Trollul

Zilele trec una după alta. Seamănă între ele. Rar se întâmplă să-ți mai aduci aminte ce-ai făcut acum o săptămână. Darămite acum o lună. Doar dacă s-a întâmplat ceva foarte rău. Dar aici vorbim de zile obișnuite. Uneori, câte o zi devine memorabilă din motive foarte banale. De exemplu o zi în care ești singur. Mâine totul va reveni la normal. Doar azi e altfel. Ai la dispoziție o zi întreagă dar despre asta nu știe aproape nimeni și atunci nimeni nu te roagă să te duci undeva, să aduci sau să duci ceva, să stai sau să ieși cu cineva. Ce faci într-o astfel de zi?
Până la mănăstire, cu mașina fac cam o oră și jumătate. Drumul șerpuiește, urcă și coboară, trece prin câteva sate. E un drum secundar, puțin circulat. Peisajul e foarte frumos și odihnitor. Conduc încet deși drumul e bun, în felul acesta pot să privesc afară, prin geamul mașinii.
Părintele Daniel a ctitorit mănăstirea într-un loc uitat de lume, într-un cătun cu doar câteva case. A făcut totul cu credință și smerenie. Dar vestea că e un om cu har și chiar cu anumite puteri neobișnuite s-a dus repede. Totul a început cu o capelă mică și o casă părăsită pe care a reparat-o chiar dânsul, cu mâna lui. Apoi s-au strâns mulți bani și s-a zidit o biserică nouă. Și o casă mare pentru călugări și oaspeți.
Las mașina în parcare. Mai sunt și alte mașini. Înseamnă că au venit oameni să ia parte la liturghie, sau vor să-l roage pe părintele Daniel să-i ajute cu harul său.
Urc încet scara de piatră ce duce spre intrarea în biserică. Sunt curios dacă părintele mă mai recunoaște. N-am mai fost de mai bine de un an aici și ultima dată am venit cu toată familia, cu nepoatele care vroiau să știe dacă vor intra la facultate și cu cumnata care vroia să știe dacă fata cea mare se va mărita anul ăsta.
-Sărut-mâna părinte! Părintele Daniel vine spre biserică îmbrăcat în straie de rugăciune. Îmi întinde mâna călduros.
-Să vii să te spovedesc.
-Nu vin că am păcate multe, părinte. Glumesc.
-N-ai tu atâtea păcate câte pot eu ierta. Râde. Ce fac ai tăi? Sunt bine cu toții?
-Bine, mulțumescu-Ți Ție Doamne!
În biserică e lume puțină. Îmi place să-l ascult slujind pe părintele. Vorbește clar, se distinge fiecare cuvânt. Se roagă cu convingere. Știe că nu sunt vorbe în vânt, are nădejde că va fi ascultat. Se roagă pentru mântuirea sufletelor. E mult? E puțin? Depinde de fiecare.
Predica e scurtă. În biserică sunt tineri și poate de aceea ne îndeamnă pe toți să citim Sfânta Evanghelie, să mai lăsăm telefonul și internetul, feisbucul și instagramul, care n-ar fi ele rele dacă le-am folosi mai puțin, dacă am sta mai mult de vorbă cu cei din jurul nostru, cu cei mai bătrâni și mai înțelepți, cu părinții și cu bunicii, că dacă ei nu stau toată ziua cu nasul în telefon nu înseamnă că sunt mai proști decât noi.
-Cine n-are bătrâni să-și cumpere. Așa era o vorbă, zice părintele Daniel. Apoi ne explică înțelesul.
Îl aștept afară, pe o băncuță. După încheierea slujbei încă mai stă de vorbă cu oamenii, le ascultă păsurile, necazurile, le spune ce să facă, ce rugăciuni să spună, de câte ori, ce să citească și când, să postească. În sfârșit pleacă și ultimii enoriași.
-Ce mai faci? Cum de ai venit în mijlocul săptămânii? Îi spun. E ziua mea. Nu că m-aș fi născut în ziua asta. E a mea pentru că fac ce vreau astăzi, nu trebuie să dau socoteală nimănui.
-Înțeleg că ești mai liber acum. Ai mai mult timp pentru tine.
-Așa e. Mergem mai des la țară, pot să stau cu gândurile mele, să citesc. M-am apucat și de scris.
-I-auzi? Și ce scrii? Amintiri? Memorii?
-Povestiri, eseuri. Până la urmă toate-s amintiri. Că dacă nu ai trăit ce-ai scris, parcă sună a fals. Așa mi se pare.
-Așa o fi. Și le publici pe undeva? Pregătești vreo carte?
-Nu. Scriu pentru mine, părinte. Îmi place. Îmi retrăiesc viața, prin amintiri ce-i drept. Mai pun pe internet. Sunt site-uri și de literatură și de poezii. Orice găsești pe internet în ziua de azi.
-Să-mi spui și mie cum să intru. Să te citesc și eu. Chiar sunt curios să văd ce-i în mintea aia a ta.
Părintele bagă mâna în buzunarul reverendei și scoate un smartphone. Sunt puțin surprins.
-Ia zi. Cum îi spune.
-Păi aveți internet aici?
-De ce să nu avem? Unde te crezi?
-Credeam că-i păcat.
-De ce să fie păcat? E un mijloc de comunicare, de informare. Unde-i păcatul? Altădată scriai un zapis și-l trimiteai cu curierul, cu calul, cu poștalionul. Până ajungea la destinație dura zile, săptămâni dacă nu luni de zile. A crescut viteza și cantitatea de informație. Și de utilizatori, bineînțeles. În rest toate-s de când lumea. Să văd dacă bate ruterul până aici. Uite că bate. Ia zi. Îi spun numele site-ului.
-Așa. Cum te semnezi? Îi spun. Părintele navighează pe net cu îndemânare.
-Văd că ai câteva povestioare deja. Uite și comentarii.
-Sunt și comentarii. Pe site intră și oameni cu experiență mai multă, cu cărți publicate, cu premii pentru literatură. Unii te încurajează, alții îți spun ce nu le place. Alții novici, ca mine. S-au apucat de scris abia acum. E loc pentru toată lumea.
Părintele Daniel mă ascultă dar e cu ochii pe telefon.
-Da Moisescu ăsta cine-i?
-Nu știu. A apărut mai nou la comentatori. Scrie mult, uneori de bine, apoi de rău, pe unii îi deranjează, uneori jignește, poate fără să vrea.
-E un troll. Nu-i prea gras dar e troll. Părintele mă surprinde tot mi mult cu observațiile sale.
-De unde știți, părinte?
-Știu. Cu trollii ăștia e poveste încurcată. Am avut și eu necazuri cu unul. Mă uit lung la părintele.
-Trollingul e lucrare diavolească. Să știi asta de la mine. Oamenii aceea sunt în slujba necuratului. Uite că îți dă și un link. Cârja lui Moisescu. O fi un blog. De atunci e ispitit, să știi. De când i-a dat numele ăsta blogului. Nu e bine să hulești, să-ți bați joc, să iei în derâdere. Moise a fost prooroc și sfânt și întâiul văzător al lui Dumnezeu. Cum poți să faci așa ceva?. Doar dacă ți-a șoptit vicleanul și tu nu ai avut putearea să-l înfrunți.
-Păi e din Vechiul Testament. Mai mult despre vechii evrei, patriarhi, nu se referă la biserica noastră.
-Să nu mai spui la nimeni prostia asta. Din Vechiul Testament și-au tras seva și creștinii și Islamul și religia mozaică. De aia îi spune Cartea Cărților. Ai citit?
-Iosif și frații săi. Repovestită. Mi-a plăcut.
-Nu există pagină sau verset să nu fie plin de pilde și învățăminte. Nu există o situație în viață să nu găsești o explicație și un tâlc în Vechiul Testament. Îți amintești de Iosif, că tot zici că ai citit, când se spune că era convins că oamenii, mai cu seamă frații săi, ar trebui să-l iubească pe el mai mult decât pe sine? Ți se pare o noutate? De unde atâta egoism și aroganță? Tot o ispită, deși nu se spune explicit. Doar din cauză că Iacob l-a făcut cu o altă femeie, cu Lia, fata lui Laban, pe care o iubea el nespus iar Iosif era frate doar după tată cu ceilalți? Probabil că și Moisescu ăsta tot așa gândește, că-i intelectual, că-i deștept. De aia și-a numit așa blogul. Se crede superior celorlați, manipulator, persuasiv. Dar uite că nu e consecvent. Aici scrie elevat, cuvinte alese, fraze elaborate iar dincoace e chiar trivial, primitiv. De ce? Pentru că nu e el. E întunericitul care stă în spatele lui și-l învață ce să scrie.
-Exagerezi părinte. Umblă dracii pe net? Hai să fim serioși.
-Nu exagerez deloc. Și eu stau mult pe net. Există site-uri ortodoxe, foarte interesante. Se discută subiecte duhovnicești, se interpretează texte. Bineînțeles că se și comentează. Unii vin cu exemple din viața lor, alții vor lămuriri. Majoritatea sunt oameni credincioși, cu frica lui Dumnezeu. Oamenii trebuie să trăiască în comunități, în grupuri, să discute, să simtă că nu sunt singuri. Chiar și în virtual. De aceea se spune că suntem oițele Domnului. Și oițele când merg cu turma la păscut mai behăie drăguțele, între ele, de una, de alta, ca oamenii.
Îi dau dreptate. Deși parcă ar fi mai plăcută o discuție când poți să privești omul în ochi.
-Într-o zi am postat și eu pe site o pildă, tot din Scriptură luată și am comentat-o cum m-am priceput. Lumea a început să comenteze, să vină cu poveștile lor, cu păreri, cu întrebări. Și mă trezesc cu o situație, postată de cineva, dar nu prea avea legătură cu ce scrisesem eu inițial. Zice că lucrează la o firmă mare, că are familie și copii și că șefa lui, femeie măritată, îl tot provoacă să preacurvească ei amândoi, că nu mai poate fără el. Și mă întreabă ce să facă. Eu îi răspund că nu e bine ce se întâmplă acolo, la ei. Mai ales că au familii amândoi și e păcat să pricinuiască supărări, mai ales că sunt implicați oameni și copii nevinovați. Și dacă tot necazul pleacă de la femeia aceea înseamnă că ea o fi ispitită de neprielnicul, să vorbească cu ea, să o îndemne la pocăință și smerenie, să te lase în pace și să-și vadă de bărbat și de copiii ei. I-am zis ce are de făcut femeia, dacă vrea să mă asculte sau să meargă la altcineva, să-și caute un duhovnic. Au mai scris și alții comentarii și le-au postat, să-l ajute pe om, să-i dea un sfat, un exemplu din viața lor. Și ce crezi? Nu trec nici cinci minute și postează omul că a discutat cu șefa și l-a dat afară din servici. După care se aruncă pe mine și pe ceilalți comentatori, dar mai mult pe mine, că ce sfaturi i-am dat, că i-am distrus viața, că sunt popă blestemat, că ceilalți sunt niște nenorociți și prefăcuți și așa mai departe. Încerc să-l mai domolesc, să-l mai strunesc spre gânduri mai bune. Dar omul parcă-și pierduse mințile. Au început și alții să se ia de mine, că am greșit, că m-am băgat în viața omului și i-am distrus-o. Nu mai știam pe unde să scot cămașa. Eu postam ceva, el îmi răspundea de cinci ori pe atât. Nu mai înțelegeam nimic. Cu ce-am greșit? Mă tot întrebam și mă cercetam? Cum trebuia eu să fac mai bine și mai bine? Alții mă încurajau, încercau să-mi ia partea. Atunci se arunca și pe aceea, îi înjura, îi făcea una cu pământul.
Mă uitam la părintele Daniel cum se încinsese povestindu-mi întâmplarea. După atâta vreme, încă se tulbura doar aducându-și aminte.
-Nu mai puteam dormi nopțile. Mă urmărea gândul la nebunia asta ce se stârnise din bun senin. Mă rugam toată ziua și toată noaptea, enoriașii au început să mă întrebe ce am, că parcă nu mai sunt ca înainte. Vine la mine și Iliuță, călugărul cel tinerel și mă întreabă. Da ce ai Preacuvioase părinte? Te văd tare supărat și îngândurat. Și atunci îi povestesc toată întâmplarea. Pune mâna Iliuță al nostru pe telefon și citește materialul. Zice: ăsta-i troll părinte, încă dintr-ăla gras. Pe atunci nu-l înțelegeam ce vrea să zică. Și îmi explică el cum stă treaba asta cu trollii. Cum a venit omul mai întâi cu întrebarea, ca să mă provoace. Și după câteva minute doar s-a aruncat pe noi toți, că nu avea el timp destul să și citească ce i-am scris, să și vorbească cu șefa lui, să-l și dea afară și să ne și înjure pe post. E un mincinos și asta și așteaptă, să nu ne lăsăm, să comentăm, să se iște zâzania, să fie oamenii supărați și nervoși. Indiferent ce i-aș fi spus să facă, oricum se arunca pe mine. Dacă-l încurajam să preacurvească mi-ar fi spus că l-a prins nevastă-sa și s-ar fi plâns de alte necazuri. Și din câte comentarii am tot postat noi n-am făcut decât să-l ,,hrănim”. Că el din asta trăiește ca troll, din postări cât de multe. Și pe al nostru îl îngrășasem ca pe porc în Ajunul Crăciunului. Doamne Iartă-mă!
-Păi de ce ați mai postat, părinte. Trebuia să-l lași în supărare și să nu-i mai răspunzi. Sau să fi scris la administratorul sait-ului să-l blocheze.
-Crezi că nu m-am gândit? Îți spun sincer că nu mă puteam abține. De câte ori îi citeam câte o postare, simțeam că mă ispitește vicleanul să-i răspund. Am încercat în toate felurile. Am sfințit și telefonul și ruterul. Am dat cu aghiazmă pe taste. Nimic. De asta zic eu că nu-i lucru curat cu trollii ăștia.
-Don’t feed the troll. Asta trebuie să o știe oricine dacă intră în comentarii pe net.
-Eu știu ce zici. Știi ce-a spus Avva Arsenie, Sfântul Arsenie cel Mare?
Ridic din umeri.
-,,De multe ori m-am căit de cuvântul pe care îl grăiam, iar de tăcere, niciodată!”
-Păi vedeți? Exact ce vă spun și eu.
Părintele Daniel privește spre biserica ridicată prin strădaniile lui. Are o privire curată și plină de o bunătate care uneori mă face să mă simt mic și neputincios în mijlocul agitației și vânzolelii de zi cu zi a omului obișnuit, nevrednic să înțeleagă sensurile adevărate ale trecerii noastre prin lume.
-Așa am vrut să fac. Și la un moment dat cred că aș fi putut. Dar m-am gândit apoi că trollul o să înceapă să slăbească, va vedea că nu-l mai bagă nimeni în seamă și atunci ce-o să facă?. Se va muta pe alt forum. Și îndrumat de satan va pricinui alte supărări și suferințe unor oameni nevinovați. Eu cred că de câte ori postezi să-i răspunzi, trollul suge ceva din mintea ta, din sufletul tău și diavolul râde și se bucură și poate într-o zi ajungi cu totul pe mâna lui. Că am întâlnit și oameni care, după mai multe postări în contra trollului, la un moment dat își pierdeau parcă vlaga din ei, puterea de a mai contrazice, se ofileau și ajungeau să țină cu el și să-i înjure pe ceilalți.
-Și atunci? Ce-ați făcut mai departe?
-Am început să-i scriu mai cu duhul blândeții, să-l iscodesc de are vreun necaz, poate o supărare, de ce să ai o asemenea ură pe toată lumea?. I-am zis să se ducă la biserică, doar să stea câteva minute în strană și să privească la iconostas. Poate simte ceva în interiorul lui și își schimbă gândurile cele negre. L-am poftit și aici, la noi, la mănăstire, să-l spovedesc, să-l împărtășesc. Dacă m-aș fi întâlnit cu el față-n față ar fi fost altceva. Dar așa, virtual, în anonimat, nici nu știi cu cine vorbești. El zice că-i una dar de fapt e alta. Spui orice și nu te poate prinde și pedepsi nimeni. Și vorbele dor uneori. Ai văzut și tu.
-Ați reușit să faceți ceva cu el până la urmă? M-ați făcut curios.
-Ca să-ți spun sincer nu știu precis. S-a oprit brusc din scris. Chiar mă gândeam că poate, Doamne ferește s-a-ntâmplat ceva rău cu el. După alte câteva zile, într-o duminică, după utrenie, vine la mine unul mai mărunțel și slăbuț, între două vârste. Se vedea că-i om cu carte. Nu-l mai văzusem până atunci, nici de atunci încoace. Să discutăm și după aceea să-l spovedesc. Și-mi spune că are un mare necaz în familie, și să-l ajut, să mă rog pentru dânsul, că a făcut mult rău la oameni. Că a băgat zâzanie, că a învrăjbit oamenii, că a spus lucruri rele despre preoți și despre Sfânta Biserică, și despre monahi și despre mulți alții, nevinovați. Și că nu a zis nimic în față nimănui dar că a tot scris pe internet și acolo a înjurat oamenii.
-Și credeți că era chiar trollul ăla?
-Eu zic că el a fost. Că după aceea l-am și spovedit. Despre asta nu pot să-ți spun.
Se făcuse târziu. Ne-am ridicat de pe băncuță și am luat-o agale spre poarta cea mare a mănăstirii.
Începe să se însereze. La întoarcere am senzația că merg pe un alt drum, deși știu precis că e același. Doar că dealurile line, satele, pâlcurile de copaci și tufișuri se văd diferit în lumina difuză a asfințitului. Mai sunt doar câteva ore și ziua mea se va sfârși.

Sibiu 21.01.2020

E. Rădulescu

.