Mi-e frică să citesc cărți care îmi plac, e acea frică care te macină din interior, pentru că e o dorință mascată. Pasiunea e și ea o frică, e frica celor stabili, celor cărora nu le place să piardă controlul…
Sunt destule cărți pe care omenirea le discută, uneori le citim pentru a înțelege de ce? Le citim cu interes, le citim în metrou, în transport, acolo unde ne place mai mult să ne izolăm de prezența neplăcută a oamenilor de lângă noi. Cărțile sunt mai degrabă călăuza neîmpăcaților cu viața. De asta mi-e frică să citesc cărți, nu că nu aș fi citit cărți până acum, am citit, dar nu pe cele care îmi plac în adevăratul sens al cuvântului.Asta e, nu vreau să fac parte din lista celor neîmpăcați cu viața. Știu că sună straniu și e ridicol să îți creezi asemenea ipoteze subiective și apoi să-ți mai și formezi principii conform acestora, dar eu o fac, sunt ridicolă.
Poate vă este cunoscut sentimentul ăla când deschizi o carte pe care ai vrut-o, căci ai auzit că e bună, și citind primele rânduri rămîi un pic dezamăgit în ascuns de tine însuți pentru că introducerea nu ți-a stârnit acel boom! de pasiune la care te așteptai, și totuși continui să citești, de ce? Cineva ar crede că o faci pentru că îi oferi o a doua șansă acelei cărți să te uimească, dar nu e deloc așa, de fapt tu continui să citești pentru că nu simți niciun pericol de a-ți pierde cumpătul, creerul tău, conștiința ta știe că această informație e binevenită pentru că nu dă foc acelui rug de emoții în tine, acelui rug care poate schimba multe în modul tău de a privi, zâmbi, vorbi, înțelege viața și lumea. Atunci când continui să citești mai departe acea carte, tu , de fapt, le asiguri securitate conștiinței și percepțiilor tale despre viață, așa încât ele să nu poată fi modificate sau tulburate de o singură carte.
Mi-e frică să citesc cărți care îmi plac, acele cărți care îți lasă gura apă, la propriu. Acele cărți pe care le dorești în taină, ca pe o lume în care ai putea să fii alt om, dar în același timp nu vrei să le ai, pentru că transformarea înseamnă jertfe, iar ție nu îți place să le faci. Cărțile sunt scrise de oameni, oamenii sunt cei care ne schimbă.
Ce se poate întâmpla ? Asta: din auzite, descoperi ceea ce îți place cu adevărat, o găsești, e ea, e cartea pe care ai vrea să o citești, coperta și foile îți par ideale, chiar dacă nu sunt, pentru cineva sunt doar hârțoage, pentru tine e o comoară, citești introducerea și un impuls fierbinte îți străbate corpul, de parcă ești pe cale să sari cu parașuta. O închizi, nu e locul potrivit,o pui în buzunar sau în geantă, oriunde știi că ar putea să mai aștepte. Vii acasă, ți-e foame, și totuși mai citești câteva pagini, o închizi, știi bine că dacă o mai deschizi odată nu te vei putea rupe de ea. O pui pe poliță alături de celelalte cărți, dar prima, e noua ta carte…
Trec zile, uiți de ea și doar atunci când râmii singur, gândul că ea te așteaptă te bucură enorm, așa încât într-o zi o iai de pe raft și începi să o citești nerăbdător, nu îți dai seama cât de repede trece timpul și cum ai reușit să ajungi la jumătate de carte într-o singură noapte. O închizi, ți-e frică să o termini prea devreme, ți-e frică să se termine, de fapt.
De acum în colo ești mai puțin lacom, citești fărâme și apoi le strecori prin mintea ta, prin conștiința ta, prin visele tale, prin lumea ta, așa încât ele și tu să deveniți un întreg. Umbli ploat zile întregi, te schimbi văzând cu ochii, devii acel personaj din acea carte, uiți de tine, uiți de ce trebuie în mod normal să faci, gânduri tulburătoare te bântuie, vrei să evadezi, vrei să fugi într-o noapte pe furiș de propria ta viață și să stai neclintit în iarbă privind stelele , acolo unde oamenii nu se vor mai uita la tine prefăcându-se că te văd. Se trezesc revoluționarii în tine, e revoluție, e sânge, focul ți se urcă la cap, sângele curge mai viu în tine, acum știi altceva decât știai până acum, acum ești altul, acum ești mai fericit…
Trec pagini, încet, cu regret ajungi la ultima pagină, o citești rar, tot mai rar până la ultimul cuvânt și apoi mai recitești odată ultima frază, … închizi cartea și privești la cer, zâmbești.
Mai trec zile în care te gândești la tot ce a fost, de parcă ai trăit tu acele clipe, mai trec zile și revii, ești tot mai prezent, ești iarăși tu, doar un pic mai trist…
De ce mi-e frică să citesc cărți care îmi plac?…
eu cred că ați avut intenția să scrieți un eseu pe tema ,,de ce iubim cărțile”.mai ales cele bune, care merg la sulfetul unei categorii cît mai vaste de cititori. ar fi fost potrivit un ton și o abordare mai puțin generalizantă.chiar așa, vă e frică să vă destăinuți în scris asupra temei? să ne explicații ce fel de cărți citiți și cum vă pare rău cînd ajungeți în final, cu senzația aceea de pierdere a unui mic univers confortabil, incitant, cald, etc.e o idee generoasă. părăsiți contemplarea și aruncați-vă în vîltoarea confruntării; sunt convins că există cărți pe care le-ați citit și merită discutate, apărate sau dimpotrivă, contestate. din păcate, textul de mai sus, conține multe sintagme banale, e prea vag, are cîteva redundanțe în formulare și prea puține lucruri originale.bine ați venit la bord, sper să vă simțiți bine aici; în echipaj avem și fiice, eleve, studente și mame, ba chiar și bunici!
Cred ca titlul firesc era cu „recitesc”, nu-i asa? :)
Toate banalitatile sunt pastrate intentionat, si anume „mi-e frica” , e ideea pe care am vrut sa o transmit,imi place sa imi creez o anumita forma nu neaparat din formulari abstracte sau extrem de inovative. Mesajul meu inspira provocare,sau cel putin asta am vrut eu sa inspire, abordarea directa sau descrierea cartilor care imi plac sa le citesc m-ar fi plictisit in scrierea acestui eseu. Multumesc de primire, sunt bucuroasa sa fiu printre voi.
posibil. dar cum putem polemiza pe tema afirmației,, Cărțile sunt mai degrabă călăuza celor neîmpăcați cu viața” dacă nu vii cu argumente să vorbim despre cîteva cărți-reper, cărți- ghid. este, îmi scuzi formularea plastică, pedalare-n varză acră!
Probabil, textul e destul de vag pentru ca e prea general si lipsit de argumente, poate unele idei sunt aruncate fara vreo explicatie ulterioara, poate e o pedalare-n varza acra,dar atata timp cat simtul meu imi cere sa pun punct fara a oferi detalii in plus, nu pot sa ma fortez sa o fac.Daca creeaza o imagine neclara,probabil asta a fost intentionat sa creeze. E doar o incercare de a experimenta cu diferite forme, pana cand voi reusi sa ma regasesc in ceva mai bun.
Mi-e greu sa-mi imaginez „starea” cu toate ca inteleg ce-ai vrut sa transmiti… asta si din cauza ca am o librarie electronica gigant. Timp de citit nu am destul. In plus sint siteurile binecunoscute cu carti free online incepind cu Gutenberg.org apoi si cele in limba romana.
Din punctul meu de vedere,acestui eseu, daca e sa fie numit asa, ii lipseste un personaj,asta ar schimba un pic imaginea. Eu nu am destula experienta pentru a face o analiza bazata pe unii termeni literari, nu am acel bagaj de literatura care m-ar ajuta sa fac o comparatie,ma orientez dupa propriile senzatii, si poate asta inca nu e destul, dar dintr-un punct de vedere e chiar bine, pentru ca exista o influenta mai mica in formarea modului meu de exprimare, asta e asa, o ipoteza. Ma bucura mult faptul ca pot primi o critica chiar constructiva aici, si imi pare bine ca am gasit site-ul.Am inteles remarcile dumneavoastra, si sunt de acord dintr-o oarecare perspectiva.