N-ați obosit

(Fragmente din romanul tatălui meu, Adrian Scriminț senior)

-Astăzi e miercuri.
-I-auzi!
-Ce, nu crezi?!
-Ba eu cred, dar o spui în așa fel, de parcă tu ai inventat roata.
-Păi nu crezi că-i așa?
-Păi cred.
-Fii atent, dacă nu mă crezi îți tai nasul!
-Dar dacă totuși ești prezent, nu crezi că ar trebui să golești paharul, sau să guști, sau să savurezi conținutul, sau te pomenești că nu îți mai place vinul?
-Ba îmi place, dar vreau să văd ce a simțit Tudor Arghezi când a spus că vinul e bun atunci când se încălzește în palmă.
-Oare Arghezi a spus-o, sau Mihail Sadoveanu, sau?…
-Nu știu ce răspuns să-ți dau, numai că după felul cum te manifești astăzi, sunt sigur că nu ai chef de șah, sau table, șeptică, tabinet, remi sau să le ia hingherii, pentru că nici eu nu am chef de așa ceva… Mai degrabă aș prefera o miuță.
-Văd că ai golit al doilea pahar!
-Păi, doar sunt acasă la mine!
-Atunci, acestea fiind zise, te întreb așa, ca pe un veșnic musafir: te hotărăști să golești astăzi paharul?
-Ai răbdare, pentru că oricum îl beau, pentru că la setea pe care o am în gât aș bea și-o găleată!
-Știu, știu, măi, sugativă, că doar tu nu cobori cu mine în beci, tu ai dureri de spate, de memorie, adică am vrut să spun de freză! Te superi?
-Nu mă mai supăr de mult. Freza mea s-a dus, iar acum pe capul meu, adică vreau să spun pe creștet, patinează musca. Dar ia zi, vinul l-ai scos din beci, sau din frigider?
-Crede-mă, dragul meu, că din beci am extras bunătatea asta fructată!
-După cum văd eu lucrurile… astăzi filozofăm!
-Păi când nu facem noi filozofie? Dar ia zi, te-ai obișnuit cu pensia?
-Greu.
-Și la mine este la fel de greu, doar că bucătăria îmi este situată de-asupra beciului. Așa, ca pentru uitare și aduceri aminte, mai mereu îmi fac veacul acolo și, cu toate că au trecut 15 ani de când am devenit tânăr pensionar, tot nu m-am obișnuit cu ideea, dar tot eu îmi spun că pensia nu-i ceva impus, ci-i un drept! Mă mai torturează soția când îmi dă să gust din ceea ce gătește, sau mă întrabă ceva în genul: „Ce mâncare să fac?”, iar eu de regulă o tachinez, o întreb: „Vrei să faci mâncare?! Păi dacă vrei, ce, n-ai apă?! N-ai sare?!”
-Iată-te și poet.
-Păi nu știi că românul s-a născut poet?
-Ba da, iar veșnicia s-a născut la sat.
-Dar și locul nostru este între stele!
-Auzi asta, este ca și cum ai spune: „Aruncă praf în ochii lumii perfect voit!”
-Oare cine a spus că dragostea adevărată este cea neîmpărtășită, iar viața poate fi o poezie?
-Ai observat?… Cică la noi a apărut capitalismul, dar eu sunt sigur că este total ineficient, și cine-l practică, merge pe principiul: „cele pe care nu le poți avea!”
-Dar ia uite, o vezi pe bunăciunea care trece? Nu crezi că merge pe principiul sănătos că… cine se scoală de dimineață, sănătos mănâncă?!
-Epigonii, otravă…
-Ce tot bolborosești acolo de parcă ai văzut-o pe Baba Cloanța și pe mama lui Hamlet? Nu observi că nu-i decât o doamnă care trecea?!
-Dar și legile lumii sunt foarte simple!
-Știi ce-aș înttreba-o eu pe doamna asta care trecea dacă aș fi cu ea la o terasă?
-Ce?
-Nu te-ai gândit cumva să îți donezi fundul în mod științific?!
-Iar eu i-aș spune că aș sta îmbrăcat lângă ea numai cu lenjeria de pe mine, adică în ciorapi!
-Ia uită-te la florile distinsei tale domne!
-Ce ai cu ele?
-Ai fi observat că toate florile se ofilesc la fel!
-Da, și mereu apa curge altfel!
-Ia uită-te, distinsul meu prieten, îți revine soția! Oare ce duce cu atâta grijă în platoul ăla?
-Vedem noi!
-N-ați obosit? Vă întreb asta sub formă de salut!
-Nu, distinsă doamnă!
-Nu, mamă!
-Las-o pe mama!

-Este acasă doamna?
-Păi stați să văd! Mama!!!
-Vedeți, și eu mă adresez soției mele cu „mama”!
-Știm, știm, asta de o sută de ani de când ne cunoaștem!
-Ia uitați-vă cum a apărut soția mea în cadrul ușii. Zici că-i o mușatină aspră.
-Păi dacă ai făcut-o Răzeșă!
-Păi dumneavoastră ce-ați devenit?
-Eu sunt neam de răzeș!
-Niște țărani!
-Te-am auzit!
-Scuze
-Taci, dragul meu prieten, că nu mai aflăm ce ascunde pe platou!
-Platoul cui?
-Asta e… cam așa a zis și Cezar când a trecut Rubiconul.

-Ce faceți, nu veniți înăuntru?
-Noi mai rămânem, nu-i așa?
-Mai rămânem, mamă!
-Sunteți bolnavi!

-Tot nu te atingi de vin?
-Ai răbdare!
-Ia zi, ai observat că femeile sunt de două feluri?
-Știu.
-Ce știi? Sau te gândești că noi credem la fel? Dacă-i așa, te previn: îți tai nasul!
-Lasă nasul. Zi, cum e?
-Păi sunt cele de care nu poți scăpa, și cele pe care nu le poți avea!
-Bea!… Eu zic că le poți avea!
-Cum?
-Să ai un cont în bacă și un card la purtător, care să nu se mai termine și, ca un prost, să dai temeinice ospețe din care ele să se înfrupte.
-Așa-i prietene, oamenii văd lumea prin propria lor viziune îngustă.
-Da, dar eu știu că bătrânețea nu e pentru lași!
-Mi se pare mie, sau salivezi?
-Femeile…
-Știu, dacă limba n-ar fi prinsă, ar sări imediat.
-Da, dar eu te asigur că nu poți să vrei să vezi un om în toată firea plângând.
-În cazul ăsta, treaba este cam așa…
-Cum?
-Politica este otrava care ucide! Dar știi cum s-a exprimat Pacepa în acest sens?
-Cum?
-România postbelică în timpul comunismului: iadul pe pământ!
-Așa a fost în tot Bărăganul comunist, știi, zidul Berlinului, Gulagul…
-Dar și de aici se nasc superstiții.
-Dar superstițiile care pot fi complet convingătoare!
-Însă știi că mama n-are inhibiții!
-Da, iar o mamă vede tot cu ochii minții, iar câteodată pentru deziluzii umblă goală piucă.
-Oare conștientizăm că suntem cu toții egali în fața creatorului? Mai ales că suntem amândoi tomnatici…
-Da, mai ales că ceva în subconștientul memoriei ne șoptește că trebuie să avem și caracter.
-Mă crezi că eu mă întreb câteodată dacă am devenit oare matur, sau riscul este să mor imatur?
-Hopaaa, vine artileria grea, sub formă de platouri!
-N-ați obosit?
-I-auzi!
-Întrebare într-un glas. S-ar părea că sunteți siamezi în domeniu de exprimare!
-Ooo, ce avem aici?! Constat că nu este ceea ce am crezut eu că este pe platou!
-Răbdare!
-Da, exact cum a zis și domnișoara care voia să își facă o plăcere cu o banană prea coaptă.
-Dobitoc!
-Dar mama?…
-Da tata?
-Vă place?
-Este acceptabil.
-Ce zici, le luăm tava?
-Hai să-i iertăm de data asta!
-După asemenea gustare, ce zici, golești paharul?
-Normal. Dar dacă asta a fost gustare, mă întreb cum stăm cu colesterolul?
-Eu demult nu mă mai întreb.
-Uite, apare Platon! ei, ce ziceți?
-Îmi scot pălăria.
-Eu îmi scot ochelarii.
-Evident, scoateți ce nu purtați.
-Mulțumim fetelor!
-Mulțumim!
-Plăcerea e de partea noastră!
-Iar într-un glas.
-Zâmbești?
-Zâmbesc.
-Evident, în cazul nostru, dacă există civilizație există și cultură, numai că oamenii sunt indivizi sau personaități individuale.
-Și totuși, civilizația înseamnă măsură, și nu-i mâna întinsă care spune o prostie.
-Auzi ce-am aflat!
-Ce?
-Cică oamenii masivi se simt deprimați.
-S-ar putea, dar ce trebuie să faci e în sângele tău, ce ar trebui să faci nu reușești.
-Dar mulți sunt la modelul: „Așa nu!”
-Teoretic e posibil, practic nu se poate realiza.
-Știi ce le-a spus nevasta mea copiilor ultima oară când ne-am întâlnit cu toții? „Iubiți-vă mult și bine, pentru că eu vă iubesc necondiționat!”
-Mă zguduie lucrurile grave, dar exact așa se exprimă și soția mea!
-Vezi, dragul meu prieten, uluitor, dar fără, probe au dreptate ambele părți. Frățioare cum trece timpul…
-Da, iute ca vântul și puternic precum focul…

Adrian Scriminț

Balerin la Opera din Brașov; redactor RadioProDiaspora. Mențiune la Concursul Național de Literatură 2012 ținut sub egida USR. Mențiune specială din partea USR- Spania la Concursul de Literatură din 2019, ținut sub egida USR, ASARS, și a Rețelei Literare. Mențiune la Concursul Național de Literatură 2020 ținut sub egida mai multor ONG-uri de literatură, 7 filologi jurizându-mi romanul Jovan Bilici. Colaborator la diverse cotidiane, membru a mai multor rețele lirerare, etc. Compoziția a trei romane: „Cartierul Proletarilor” în trei volume, romanul „Răpănoșii”, romanul de război „Jovan Bilici”, urmând și altele. Peste 40 de povestiri de lung metraj, printre care și nuvela „Răzbunarea ciudată”. Mulțumiri pentru atenție…

scrimint