Un băiat numit Crăciun

Magia autentică a Crăciunului surprinsă pe peliculă!

În primul și-n primul rând, vreau să-i informez pe cititorii recenziei pe care tocmai au început s-o parcurgă, că aceasta are ca obiect de analiză o poveste în imagini. Despre Moș Crăciun, despre prietenie, dârzenie, speranță, curaj și forța mentală de-a fi capabil să te impui în orice fel de luptă, cu capriciile naturii, cu instinctele animalice, cu uzanțele unei comunități uneori foarte refractare la tot ce înseamnă nou sau doar altceva decât obișnuința, despre forța dragostei filiale, despre toate acestea la un loc, condimentate cu magie din belșug.
O poveste ca toate poveștile, ar fi unii tentați să spună, o poveste tot poveste rămâne, oricât ar fi ea de poveste, ar conchide alții, poate ceva mai nedeprinși cu poveștile.
Doar că lucrurile nu stau chiar atât de simplu, iar rolul meu aici, în următoarele câteva minute, este să le aduc și unora și celorlalți, ba chiar și altora, argumente fiabile care să-mi valideze, pe deplin, această afirmație aparent subiectivă.

Voi începe prin a-i surprinde puțin, spunând că povestea din secvențele acestui film nu este una din cele pe care ni le spuneau nouă bunicii, la gura sobei sau țeava călâie a caloriferului, ci este ceva mai aparte, adică  este ceea ce le vom depăna noi copiilor noștri sau copiilor copiilor noștri, foarte mulți ani de acum încolo!
Spun aceste cuvinte, datorită faptului că povestea noastră este una foarte tânără, abia de-a împlinit cinci anișori, dar, ca-n orice poveste care se respectă, a crescut într-un an cât altele în… foarte mulți alții!

Filmul are la bază o carte apărută, pentru prima dată, în 2015 și căreia nu i-a trebuit prea mult timp să devină un bestseller respectabil. Este prima parte a trilogiei cu același nume, următoarele două cărți fiind „Fetița care a salvat Crăciunul” și „Eu și Moș Crăciun”. Toate acestea și multe altele, scrise de Matt Haig, un scriitor englez, prolific, tânăr și, în ciuda faptului că scrie și povești, are o proză modernă, ficțiune, non ficțiune, eseistică, este jurnalist și un excelent familist, având o soție tot scriitoare și doi copii, probabil viitori scriitori.

„E cartea perfectă pentru Crăciun, din toate punctele de vedere”, afirma prestigiosul cotidian englez, The Independent, iar dacă o citești nu se poate să nu fii pe aceeași lungime de undă.

„E filmul perfect pentru Crăciun și toate sărbătorile de iarnă”, aș adăuga și eu, deoarece nici lui nu i-a trebuit prea mult timp, doar două zile, ca să  ajungă pe primul loc în top 10 al preferințelor cinefililor platformei de streaming Netflix, posesoare a peste 140 milioane de membri plătitori, din peste 190 de țări. Până acum.
Premiera internațională a lui a avut loc în urmă cu circa o lună, mai precis în data de 18.11.2021, când am putut urmări, pentru prima dată, un film care va modifica radical tradițiile de Crăciun, pentru că nu vom mai vedea, ani în șir, în această perioadă de timp a anului, „Singur acasă”, ci (și) „Un băiat numit Crăciun”!
Drepturile pentru ecranizarea cărții au fost cumpărate de Blueprint și StudioCanal, produsul finit fiind un lung metraj de 106 minute, turnat în Laponia, Anglia, Slovacia și Cehia, avându-l ca regizor pe Gil Kenan, iar scenariul este semnat de Ol Parker, asistat și de Matt Haig.

Actori: Henry Lawfull, în rolul Nikolas, Michiel Huisman – Joel, tatăl lui Nikolas, Maggie Smith – mătușa Ruth, Zoe Coletti – Spiridușa Adevărului, Toby Jones – bunicul Topo, Indica Watson – micuța Noosh etc.

Filmul este, de fapt, un fel de călătorie inițiatică dinspre sine către sine, pe parcursul căreia Nikolas, protagonistul peliculei, trece printr-o serie de încercări mai mult sau mai puțin așteptate, încercări care-i vor întări fizicul și-i vor modela caracterul. Motivația esențială a acestei călătorii lipsite de orice urme de ezoterism, dar plină de simboluri, este cât se poate de… concretă, respectiv (re)aducerea speranței oamenilor dintr-un ținut destul de îndepărtat de nordul cel îndepărtat și căutarea tărâmului magic Elfhelm, populat de elfi, acele personaje misterioase, vesele și fericite mereu. Cel puțin în aparență, după cum vor constata cei ce vor servi, de sărbători, acest desert magic.
Alături de Nikolas, pe parcursul unei misiuni aparent imposibile (deși imposibilul nu este altceva decât un posibil care încă nu a fost înțeles îndeajuns, cum ne asigură unul dintre „inițiați”), luându-și ca repere o serie de iluzii și sintagme motivante, pe care le întâlnim pe durata vizionării filmului, apar și alte personaje magice: Miika, un șoricel cuvântător, Blitzen, renul care inițial a vrut să-l spulbere cu coarnele, dar care l-a slujit apoi până la adânci bătrâneți (și poate că-l mai slujește și azi), elfii Moș Topo, Micuța Noosh, Micul Kip, Spiridușa Adevărului și mulți alții, personaje care-l ajută, fiecare în felul său, să-și urmeze drumul și să-și împlinească, în cele din urmă, menirea.
Și ce menire poate fi mai nobilă și mai plină de satisfacții, decât să devii nemuritor și personajul magic cel mai iubit și cel mai așteptat de către copiii, părinții sau bunicii de pretutindeni?!

Vizionare plăcută!

I. Riti

… nu mi-am închipuit niciodată că aș putea ajunge scriitor și iată că nu m-am înșelat!…

www.ionelriti.blogspot.com