Specii

Paul nu mai fusese pe litoral de trei ani, pentru că ultima oară când mersese acolo îşi pierduse un dinte într-o încăierare, îi luaseră carnetul o lună și se căcase pe el din cauza unei toxiinfecții alimentare. De data asta, Carmen a vrut la mare şi a mobilizat toată trupa.

El nu era în stare să o refuze. Ea ar fi putut avea orice bărbat, dar îl alesese pe el. O cunoscuse când formase cu prietenii lui o trupă de actori amatori, în urmă cu un an.

Paul a fost surprins că ea a vrut să ajungă în Mamaia Nord. Lui nu-i plac fiţele şi a încercat să o convingă să aleagă Vama. Ştia că, oricum, ieşirea asta, de joi până duminică, o să-i facă gaură în buget.

Carmen era plină de viaţă şi adora să danseze. Fata îi explicase că dacă nu merge joi noaptea să danseze la Shut Up Beach, vineri la Kudos Beach, iar sâmbătă la Fratelli Club şi dacă nu face plajă la H2O nu ar fi putut spune că a fost la mare. El bifase petrecerile din Mamaia în anii trecuţi şi nu mai avea chef.

Paul se plimba pe plajă şi îşi dădu seama că se construise mult. Acum, Mamaia era lipită de Năvodari. Un nou cartier rezidenţial, un hotel de patru stele dincolo de Summerland. Trecu prin parcarea de la Loft şi o luă pe malul mării. Era joi seara şi era linişte, deşi era trecut de zece seara. Mergea şi se gândea la Carmen. După el, stătea prea mult pe la coafor şi prin saloanele de masaj. Arăta bine natural, încât nu înţelegea de ce pierdea atâta timp cu înfrumuseţarea. Ca acum, când rămăsese în cameră să se pregătească pentru petrecere. Camera era plină de farduri, creme şi bigudiuri. Rămăsese să se vadă cu ea şi cu ceilalţi la miezul nopţii la Shut Up Beach.

Cei din grup preferau să se pregătească pentru distracţie. El plecase fără mobil. Era descărcat. Carmen promisese să nu uite să îi aducă mobilul şi portofelul. Îşi luase ţigările şi bricheta. Îşi aprinse o ţigară. Fuma liniştit si privea oamenii. Unii se plimbau, alţii stăteau de vorbă pe şezlonguri. Ajunse la Crazy Beach şi se aşeză pe un şezlong în primul rând, aproape de mare. Nu era nimeni în jur. Termină ţigara şi aruncă chiştocul în nisip. Se descălţă de pantofi. Îşi dădu jeanşii jos şi îşi scoase tricoul. Îşi dădu jos chiloţii. Îi aruncă peste tricou şi alergă în mare. Apa era caldă.

Cerul era senin şi se vedeau stelele şi luna. Se bucura că ajunsese din nou la mare. Carmen avusese dreptate când îi spusese că, o să-i placă. Paul se gândea la ea şi la cât îi place de ea. Înotă în larg, după care făcu pluta. Simţi că în apă mai era cineva. Se uită şi zări o blondă care înota. Venea din larg. Nu purta sutien şi Paul îi vedea sânii.

– Bună, eu sunt Paul, spuse Paul, când femeia era în apropierea lui.

– Bună Paul, spuse femeia, eu sunt Diana. Nu vrei să înotăm împreună?

– Sigur, spuse Paul şi o luă după ea.

Înotară în linişte, depăşind geamandura. Paul îşi dădu seama că tipa înota mai bine decât el, iar el era un bun înotător. După un timp, ea îi spuse:

– Cred că ai obosit. Nu vrei să ne întoarcem? Poţi să te mai odihneşti.

Paul obosise. Înotă spre mal, simţi fundul apei şi stătu în picioare până la jumătatea pieptului. Ea era în faţa lui şi i se vedeau sânii. Femeia nu părea stânjenită de privirile lui. Ea îl privi drept în ochi şi îi zâmbi, după care se băgă cu capul sub apă şi făcu tumbe în jurul lui. De la brâu în jos, i se vedeau solzi argintii şi o coadă de peşte. Paul începu să râdă şi îi spuse:

– Nu pot să cred.

– Ce e? De ce râzi? îl întrebă Diana.

– O sirenă?

– Da.

– Da, sigur! O sirenă de Mamaia. Am mai văzut eu accesorii de astea. Trebuie să fie o coadă de plastic. De asta înoţi aşa de bine.

– Vrei să pui mâna pe solzii mei ca să vezi că sunt reali?

– Nu am mai pipăit solzi, aşa că nu ştiu, zise Paul râzând, apoi continuă: Eşti în vacanţă?

– Eu locuiesc aici.

– În Mamaia?

– În Marea Neagră.

Paul începu din nou să râdă.

– Da, şi eşti sirenă.

– Da.

– Sunt sigur că faci mişto de mine.

– Nu. Chiar nu fac. Sunt sirenă şi nu mă arăt oricui. Am venit să îţi vorbesc pentru că specia mea e pe cale de dispariţie.

– Cum? spuse Paul. Râse şi mai tare. Sigur am fumat iarbă!

– Paul, ascultă-mă. Mai ţii minte, acum cinci ani când ai venit pe plaja asta cu o fată care nu a vrut să facă sex cu tine?

Paul rămase uimit. Ăsta era un secret. Prietenii lui ştiau că în noaptea aia făcuse sex pe plajă cu o tipă agăţată în Loft. De unde ştia Diana secretul lui? Începu să i se facă frică. Dacă spune adevărul? se întrebă Paul.

– De unde ştii? întrebă Paul.

– Te-am văzut. Fata a plecat şi tu ai rămas pe ţărm şi te-ai masturbat, continuă Diana. Atunci ţi-ai lăsat sămânţa în apă. O sirenă care era la ovulaţie a rămas însărcinată cu sămânţa ta. Suntem 10 sirene cu 2 pui, femele, gemene. Tu eşti tatăl lor.

Paul o privea şi nu ştia ce să zică. Simţi cum i se face frig. Ea o lua înainte şi el după ea. Se vedea că era o înotătoare foarte bună. Firavă, cu muşchi. Din când în când, o vedea cum se opreşte şi îl aşteaptă, după care ea făcea tumbe în jurul lui. La un moment dat, sirena veni lângă el şi îi spuse:

– Am fost un grup mare, dar fără masculi murim. Ne atacă peştii răpitori. Masculii speciei noastre au fost omorâţi de pisicile de mare. Avem nevoie de un mascul care să aibă grijă de noi şi de un părinte pentru gemene. La noi, copiii nu pot trăi fără părinţi, chiar dacă grupul are grijă să nu le lipsească nimic.

– Unde e mama lor?

– În lumea voastră. Şi-a făcut operaţie de înlăturare a cozii, şi-a pus picioare.

– Se poate aşa ceva?

– E un spital clandestin în Marea Mediterană. Din celule stem se pot face de toate în ziua de azi, inclusiv picioare, dacă ai suficienţi bani.

– Mi se pare fantastic.

– Pare, dar nu e! În anii 60 s-au făcut primele operaţii şi doctorii s-au îmbogăţit. Sirenele au acces la toate bogăţiile mărilor şi oceanelor. Găsim cele mai valoroase perle, zăcăminte de petrol şi comori pierdute ale civilizaţiilor voastre dispărute. Mama gemenelor a găsit perle, a făcut operaţia şi a dispărut pe uscat. Nu ştiu unde să o găsesc. Nu e singura care a plecat. Nu le blamez pe celelalte, doar pe ea, pentru că le-a lăsat în urmă pe micuţe, cu bună ştiinţă.

– E incredibil ce îmi spui.

– Ştiu.

– Ce zici, Paul, vrei sa vii cu mine? Va trebui să faci operaţia la Nisa. Am cu ce să plătesc.

– Îmi pare rău pentru gemene. Nu pot pur şi simplu să dispar. Îmi place viaţa mea. Am o iubită, o slujbă.

– Nu te oblig la nimic. Poate vrei să te gândeşti. Pot să-ţi dau un răgaz. Înţelegi că gemenele nu vor supravieţui fără nici unul dintre părinţi, iar fără ele specia mea o să dispară?

– Te cred, numai că nu poţi da buzna în viaţa mea să-mi ceri să-ţi salvez specia, părăsindu-mi specia mea pentru o labă de acum ceva timp. Şi, de unde ştii sigur că gemenele sunt ale mele?

– Sunt sigură, altfel nu te abordam… Înţeleg. Nici eu nu mi-aş părăsi specia…

Paul părea picat pe gânduri.

– Ai o fotografie cu femeia asta, mă rog, sirena asta?

– Sigur. La ce te-ai gândit?

– Dacă angajezi un detectiv particular? Te pot ajuta. Îl angajez eu pentru tine aici sau poate în Franţa. Nu am bani să plătesc, dar nişte perle ar ajuta.

– Ar putea merge. Nu m-am gândit la varianta asta, dar nu ştiu cum o vei putea convinge să se întoarcă.

– O să o ameninţ că îi fac public secretul şi sigur se va întoarce.

– Sper să meargă… mai e ceva. Sirenele nu se pot arăta oamenilor oricând. E un interval de timp stabilit de poziţia Lunii, a Pământului şi a Soarelui. Mai pot să mă întâlnesc cu tine peste o lună şi jumătate, când apa va fi mai rece pentru tine, dar voi veni cât mai aproape de ţărm. Pe 15 septembrie la ora 23, tot aici. Ce zici?

– Gemenele vor fi bine până atunci?

– Sper. O să le spun că, le căutăm mama şi asta o să le facă să se simtă mai bine o perioadă. Mi se pare un plan bun, Paul. Mă bucur că am vorbit. Du-te la mal. O să vin să-ţi aduc un săculeţ cu perle şi o fotografie cu ea.

– Sigur, spuse Paul.

Paul se trezi singur în apă. Începu să înoate spre mal. Credea că lipsise mai mult de două ore. Probabil Carmen era deja la petrecerea de la Shut Up Beach. Îi promisese că la miezul nopţii o va aştepta acolo şi nu se ţinuse de cuvânt. Ajunse la mal. Îşi găsi lucrurile unde le lăsase, pe şezlong. Bătea vântul şi îi era rece. Începu să se şteargă de apă cu chiloţii, după care îşi puse jeanşii şi tricoul. Îşi lăsă chiloţii uzi pe şezlong. Găsi pachetul de ţigări şi bricheta în buzunarul tricoului. Îşi scoase o țigară şi începu să fumeze. Când termină ţigara, Diana era aproape de mal. Paul îşi suflecă jeanşii ca să nu se ude şi luă din mâna ei o fotografie udă în care se vedeau diverse culori.

– Când se va usca, se va vedea bine. E dintr-un material de pe fundul mării.

– Mulţumesc, spuse Paul.

– Eu îţi mulţumesc, spuse sirena şi îi întinse un săculeţ ud. Înăuntru sunt pietrele. Ar trebui să le vinzi pentru cincizeci de mii de euro.

– Incredibil, spuse Paul şi se grăbi să le bage în buzunarul de la pantaloni după ce înainte stoarse bine săculeţul.

– Ai grijă!

– Şi tu. Cumva o să te ajut să salvezi specia, dacă nu o să meargă planul ăsta, mai fac o labă data viitoare şi poate mai rămâne alta sirenă însărcinată. La revedere! Ne vedem pe 15.

– La revedere! Sigur.

Paul se şterse de nisip şi îşi puse pantofii. Mergea pe plajă în ritm alert. Era grăbit să ajungă la Shut Up Beach. Fiecare plajă pe care trecea bubuia de muzică. Oamenii erau îmbrăcaţi de seară. Femeile erau mai mult dezbrăcate, iar pentru el o plăcere să le privească. Ajunse repede. Întrebă pe cineva cât era ceasul. Trecuse de ora unu. Nu ştia când se scursese timpul. Prietenii îl întâmpinară cu urale. Îl căutaseră, dar nu îl găsiseră. Nici nu ştia ce să le spună. Îşi băgă mâna în buzunar şi simți perlele. Nu visase. Carmen era nervoasă din cauza întârzierii lui.

Pe masă, în frapieră, era o sticlă de votcă aproape goală. Îşi turnă într-un pahar tot conţinutul rămas. Destul  să-i ardă stomacul. Realiza cât de foame îi era.

– Am fost îngrijorată, Paul, unde naiba ai fost? îl întrebă Carmen.

– M-am întâlnit cu Andu, ştii tu prietenul ăla al meu, de care ai zis că e deştept. Mă plimbam şi m-am întâlnit cu el. E cazat la Vega şi am stat de vorbă. Nu mi-am dat seama când a zburat timpul. Mă bagă şi pe mine în diverse combinaţii. O să fac mulţi bani, o să vezi. O să ne permitem să venim mai des aici.

– M-am gândit la toate nenorocirile… Andu, cu spălătoriile auto şi lanţul acela faimos de saloane?

– Da.

– Serios?

– Sigur.

– O să călătorim şi în străinătate, ai să vezi. Mă trimite în Franţa săptămâna viitoare pentru trei zile cu o treabă. Îmi dă o mie de euro pentru deplasarea asta. O să renunţ la job-ul de la call center.

– Aşa bine te plăteşte?

– Da.

– Atunci mai venim vara asta la mare?

– Da.

– Bine.

– Hai să dansăm că, de asta ai vrut la mare. Dansară până dimineaţa. Pe la şase au văzut răsăritul, apoi au mers la Pasticeria să mănânce.

Paul mâncă cu poftă şi se gândea la viitor. Era pentru prima oară în viaţă când îl vedea luminos. După ce mâncară, îşi luă la revedere de la prieteni şi merse cu Carmen în camera lor.

Când ajunse în cameră, Paul se simţi obosit. Carmen s-a dezbrăcat grăbită şi a intrat la duş, Paul a scos săculeţul din buzunar şi l-a pus pe noptieră. A scos telefonul de la încărcat. Pe ecran văzu ora, opt dimineaţa. Deschise frigiderul. Erau mai multe sandvişuri, îşi luă unul. Îi rupse ambalajul şi începu să îl înfulece cu poftă. Nu îi ajunsese jumătate de pizza. Sandvişul era cu caşcaval şi şuncă, exact cum îi plăcea lui. După ce îl termină, deschise săculeţul. Perlele erau superbe, nu că mai văzuse perle în viaţa lui. Zâmbi încântat. Scoase şi fotografia din buzunar. Se uscase. Chipul femeii se vedea clar. Paul o recunoscu pe Carmen.

Crenguța Sandu

Am absolvit Academia de Studii Economice și Institutul Diplomatic Român. Trăiesc în Marea Britanie. Am scris și publicat teatru, cronică de teatru, proză scurtă și roman în revistele literare Dunărea de Jos, Steaua, Oglinda literară, Revista de Suspans şi Literomania, cât și în antologii și romane colective. Am obținut 9 premii literare în urma participării la concursurile naționale de literatură, printre care Mihai Eminescu și Moștenirea Văcăreștilor. Ultima carte publicată se numeşte TEATRU (4 comedii) și a apărut la editura ePublishers (București) în octombrie 2015. Am mai publicat VISUL UNUI BAIAT DE LA PALAT la editura Lumen (Iași), în decembrie 2007.