Mă plictisesc, dar e plictiseala mea, adică una plăcută. Gîndurile îmi țin companie și, chiar dacă nu ies din casă cu zilele, îmi țin creierul ocupat (să nu folosesc un cuvînt mare, intelectul) și mi-e greu să cred că dacă aș fi nevoit să stau încă trei luni în izolare, la capătul intervalului aș apărea trist și fără energie. Atîta timp cît toate persoanele pe care le cunosc, rude, prieteni, sînt bine și am ce mînca, voi fi bine.
De cîteva săptămîni nu mă mai uit deloc la știri și chiar dacă citesc din cînd în cînd ziarele, o fac frugal, uneori fără să trec de titluri. Mai puțin timp pentru știri ar trebui să însemne mai mult timp pentru mine. Vorbesc mai mult la telefon cu rudele din România, plimb cățeaua aproape o oră pe zi în fiecare zi, ies la cumpărături alimentare mai rar și mă întorc cu o satisfacție nefirească, cum nu am cunoscut din anii ’80 cînd reușeam să-i țin rînd mamei la pulpe de pui. Nu mai există trafic, iar la serviciu stau vreo șase ore în loc de opt, dar multe alte lucruri iau mai mult timp ca înainte și, adunate, însumează mai mult decît ce am cîștigat. La serviciu lumea poartă măști și aducîndu-mi aminte de un asistent tînăr care preda Mecanisme și căruia îi puțea groaznic gura (cum toți colegii mei de facutate ar putea confirma), azi am avut gîndul hilar că, dacă omul ăla e obligat acum, adică zeci de ani mai tîrziu, să poarte mască, în mod sigur moare sufocat de propriul miros, forțat să-i pătrundă din gură în nas.
Scriu și citesc. Nu am participat niciodată la un curs de creative writing dar acum, de plictiseală, am ascultat cursurile lui Margaret Atwood un pic nemulțumit că nu am aflat nimic nou, însă tot ce știam era spus într-o manieră captivantă, cu toată vocea ei blazată. Un contrast care m-a prins. După ce am aflat că o universitate americană de renume a postat multe cursuri on line pe gratis, m-am gîndit că nu mi-ar strica niște cunoștințe noi, așa că în urmă cu cîteva zile am audiat Profeții, oracole, semne. Cînd, copil fiind, asistam cum, la țară, bunicul spinteca porcul de Crăciun, nu aveam habar că obiceiul lui de a analiza splina animalului (după bunicul, grosimea ei semnificînd cît de rea sau blîndă urma să fie iarna) era de fapt o datină străveche, atestată și la popoarele din antichitate. Pe atunci se predau un fel de cursuri de ghicit în forma intestinelor – spre deosebire de bunică-meu, care știa să zică una și bună: cum va fi iarna care vine. Prezicătorii antici sacrificau un animal, făceau prezicerile, apoi se sacrifica un al doilea animal pentru confirmare! Animalul trebuia oferit zeilor printr-un ritual și de-abia acum mi-am explicat posibilul motiv pentru care bunicul scrijelea cu vîrful cuțitului forma unei cruci pe fruntea porcului, pîrlită de flacăra buteliei.
Aș vrea să îmi poată ghici cineva acum cînd o să se termine nebunia cu virusul. Cum de i-a scăpat lui Nostradamus ditamai porcăria care se întîmplă? Așa ceva trebuia să fie vizibil, figurativ vorbind, de pe Lună. Și nu numai lui, ci tuturor așa-zișilor vrăjitori, vraci și prezicători! Dintre toți, cine credeți că a vorbit despre o pandemie iminentă la o conferință Ted Talk din 2015? Bill Gates! Pentru că e inventator și om de afaceri, lumea e acum convinsă de o teorie a conspirației. Vrăjitoarea Omida, sau vreun preot care „știe să deschidă Cartea sfîntă” ar fi fost logic să prezică pentru că asta le e meseria, domnule. Nu era treaba lui Bill Gates. Deci e clar!
Ce mă sperie cel mai tare pe mine e faptul că deja se întîmplă lucruri pe care nici nu mi le puteam imagina. Am auzit azi la radio că barilul de petrol a căzut la -36.11$. Un baril are 159 de litri. Deci dacă ai spațiu de depozitare mîine poți conduce pînă la un puț petrolier, ceri indicații spre bazinul de depozitare, încarci vreo tonă jumate și primești 360$. Ți-l dă ca să scape de el, pentru că cererea e atît de mică, încît nu mai au unde să deverseze petrolul. Cum am ajuns acasă, mi-am provocat familia la următoarea ghicitoare-joc. Cine poate să-mi dea prețul de azi al barilului din douăzeci de încercări? Din douăzeci de încercări se ajungea la 30 de cenți, 20 de cenți, un cent, jumătate de cent, o miime de cent. Practic e imposibil să îți imaginezi că poate fi zero, iar de valori negative nu mai vorbesc. Oare ce alte surprize ne așteaptă în următoarele săptămîni sau luni? Disney, care acum o lună spunea că își va ține angajații pe statul de plată chiar dacă s-au închis parcurile de distracții, azi a anunțat că își pun pe liber 100 000 de angajați. E posibil ca, în cîteva luni, guvernele să facă la fel cu o parte din bugetari din lipsă de fonduri? Dacă oamenii nu mai au venit și bani de plătit ipoteca la bancă, dacă în acea nesiguranță nici investitorii nu vor să mai investească în imobiliare, e posibil să asistăm la un colaps al prețurilor la case? Vom vedea BMW-uri vechi de doi ani pe okazii.com la cinci mii de euro? Sau trei mii? Sau o sută de kile de carne macră? Ce poate oferi siguranță, cînd unii economiști prezic că, în următorii ani, guvernele ar putea căuta o inflație mărită pentru a micșora artificial uriașele datorii acumulate?
Ne confruntăm cu un blocaj total, nu cu o simplă recesiune. Pe timp de război ar funcționa, de exemplu, industria de armament. Acum funcționează doar industria alimentară, cea a dezinfectanților și a măștilor. Cred că dacă nu se încearcă degrabă reluarea activității comerciale (cu reguli stricte de curățenie, igienizare, obligativitate de a purta măști, șamd.), continuîndu-se doar cu izolarea bătrînilor și a persoanelor cu imunitate scăzută, curînd ne vom putea confrunta cu probleme mai mari decît cele strict de sănătate.
Unele reguli sînt din start stupide. De ce să obligi persoanele peste 65 de ani să iasă din casă între orele 11 și 1:00 dacă a) Toți ceilalți au și ei voie la cumpărături la aceleași ore și b) tu, Statul român, nu ești în stare să furnizezi la toți acești pensionarii măști chirurgicale pe gratis și să îi obligi să le poarte? c) nu ar fi normal să se aplice această regulă după împrejurări? Ce rost are să o impui în mediul rural unde densitatea populației este de 5 oameni pe kilometru pătrat!? E normal să stresezi o persoană în etate din mediul rural care are de condus douăzeci de kilometri din satul lui pînă la un bancomat din oraș ca să-și ia pensia în numerar (că altfel nu știe?) și eventual medicamentele de la farmacie?
Dar se petrec și lucruri care mă fac să rîd. Azi am intrat în dormitorul lui fiu-meu fără să realizez că el era pe Zoom, la ore. Cum am deschis ușa, s-a ridicat furios că-i întrerup ora și mi-a șuierat „Ieși din clasă! Nu vezi că-s la școală?!” Oops, scuze… ești la școală, deci. Păi de ce nu zici, domnule, așa?
La serviciu devine foarte evident care erau acei manageri care doar împingeau niște proiecte de ici colo, așa zișii „paper pushers”. Nemaiexistînd interacțiunea socială (bla bla bla lîngă cubicles) ședințele ad-hoc și deplasările de la un sediu la altul, a se citi SUA-Tailanda pentru ceva lecții gen Calitate 101 (în vederea trainingului Kaizen, de exemplu), o armată de oameni nu au ce face. Cred că or să se întoarcă la muncă mai umili decît atunci cînd au plecat. Mulți dintre noi vom fi mai umili decît eram înainte de chestia asta cu virusul. Nu sîntem chiar așa cu moț cum ne imaginam. Vei vedea ce inutil ți-e lanțul de aur de la gît și diamantele din cercei, instalația turbo de la mașina nemișcată din fața casei, zecile de modele de sandale, poșete, eșarfe, cravate, ceasuri. Parcă ceasurile sînt mai inutile ca oricînd.
Nu pot să nu-mi aduc aminte lamentația la radio a unui comentator de canale sportive, în prima săptămînă de restricții: „E nedrept ce se întîmplă! Cum să anulezi meciurile de hochei și baschet?! Sînt o mulțime de oameni care vor fi extrem de afectați, pentru că vizionarea canalelor de sport era singura lor refulare!” Zilnic aud cîte-o perlă de genul ăsta, care mă face să rîd. Sărbătorile de Paște au fost, de asemenea, o rară ocazie de a lua pulsul nației. Păi, fraților, dacă în Arabia Saudită, unde e cald de mori (și logic ar fi ca virusul să se transmită mult mai greu în mediu cald, uscat) au anulat procesiunea anuală la Mecca, tu, patriarh ortodox cu scaun la cap, vrei să dai drumul la gloate în biserici?! Adică, dacă vrei să vezi un duel între creștini și islamiști – de care parte se moare mai tare pe capete, cere măcar condiții egale la desfășurarea „experimentului”. La sfîrșit vei putea, poate, să cuantifici: au murit o sută de mii de creștini și un milion de musulmani. Prin urmare, există Dumnezeu!
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Bine că ați renunțat la televiziunile de știri. Vă împărtășesc ideea că programele de știri au devenit motoare de răspândire a tot felul de temeri. Nu acesta e rostul lor. Mi-a plăcut cronica, cu multe observații punctuale (ca cea referitoare la lumea rurală) și ironii fine. Felicitări!
Multumesc de semn. Ma bucur ca v-a placut!
Momentul comic (la cum e prezentat, nu la realitate) a fost la scena cu fiul la scoala prin Zoom :-) E foarte adevarat ce spui dar si pesimist, adica daca si la Disney au ramas oamenii fara joburi mi se pare asa…
Da, alt moment comic a fost cind l-am intrebat ce materie ii place cel mai mult. „Filozofie, pentru ca proful nu ne intreaba nimic, doar pornesc Zoom pe telefon, il pun pe perna si dau la minim apoi atipesc ca are o voce frumoasa…” :)
Niște însemnări cu însemnătate, dacă pot spune așa.
Virusul e interesant nu pentru ce e el, adică o boală puternică și, în multe cazuri, letală, ci pentru efectele pe care le are asupra societății. Aceste efecte, dacă sunt analizate, fac scriitorul!
Uite, mulți au profitat de criză ca să scoată e-book-uri colective despre Corona. Fiind scriitor, poți face bani din observarea unor lucruri de genul. Dar tu, generos, pui totul online pe gratis.
Eu zic să ne mai gândim. Ar putea fi ultima șansă să mai câștigăm ceva ca scriitori :)
Pavel, nu mai stiu daca tie ti-am spus sau altcuiva. Cel mai greu scriu SF, apoi fictiune, apoi, la mare distanta, proza autobiografica. In comparatie, editorialele sint scrise cu viteza fulgerului, dar ma bucur ca suna cit de cit interesant…
Ideea lui Pavel Nedelcu, de a analiza schimbările de comportament ale societății precum și trăirile ei ca urmare a amenințării unei boli epidemice, îmi pare extrem de interesantă. Plecând de la această idee, am putea să concepem un proiect împreună.
Parerea mea e ca noi toti aici reprezentam in mare un acelasi esantion sau tipologie umana astfel ca observatiile noastre individuale ar fi prea asemanatoare. Cu adevarat intersant ar fi daca am putea sa punem laolalta perceptii cit mai diverse. Un pensionar, un copil, un patron fara activitate, cineva din mediul rural, etc. Siu ca Nemira scoate un volum gen „scriitorii, jurnal din pandemie” si e interesant dar si mai interesant ar fi „umanitatea, jurnal de an 2020” :)
Un ascuțit spirit de observație îmbinat cu umor și ironie. Mi-a plăcut analiza societății actuale și incursiunea în viitorul apropiat , dar mai ales faptul că vezi și reversul medaliei, ore mai puține la serviciu și poate o întoarcere spre ceea ce contează în viață și spre un alt tip de valori. Ideea de mai jos mi-a trecut și mie prin cap și cred că este esența schimbării pentru cine a înțeles ceva din situația asta, fiindcă mi-e tare teamă că anumite categorii ale populației globului nu numai că nu vor înțelege nimic, ba chiar s-ar putea să se înrăiască:
”Mulți dintre noi vom fi mai umili decît eram înainte de chestia asta cu virusul. Nu sîntem chiar așa cu moț cum ne imaginam. Vei vedea ce inutil ți-e lanțul de aur de la gît și diamantele din cercei, instalația turbo de la mașina nemișcată din fața casei, zecile de modele de sandale, poșete, eșarfe, cravate, ceasuri. Parcă ceasurile sînt mai inutile ca oricînd.”
Multumesc, Daniela!
S-a scris mult și se va scrie mult timp de acum încolo despre coronavirus și toate consecințele pe care le implică. Poate cât despre un război mondial, o epocă istorică damnată, o criză economică devastatoare sau cât despre toate acestea la un loc, lucru care ar reflecta, de fapt, statutul acestui pocinog picat, din senin, pe capul întregii omeniri.
Dacă până mai ieri marile flageluri – care ne-au afectat, sub o formă sau alta, pe unii mai mult, pe alții mai puțin – se numeau, după opinia mea, corupție, boli incurabile, publicitate excesivă, terorism cu față aproape nevăzută, astăzi avem un lider autoritar pe această filieră: Covid-19.
Și nu că aș vrea să șifonez în vreun fel nota destul de optimistă a acestui editorial, dar acum putem afirma, flagelicește vorbind, că ne-am cam egalizat, în sensul că oricine poate pretinde, aproape legitim, că e… cu un picior în groapă!
Bineinteles ca s-a scris si se va scrie enorm despre asta dar conteaza mult cine o face. Adica una e sa asculti pe Banciu la „Lumea lui Banciu” batind campii ca virusul ar fi imprastiat din spatiu si de-asta in depresiuni (in Franta da exemplu) sint mai multi infectati decit in alte parti (!) si alta e sa citesti ce spun baietii aia destepti din Economist. Scrisul oricui e influentat de ce anume citeste si de surse.
Cit despre optimism/pesimism nu pot spune decit ca sintem cu totii produsele societatii in care traim. Sa luam de exemplu cazul zecilor de batrini, multi otogenari, care au murit recent in azile. Acum cincizeci de ani, in mediul rural, cine s-ar fi sensibilizat de un eveniment ca asta – fara indoiala trist, dar moartea, in special la virsta aia era in „firea lucrurilor”. Acum de zeci de ani. noi toti, ca civilizatie, ne obisnuisem sa intoarcem privirea in partea cealalta.. ceea ce era posibil. Dintr-odata moartea e peste tot si asta ne socheaza. Dar daca judecam la rece e doar un virus ceva mai contagios si ceva mai mortal decit ce a cunoscut omenirea in ultima suta de ani. Nu e ciuma, nu e lepra, nu e poliomelita, copiii sint putin sau deloc afectati. E foarte clar ca virusul asta nu prezinta nici un pericol pentru specia umana. Cum reactionam, panica, prostia.. asta e ce ne poate fi fatal, nu corona virus.
Deci, până la urmă, tot la o problemă de optimism sau pesimism se rezumă modul de abordare a situației generate de virus. Sau, dacă vreți, exagerare vs. subestimare, realism vs. idealism.
Statutul de flagel nu i-l conferă exclusiv efectele pe care le are pe linie medicală, ci, cu mult mai pregnante vor fi cele de ordin economic, social sau mental. Este adevărat, nu numărul de victime directe este de speriat, ci al celor „colaterale”. Nu situația medicală în sine, ci infinit de multe altele, din care pe unele nici nu le putem estima, deocamdată. Sigur că numărul victimelor directe este nesemnificativ (a nu se considera cinică aprecierea), comparativ cu ale altor afecțiuni majore care chinuie și devorează omenirea, cum ar fi SIDA, cancerul, degenerativele de tot felul etc., așa e, doar că niciuna din aceste traume, oricât de groaznică ar fi fost sau este ea, nu a paralizat, în asemenea manieră și la asemenea scară, cum a făcut-o COVID-19, întregul mapamond.
Iată de ce consider eu că poate fi ridicat, fără rezerve, la rangul de flagel principal și de ce nu pot fi de acord cu aserțiunea că nu constituie un pericol pentru specia umană, flagel care, oricât de mult am dori-o toți, nu va putea fi eradicat niciodată doar cu pusee viguroase de optimism sau cu o simplă și iluzorie atitudine de ignorare.