarea multora printre care mă număr și eu.
După părerea lui, a făcut o Americă mai puternică, mai bogată și mai sigură. Economia duduie ca niciodată (nu se mai laudă, cum avea obiceiul, și cu Bursa care în ultimele două luni a picat). Sînt mai mulți americani în cîmpul muncii decît au fost în orice moment din trecut. În nici o altă țară nu se trăiește mai bine ca în U.S.A. Acestea au fost frazele de început, dar partea “pozitivă” nu a durat prea mult pentru că Trump știe (așa a cîștigat alegerile) că din punct de vedere psihologic este mai ușor să cîștigi atenția apelînd la frică, naționalism și făcînd trimiteri la viitorul sumbru pe care-l poate cunoaște omenirea fără prezența lui mesianică la pupitrul de comandă. Cel mai bine s-a văzut asta cînd face declarația-șoc: dacă nu ar fi fost ales el e foarte probabil că America ar fi acum într-un război nuclear cu Coreea de Nord. (Ce, cum, de unde pînă unde?!). Dar nu putem să ne mirăm foarte tare: într-o proporție mult mai mică pe scara amenințărilor ce pot fi făcute (România nu e America) este exact tactica prin care îi aduce PSD pe oameni la vot: “fără noi nu va mai luați pensiile!”
Durata discursului ar fi fost probabil scurtată cu jumătate de oră dacă nu ar fi fost nebunia aplauzelor prelungite. Ovațiile și scandările repetate “U.S.A., U.S.A.” m-au făcut să-mi treacă de dorul Congreselor PCR. Noroc că Trump m-a adus la realitate vorbind puțin de situația din Venezuela, situație cauzată, zice el, de socialism. “Iată ce se întîmplă cu o țară bogată, cu resurse de invidiat cînd vin la putere socialiști! America nu va fi niciodată socialistă!”
Relax, Donald, nu există nici un pericol în privința asta, cel puțin nu pe durata vieții tale!
“The state of the union” a fost inteligent întrerupt la intervale relativ egale cu prezentarea unor invitați speciali. Știu că o să primesc tona de înjurături dar tot nu mă pot stăpîni: stilul de prezentare m-a făcut să mă gîndesc la bîlciurile de început de secol 20 cînd, ca să justifice banii dați pe bilet, proprietarul avea standuri unde oamenii puteau vedea femeia cu barbă, bărbatul care rupe lanțuri și pe cel mai bătrîn om din lume. Trump a adus veterani din al doilea război mondial, apoi pe omul împușcat de opt ori, pe fetița vindecată de tumoare la cap, negrul grațiat de el după 30 de ani de închisoare (menționează Trump: “a scris după gratii cel puțin douăzeci de tratate despre Biblie” – no shit?!), negresa-preoteasă în închisoare (cum să traduc”minister”?) grațiată după 20 de ani (iată că se fac grațieri și în America, numai că selective, una cîte una, hand picked by the president, nu cum face PSD). În fine, au mai fost și alte momente care mi-au plăcut chiar și mie – supraviețuitorul de Holocoust –, dar tot am trecut-o reflex, fără să vreau, “nu o fi în același timp și cel mai bătrîn om de pe planetă?” ☺).
Unii dintre acești invitați erau abil poziționați în sală. Negrul grațiat lîngă Jared (ginerele lui Trump), fetița vindecată lîngă Melania Trump, în așa fel încît camerele video să poată “lua” și pe membrii familiei Trump. Adică publicitate pe gratis, de ce nu? ☺
Spuneam că mare parte din discurs a fost sub o aură de negativitate. Refugiați care vor să ia cu asalt granițele și, după spusele lui Trump, ar fi o “nedreptate” să fie primiți în America. Ei bine, citeam un articol în Time despre acești refugiați, femei violate, mame cu fete adolescente bătute sau amenințate să facă sex de bande de traficanți de droguri, proprietari de mici magazine amenințați cu moartea, unii dintre ei veniți tocmai din Honduras, ajunși la graniță după un “pelerinaj” plin de peripeții – și nu înțeleg cum Germania (o țară cu suprafață mai mică și cu o populație inferioară Americii) poate primi un milion de refugiați proveniți de pe urma unui conflict cauzat de America în timp ce Trump refuză 1500 de oameni, mai mult, trimițînd cîteva zeci de mii de militari pentru a asigura siguranța frontierei?
Trump, frate, ce diferență e între refugiații aceptați post Holocaust, cu care pe nedrept te lauzi, și nenorociții din 2019 din Honduras!? 1500 de oameni, în mare parte femei și copii?
Să răspund tot eu: americanii sînt mai egoiști acum decît erau în anii ’40. (Nu doar ei, cu toții sîntem)
Rictusul ăla de superioritate de pe fața lui Trump (dar și a lui Bush Jr. și Bill Clinton) este din ce în ce mai comun.
Realizările lui economice… e firesc ca mai mulți americani să fie în cîmpul muncii decît au fost vreodată în trecut. Pentru că populația Americii sub Trump e mai numeroasă decît a fost vreodată! E ca și cum aș spune că pe Terra niciodată nu au fost mai mulți oameni cu joburi: da, pentru că niciodată nu am fost 8 miliarde de locuitori, e cumva logic. Oricum, statistica lui Trump nu spune cîți americani pot trăi decent cu salariile pe care le obțin. Cîți sînt forțați să “ducă” două joburi simultan pentru a supraviețui?
America din ziua de azi poate fi luată drept studiu-model de societate în care puterea politică e de zeci de ani dictată de corporații și de atingerea unui profit maxim, țară în care, ca și România, (și invers decît Canada, Suedia, Norvegia și multe alte țări pe care eu le consider mult mai avansate social) taxarea e unică, aceeași pentru miliardar ca pentru cel cu venit mediu.
Trump este un șef de corporație ajuns șef de stat. Melania e soția lui, un fost model aleasă conform principiului “orice bărbat puternic are la braț o femeie fatală”. Nu pot să spun că Melania nu este o femeie frumoasă, așa cum nu pot să spun că nu m-a impresionat Donald Trump: la 72 de ani să stai două ore în picioare și să vorbești liber (nu după foi) știind că ai o audiență de cîteva miliarde de telespectatori.
Dar ar însemna să mint dacă aș zice că declarații cum ar fi “sub conducerea mea America va băga mai mulți bani în industria de război decît a făcut-o altcineva în trecut” sau “vom ieși din acordul lui Rusia cu privire la rachetele nucleare cu distanță medie și vom dezvolta noi rachete care să le depășească pe ale lor” m-au făcut să-l îndrăgesc acum pe Trump mai mult decît o făceam înainte să mă uit marți la the State of the Union.
Mie nu mi-a folosit la nimic dar, cu siguranță, unul ca Dagnea are ce învăța de aici!
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Intr-o lume pe papagali, castiga papagalul cel mai vorbitor (si nu conteaza ce zice)…
E o banalitate ce am sa spun, dar o voi face: orice popor isi merita conducatorii. Imediat dupa revolutie, dupa aparitia televiziunilor private, adolescent fiind, priveam siderat emisiuni de „umor” in care americanilor de rand de pe strada li se puneau intrebari simple de cultura generala la care cei mai multi nu stiau raspunsul pe care eu, un pustan de vreo 14 ani, crescut in comunism, il stiam. Ma intrebam pe atunci, in naivitatea mea, cum poate un popor sa fie atat de plin de tembeli. Recunosc, nu am apreciat niciodata America decat in privinta literaturii de calitate, a baschetului si uneori a cinematografiei. Iata ca, dupa 20 de ani de atunci, am ajuns acum sa constat cu tristete ca Romania este la fel de plina de idioti, precum America. Intre timp America si-a indobitocit si mai mult cetatenii, iar Romania, ca intr-o cursa disperata, a incercat sa o ajunga din urma la capitolul acesta. Si acum, ca doua surori gemene (dar una dintre ele cumva atrofiata din multe puncte de vedere fata de cealalta), fiecare isi merita conducatorii pe care ii au in momentul de fata. Din pacate.
In alta ordine de idei, mi-a placut articolul. Bine punctat. Felicitari!
Merci, Gabriel, am exact aceeasi parere. In plus aia din „fundul Americii” sint ceva mai tembeli decit cei mai tembeli de pe la noi. Nu stiu sa puna un altoi, niste rasaduri de patlagele rosii in schimb dorm cu arma sub pat. Am facut eu niste excursii cu masina si de citeva ori m-am ratacit prin niste orasele de-ti era si frica sa innoptezi.