Într-o lume în care producțiile americane domină (și, pe plan secundar, se află cele britanice), comedia L’école est finie (2018) poate reprezenta una dintre speranțele unui nou început pentru cinematografia europeană (în altă limbă decât engleza). Prin intrigă, calitatea imaginii (culorile pline de viață), efectele discrete și muzica bună, filmul se prezintă ca o creație modernă și profesionistă.
Producția o are în centrul acțiunii pe Agathe Langlois (Bérengère Krief), o tânără profesoară de limba engleză din Paris. În mod ciudat (și nu întâmplător, cred), numele Langlois se aseamănă foarte mult cu termenul care denumește materia pe care cadrul didactic o predă (Anglais), chestiune remarcată și de un elev. Subiectul filmului nu este unul nou, inovator, ci este vorba despre dificultățile adaptării de la un mediu aglomerat și foarte sincronizat cu schimbările mondiale (al marilor centre urbane) la unul liniștit, puțin populat, unde timpul pare să treacă mai greu (de provincie, al micilor orașe sau al zonelor rurale). În urma titularizării, Agathe este repartizată la o instituție de învățământ din Trouilly-sur-Selle, o mică localitate (fictivă) din regiunea Picardia, la 300 de kilometri de Paris.
Contrar aparențelor (subliniate și într-o discuție dintre Agathe și sora sa), tânăra profesoară nu își exercită meseria cu detașare, superficial, ci ea este chiar foarte implicată și atașată de elevii săi, demonstrând (ceea ce deja știm cu toții) că profesoratul este o vocație, nu o simplă profesiune. Aceasta este o a doua temă a filmului: vocația de a fi profesor, provocările și nevoile sistemului educațional.
Pentru că am ajuns la acest subiect, prin prisma cinefilului român, vizionarea acestei pelicule este un bun prilej de a învăța că sistemul educațional autohton și cele străine nu se diferențiază foarte mult din punctul de vedere al problemelor pe care le întâmpină, ci doar din acela al resurselor materiale de care dispun. Terminând liceul anul acesta, în Bine ai venit în Trouilly!, am avut șansa să recunosc mai multe realități din viața cotidiană a unei școli: dezinteresul elevilor față de ore, lipsa de respect față de profesori (de instituție), stigmatizarea elevilor care își doresc să învețe (de către ceilalți elevi), tipul de elev guraliv și care se autovictimizează, abandonul școlar, nevoia de adaptare la cerințele fiecărui elev, diversitatea (referitor la comportament, capacități), genul de profesor care se implică foarte mult în viețile elevilor conștiincioși (care își iubește și respectă rolul pe care îl are), tipul de părinți care nu conștientizează importanța școlii etc.
Revenind la ideea că adaptarea este grea, în film, la Trouilly-sur-Selle, faptul că timpul pare să stea în loc în așezările mici este scos în evidență de existența unui muzeu al timpului și de impresia Agathei că mereu este târziu. Dar Gilbert (Patrick Chesnais), gazda profesoarei, oferă o posibilă soluție: „Să știți că locurile, ca și oamenii, trebuie îmblânzite. O să vedeți, veți reuși și dumneavoastră.”
În ceea ce privește implicarea, Agathe reușește să schimbe viețile a doi elevi: Christophe, un băiat pe care părinții nu-l lasă să participe la un concurs de matematică (vor să îl lipsească de dragostea de a învăța), și Margaux, o fată care a rămas însărcinată.
Acum, în privința tânărului, fără îndoială, intervenția profesoarei (l-a încurajat, l-a ajutat să participe la competiție) a fost una corectă, oportună și care a schimbat în bine un destin. Pe de altă parte, strict dintr-un punct de vedere subiectiv, atitudinea Agathei față de cazul tinerei însărcinate este greșită, doar aparent bună. Ideea de a lăsa la alegerea lui Margaux ceea ce dorește să facă cu copilul este una aberantă, chiar sarcina fiind rezultatul unei alegeri greșite (absurde) a fetei. Prin urmare, pun la îndoială capacitatea lui Margaux de a lua o decizie corectă, asumată, ea nefiind și destul de informată. Îmbucurător, părinții o susțin să păstreze copilul, fiind catolici convinși. Desigur, aceasta este opinia unui creștin. Spre deosebire de cele spuse anterior, producția promovează o altă alegere – tristă. În fine, după cum putem să observăm, intenția Agathei este una bună (scuzabilă… nu știu).
Depărtându-ne de această problemă, o alta (mai mică) este legată de o plângere pe care părinții lui Christophe au depus-o împotriva profesoarei. Aceasta le-a dus copilul la concurs în timpul școlii și contrar voinței lor (deci se poate considera că a comis o răpire). Aici, după cum vedem și cunoaștem cazuri reale (din viețile noastre), dorința de a ajuta este răsplătită cu rău. În ciuda acestui adevăr neplăcut, modul de comportare (să le facem viețile semenilor noștri mai ușoare, să ne facem unii altora viețile mai plăcute) este unul bun, necesar. Gilbert îi explică acest lucru Agathei, subliniind faptul că deciziile corecte nu coincid întotdeauna cu normele fixate de societate. Din fericire, în film, problema se rezolvă, părinții realizând că viziunea lor este dăunătoare pentru Christophe.
Lăsând la o parte aceste chestiuni triste, povestea are totuși un final frumos: Agathe decide să rămână definitiv la Trouilly, reușind să se adapteze (mai ales datorită unei relații amoroase cu un coleg). Ea avea posibilitatea să revină la Paris. Un sfârșit care nu este unul neașteptat, dar care este foarte mulțumitor.
Filmul împrumută numele unei melodii (care apare în deschidere) a cântăreței Sheila. Nu în urmă cu mult timp, am scris câteva rânduri despre renumita artistă franceză: https://leviathan.ro/sheila-articol-de-raul-gabriel-gavra/
Am început să scriu pentru concursuri de eseuri de la sfârșitul clasei a IX-a. Sunt pasionat de tot ceea ce este frumos. Știu că termenul „frumos” este foarte relativ. Pentru mine, acesta definește creația care îmi produce sentimente profunde, care mă uimește și care mă face să-mi doresc să scriu despre ea. Din august 2019, în urma unui concurs, sunt colaborator al Revistei Culturale „Leviathan”, unde am publicat articole din domenii diverse (istorie, muzică, film etc.). Cele mai importante premii pe care le-am primit sunt din partea Ambasadei Federației Ruse în România: locul I la un concurs despre relațiile ruso-române (2018) și locul III la o competiție despre cel de-al Doilea Război Mondial și înființarea ONU (2020). De asemenea, recent, am câștigat și o bursă unSettled (de la Freedom House Romania). | Născut în 21 martie 2001, Cugir, județul Alba. | Articole Revista Culturală „Leviathan”: https://leviathan.ro/author/gavra/
Suna ca o buna optiune de film de vazut in familie, de Craciun! O sa-l incerc neaparat. Merci de recomandare!
Mi-a plăcut recenzia ta, Raul. Scrisă serios, cu paralele interesante. Cum zice Cornel, și cum îmi sugerează și trailerul, e un film de văzut într-o seară de relaxare. Tocmai bine, dat fiind că partenera mea iubește Franța.