În 1896, un psiholog American, pe nume James Baldwin, a făcut afirmația greu de demonstrat că mințile evoluează pentru a folosi optim morfologia corpului în care se află. Prin urmare, un organism are o capacitate mentală limitată de corpul în care se găsește. Anul acesta, un profesor de la universitatea Stanford a demonstrat, folosind o lume virtuală și lucrînd cu software și linii de cod în loc de biologie și celule, că reversul ideii poate fi de asemenea valid. Schimbări în morfologia corpului pot aduce optimizări la cum lucrează mintea.
Un software e mai bun cînd e îmbunătățit, dar cei de la Stanford s-au întrebat dacă un software nu devine mai bun dacă ar fi lăsat să-și îmbunătățească singur partea de hardware, adică exact “corpul”.
Pentru a testa ideea, programatorii au creat un cadru în care să poată aduce principiul evoluției prin selecție naturală în lumea roboților virtuali. Cunoșteau și principiul greu de verificat al lui Baldwin pe care îl abordau printr-o tehnică de reverse engineering. Astfel, au fost creați un grup de avatari-roboți imateriali, adică nu acele mașinării făcute din metal, plastic și sisteme pneumatice la care ne gîndim cînd spunem roboți.
Entitățile software interacționau într-un decor virtual, exact așa cum adevărații roboți din metal și plastic ar fi interacționat într-o lume reală.
Avatarii arătau asemănător, cu sfere pe post de capete și cilindri pe post de membre.
Decorul era simplist: planuri drepte, coline, trepte și gunoaie, precum și “obiecte” care trebuiau mișcate dintr-o parte în alta.
Formele care îi alcătuiau pe “roboți” erau asemănătoare dar variau de la unul la celălalt, în timp ce programul entităților era mereu identic. Scopul experimentului era să îi “muncească” pe roboți ca într-un boot camp, dînd ocazia programelor să învețe să se “miște” în cadrul decorului existent. Apoi, în grupuri de cîte patru, erau puși să se întreacă în competiții în care cîștigau sau pierdeau prin teste de agilitate, stabilitate sau de “dexteritate” la manipularea obiectelor virtuale. Fiecare grup câștigător avea apoi voie să genereze un “urmaș” cu o mutație (un membru în plus pentru stabilitate sau o articulație extra pentru flexibilitate). Mai departe, acest “moștenitor” intra în viitoarele competiții, iar cel mai vechi avatar al acelui grup era aruncat la gunoi. Cu toate astea, programul nou-creaților avatari era același cu ai primilor, pe care treptat îi înlocuiau. Programul rămînea deci mereu neschimbat.
După zece generații de “evoluție”, apăruseră o multitudine de forme, unele cu mîini și picioare, altele numai cu picioare. Existau avatari bipezi, tripezi și patrupezi. Unii se mișcau asemeni șopîrlelor, alții asemeni unor caracatițe pe uscat, alții se rostogoleau, avansînd prin tumbe.
Programatorii au observat că cele mai evoluate entități software învățaseră să facă sarcinile date în jumătate din timpul celor din prima generație. Cei care fuseseră supuși la condiții dificile (decoruri care oferiseră multe provocări) generaseră entitățile cele mai avansate.
Experimentul a demonstrat că schimbări în morfologia corpului pot optimiza felul în care lucrează mintea – întrucît programul (mereu același) a devenit din ce în ce mai eficient (descurcăreț) la învățarea sarcinilor pe măsură ce corpul evolua.
Revenind la teoria lui James Baldwin ar fi interesant cum ar fi explicat faptul că cimpanzeii, cu un corp atît de asemănător cu al oamenilor, sînt totuși mult în urmă la inteligență. Pe de altă parte, totul este relativ, așa cum spune Yuval Harari: dacă orice cimpanzeu și orice om sînt lăsăți să se descurce pe o insulă ruptă de civilizație, pariez pe cimpanzeu, nu pe om. Cred că putem argumenta spunînd că deși corpul cimpanzeilor și al oamenilor este asemănător, micile diferențe pot cauza modificări majore. Poate că dacă cimpanzeii ar avea pielea neacoperită de păr și sensibilă la soare ca a oamenilor, asta i-ar fi forțat și pe ei să se adapteze, adică i-ar fi forțat să evolueze în a-și construi adăposturi, a-și croi haine – îndeletniciri care i-ar fi împins să folosească diverse unelte. Poate că atunci evoluția cimpanzeilor ar fi urmat-o mai îndeaproape pe cea a oamenilor. Sau poate că nu morfologia corpului este lucrul esențial între evoluțiile speciei lor și a noastre, ci dificultatea “terenului”. Cimpanzeii au avut un teren prea simplu față de noi, oamenii. Exact ca în experimentul descris mai sus. Cum și-or fi complicat singuri oamenii terenul? Probabil că punîndu-și mai multe întrebări decît își pun cimpanzeii.
Ce legătură poate avea asta cu literatura? Legătura nu este evidentă dar e, cred eu, destul de clară. Așa cum programatorii de la Stanford au gîndit o metodă de a cerceta evoluția roboților venind cu o abordare ingenioasă “out of the box”, la fel scriitorul modern e dator să își actualizeze ideile, uneltele, cunoștințele generale la standardul zilelor noastre. E adevărat că și la scris, ca și în muzică, pictură, inginerie și orice alt domeniu creativ se vehiculează zicala că nu e util să reinventezi roata. Și totuși, poate că avînd doar roți în cap nici un inginer nu ar fi descoperit deplasarea pe pernă magnetică. E adevărat că încă poți scrie cum se scria în perioada romantică dar nu poți pretinde că faci ceva interesant. E adevărat că poveștile de dragoste sau de aventuri sînt în continuare la mare căutare, dar ca să ieși la suprafață în competiția uriașă care există, trebuie să găsești metode de a gîndi și scrie povestea cu metode noi, “out of the box”. Sau măcar să ai metode de promovare “out of the box”.
Ca scriitori avem capacitatea creativă restricționată de nivelul societății care ne-a format, de credința într-o religie sau alta, de statutul social, de condiția materială, de nivelul de inteligență și de cunoaștere, șamd.
Dar dificultatea terenului pare să fie și aici în avantajul celui care se tot împiedică, cade, ridică și pornește mai departe.
Mă consider un bun povestitor şi atît.
Escroc S.R.L. este prima mea „poveste” de 500 de pagini, publicată de Humanitas în 2013 sub forma unui roman.
Am luat cu ea „Cel mai bun roman” la Concursul de Debut Literar Unicredit/Banca Ţiriac.
În martie 2015, am fost ales laureat al Le Festival du premier roman de Chambéry (juriu din Franţa).
Al doilea roman, LIFTUL, a fost publicat în 2019 la Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani.
Apariție în numărul 5 al revistei Iocan: Pe Ana Lugojana.
Cel de-al treilea roman al meu, Ultima Armată a aparut în 2020 la Casa de Pariuri Literare.
Nominalizat pentru „cea mai bună povestire SF 2019” cu Ultima Frontieră apărută în numărul 5 al revistei CSF. O altă povestire SF poate fi citită în revista Galaxia 42 unde deasemenea colaborez: Sferoidul. Locul 2 la Concursul Național de proză scurtă SF Helion 2021 (locul 1, neacordat):
Artificial
Locul 1 la acelaşi concurs din 2021 cu Maşina de teleportat contrafăcută.
Volumul de povestiri SF cu titlul Artificial apărut în 2022 la editura Pavcon.
În prezent, scriu un mini-roman SF cu titlul (provizoriu) Abundent.
Sunt mulți factori care pot face diferența, în orice sistem evolutiv. Conștientizarea acestora, stimularea sau corecta gestionare a lor pot perfecționa sistemul respectiv în toate direcțiile în care se dorește.
Revenind ușor din sfera abstractă a roboticii virtuale, în lumea „roboților” umani, pentru ca un individ să fie apt de-a-și antrena niște abilități, de-a evolua sau de-a rămâne măcar într-un status quo, în ceea ce privește calitățile mintale, IQ-ul sau o sănătate bine echilibrată, este nevoie ca pe lângă activitățile intelectuale și cele fizice să nu neglijeze și un al treilea tip, respectiv activitățile sociale. Adică, dacă citești cât trebuie, te miști cât trebuie și îți petreci cât mai timp în compania prietenilor și în mijlocul familiei, ai toate șansele să ajungi la o vârstă înaintată fără prea multe probleme de sănătate sau (dis)confort psihic.
Referitor la conceptul „out of the box”, părerea mea este că toată lumea ar vrea afară, la aer proaspăt, liniște și abundență de tot felul, doar că, pe măsură ce evoluăm în timp și spațiu, dimensiunile „box”-ului devin atât de mari încât „out”-ul apare tot mai neîncăpător!
Multumesc de comentariu! „Out of the box” se refera la capacitatea de a revizita o problema dintr-un unghi cu totul nou, nevazut pina atunci.
Am răsuflat ușurat dând de acest text, deoarece eu le trag cumva la sorți, le iau aleatoriu. Multe intuiții și un meritoriu frâu liber lăsat gândirii. Cred că ar dura ani întregi experimentul cu cimpanzeii, lăsați fără blană și cu corpurile chele, în speranța că vor pune mâna pe unelte și își vor croi o altă viață. M-a bucurat popasul!
Merci, Adrian..
Problema e una filozofica.
Întrebarea care se pune, de ce ar avea nevoie un soft de un corp in condițiile in care lumea tinde sa se dematerializare după cum anticipa Hegel?
Premisa e una simpla, materia e in sine o forma de inteligenta, in limitele teoriei evoluției.
Totul e fenomenologie. Metodele științifice idem. Rezultatul experimentului depinde in mare măsura de premisa de la care s-a pornit.