SRI, Jandarmeria și Poliția

Fiecare nou week-end de proteste în Franța aduce după sine mobilizarea a aproximativ 80.000 de polițiști. În week-endul în curs, forțele armate au venit în ajutorul polițiștilor pentru a preveni și descuraja genul de acțiuni violente petrecute în urmă cu o săptămînă. Cîtă risipă de energie! Nu e vorba numai de banii în plus pe care sindicatul polițiștilor îi cere statului pentru a acoperi orele suplimentare ci nervozitatea oamenilor de ordine care au ajuns la capătul puterilor. Imaginați-vă cum e să fii chemat la ore peste program la fiecare sfîrșit de săptămînă și să nu ai habar cînd se va sfîrși.
După 19 săptămîni începi să crezi că nu se va sfîrși niciodată.
Cît ar dura un protest împotriva statului în China sau în Iran? Dar în Rusia? Și dacă polițiștii chinezi ar fi solicitați week-end de week-end nu pentru nouăsprezece săptămîni dar de zece ori mai mult, ce sindicat ar avea curajul să protesteze?
Meseria de polițist e una dintre cele mai dorite, și la noi în România. Salariu bun, sporuri, securitatea serviciului și o vîrstă de pensionare preferențială sînt avantaje care atrag mai mulți candidați pe loc la Academia de Poliție decît la Medicină, inginerie, ASE și orice altă facultate. La SRI se iese la pensie la 45 de ani și poate și de aceea e cea mai mare bătaie să intri: zece pe loc, față de șapte pe loc la Poliție. Candidații vor să ajungă la SRI la Jandarmerie sau la Poliție pentru un job stabil și o viață ușoară. Majoritatea tinerilor își aleg viitoarea carieră cu acest ideal în gînd: “cum să fac să muncesc cît mai puțin și să cîștig cît mai mulți bani – în caz că nu dau lovitura și nu ajung rockstar?”
Puțini se gîndesc că treizeci de ani relativ liniștiți, fără mișcări sociale majore, nu e o garanție a stabilității următorilor treizeci.
Adică exact ce s-a întîmplat în Franța.
La fel cum cincizeci de ani fără conflagrație mondială majoră nu e garanția păcii veșnice. Din contră, statistic, poate că invers, o perioadă lungă de pace înseamnă că un război poate începe curînd.
Și oare cîți recruți ar fi interesați de Academia Militară dacă s-ar ști că la anul cu siguranță va începe un război?
Din fericire în România e liniște și pace.
Politicienii își văd de ale lor, pensionarii își mănîncă liniștiți pensia în fața televizoarelor deschise pe Antena 3, polițiștii își văd de cafelele lor, SRI-ul cu micile servicii aduse oamenilor în posturi cheie.
O cunoștință de-a mea avusese un fost iubit la SRI. Cînd s-a dus în țară, era în București și primește un telefon: “Bine ai venit în România!” “Păi de unde știi?!” “Cum, se poate? Te văd pe camerele de survolare, ești pe Magheru cu băiețelul!”
Un prieten de-al meu s-a însurat cu fosta nevastă a unui om de stat. Similar, cînd s-a dus în vizită în România, la Sinaia cu familia, era pe “radarul” SRI-ului cu locația exactă. Ca om care își trăise mai mult de jumătate din viață în Canada, tipul era absolut șocat: cu toate că ținuseră planul de vacanță secret, fostul soț știa exact unde se aflau, cînd au aterizat, unde s-au cazat. Oamenii de la SRI îl țineau la curent cu itinerarul. E vorba de oameni neînsemnați (sper că nu citesc articolul dar vreau să spun că ambii nu au funcții politice, sînt cu totul și cu totul oameni normali, cu vieți normale) dar gîndiți-vă cum sînt filați cei cu adevărat importanți. Ce risipă de resurse umane și materiale. Cît de umiți am fost de autodeconspirarea lui Turcescu, și totuși cîți or fi ca el, cu două salarii, unul pe birou și altul secret? În România se pare că schimbarea majoră care i-a adus-o democrația Securității (pe lîngă noul nume de SRI) este că acum sînt ascultați/urmăriți doar cei importanți, nu orice nimeni, cum era în comunism.
Și oare ce s-a schimbat așa mult în poliție?
Mi-a spus-o chiar un polițist: “Băi, cam pînă prin 2004 puteai să bați la țigani ca la fasole. Îi luam de pe stradă, să zicem dacă era suspect de furt, chiar și fără probe, îi umflam și îi băteam cu cartea de telefoane pînă oboseam. Dar acum nu mai merge, au ajuns drepturile omului și la noi.”
“De ce cu cartea de telefoane?”
“Ca să nu rămînă urme!”
Cred că aderarea României la UE în 2007 a adus o schimbare în mentalitatea celor din serviciile de ordine, deși, să zicem, sînt aceiași oameni ca și acum douăzeci de ani, aceeași societate, evoluția vine, cred, din faptul că cetățenii de rînd își cunosc mai bine drepturile, sînt mai conștienți că salariul polițiștilor vine de la buget, deci din taxele plătite de ei statului. Polițistul nu e o ființă superioară de care trebuie să tremuri cînd îți cere actele la control. Cred că la intrarea Academiei de Poliție ar trebui să scrie cu litere mari “sîntem plătiți din cotizațiile cetățenilor”.
În urmă cu un an, soacră-mea s-a dus la București să se opereze de cataractă. A coborît din tren în Gara de Nord și s-a urcat în autobuzul 135 spre clinica din Vitan unde a ajuns fără nici un ban. Un hoț i-a furat portofelul din poșetă, i-a golit toți banii de pe card astfel încît a ajuns în situația să plece înapoi în Severin neoperată, cu banii biletului de întoarcere strînși prin chetă de fetele inimoase de la acea clinică.
Acasă se pregătea să-și declare buletinul pierdut printr-un anunț la “mica publicitate” (incredibil că încă se procedează așa!) cînd i-a sunat telefonul. Șeful poliției din Gara de Nord o anunța că i-a găsit actele. Hoțul aruncase portofelul ei cu actele la vedere (omenos, totuși: să nu o facă să alerge și să stea la cozi pe la primărie după alte acte). A rămas că-i trimite actele prin poștă și soacră-mea i-a mulțumit din suflet. După o săptămînă, actele nu veniseră și cînd l-a sunat, polițistul s-a scuzat. Uitase. După cîteva zile l-a sunat iarăși. Iarăși uitase! După încă o săptămînă nici nu îi mai răspundea la telefon. Într-un final a apucat să-i spună atît: “Domnule, îmi făceai un bine dacă nu mă sunai deloc acum trei săptămîni, pentru că mai mult m-ai încurcat… Ești plătit de noi toți, dar din punctul meu de vedere ești plătit degeaba.”
Ce-ar face polițistul ăla din Gara de Nord daca i s-ar cere să vină la lucru 19 week-enduri la rînd!? (iată o întrebare care nu mă lasă să adorm ☺ )

Cornel Balan

Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial

Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.

Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.

În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.