– Cine a făcut ca mine, ca mine să pățească, zbiară Grigore a lu’ Câlu. Cine a făcut ca mine, ca mine să pățească, rage încă odată după ce jandarmul îl împunge cu jordia lungă de doi metri.
Duhnește prea tare ca să steie mai aproape, așa că-l împunge cu jordia aia când Grigore obosește. Îmbrăcat cu pielea vacii, împuțit tot, c-un roi de muște și tot satul după el. Toți oamenii râd, în afară de trei. Stăm în cârd și-l petrecem pe Grigore și pe jandarm până la capul satului. Lumea iese la poartă, momită de mugetele boului, iar cine voiește să râză în continuare, se ține după noi. Grigore rage și plânge, plânge și vomită, își revine și zbiară iară. Cine l-a pus să arunce pielea vacii în veceu, nimenea nu știe, dar acu’ trebuie s-o poarte, așa plină de căcat. Cică să se învețe minte. Da de unde! Din ce-o să trăiască? Din pământ? Mai-mai că n-ar muri de foame cu cinci pogoane ale lui, cu ta-su sărac și nevastă-sa și mai săracă, că de unde aur la păduchi. Lângă mine vine Gelu lu’ Mantea, văr bun cu Trăian a lu’Cloacă, ăstuia de i-a furat Grigore vaca. Trăian nu râde de Grigore. Gelu are o piatră în mână, ar vrea să arunce după el, dar i-e frică. Căcăcios, neamu lu’ Cloacă, nu mă miră. Oricum, ce-ar rezolva, l-ar beli oleacă pe ăsta, jandarmul pe el și neamu’ lu’ Câlu tot ciorbă de vacă pune pe masă, că-s mulți ai dreacu și carnea tot nu le-a dibăcit-o. Doar pielea asta plină de căcat de l-a îmbrăcat pe Grigore cu ea. I-a furat vaca lu’ Trăian acu două nopți, când luna abia mijea o dungă pe cer. Nimenea n-a simțit nimic, cred și io, îl știu pe Grigore și ce tactici are, al dracu. Zic unii că au auzit ei vaca mugind când o luat-o, dar nici bășinile nu și le-ar fi auzit ăia. I-a pus o botniță plină cu fân la gură și vaca a rumegat tot drumul până la ăsta acasă. Acolo a trosnit-o cu barosul în frunte și apoi i-a luat gâtu’. Lucrează curat Grigore. Doar unu mai e în sat la fel de bun ca el; tata. La tata a venit prima dată Trăian să-și cate vaca. Îs doi hoți la noi în sat de atât de-ai dreacu să-ți fure vaca din grajd. Grigore a lu’ Câlu și Bogdan a lu’ Turmeac. Dacă dimineața, când te duci la vaci c-un braț de lucernă, găsești iezlea goală, la unu din ăștia te duci să cați. Eram acasă când a venit la tata.
– Măi Bogdane, măi nenorocitule, unde e vaca, mă? se văita și tânguia Trăian.
– Ce vacă, bre? A matale? Ce-o cați la mine acilea?
– Mă, nenorocitule, dă, mă, vaca și o lăsăm pe pace, da’ dă vaca, mă.
Vreo zece minute au tot vorbit așa, până când l-a scos pe tata din pepeni și i-a dat două pe cârcă să le ducă acasă, dacă vacă tot nu a găsit. Trăian s-a dus la jandarmerie și ăia au zis că-i găsește vaca. Au venit și ei la tata și tata nu înțelegea de ce veneau prima dată la el toți. Jandarmul nu l-a mai întrebat unde e vaca, ci l-a altoit pe cărarea capului de l-a lăsat lat. După ce s-a trezit, l-a întrebat unde e vaca și tata a zis că la Grigore a lu’ Câlu, că la el nu e. Tata nu râde de Grigore.
S-a dus jandarmul la Grigore și-a văzut că fugise. O zi întreagă l-au cătat ăștia de la jandarmi, dar cine știe unde să băgase? În gaură de șarpe? Nu, într-o casă s-a ascuns, de-a dormit ca omul și-a mâncat ca omul, asta până când și-a pus în ordine treburile. A împărțit carnea la tot neamul și i-a învățat unde să o ascundă. În putina cu varză sau butoiul de vin, în hambar sub porumb sau în gaura cu ridichi de lângă magazie. După ce-a considerat că totul e în regulă, s-a dus și s-a predat. Nu l-au bătut. A scăpat cu două perechi de palme. Jandarmii se lămuriseră că nu o să mai găsească nicio copită din vaca aia, dar deja găsiseră o piele. Avea să îl trimită la răcoare oleacă, să se învețe minte, dar mai înainte avea să-l plimbe și să-l facă de pomină.
Și iar îl împunge cu jordia pe Grigore, iar Grigore zbiară că cine o face ca el, ca el să ajungă.
M-am săturat să-l văd și mă duc acasă. Trebuie o ploaie neapărat, că pământul tare s-a mai uscat. Am picioarele pline de praf și, când să intru în casă, sor-mea mă înjură de după prispă.
–Du-te dracu, că în casă nu intri așa.
Scot o găleată de apă la fântână și mă spăl pe picioare. Apă rece, de mă trecea frigurile. Frec de călcâie piatra de moară pe care a furat-o tata de pe cine știe unde. După ce mă curăț, mă duc în casă și mă trântesc pe pat. Ba moțăi, ba visez, ba mă trezesc. Sor-mea se fâțâie de colo-colo.
– Fă, nană, mai are mâncarea până e gata?
– Mai are, zicea mama că tre să fierbi carnea o grămadă.
– Mi s-a făcut foame, fă.
– De la atâta somn, a dracu putoare. Nu știu cum te trezești mereu din somn cu foame.
– Nici io. Auzi, diseară mai ieși la colț cu Radu?
– Dacă m-o lăsa taica. De ce?
– Aș veni și io, fă. Poate dau de Maria. Ce zici, o veni?
– Nu știu, mă, dar ți-a picat tronc pe aia? Știi că se ține cu grasu lu’ Juvete? Ai chef de scandal sau de ce ai chef?
– Chef de vreo zece pogoane. Că mi-a zis ieri Luca că a auzit de la dracu să-l pieptene pe unu, că i-a zis nea Vasile că-i dă zece pogoane Mariei când s-o mărita. Aoleu, câte gogoși oi mânca după atâtea pogoane.
– Niciuna, du-te dracu. Din hoț, vrei să ajungi om de treabă? Putoare ce ești, nu poți să muncești nici pământul nostru, nici tu și nici tata și tu visezi la zece pogoane. Ai cai? Căruță? Sau te înhami tu la plug?
– Mă înham io la plug și prășitoare, nu du tu grijă. Zic să-l aduci pe Radu încoa să-l învățăm să puie mâna pe-o găină sau ceva, că dacă te ia, muriți amândoi de foame de proști și săraci ce sunteți.
– Lasă-mă pe mine și Radu, că ne-om discurca. Vaită-te pe tine mai bine, că nu-ți merge cu grasu’ lu’ Juvete și nici cu Maria.
– Veniți la masă și mai lăsați prostiile, ne îndeamnă mama pe amândoi.
– Fă, nană, grasu pleacă la cătănie săptămâna asta. Doi ani stă pe acolo. În doi ani am și prunc cu ea, nu mă mai ține de prost, că știi că nu-s.
Pe masă stau patru străchini cu ciorbă de vacă, o mămăligă și un ceaun cu carne prăjită. Ceapă și niște murături. Miroase atât de bine și eu nu pot să nu mă gândesc la Grigore lu’ Câlu și cum a purtat el pielea vacii plină de căcat. Și ce zbiera. Și ce norocos am fost că nu m-a dat în gât. Că io i-am pus ranița vacii la bot și tot io i-am luat gâtu după ce el a trosnit-o cu barosul. Și amândoi am stat toată noaptea să împărțim carnea și când i-am zis să ardem pielea sau să o trimitem la oraș, el a zis că o păstrează. Și când a fugit de acasă, io l-am ascuns la Luca lu’ Țimbru, că mă avea la mână, dar și de milă. Toți au râs de el, dar eu nu am râs. Nu am râs, că mă vedeam și io în pielea aia și pe toată lumea râzându-și de mine.
Îmi plac anime-urile, SF-ul și cărțile bune. Mă răcoresc din când în când scriind o povestire. Mai multe nu știu să vă spun.
Mi-a adus aminte de Creanga si Amintiri din copilarie 😊
Dialoguri autentice, atmosfera foarte bine redată, bun și finalul cu mărturisirea complicelui. Eu chiar am auzit o astfel de poveste reală, care s-a petrecut într-o comună din Prahova, cu excepția că era vorba de un vițel a cărui piele nu s-a mai găsit, iar făptașul a trebuit să facă închisoare fiindcă l-a dat de gol o urmă a bocancului său în noroiul gospodăriei păgubite. Această povestire aduce o pată de culoare în nr. 3 al LiterNauticii. Spor la scris.
Țin să mărturisesc că povestea am auzit-o de la taică-miu, care la rândul lui a auzit-o din „bătrâni”. Mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase.
O vacă furată, în a cărei piele făptașul trebuie să umble, spre rușinea lui, înainte de a fi pedepsit. Dintre cei care asistă la spectacol, trei nu vor să fie în pielea lui. La propriu! Încet încet, textul ne dezvăluie ce s-a întâmplat cu adevărat. Limbajul autentic, la fel și contextul.
Un text scurt, în care ai reușit să descrii atât de multe, și atât de bine! Bună treabă! Mi-a plăcut!