Mașina electrică

La un moment dat discuția alunecă spre mașini, adică autoturisme. Adică ce mașini avem, ce dotări, butoane, senzori, prețuri. Nu particip la discuție pentru că am o mașină veche, de peste doisprezece ani, cu mulți kilometri la bord, pe care dacă o vând nu iau mai nimic pe ea și de aceea nu vreau să o vând. Până nu o vând pe asta nu-mi cumpăr o mașină nouă și neavând mașină nouă nu pot participa la discuție. Dar trag cu urechea cu speranța că voi auzi ceva interesant și util pentru că, mai devreme sau mai târziu totuși va trebui să-mi schimb mașina și nu am nici un criteriu de alegere din mulțimea de oferte.
-Următoarea mea mașină va fi una electrică, spune deodată doctorul și ne privește curios să vadă ce reacție a produs. Exclamația sa nu produce însă nici o reacție pentru că brusc se abordează un alt subiect și discuția se încinge pe o temă complet diferită. Doctorul rămâne puțin confuz și dezamăgit că nu a produs nici o senzație cu afirmația sa. La petrecerile noastre, la onomastice, zile de naștere și alte prilejuri, când ne adunăm cele câteva cupluri, deja de mulți ani, discuțiile sunt de obicei ori profesionale, în funcție de profesia celor care discută, ori superficiale, formale sau se referă la unele persoane pe care le cunoaștem cu toții dar acum nu se află de față.       Cred că sunt singurul interesat de afirmația doctorului deoarece, trebuie să recunosc, nu m-am gândit nici un moment să-mi cumpăr o mașină electrică.
Știu că doctorul conduce o mașină scumpă, o marcă de prestigiu dar care deja are ceva ani și acum aud că vrea să o schimbe. Cu una electrică. Încerc să leg o discuție cu el pe această temă convins că s-a interesat de toate detaliile și că mă poate lămuri și pe mine ce și cum e cu mașinile astea electrice. Din păcate conversația nu se leagă pentru că doctorul mi-a înșirat prețurile câtorva modele disponibile pe piața noastră sau în lume iar restul argumentelor sale erau legate de viitorul automobilului care cu siguranță este al celui electric, zice el, că sunt deja țări în care în curând vor fi interzise mașinile cu motor termic, că toate firmele importante au deja modele electrice, că petrolul e pe sfârșite, că pământul se încălzește și multe altele, în principal aflate de la emisiunile de știri sau de vulgarizare a științei de la televizor pe care, am constatat că le urmărește cu mai multă râvnă decât mine.
Atunci când e vorba de bani, și la cumpărarea unei mașini noi e vorba de mulți bani, prefer să mă informez foarte bine, să întorc lucrurile pe toate fețele ca să nu regret mai târziu decizia luată. De aceea, discret, am luat un șervețel și un pix și am început să-mi fac niște calcule, ascultând în același timp și discuțiile de la masă, pregătit să-mi întrerup oricând preocuparea ca să nu par nepoliticos.
Mai întâi m-am gândit la ce folosesc eu mașina? Mașina o folosesc în primul rând pentru deplasările prin oraș, merg la servici, la cumpărături, în câte o vizită, în centru. Deoarece locuiesc în provincie, aș putea să estimez că zilnic parcurg 50 de kilometri. Dacă consider că numărul de zile lucrătoare este 250, rezultă un parcurs anual de 12500 de kilometri.
Pe de altă parte, o mașină electrică, din categoria mașinilor electrice ieftine costă în jur de 30000 de euro. Dar, am aflat între timp că statul nostru, ca și multe alte state, stimulează vânzarea de mașini electrice și oferă 10000 de euro ca ajutor pentru achiziție. Deci prețul final devine doar 20000 de euro. Doar că, la banii aceștia mașina electrică este micuță și destul de modestă ca dotări. Dacă ar fi să cumpăr o mașină pe benzină de dimensiuni și dotări similare, nu m-ar costa mai mult de 10000 de euro. Deci, pentru mașina electrică ar trebui să scot din buzunar, din capul locului cu 10000  de euro mai mult decât pentru una pe benzină.
Mașina pe benzină echivalentă mașinii electrice despre care vorbim ar trebui să aibă un motor de sub o mie de centimetri cubi și un consum real în ciclu urban de circa 5 litri la suta de kilometri.
Dacă considerăm prețul benzinei azi de 1,20 euro pentru un litru, înseamnă că, cu cei zece mii de euro pe care i-aș economisi dacă mi-aș cumpăra o mașină pe benzină în locul celei electrice aș putea să cumpăr 8333 litri de benzină cu care, la un consum de 5 litri la suta de kilometri aș putea să parcurg 166660 de kilometri.
Presupunând că anual am de parcurs, așa cum am socotit deja, 12500 de kilometri, rezultă că, cu banii economisiți din cumpărarea unei mașini pe benzină în locul celei electrice aș putea să circul 13,33 ani. În calcul nu am introdus prețul curentului electric necesar reîncărcării bateriei mașinii. Nu am introdus nici prețul bateriilor care ar trebui schimbate în anii ăștia de câteva ori și căutând pe internet am văzut că prețurile sunt între 2000 și 4000 de euro pentru o baterie. Dar despre cât de des trebuie înlocuite bateriile unei mașini electrice nu am găsit date. Pe de altă parte n-am socotit nici cheltuielile specifice mașinii pe benzină, adică schimburile de ulei și filtre. Neavând date cât de cât precise operez doar cu ceea ce știu.
Cu alte cuvinte abia după mai bine de treisprezece ani de utilizare aș simți avantajul de a nu mai cheltui bani pe benzină, ceea ce mi se pare foarte mult. Deci sub aspect strict economic, astăzi, mașina electrică nu prezintă nici un avantaj față de cea cu benzină. Unde mai pui că și subvenția statului poate fi redusă sau anulată, lucru care s-a întâmplat de curând într-o țară din Orient, mare producătoare de petrol, iar dacă ar fi să punem în calcul prețul real al mașinii electrice lucrurile ar dezavantaja și mai mult această opțiune.
Bateriile utilizate pentru alimentarea mașinilor electrice sunt pe bază de ioni de litiu, mai exact cobaltat de litiu, LiCoO2.  Avantajele acestor baterii constau in capacitatea mai mare de încărcare, nivelul de autodescărcare redus și faptul că nu necesită niciun fel de întreținere. Dezavantajele în schimb țin de utilizarea lor la temperaturi joase. Parametrii optimi se obțin în jurul temperaturii de 20 grade C. La doar 4 grade C performanțele se reduc cu 5-7 procente iar la temperaturi joase, la ger de -20 grade C pot să scadă la jumătate. Deci, o mașină electrică cu care, conform spuselor producătorului poți parcurge 400 de kilometri la o temperatură a mediului de 20 grade C, iarna vei parcurge sub 300 de kilometri. Iar dacă vrei să ai și confort și vrei să ai căldură în mașină, autonomia scade și mai mult. La fel și vara dacă pornești aerul condiționat. Consumatorii mai mici ca faruri, radio, ștergătoare de parbriz nu-i mai pun la socoteală.  Dar n-aș putea să spun exact cu cât se reduce autonomia deoarece nu am găsit date. Totuși, ceea ce am găsit mă convinge că mașina electrică nu poate fi utilizată pentru un concediu sau o deplasare mai lungă de 200 de kilometri la sfârșit de săptămână, când voi fi nevoit să folosesc o mașină pe benzină.
Dar bateriile acestea mai au un dezavantaj și anume memoria ionilor de litiu care se manifestă prin scăderea capacității de încărcare datorată nerespectării ciclului complet de descărcare-încărcare a bateriei. Cu alte cuvinte dacă pleci la drum și din când în când te oprești ca să încarci acumulatorul, parțial, utilizând dispozitivele de încărcare rapidă, îmbătrânirea acumulatorului va interveni mai repede și acesta va trebui să fie înlocuit mai frecvent, ceea ce însemnă cheltuieli mari iar un ciclu complet de încărcare normal durează câteva ore. Unde mai pui că la noi, astăzi, sunt foarte puține stații publice pentru încărcarea acestor mașini.
În concluzie confortul oferit de mașina electrică este mult mai mic în comparație cu mașina pe benzină sau similar dar cu o autonomie foarte mică și cu cheltuială mare.
Am încercat să discut cu doctorul despre rezultatele cercetărilor mele făcute pe șervețel. După ce a aruncat o privire peste cifre mi-a zâmbit superior și mi-a explicat avantajul suprem al mașinii electrice și anume poluarea zero a mediului înconjurător.
Într-adevăr, prins în calculele mele, recunosc, meschine, ale rentabilității, mai bine zis ale lipsei de rentabilitate economică a mașinii electrice, văzute prin prisma strict a banilor, am scăpat din vedere chiar motivul pentru care au fost create aceste vehicule și anume protejarea mediului. Ori, atunci când e vorba de mediu, de aerul pe care îl respirăm noi dar mai ales copiii și nepoții noștri, apa pe care o bem sau în care ne scăldăm, ce mai contează banii?
-Deci dumneata ești gata să sacrifici, să donezi de fapt din buzunarul tău zece mii de euro pentru protecția mediului înconjurător? îl întreb pe doctor. Răspunsul a venit foarte evaziv. Că în curând mașinile electrice se vor ieftini, că vor apărea baterii mai ieftine și mai bune și multe altele dar toate proiectate în viitor și că nu vrea să-și schimbe mașina chiar în acest an, poate mai încolo. Și dacă doctorul, care are o condiție materială mai bună decât a mea nu vrea să plătească pentru mediu și ecologie, de ce aș plăti eu? Atunci îmi explic și de ce mașinile electrice sunt utilizate mai mult în țările occidentale. Pentru că oamenii care trăiesc acolo sunt mai bogați decât noi și își permit să plătească sume mari de bani pentru protejarea mediului. De fapt pentru protejarea mediului lor și care îi înconjoară doar pe ei.
Cei mai mari producători de acumulatoare pe bază de ioni de litiu pentru mașini electrice sunt China, Coreea de Sud și Japonia. Materia primă, litiul este furnizat în cea mai mare parte de Australia, Chile și Argentina iar cobaltul de China și Congo.
,,Potrivit unui studiu aparținând IVL The Swedish Environment Institut, fabricarea unui acumulator pentru vehicule electrice poate elibera în atmosferă tot atâta dioxid de carbon cât ar rezulta din conducerea unui vehicul pe benzină timp de 8 ani de zile.” . Textul l-am găsit tot pe internet, cu totul întâmplător. Dar chiar dacă ar fi adevărat că producerea acestor baterii este poluantă, consumatoare mare de energie electrică mai ales pentru producerea litiului prin electroliza unor saramuri, poluarea nu e aici, nici la noi în țară nici în Occident. Deci mașina electrică este o soluție pentru protejarea mediului cu condiția să nu fie utilizată și produsă în aceeași parte a lumii. Este totuși posibil ca efectele poluării legate de producția bateriilor în celălalt capăt al pământului să se simtă și la noi dar mai târziu, atunci când fie se va schimba direcția vântului sau când biosfera va devină poluată la nivel global.
La noi în oraș circulația a devenit un calvar. Mai ales dimineața, când lumea se duce la servici și pe la cinci, șase seara, când se întoarce acasă. În orașele mari e și mai rău. În sfârșit, când totuși ajungi unde ai de ajuns începi să cauți un loc de parcare ceea ce este o altă sursă de nervi. Și mașina electrică nu rezolvă nimic din toate astea. Într-adevăr dacă din șuvoiul acesta imens de mașini care se învârt zilnic prin orașele noastre măcar jumătate ar fi electrice, poluarea s-ar reduce substanțial. Dar ambuteiajele, lipsa locurilor de parcare, nervii și tensiunile aferente nu s-ar diminua cu nimic. Înseamnă că rezolvarea problemei circulației oamenilor în orașe e alta. Iar dacă soluția este alta, de exemplu dezvoltarea și perfecționarea transportului public, și dacă astfel numărul de mașini care circulă în oraș oricum se va reduce, se va reduce și poluarea și mașina electrică își va pierde și mai mult din avantajele și așa discutabile.
Cu toate argumentele mele, doctorul rămâne consecvent și susține cauza mașinii electrice. Argumentele lui nu mă conving, faptul că tot mai mulți români sunt interesați de ele, de occidentali nici să nu mai vorbim, că acesta e viitorul și alte câteva din aceeași categorie. Îmi dau seama că de fapt nu există argumente de natură logică care să-l intereseze. Am impresia că este condus de o credință, că hotărârea cu care își susține cauza este una transcendentală și că de fapt apără cauza unei comunități, unui fel de sectă  din care și el vrea să facă parte cu tot dinadinsul.
Era o vorbă pe vremuri: haina face pe om. Pe undeva este adevărat deoarece prima impresie un om o produce prin înfățișarea sa. Și în cele câteva secunde în care reușim să percepem detaliile înfățișării omului, deja se plăsmuiește în creier o dezvoltare imaginară a personalității acestuia, pe baza primelor impresii. Plăsmuirea va fi mai mult sau mai puțin apropiată de realitate în funcție de propria noastră experiență și imaginație.
Probabil că atunci când a apărut proverbul nici măcar nu existau mașini. Dar acum locul hainei e luat de mașină. Văzând ce mașină conduce cineva, fără să vrem începem să schițăm în creier personalitatea acestuia și dacă relația cu acel cineva devine mai apropiată ea va fi influențată deja de prima imagine percepută, cea asociată cu mașina lui. Proprietarul unei mașini electrice este cu siguranță un om cu dare de mână. Dar nu doar atât, pentru că majoritatea celor cu dare de mână conduc mașini mari, scumpe, cu motoare mari care poluează dar oferă un statut social superior. Omul nostru nu face parte din această categorie. El își afișează statutul social dar în același timp demonstrează în mod evident preocuparea pentru unele probleme globale ale omenirii cum ar fi protecția mediului înconjurător, emisiile de CO2 care îi irită mucoasa nazală,  încălzirea globală care nu-l lasă să doarmă și îl face să asude. El nu este un ignorant, așa cum sunt alții, chiar din aceeași categorie socială cu a lui. La radioul unei mașini electrice nu vei auzi niciodată manele sau muzică populară, poate doar dacă șoferul e singur și e convins că nu-l vede nimeni. Opțiunea pentru acest tip de mașină îl face deodată membru al unei secte de inițiați, formate din oameni aleși, promotori ai unor valori umane și universale, ai progresului și tehnologiei, valori pe care ceilalți nu le înțeleg și nu sunt deci capabili să le apere. Și încep să cred că această sectă este creația unui mare strateg în marketing, adică un fel de comerciant care îți vinde lucruri de care tu crezi că nu ai nevoie dar comerciantul se dovedește a fi mai convingător decât crezi tu.
Eu nu-mi pot permite să devin membru al acestei secte. Următoarea mea mașină va fi iar pe benzină.
Am plecat de la petrecere foarte târziu, împreună cu doctorul, cu mașina lui frumoasă. Motorul, un diesel puternic, torcea cuminte pe străzile pustii ale orașului. În salon s-a încălzit repede și era să adorm pe canapelele largi de piele. Brusc am realizat că cei 10000 de euro cu care statul susține cumpărarea fiecărei mașini electrice sunt luați din buget, din impozitele la care particip și eu cu prisosință, adică și din banii mei. În sfârșit pricep că toate calculele mele sunt inutile pentru că, fără să-mi fi dat seama în vreun fel, sunt obligat să ajut la realizarea planului de vânzare a acestor mașini, a mașinilor electrice. Și când în sfârșit pricep ce se întâmplă scriu cu buricul degetului, pe geamul aburit al mașinii doctorului un mesaj scurt, format din câteva cuvinte ce nu pot fi reproduse aici, prin care îmi exprim dezacordul.

Sibiu, 23.01.2018

E. Rădulescu

.