Înăuntru era cald și se simțea deja moleșit. Fularul păros îl strângea de gât ca un ștreang și după ce-și scoase mănușile din piele, prin mișcări deloc abile reuși să-l desfășoare transpirând abundent.
Se opri în mijlocul culoarului, ca pentru o aducere aminte. Pentru ce intrase oare? I-ar fi prins bine lista, însă o uitase acasă. Descumpănit, aștepta să se pună în mișcare mecanismele roase ale memoriei. Ca să nu încurce în jur se îndreptă către primul loc de interes obișnuit și înainte de a se îndeletnici cu rutina, își deschise toți nasturii paltonului și ai vestei. Îi era teribil de cald. Foamea îi rodea și ea mărunt stomacul sau poate era altceva, nu-și dădea seama.
Prinse grijuliu cu amândouă mâinile o cutie din frigorificul cu reduceri, o deschise și inspectă atent. Stânga nu-l mai asculta la fel de bine, era înceată și amorțită până în degetul cel mic. Își închipuia că e așa de la ger. Depărtă picioarele și le fixă ca pentru o probă de putere și reluă inspecția cutiei. De la depărtare, responsabila de raion îl pândea ca pe un infractor.
Între primele trei degete drepte prinse primul locatar al cutiei de carton. Îl ridică și îi inspectă riguros posteriorul. Era perfect. La fel și al doilea. Câteva picături de sudoare i se prelinseră pe al treilea, care era și el intact. Responsabila se apropie câțiva pași curioasă. Al patrulea, perfect și el, purta ștanța valabilității dublată, al cincilea asemnea. Golul din stomac se revolta cu fluturări neliniștitoare. Al șaselea era roșcovan și pistruiat, dar întreg, al șaptelea era aspru și roșu, însă nicidecum un rebut. Un spasm neașeptat îi scutură mâna stângă, laolaltă cu cutia, mai să o scape, dar își reveni, iute. Al optulea era mai mare și alb ca laptele, cu siguranță se rătăcise pe linia de selectare.
-Ești om în toată firea și faci chestii d-astea! se răsti responsabila, grăbindu-se spre locul faptei. Crezi că dacă le alegi, nu spargi măcar unul până acasă? Nu vă mai satură Dumnezeu de reduceri și pomeni!
Omul tăcu. Fluturările din capul pieptului se întețeau, dar nu din grija pentru ouă, ci pentru reverberația crescândă a unui rău care se petrecea neașteptat înăuntrul său. Al nouălea avea un fulg alb lipit pe-o parte, ca o aripă de înger. Un nod strâns în gât îl sufocă și simți cum un dușman nevăzut îi înfige în spate pumnalul răzbunării. Duse dreapta spre inimă, se strâmbă de groază și neputință. Pe al zecelea nu-l mai zări. Omul se prăbuși horcâind și zvâcnind pe pardoseală, iar cutia ateriză nu departe, cu capacul închis.
-Acum, că te-am prins, joci teatru, așa-i? Crezi că n-o să te caut prin buzunare? Am pus eu ochii pe tine de mai multă vreme! Ce te strâmbi atâta? Pe cine crezi că impresionezi? Ești un hoț bătrân și asta e! Hai, ridică-te și nu te mai chinui, că e în zadar! Dar el rămase nemișcat și învinețit.
Mirată că o ascultă, responsabila se întinse să ridice cutia, dar se opri când îi zări spuma la colțul gurii. Un fior o străpunse și începu să urle și, dacă ar fi avut pe ce să se urce, s-ar fi cocoțat cât mai sus:
-Aoleo, ăsta dă colțul, să vie salvarea, aoleu, mamă, ce ne face ăsta aici!
Și se depărtă pe măsură ce clienții din magazin se strângeau în jurul bărbatului.
Își dădeau cu părerea că să fi fost de la băutură, alții că avea inima slabă sau poate îl luase vreo suferință de la cap. Cineva sună, în cele din urmă, și anunță salvarea.
După un sfert de oră de tulburare și amarnică neputință, salvatorii anunțați dinainte de sirenele lor sinistre, se grăbiră la raionul cu ouă, care luă aspectul unui teatru de război. Oamenii în uniformă își întinseseră repede dotările și acționau după protocoalele lor. Spectatorii dădeau indicații de pe margine și erau indignați de întârzierea echipajului. Se sfădeau pentru că ei erau acolo încă din primele clipe ale acestei tragedii, care le stricase dimineața. Numele unor oficialități cuprinse în amenințări zburau de colo colo. Salvatorii trebăluiau cu electrozi și fiole și apăsau ritmic pieptul costeliv și țeapăn al bătrânului. Când unul din ei a anunțat scurt șoc, spectatorii și-au acoperit ochii ca să nu orbească. Nimic. Apoi îi administrară soluții pe venă și un alt șoc. Cel mai mult îi dezgusta tubul pe care i-l vârâseră în gât prin gură, pentru care fuseseră nevoiți să-i scoată proteza și să o lase pe jos. Monitorul începu la un moment dat să sune cadențat.
Salvatorii, vizibil ușurați, îl puseră iute pe bărbat pe targă, îl scoaseră din supermarket și-l ascunseră în mașină. Sunetul sirenei depărtându-se îi împrăștie pe curioși. Responsabila stătea nemișcată, într-o parte, clipind mărunt și des, ca și cum mintea ei ar fi reprocesat întreaga întâmplare. Un coleg o abordă cu blândețe și o îndrumă spre birouri, unde era așteptată.
Mai târziu, o echipă a unei televiziuni locale își făcu apariția în supermarket. Se ocupau de subiecte sociale și cineva îi condusese acolo pentru o relatare la cald. Doreau să discute cu ea. Cei de la birouri erau de acord și imediat o chemară pentru un scurt interviu la raionul cu pricina. Reportera privea în jur nerăbdătoare și când o văzu ca vine spășită, îi făcu semn colegului:
-Ea e! Dă drumul, îi comandă. Doamnă, noi suntem de la televiziune și am auzit ce nenorocire s-a petrecut azi aici. Ne puteți spune câteva vorbe? întrebă c-un zâmbet larg, băgându-i microfonul sub nas.
-Eu…nu… nu știu…ce aș putea… să vă spun? De ce… mă întrebați? zise încurcată responsabila.
-A căzut în magazin un bătrân, nu-i așa?
-Da…, a căzut…, răspunse strângându-și mânile.
-Azi ați salvat viața unui om, clarifică reportera. Dorim să aflăm cum s-a petrecut totul.
– Aha…, păi…, cum să vă zic? trase aer adânc și oftă lung. A fost greu… parcă nu se mai termina, zise și se opri căutând firul poveștii prin dreapta sus, undeva în tavan, apoi reluă cu încredere: Sărmanul om intrase și el în magazin pentru cumpărături. L-am văzut de departe că se schimbase la față. M-am apropiat să-l întreb dacă se simte rău și până să-mi zică ceva, săracul s-a prabușit, da…, uite, acolo… se zbătea ca peștele, așa…, și făcea spume la gură. Noroc că am fost io aproape. Am strigat cât am putut: Sunați la salvare! Sunați la salvare! zise tare privind spre geamurile birourilor de unde o supravegheau superiorii.
-Și ce i-ați făcut?
-Ce să-i fac? I-am masat inima uite așa, cu mâna, lămuri victorioasă, rotind din palma dreaptă. Lumea se strânsese în jur… doar ca să se uite… nu m-a ajutat nimeni! Vă dați seama ce oameni? Bine că a venit salvarea repede!
-Cum v-ați simțit ca salvatoare?
-Cum să mă simt? A fost normal să fac asta. Cine are inimă așa face, nu că zic că alții nu au vrut sau ceva de genul ăsta, concluzionă modestă, cu mâna pe inimă și chipul schimonosit de bunăvoință.
-Dar cine v-a învățat să acordați primul ajutor?
-Nimeni… cine să mă învețe? Am văzut prin filme…
-Într-adevăr, aveți spirit civic! De-ar fi mai mulți ca dumneavoastră…, zise reportera cu același zâmbet larg, apoi se întoarse spre cameră, își rosti numele și pentru ce program înregistrează, făcu semn băiatului să taie și se adresă responsabilei:
-Pobabil că există și niște înregistrări pe camerele de supraveghere, care să ne completeze povestea(roti privirea pe sus, în căutarea lor). Asta de aici nu a văzut nimic?
-Ce să vadă? Nu… e stricată! Toate au firele proaste, așa noi cum le vedeți, și s-au rupt repede. Nimic nu se mai face de calitate. Tot cu oameni se rezolvă, să știți, zise responsabila și îi arătă colegii care trebăluiau prin zonă. Domnișoară, vă spun io, care am ochiul format pentru hoți. Îi văd din prima și mă duc direct la ei până să facă o nefăcută. Nimeni nu-mi scapă! Nici măcar cu un ou! Dar vă dau cuvântul meu de onoare că azi așa a fost cum v-am zis.
Odată cu aceste cuvinte, responsabila începu să creadă și mai mult în propria poveste.
Pe măsură ce chipul îi radia o blândețe sinuoasă, undeva înauntrul ei înmugurea sâmburele unui posibil conflict terminal.
Călin Dengel (n. 1981) este medic, locuiește și profesează în Ploiești. A debutat cu versuri în Revista Atitudini a Casei de Cultură a Municipiului Ploiești, fiind membru al cenaclului literar Atitudini(2010-2014). A fost membru fondator și secretar al cenaclului „Grupul de la Ploiești. Generația 2000 plus” (2014-2015), dar și co-organizator al evenimentului literar „Zodia Poeziei”. Este pasionat de arta fotografică și muzică. A publicat volumele de poezie „Tellus”, Colecția „Poezia 9”, la Editura Grinta, 2012 și „Urbis”, Coecția Qpoem, la Editura Paralela 45, 2016, „Dea. Epicus brevis”, Editura Libris/Creator, 2020. A participat la cursurile de creative writing organizate de Florin Iaru și Marius Chivu.
Lasă un răspuns