Îi citisem opera încă din copilărie. Schițele și povestirile lui sunt cunoscute atât de generația trecută cât și de a noastră. Mă pasionau. Erau desfătarea adolescenței și tinereții mele. Pe urmă m-am cam răcit față de pana lui. Nuvelele și romanele cu tendință scrise mai târziu nu mi-au mai plăcut la fel de mult ca opera lui de început în care găseai poezie atât de sinceră. Iar scrierile lui din ultimul timp nu-mi mai plac chiar deloc.
În general vorbind, dacă pot să-mi exprim aici părerea personală într-o chestiune atât de delicată, toți scriitorii noștri talentați de mâna a doua, pe care opinia publică îi consideră cât timp trăiesc aproape niște genii, nu numai că dispar fără urmă și oarecum dintr-odată din memoria oamenilor din chiar momentul morții, dar se întâmplă ca și în viață fiind încă, o dată cu apariția unei noi generații, care ia locul generației lor, adică aceia în mijlocul căreia s-au afirmat, în mod inevitabil sunt uitați și desconsiderați cu o repeziciune neînchipuită. Toate acestea se întâmplă prea brusc, ca o schimbare de decor la teatru.
Este adevărat că domnii aceștia talentați de mâna a doua, nu știu cum se întâmplă că, ajungând la o vârstă respectabilă se dezumflă ei înșiși într-un mod cu totul lamentabil, fără să-și dea seama câtuși de puțin de acest lucru.
De multe ori se constată că un scriitor căruia e se atribuia o profunzime extraordinară de gândire și de idei și de la care toată lumea aștepta o excepțională influență asupra mișcării de idei a societății, dă dovadă la sfârșit de atâta anemie și insignifianță în ce privește ideile sale principale încât nimeni nu mai regretă faptul că a putut atât de repede să se epuizeze. Dar acești bătrâni cărunți nu observă acest lucru și se indignează. Orgoliul lor tocmai spre sfârșitul carierei lor capătă uneori niște proporții surprinzătoare. Dumnezeu știe ce încep ei să-și închipuie despre propria lor persoană – se cred probabil cel puțin niște semizei.
Se spune despre el că e în stare să te întâmpine cu brațele deschise, cu multă amabilitate, să te încânte, să te farmece prin simplitatea și sinceritatea lui, mai ales când are nevoie de tine în cine știe ce chestiune și, bineînțeles, dacă în prealabil i-ai fost recomandat de cineva. În ciuda unei stăpâniri de sine desăvârșite și a unei cunoașteri perfecte a bunelor maniere, se spune că e orgolios până la isterie, încât nu e în stare în nici un fel să-și ascundă susceptibilitățile de autor, chiar și în acele cercuri din societate care prea puțin se interesează de literatură. Iar dacă se întâmplă ca cineva să-l surprindă prin indiferență, se simte nespus de jignit și caută cu orice preț să se răzbune.
Anul trecut am citit într-o revistă un articol de el, pretențios și naiv în același timp, în care făcea pe poetul și psihologul. Descria naufragiul unui vapor în apropierea litoralului insulelor britanice, la care asistase ca martor ocular, urmărind operațiunile de salvare ale supraviețuitorilor și de pescuire a cadavrelor celor înecați. Tot articolul acesta, destul de lung și stufos, fusese scris exclusiv cu scopul de a-și etala cât mai mult propria persoană. Și într-adevăr, subtextul apărea evident : Uitați-vă bine la mine și fiți atenți ce simțeam eu în acele clipe. N-are importanță marea în furtună și stâncile, sau sfărâmăturile navei naufragiate! V-am descris îndeajuns toate acestea prin pana mea viguroasă. Ce rost are să vă mai uitați la această femeie înecată cu copilul strâns în brațele ei moarte? Admirați-mă mai bine cum n-am putut eu suporta această priveliște și mi-am întors capul. Iată-mă întors cu spatele, mă vedeți? Sunt îngrozit și incapabil să-mi arunc privirea înapoi. Acum îmi închid ochii cutremurat – nu e ceva foarte-foarte interesant?
(Paragraf extras din Demonii, în onoarea lui Feodor Dostoievski, de la nașterea căruia se împlinesc în octombrie 200 de ani.)
Două sute de ani?
Pentru noi par o infinitate, dar în existența unui nemuritor ca Dostoievski, nu atârnă mai greu decât un grăunte de nisip în deșertul fără orizonturi, o picătură de apă în marele ocean planetar sau o stea căzătoare într-un univers nemărginit…