Mai mult decât o poveste de dragoste, My Big Fat Greek Wedding (2002) este o relatare despre ciocnirea a două tipuri de mentalități: cea occidentală/nordică (individualistă, mai rece, specifică popoarelor germanice) și cea mediteraneană/est-europeană (mai caldă, specifică popoarelor latine, slave, grecilor și altor neamuri din această parte de continent). Ținând cont de acest fapt, eu cred că producția este foarte potrivită pentru publicul din România, de recomandat a fi văzută. Prin multele similarități care există între cele două popoare, cinefilul român (mai ales cel tânăr) se poate identifica foarte ușor cu protagonista, atenția fiindu-i captată încă din primele secunde.
Filmul prezintă viața Toulei Portokalos (interpretată de Nia Vardalos, scriitoarea scenariului), o tânără grecoaică (de 30 de ani) din Statele Unite, într-o familie numeroasă și cu un fel aparte de a fi, diferit de cel al altor americani. Într-o primă parte, tatăl ei, Gus (Michael Constantine), o presează să se mărite, grecii punând un mare preț pe familie. Deși la un moment dat ea își face un iubit, Gus nu este fericit, prietenul fiicei lui nefiind grec. Ian Miller (John Corbett) este un american tipic, fermecător, dar nu este pe placul tatălui. Mai târziu, Gus chiar spune despre familia lui Ian: „Sunt un neam diferit! Așa de uscați… Parcă ar fi pâine prăjită! Fără miere, fără gem… niște uscături!”
Gus prezintă un patriotism puțin exagerat (pe care îl observăm și în societatea românească, mai ales în ceea ce privește istoria antică), pe tot parcursul creației întâlnind diverse afirmații absurde. Ideea principală este că tatăl Toulei consideră că toate (de la cuvinte până la științe și arte) au fost inventate de greci, aceștia fiind mai presus de celelalte națiuni. Putem rezuma această atitudine printr-o singură replică: „Toula, există două tipuri de oameni: greci și ceilalți, care ar vrea să fie greci.” Desigur, poporul grec este un exemplu de evoluție, de studiat și de admirat, dar există multe neconcordanțe între realitate și ceea ce spune Gus.
Însă acesta are și un îndemn bun: „Toula! Ar trebui să fii mândră pentru că ești grecoaică!” Aici, putem să luăm și noi aminte, să încetăm să ne mai plângem (dacă este cazul) și să fim bucuroși de ceea ce suntem (nu prostește, decent).
O altă atitudine de analizat a bătrânului este legată de o mentalitate veche. La ideea Toulei de a urma câteva cursuri de computer, Gus reacționează într-un mod greu de înțeles, el considerând că singura datorie a femeii este aceea de a avea grijă de familie, nu și de a se educa. În fine, sub chipul părintelui mai empatic și deschis, Maria (Lainie Kazan) îl determină pe Gus să renunțe la văicăreli. După ce Toula reușește să obțină ceea ce vrea, Nick (fratele ei, Louis Mandylor) o ia exemplu, cei doi întruchipând perfect spiritul energic al generațiilor tinere. Pe lângă acest episod, tatăl Toulei mai are unele afirmații sexiste, dar Maria reușește totuși să îl îndrume pe o cale mai bună.
Un alt personaj de remarcat este mătușa Voula (Andrea Martin), care reprezintă genul de om (des întâlnit în societățile noastre) lipsit de genă, relaxat și prietenos, care împarte detalii intime cu toți cei din familie și chiar cu unii străini. Rezumând, nu are o limită între viața intimă și cea socială. În exemplul de față, Voula împărtășește aspecte legate de anatomia sa imperfectă familiei și părinților lui Ian.
Pe de altă parte, Yiayia (bunica, jucată de Bess Meisler) este acel tip de persoană care a trecut prin multe momente terifiante, păstrând încă o oarecare teamă, fiind mai retrasă. Ea are experiența războiului (cu turcii), dar acest comportament îl putem întâlni și în jurul nostru (în România), unii vârstnici păstrând încă o reticență în a vorbi despre comunism.
Revenind la desfășurarea acțiunii, a doua parte a peliculei se concentrează pe relațiile dintre familii și pe pregătirile de nuntă ale îndrăgostiților (după ce Gus este convins de Maria să accepte situația).
În discuția de la cina pe care Toula o ia acasă la părinții lui Ian putem să observăm că este pusă în evidență ignoranța de tip american, mama și tatăl lui Ian necunoscând prea multe despre geografia lumii.
La slujba de cununie, părinții lui Ian sunt oripilați de un gest ciudat (pentru ei): scuipatul împotriva deochiului. Aici, este amuzant de văzut reacțiile pe care străinii le au la unele obiceiuri pe care noi, națiunile balcanice, le avem și le privim ca pe ceva normal. Pe de altă parte, există o secvență în care Voula și restul familiei de greci nu pot să înțeleagă că Ian nu mănâncă carne, este vegetarian.
Trecând peste aceste detalii, după câțiva ani de la nuntă, totul se sfârșește cu imaginea unei familii fericite, Toula și Ian ducându-și micuța lor fiică la școala greacă.
Acum, dincolo de ceea ce se vede, filmul este bazat pe o piesă de teatru (pusă în scenă în anii 1997 și 1998) care a avut parte de un succes răsunător, fiind promovată în apropierea bisericilor ortodoxe grecești. Piesa a fost văzută și de Rita Wilson (cu origini grecești) și soțul ei, Tom Hanks, care, mai târziu, o vor ajuta pe Nia Vardalos să o transpună sub forma unui film.
Oferta celor doi (prin compania Playtone) a venit după ce Nia nu a reușit să găsească directori dispuși să realizeze filmul exact după scenariul scris de ea (inspirat de familia ei și experiența unei căsătorii cu un american cu alte origini, actorul Ian Gomez), aceștia cerându-i să schimbe intriga, actrița principală și etnicitatea familiei (în hispanică).
Din fericire, ea nu a făcut aceste concesii, iar rezultatul stăruințelor sale s-a văzut în popularitatea producției (deci și prin încasări) și prin lansarea unui al doilea film.
Am început să scriu pentru concursuri de eseuri de la sfârșitul clasei a IX-a. Sunt pasionat de tot ceea ce este frumos. Știu că termenul „frumos” este foarte relativ. Pentru mine, acesta definește creația care îmi produce sentimente profunde, care mă uimește și care mă face să-mi doresc să scriu despre ea. Din august 2019, în urma unui concurs, sunt colaborator al Revistei Culturale „Leviathan”, unde am publicat articole din domenii diverse (istorie, muzică, film etc.). Cele mai importante premii pe care le-am primit sunt din partea Ambasadei Federației Ruse în România: locul I la un concurs despre relațiile ruso-române (2018) și locul III la o competiție despre cel de-al Doilea Război Mondial și înființarea ONU (2020). De asemenea, recent, am câștigat și o bursă unSettled (de la Freedom House Romania). | Născut în 21 martie 2001, Cugir, județul Alba. | Articole Revista Culturală „Leviathan”: https://leviathan.ro/author/gavra/
Nu am văzut acest film, dar i s-a dus vădit vestea. Într-adevăr, de la sfărmarea turnului din Babilon, nu ne înțelegem nici măcar ca mentalități. Țin minte că am răzbit cu greu în Germania, după 7 ani de staționare în fostele state iugoslave. M-au speriat vesticii, fiindu-mi mai dragi rușii și esticii. Cea mai mare prietenie am legat-o cu o balerină din Bulgaria. Am rezistat 5 luni în Germania. M-am întors în Croația după logodnica mea, actuala mea soție. Ținem la oamenii din popor, și nu putem contesta acest lucru. Cei ce parvin din alte popoare… sunt intruși fără voia noastră, aici dictează doar sângele! M-a bucurat popasul!
Mulțumesc. Foarte interesantă experiența dumneavoastră, mi-a făcut plăcere să vă citesc comentariul.
Deși suntem diferiți ca mentalități, la fel ca oricare alt tip de diversitate, această deosebire face ca viața să fie mai palpitantă.
Am vazut filmul acum multi ani, nu mai tin minte detaliile. Nici nu este nevoie pentru ca ,,viata bate filmul,,. Prin natura lucrurilor calatoresc in Grecia des si am ajuns sa-i cunosc pe greci intr-o oarecare masura. Elenismul nu poate fi contestat, cu tot ce reprezinta chiar si acum, după mii de ani si chiar daca grecii de azi, epigonii, il valorifica putin in viata de zi cu zi. Variatiune pe acceasi tema ar putea fi considerat serialul Emmily la Paris, unde, cu nesperat de mult humor este relatat conflictul cultural dintre lumea noua si cea veche, in speta franceza. In esenta cred ca asistam la problemele cu care se confrunta asa numita globalizare care probabil ca se va relua cu forte noi odata cu intarirea flancului democrat in SUA. In tarile fostului bloc comunist globalizarea a avut un oarecare succes datorita saraciei populatiei, toata lumea fiind convinsa ca odata cu democratizarea, liberalizarea si globalizarea societatilor va veni si belsugul. Dupa treizeci de ani vedem ca lucrurile nu stau asa. Asa ca, unii dintre noi, se intorc la valorile nationale, traditionaliste. Grecii, desi nu au cunoscut comunismul aplicat stiu ce inseamna saracia, jugul turcesc, dictatuta coloneilor si multe alte rele istorice si de aceea tin mai mult decat altii la identitatea lor nationala. Ceea ce ilustreaza si filmul. Poate vom avea prilejul sa vedem daca e calea corecta.
Excelentă analiză, vă împărtășesc ideile. Eu cred că cea mai bună cale este cea de mijloc, poate cu mai mult patriotism. Nu cred că este bine nici să ne izolăm de lume, dar trebuie să căutăm un echilibru. Deschiși, însă atenți.