Primul Război Mondial în chipuri și ipostaze feminine

În contextul creat de aniversarea unui veac de la sfârșitul Primului Război Mondial, literatura dedicată Marelui Război a înflorit în România. Locul întâi cu coroniță pare să-l dețină secțiunea memoriilor și a jurnalelor de război, urmată îndeaproape de cea a monografiilor și a sintezelor istoriografice, apoi de cea a analizelor istorice și a edițiilor de documente. Din torentul de apariții editoriale, care a început să curgă neîntrerupt din 2014, aleg să semnalez cartea semnată de Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, apărută la editura Polirom, în 2017. De ce? Simplu de răspuns: cred că este singura carte din istoriografia românească de până acum care analizează în detaliu rolul femeilor din România în Marele Război.

La prima vedere, cartea iese în evidență prin titlul care anunță subiectul cercetării: rolul femeilor din România în Primul Război Mondial. Nimic mai firesc dacă ne gândim că la „evenimentul fondator al lumii în care trăim”, ca să reiau expresia istoricului Lucian Boia privitoare la Primul Război Mondial, femeile au avut partea lor de contribuție. Sau, și mai convingător, cum spune istoricul Alin Ciupală în rândurile de sfârșit ale volumului de față: „Primul Război Mondial nu a fost doar al bărbaților, de aceea istoria lui trebuie să facă loc și femeilor”. Imaginea de pe copertă, cu cele trei „surori de caritate” (în realitate, fiicele colonelului Alexandru Costescu), care însoțește titlul volumului, contribuie și ea la orientarea cititorul în subiectul cărții.

Uneori e recomandabil să comentezi o carte plecând de la motivația care a stat la baza alcătuirii ei, cu atât mai mult cu cât, în cazul de față, autorul a ținut să puncteze lucrul acesta în mod explicit și de la început. Acesta este rostul întrebării cu care începe „bătălia lor”: „Se simte astăzi nevoia unei analize a Marelui Război dintr-o perspectivă feminină – adică a introducerii unui element nou care să actualizeze o contribuție până de curând obnubilată?” Răspunsul vine ca un argument și o pledoarie cât se poate de firești pentru nașterea cărții: „Credem că da, deoarece, așa cum războiul nu a fost făcut doar de bărbați, și scrierile despre acest fenomen ar trebui să ia în considerare rolul femeilor din societățile angrenate în această bătălie ideologică, politică, culturală, economică, socială, propagandistică și militară. Până la urmă, femeile în război constituie o posibilă perspectivă – neglijată deocamdată – pentru a înțelege mai bine un trecut constant revalorizat până astăzi. Războiul a fost unul singur, însă perspectivele asupra lui sunt sau ar trebui să fie multiple”. „Posibila perspectivă” a devenit acum, cu această analiză, o certitudine. Și pentru a surprinde această dimensiune a războiului, autorul compartimentează scenariul cărții în secțiuni tematice („Războiul cel Mare văzut de femei”, „Dragoste, sexualitate, erotism”, „Luptătoarele”, „Regina”, „Eroina”). Este, cred, singurul criteriu realist, fără de care nu ar fi posibilă imaginea de ansamblu a cercetării.

Trei din cele cinci capitole ale volumului reconstituie atât chipurile femeilor din România, participante la efortul de război, cât și diversele ipostaze în care acestea s-au aflat pe parcursul desfășurării Marelui Război. Unul este chipul Reginei Maria, al cărui rol în război nu este deloc neglijabil. Capitolul consistent pe care profesorul Alin Ciupală i-l dedică este, din punctul meu de vedere, foarte bine construit: o regină, dar câte ipostaze ale ei! Imaginea aceasta, complexă și rotundă, este foarte departe de o alta, simplificatoare și minimalistă, alcătuită de un alt profesor, nu-i dau numele, la un seminar, pe vremea când eram studentă. Tema lecției era legată de unirea de la 1918, iar când a venit vremea să discutăm despre implicarea familiei regale în război, conducătorul de seminar a prezentat-o pe regina Maria drept „soția infidelă a regelui”. Când un glas timid din clasă a încercat să propună o altă perspectivă, răspunsul a venit prompt: „nu a fost o regină domnitoare și nu a avut nicio calitate oficială în dirijarea treburilor publice”. Ceea ce era adevărat. Cu această zicere discuția s-a încheiat. Am descoperit anvergura, calitățile și nepriceperile reginei Maria a României la alte cursuri și din alte lecturi.

Analiza lui Alin Ciupală demonstrează limpede că, în perioada 1914-1918, regina Maria a intervenit în toate resorturile războiului și a fost prezentă peste tot. O întâlnim, îmbrăcată în uniforma albă de infirmieră (după cum ne-o înfățișează o carte poștală publicată în paginile cărții), pe linia frontului, în tranșele cele mai apropiate de pozițiile inamicului, în inspecție, luând act de starea armatei, la ambulanțele crucii roșii și în spitale, unde vorbește cu soldații răniți sau muribunzi, le citește scrisorile primite de acasă, le dăruiește fotografii cu portretul său, flori, ramuri de stejar și laur, „simboluri ale forței, rezistenței și gloriei”, cruciulițe, ceai, fructe, țigări și dulciuri, îi mângâie și, mai ales, le sărută bandajele „trandafirii roșii, semn al sacrificiului din linia întâi”. Inspirate sunt citatele selectate de autor pentru a reda capacitate naturală a reginei Maria de a se apropia sufletește de oamenii simpli și suferinzi. La fel și cele care surprind energia uluitoare cu care regina străbătea dintr-un loc în altul teritoriul neocupat al țării. Parcă o vedem în târgurile și satele din Moldova, măcinate de boli, foamete și mizerie, găsind o vorbă bună pentru fiecare, aducând speranță mamelor și împărțind ajutoare, la reședința regală și la sediul central al guvernului, unde primește o mulțime de lume, discută cu oamenii politici, cu diplomații, cu generalii români și străini și concepe strategii de salvare, la întâlnirile mondene organizate în cinstea aliaților, cum erau cele de „la dejun și cină”, bun prilej pentru a căuta ajutor în bani pentru spitale și pentru cantinele „Mircea” (acestea din urmă au fost organizate, după moartea fiului său cel mic, Mircea, ca „mici centre de ajutor pentru copiii din familiile sărace din satele Moldovei”). Și face totul cu naturalețe și dăruire, fiindcă regina Maria a României chiar crede în victoria finală a aliaților armatei române și în realizarea „proiectului național”: România Mare.

O mai vedem pe regină și în postura de mamă foarte afectată de faptele fiului său. În plin război, principele moștenitor Carol, fiul cel mare al familiei regale, dezertează și fuge la Odessa pentru a se căsători în secret cu Ioana (Zizi) Lambrino, dând naștere la ceea ce s-a numit „criza dinastică”. Putem urmări în carte, surprinse în detaliu, gândurile, zbaterile și reacțiile familiei regale și ale clasei politice pentru a găsi o soluție de ieșire din impas. Pentru regina-mamă episodul e mult mai devastator, mai ales că nu sunt puțini cei care susțin ideea retragerii dreptului de succesiune la tron principelui Carol, în favoarea fratelui mai mic, principele Nicolae. Regina intră în bătălia politică și își apără fiul. Ca „un veritabil strateg”, uzând de inteligența, umorul și farmecul său aparte și avându-l între aliați pe prim-ministrul Ionel Brătianu, regina va reuși să convingă clasa politică să-i aplice principelui dezertor doar o sancțiune: 75 de zile de arest „la mănăstirea Horaița de lângă Bicaz”. La aceasta s-a adăugat, la puțin timp, și anularea căsătoriei cu Zizi Lambrino.

Din această relatare nu aș vrea să se înțeleagă că Alin Ciupală o prezintă pe regina Maria triumfalist, ca pe o persoană pricepută la toate sau numai în momentele sale de glorie. Dimpotrivă, autorul punctează, cu acribie și intuiție stilistică, și momentele care dovedesc că regina avea o concepție politică destul de sumară sau aproximativă. Un bun exemplu este episodul care vădește neputința reginei de a aproxima situația reală a României după dezastrul înfrângerii, continuând să pledeze aproape singură împotriva păcii separate. Concluzia autorului este cât se poate de tranșantă: „Se înșela regina Maria atunci când susținea cu o fermitate și energie opace la nuanțe continuarea războiului și nesemnarea sub nicio formă a păcii separate? Da, fără îndoială”. Grăitoare sunt și paginile care relatează contextul îndepărtării reginei din prim-planul vieții publice, fiind socotită de „românii germanofili” și germani deopotrivă, drept marea vinovată de alegerea făcută de România în 1916. În urma acuzațiilor, suverana face un pas înapoi și se retrage pentru o vreme la Coțofenești, apoi la Bicaz, de unde continuă acțiunile caritabile.
Câte schimbări de situații s-au putut întâmpla în anii războiului! Până la urmă, suferința și zbuciumul reginei Maria nu au fost în zadar. Elita țării și soldații au sfârșit prin a o simpatiza, numind-o „împărăteasa tuturor românilor“, iar rezultatul de la sfârșitul războiului i-a dat dreptate. La 1 decembrie 1918, regina Maria își va face intrarea triumfală în București, călare și în uniformă militară, alături de regele Ferdinand și de generalul francez Berthelot. Ce păcat că nu regăsim în carte și această fotografie a reginei, în oglindă cu cea în uniforma albă a Crucii roșii din România! La această imagine o mai adaug și pe cea de la Conferința de Pace de la Paris, din timpul tratativele diplomatice ale României, când regina, folosindu-se de relațiile sale de rudenie, „a contribuit în mod esențial” ca România Mare să devină din ideal realitate.

Nu pot să nu atrag atenția și asupra altor personaje feminine din această carte. Întâlnim aici portrete amestecate de femei generoase și dedicate cauzei războiului: provenind fie din familii aristocratice (Ecaterina Cantacuzino, Elisa Brătianu, Ana Lahovary, Alexandra Filitti, Irina Câmpineanu, Nadeja Știrbei etc.), fie din rândul burgheziei (Marta Trancu-Rainer, Ecaterina Raicoviceanu (Fulmen)), fie din alte grupuri sociale (Maria Manciulea, Ecaterina Teodoroiu, Sanda lui Timotei). Important de reținut este că România Mare s-a făcut și prin efortul acestor brave „luptătoare”, în principal de ordin medico-sanitar, caritabil și umanitar. Cât despre răsplata sau recunoștința statului, să lăsăm autorul să vorbească: „Decorațiile, discursurile de recunoștință, monumentele – dacă ne referim la cele dedicate Ecaterinei Teodoroiu cel puțin – nu au putut compensa faptul că, și după Marele Război, femeile României Mari rămâneau cetățeni de rangul al doilea care aveau obligații, dar nu beneficiau de drepturi. Națiunea reîntregită le uita din nou”.

Portretele și ipostazele acestea au fost reconstituite cu onestitate intelectuală de istoricul Alin Ciupală, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, din documente de arhivă și dosare de corespondență, din amintiri, memorii și jurnale de război, din literatura științifică și cea beletristică cu intrigă de război, din ziare și periodicele vremii, din fotografii de epocă și filme documentare. Cartea, publicată și în ediție digitală, e înzestrată cu un util aparat critic: o listă a ilustraților cu note lămuritoare pentru fiecare imagine din carte, o „cronologie” succintă a războiului și, la final, un „indice de nume”. Binevenite sunt și comentariile de la notele de subsol, care întregesc informațiile despre o persoană, un eveniment, o publicație sau un context anume. Nu în ultimul rând, remarc gestul autorului de a semnala în volum noi teme de cercetare. În concluzie: e o carte valoroasă, cu un subiect atrăgător și cu elemente de noutate, pe care o recomand cu căldură.

Lidia Trăușan-Matu

Doctor în istorie la Universitatea din București, lector la Facultatea de Medicină, UMF „Carol Davila”, București. Este interesată de istoria medicinei românești și universale, cu accent pe evoluția ideilor medicale; de istoria societății românești în secolele XIX și XX, cu accent pe istoria burgheziei și a intelectualității din spațiul românesc și occidental, pe procesul de modernizare și occidentalizare al României, pe relațiile culturale
româno-occidentale și româno-orientale. O altă dimensiune a preocupărilor privește istoria ideilor și a mentalităților și istoria artelor.
Cea mai recentă publicație: Cronica de artă. Despre pictori și tablouri în paginile gazetelor românești din veacul al XIX-lea (1860-1900), editor, 2 vol., Cluj-Napoca, Editura Mega, 2017 și 2018.