Alina, mă bucur să vă cunosc

Cobor din taxi, după ce mă asigur că i-am lăsat un bacșiș generos șoferului, urc la etajul unu și intru în apartamentul cu trei camere în care locuiesc de când am divorțat. Nu aprind lumina, e suficientă cea care răzbate din stradă. Dau drumul la combina muzicală de unde se aud notele de jazz ale ultimului cd cumpărat, îmi torn un pahar de vin, scot pantofii cu toc din picioare și mă întind pe canapea. Închid ochii și rememorez ultimele ore…
‘Nu-mi place să lucrez noaptea, oamenii nu sunt vorbăreți’, așa mi-a spus taximetristul înainte să cobor. Așa e, nu sunt foarte vorbăreți… Puținii mei prieteni se miră întotdeauna: ‘Dragă, da’ cum de poți lucra doar în ture de noapte? Nu te plictisești? La cei treizeci ani ai tăi, ai putea face ceva mult mai interesant, doar ai terminat științe economice’. ‘Nu, nu mă plictisesc’ le spun întotdeauna și zâmbesc, pentru a închide subiectul. Pentru ei, să lucrezi îngrijitoare într-un azil de bătrâni, majoritatea aflați la vârste foarte înaintate, cu nevoi din ce în ce mai puține, e plictiseala maximă pe care ai putea-o atinge în viața profesională. Da, cred și eu că ar fi plictisitor și lipsit de orice perspective un asemenea loc de muncă. Dar eu nu asta lucrez. Toți prietenii mei știu asta pentru că asta am preferat să le spun. Nu am știut niciodată cum să aduc în discuție că eu, de fapt…
N-am avut niciodată o viață ‘Oau!’. Adolescența și, mai târziu, anii de facultate nu mi-au adus distracția după care tânjea orice fată de vârsta mea. Da, ieșeam în oraș cu colegii. Da, am avut parte și de câteva relații pasagere, unele extrem de pasagere. Da, am petrecut și câteva ore în arest din cauza unei țigări de marijuana, dar una peste alta timpul meu era ocupat cu ore întregi de studiu, job-uri part-time pentru a-mi menține cât de cât independența față de banii alor mei și somn. Mult somn.
După terminarea facultății, m-am angajat imediat ce m-am întors de la mare. Un job sigur, bun din punct de vedere financiar și pe placul alor mei – director economic la o companie care exportă utilaje agricole. Aici l-am cunoscut pe Bogdan, eram colegi. După trei luni, ne căsătoream. Nu am avut o relație pasională și nici nu am simțit vreodată că suntem suflete-pereche. După trei ani, divorțam. Nimic melodramatic, pur și simplu nu avea sens să mai continuăm o relație fadă. Cu câteva zile înainte de despărțire l-am cunoscut pe Aydin. El și decizia de a petrece o noapte împreună cu el au răsturnat mersul liniar al vieții mele.
Ca director economic, pe lângă toată hârțogăria și alte chestii plictisitoare care însoțeau activitatea mea, ieșirea în oraș cu reprezentanții clienților noștri era aproape o sarcină de serviciu. Toate aspectele legate de contract durau cam o săptămână, iar în două, uneori trei seri, ieșeam la cină membrii celor două echipe care erau implicate în semnarea lui. Am avut astfel ocazia să cunosc multe persoane interesante, bărbați și femei deopotrivă, din părți ale lumii unele foarte exotice, majoritatea cu mentalități diferite de ale noastre. Dintre toți, Aydin a fost persoana care a produs un declic în modul meu de a trăi de până atunci.
Aydin reprezenta o firmă din Iran, era turc la origine și musulman, dar nu unul foarte atașat de tradițiile acestei credințe. Am povestit cu el în fiecare seară, iar în ultima, după ce s-a terminat cina care consemna încheierea contractului între firmele noastre, m-a întrebat discret dacă nu vreau să ne plimbăm. Era o seară caldă de mai, Bogdan mă anunțase deja de o săptămână, ‘vezi că e finala ligii campionilor, ies cu băieții în oraș’, așa că am decis că o plimbare cu Aydin e cea mai bună idee pentru sfârșitul acelei întâlniri. Ne-am plimbat cred că vreo trei ore, după care Aydin m-a invitat la el la hotel. L-am întrebat râzând dacă soția lui nu ar fi geloasă și m-a rugat să nu o aducem în discuție pe soția lui, iar eu i-am respectat dorința. A fost una dintre cele mai frumoase nopți din viața mea. Nu am făcut dragoste, deși dacă mi-ar fi propus să urc în cameră nu cred că ar fi durat mai mult de câteva secunde să rămân goală în brațele lui. În discuția care s-a întins până dimineață, mi-a mărturisit că a făcut de mai multe ori sex când se afla în delegații, dar întotdeauna doar cu femei care își ofereau aceste servicii pe bani, prin intermediul unor site-uri high-quality în domeniu. ‘Cât?’, am întrebat eu curioasă și amuzată în același timp, ‘cât plătești pentru o astfel de noapte?’ Ochii mei mari la aflarea sumei l-au făcut să râdă cu lacrimi. Nu era vorba doar de bani, peste ce aș fi câștigat în continuare la firma unde lucram, era mai mult exotismul ideii, poate modul în care el mi-a povestit câteva întâlniri la care a fost, felul galant în care s-a comportat cu acele femei. Totul în poveștile lui era mult mai plin de pasiune și culoare decât tot ce trăisem eu până atunci. În acea dimineață am luat hotărârea să devin o prostituată de lux. O damă de companie. O femeie, cum nu fusesem niciodată în viața mea!
Fac asta de patru ani. Două, trei nopți pe lună. Am un profil apreciat cu cinci stele din cinci pe site-ul unde îmi ofer compania. Nu sunt o femeie fatală din punct de vedere fizic, dar orele petrecute alergând sau făcând alpinism mă ajută să arăt bine. Ies în oraș doar cu domni din alte țări, aflați în vizite de afaceri. Prima și ultima dată când am ieșit în oraș cu un român, m-am îndrăgostit și am continuat relația câteva săptămâni după acea noapte. Am hotărât să-i pun capăt și să elimin orice posibilitate de a mă reîntâlni cu clienții mei după nopțile petrecute împreună, de aici și decizia de a mă vedea doar cu domni din alte țări. Le spun clienți, deși fiecare bărbat mă face să mă simt specială. Asta poate și pentru că întâlnirile mele cu ei urmează un tipar bine pus la punct, de la care rareori mă abat. Fiecare seară începe cu un moment cultural – o vizită la muzeu, o piesă de teatru sau un concert de muzică simfonică. Uneori, dar mai rar, un film. După care, cinăm în restaurante mari, unde se simte din plin freamătul vieții de oraș. Iar seara se încheie târziu în noapte, întotdeauna în aceeași cameră de hotel.
Puținii mei prieteni știu că lucrez îngrijitoare de noapte la un azil. De fapt, câteva seri pe lună sunt prostituată de lux.
Hello, I am Alina, nice to meet you…

Ovidiu Lechințan

Fiu, frate, soț, prieten pentru o mână de oameni, consilier imobiliar.
Fondator al Asociației Donatorii de 10.
Sunt un împătimit al lecturii și un colecționar de cărți.
Alte date biografice: născut și crescut în Târgu-Mureș, la 24 ani mutat în Cluj-Napoca. Lucrez de mai bine de 10 ani în vânzări (asigurări, fmcg, publicitate, imobiliare).