Wi-Fi

Wi-Fi este numele motanului meu și de la bun început va trebui să aduc câteva precizări. În primul rând, ca și în tehnica comunicațiilor, numele provine de la wireless fidelity deși sensul e diferit. În cazul nostru mă refer la fidelitatea motanului față de mine dar fără nici o constrângere sau condiționare, fără să fie legat în vreun fel de mine sau de casa mea, este o relație liber consimțită. Dar, după o perioadă de relaționare cu pisoiul, perioadă în care am folosit pronunția anglosaxonă, am ajuns la concluzia că strigat astfel, numele nu are forța, expresivitatea și sonoritatea necesare comunicării noastre și atunci am adoptat de comun acord cu motanul numele Fifi, care se pronunță așa cum se scrie în gramatica românească și sună mult mai masculin.
A doua observație se referă la faptul că nu mă consider proprietarul motanului, nici de drept și nici de fapt. De când era doar un pui am văzut-o pe vecina noastră de curte dându-i mâncare iar atunci când vecina a plecat, motanul s-a mutat în fața ușii mele. La început intra timid în casă iar eu îi dădeam să mănânce câte ceva de prin frigider, uneori se întindea pe canapeaua din sufragerie, torcea și apoi trăgea câte un pui de somn dar la un moment dat se posta în holul de la intrare, în fața ușii, începea să miaune și nu era deloc greu de priceput că vrea afară. Revenea după câteva ore, alteori după câteva zile, timp în care mă apuca îngrijorarea să nu fi pățit ceva. De câteva ori l-am urmărit pe Fifi plecând de la mine. Se ducea în spatele casei, acolo sărea pe coama gardului, apoi pe acoperișul magaziei vecinului. Mai apucam să-i văd coada în balans pe garaj și apoi pe scocul casei după care îl pierdeam din vedere. Nici acum nu știu pe unde doarme sau pe unde umblă atunci când nu e la mine. De aceea aș exagera dacă aș spune că Fifi e al meu sau că m-ar recunoaște de stăpân.
Atunci când vine să mănânce și mai întârzie prin sufragerie, când se urcă pe canapea și își aranjează îndelung perna călcând-o cu labele în timp ce mă privește insistent, am senzația că ar avea foarte multe să-mi spună și așteaptă de la mine doar un semn cum că viața lui și toate câte le știe ar putea să mă intereseze. Și semnul ăsta chiar a venit, recent.
Deunăzi citeam despre cazul agentului dublu rus otrăvit în Anglia, la Salisbury, împreună cu fiica sa. Știrea apăruse de acum două săptămâni și zilnic ni se mai strecurau în media date noi. La început am fost foarte indignat de îndrăzneala nemaipomenită a serviciilor speciale rusești de a comite o astfel de faptă abominabilă chiar sub ochii cetățenilor și ai polițiștilor britanici. Și războiul diplomatic dezlănțuit ca urmare a atentatului mi s-a părut justificat. Acțiunile guvernului britanic aveau la bază concluziile unor specialiști în arme chimice pentru că nu poți să fi în același timp și politician și să te pricepi și la chimie sau la altceva, ci trebuie doar să asculți și să interpretezi experții. Știrea care m-a bulversat însă a fost moartea motanului și a celor doi porcușori de Guineea care au aparținut spionului rus. Pe scurt, după ce, imediat după atentat poliția britanică a descins la locuința agentului secret, care între timp se afla la spital, pe moarte, casa a fost inspectată și sigilată fără să fie evacuate animalele găsite înăuntru. La scurt timp după sigilare, vecinii fostului colonel, spion, agent Skripal, au observat un motan cenușiu, dungat care, în ciuda interdicției poliției, a părăsit casa prin geamul de la bucătărie și a dispărut într-o direcție necunoscută. Celălalt motan, negru, cunoscut sub numele de Nash van Dryiek, a rămas în continuare în casă împreună cu cei doi porcușori de Guineea, porcușorii fiind închiși într-o cușcă. După alte câteva zile, când inspectorii poliției au revenit în casă, cei doi porcușori nu mai erau în viață iar motanul Nash, deși părea fizic sănătos, totuși s-a dovedit a fi foarte tulburat și șocat. Animalele au fost transportate la un laborator specializat în arme chimice dar aici s-a constatat că porcușorii nu au murit datorită substanței cu care a fost intoxicat colonelul Skripal și fiica acestuia Yulia ci datorită deshidratării. Nici starea lui Nash van Dryiek nu putea fi explicată prin otrăvire ci de stresul generat de un traumatism psihic puternic cu efecte ireversibile pe care specialiștii britanici l-au tratat prin eutanasie. După care corpurile animalelor au fost incinerate.
În timp ce citeam știrea, Fifi se odihnea pe canapea. M-am uitat la el și am văzut că nu doarme ci mă privește fix, doar clipind uneori. Având în vedere moartea tragică a motanului Nash van Dryiek n-aș fi vrut să deschid discuția ca să nu-l întristez. Pe de altă parte eram curios să-i cunosc părerea despre această poveste în care erau implicate și niște pisici.
-Ai auzit de otrăvirea spionului rus la Salisbury? mă hotărăsc în cele din urmă să-l întreb.
-Bineînțeles că am auzit, mi-a răspuns Fifi.
-Ai văzut știrile sau ai mai vorbit și cu altcineva?
-Nu dau doi bani pe știrile voastre. Atâta ignoranță n-am văzut în viața mea, mi-a spus Fifi indignat. Dacă ne-am lua după voi acum eram o specie pe cale de dispariție. Nu am înțeles la ce anume se referea și am continuat discuția evitând să mă las atras într-un schimb de păreri din care aveam toate șansele să ies șifonat.
-Și de unde, mă rog, știi tu atâtea despre un atentat petrecut tocmai în Anglia?
-Sincer, dacă nu erau implicați cei doi motani în povestea asta aș fi trecut-o total cu vederea. Mă doare-n…gheară de agenții voștri acoperiți sau descoperiți. Dar așa, nu pot rămâne indiferent, de aceea știu ce știu.
Fifi s-a așezat comod pe perna de pe canapea, cu labele adunate sub el, cu capul ridicat și privirea iscoditoare ațintită asupra mea.
-Sunt de acord că viața unui motan e foarte importantă și că de fapt am asistat la o crimă extrem de cinică…
-Nici tu nu crezi ce spui, mi-o reteză Fifi. Dar nici nu mă interesează părerea ta. În acest moment motanul a cărui viață este într-adevăr foarte importantă este cel fugit din casa lui Skripal.
-Crezi că e în pericol?
-Normal. Nu-ți dai seama că e singurul martor al evenimentelor, rămas în viață?
-Am înțeles că și colonelul și fiică-sa sunt pe cale de vindecare. În câteva zile vor putea fi audiați.
-Și tu o să crezi ceea ce vei auzi de la ei? Chiar că ești naiv. Deși tonul lui Fifi mi s-a părut puțin arogant și chiar nesimțit având în vedere că era la mine acasă, mi-am amintit că în mintea lor, pisicile nu văd lucrurile așa cum le vedem noi și că egocentrismul lor e greu de înțeles pentru noi. Așa că am continuat.
-Cine știe pe unde o fi ascuns pisoiul ăla acum? Poate nici nu mai trăiește.
-Trăiește. Dar mai multe nu pot să-ți spun. E mai bine pentru tine, crede-mă.
-Oricum, povestea e tare încurcată. Mă întreb dacă vreodată vom afla adevărul.
-E mai încurcată decât ai putea să-ți imaginezi. Sunt unele lucruri pe care le știm doar noi, spune Fifi cu multă importanță.
-Și care sunt acele lucruri pe care le știți voi și nu le știm noi? întreb.
-Hm. De exemplu știi cumva cum îl cheamă pe pisicul dungat scăpat din casa lui Scripal?
-Nu știu. E așa important? Tu știi?
-Știu.
-Cum îl cheamă?
Fifi mă privește și se gândește. Nu știe ce să facă, să-mi spună sau nu.
-Bine, fie, dar ține-te bine. Îl cheamă Novichok.
Într-adevăr nu mă așteptam la asta. Știam că Novichok este denumirea gazului cu care au fost otrăviți agentul rus și fiica acestuia. Mai știam că în rusește ar putea desemna pe cineva nou într-un domeniu, fără experiență, un diminutiv simpatic și nevinovat pentru un pisic dar foarte cinic pentru un gaz toxic făcut să aducă moartea. Mi-am dat seama că Fifi știa mult mai multe decât mine.
-Pe Novichok l-a adus fiica lui Skripal din Rusia, cu mai multe luni în urmă, când mai venise să-l vadă pe taică-său. Dar dacă spionul s-a arătat încântat de noul său colocatar în schimb nici porcușorii de Guineea nici motanul Nash van Dryiek n-au fost prea mulțumiți. De fapt capul răutăților era Nash care se considera superior lui Novichok datorită originii sale britanice, se comporta arogant și sfidător. Iar porcușorii, vrând să-și demonstreze solidaritatea cu britanicul îl tratau și ei pe noul venit cu indiferență și lipsă de respect, doar datorită originii sale rusești.
Știam că britanicii se consideră un popor aparte, superior tuturor celorlalte. Au și motive, doar au fost o mare putere economică și militară, un mare imperiu, de ce să nu recunoaștem că au și o cultură impresionantă. Ca să nu mai vorbim de misiunea de civilizare a atâtor popoare descoperite de ei, sălbatice, de pe atâtea continente Nu m-aș fi gândit că această superioritate se manifestă și în lumea pisicilor.
-La noi există mai multe forme de comunicare și una dintre ele este cea chimică, continuă Fifi cu un aer savant.
-Cred că știu la ce te referi. Feromonii?
-Exact. Feromonii faciali.
-Am avut plăcerea, chiar de mai multe ori, în fața ușii de la intrare. Sau mă înșel? îl ironizez eu pe Fifi.
-Nu te înșeli, dar trebuie să înțelegi că în viața fiecărui motan apar momente când trebuie să dea dovadă de… onoare și fermitate. Știu că pentru voi e doar un miros neplăcut dar pentru noi prezența feromonilor exprimă un complex de stări, de emoții sau stres, sau marcare teritorială și multe altele. Bineînțeles că între animalele din casa lui Scripal au apărut stări conflictuale și tensiuni uriașe și ca urmare Nash van Dryiek și Novichok au împuțit casa colonelului în ultimul hal. Dar pentru că înainte de venirea în casă a lui Novichok, Nash nu avea motive să se manifeste în acest fel, toată vina a căzut pe motanul rusesc. A fost un caz tipic de provocare organizat de Nash în plasa căreia a căzut Novichok, Nash crezând că în felul acesta va scăpa de motanul rusesc. Dar colonelul rus s-a dovedit destul de puțin sensibil la mirosul puternic de motan și, de bine de rău s-a obișnuit. Atunci când a venit fiică-sa, aceasta era să leșine. Și a început să comenteze, cu voce tare, că Novichok o să ne omoare, că Novichok o să ne asfixieze, că o să paralizăm și așa mai departe. Bineînțeles că tot timpul Skripalii erau ascultați de servicii care, neavând de unde să știe că Novichok este numele unui motan, s-au gândit că ceea ce putea să-i ucidă, asfixieze, neuroparalizeze pe cei doi nu putea să fie decât un gaz toxic de luptă. Așa s-a ajuns la ideea că se pregătește un atentat. Novichok fiind un cuvânt rusesc, Skripal și fiică-sa fiind ruși, logic că și atentatul nu putea să fie organizat decât de serviciile secrete rusești, și de aici tot scandalul.
Ceea ce susținea Fifi dădea peste cap tot ceea ce citisem eu până atunci. Să fi fost o coincidență faptul că al doilea motan al lui Skripal și un gaz toxic de luptă aveau același nume? Greu de crezut. Între timp Fifi a început să se scarpine cu laba din spate la ceafă, ceea ce cred că îl ajuta să gândească pentru că atunci când a terminat, mi-au sărit în ochi mustățile întinse perfect și privirea pătrunzătoare, inteligentă și pentru o fracțiune de secundă mi s-a părut că seamănă cu comisarul Poirot.
-E logic ce spui doar că tot scandalul s-a stârnit atunci când lui Skripal și fiicei sale li s-a făcut rău pe stradă și au fost spitalizați, din câte știu erau în comă. Ori de la feromonii voștri nu cred că se poate întâmpla așa ceva.
-De la feromoni nu. Dar noi mai avem și alte mijloace cu care putem să vă facem mari necazuri, spune Fifi cu un aer misterios.
-Să ne mușcați de beregată, în somn. Alte mijloace nu cunosc.
-Ghearele, spune Fifi rar întinzându-și labele din față cu terminațiile rășchirate și ghearele scoase din tecile lor, și boala pe care o pot provoca, boala ghearelor de pisică.
-Ai grijă la tapițeria canapelei cu ghearele alea, îl atenționez dur și fără menajamente. Fifi își bagă la loc ghearele în teci și revine la o înfățișare mai puțin belicoasă.
-Știu că prin zgâriere se pot inocula niște bacterii din cauza cărora se umflă ganglionii apropiați de zona în care omul a fost zgâriat. Dar se tratează destul de ușor și fără urmări, din câte știu eu.
-Asta-i tot?
-Asta-i tot. Poate tu știi mai multe că e vorba de gheare de pisică nu de unghiile mele.
-Uneori ești foarte superficial. Așa ești și acum. Nu vreau să intru în detalii dar să știi că uneori pot să apară complicații sub formă de convulsii, encefalită sau chiar comă, mai ales la persoanele cu imunitatea slăbită.
-Și crezi că Scripalii erau cu imunitatea slăbită?
-Adu-ți aminte când mi-ai oferit ultima dată o chifteluță, o felie de șuncă sau măcar de salam. Doar nenorocitele alea de concentrate. Și o dată niște pește prăjit.
-Păi suntem în Postul Paștelui, de unde să-ți dau carne. Iar pentru pește a fost dezlegare.
-Acum înțelegi? Și Skripalii au fost în post că sunt ortodocși, ca și tine. Și tot ca și tine probabil că s-au dedat la câte un fish and chips când a fost dezlegarea de pește. Și dacă la români uneori mâncarea de post e mai bună ca aia de dulce e pentru că aveți tradiție și știți să păcăliți până și postul. În schimb în Anglia cam ce crezi că au mâncat colonelul și cu fiică-sa aproape două luni? Îți spun eu. N-au mâncat mai nimic, au păscut fel de fel de salate, poate ceva humus, că altceva nu se găsește de post în Anglia. De aceea erau cu imunitatea la pământ și de aceea boala s-a manifestat cât se poate de rău.
-Nu-i știam pe ruși chiar așa de habotnici, să țină postul cu atâta strictețe.
-Te contrazic. N-ai văzut că la toate bisericile în jurul popii se tot învârt niște indivizi, de vârsta a treia, veșnic încruntați și cu urmă de chipiu pe frunte? Sunt oameni pe care păcatele i-au ajuns din urmă și își închipuie că dacă acum, la bătrânețe își petrec toată ziua în biserică își vor afla mântuirea. Așa-i și cu colonelul nostru care acum e pensionar dar ce va fi având pe conștiință știe numai el. Și bineînțeles serviciile. Și să-ți mai spun ceva. Spitalul din Salisbury nu are secție de toxicologie iar cei doi au fost izolați la interne. Cred că asta spune destul de multe.
În final Nash van Dryiek a fost deconspirat și trimis în curtea din spate, adică back yard, fără drept de acces în casă și atunci când colonelul și fiică-sa s-au apropiat de motan, acesta, în culmea indignării a început să-i scuipe și să-i zgârie. Bacteria fiind inoculată simptomele bolii au apărut la amândoi după câteva zile și s-a tot agravat până când au intrat în comă în timpul unei plimbări prin parc unde au și fost găsiți în stare de inconștiență. Asta a fost concluzia lui Fifi despre evenimentele din Salisbury în care credea cu strășnicie și la care, mi-am dat seama că nu va renunța nici în ruptul capului.
Din curte s-a auzit un mieunat discret.
-Trebuie să plec, mi-a spus Fifi.
Afară era întuneric. Am deschis ușa de la intrare și Fifi a trecut pe lângă picioarele mele frecându-se pe toată lungimea corpului de tocul ușii. Lângă gard am zărit două luminițe galbene care se mișcau sincron și Fifi a luat-o spre acea parte a curții.
-Dacă mai afli ceva despre Novichok să-mi spui și mie.
-Bine, a mai mieunat Fifi și a dispărut în întunericul curții împreună cu cele două luminițe galbene.

Sibiu 14.04.2018

E. Rădulescu

.